de Alexandra Rotărescu
Nu ştiţi ce activitate i s-ar potrivi copilului dumneavoastră, mai ales în timpul vacanţeilor, când petrece ore în şir jucându-se pe calculator sau pe tabletă? Instructorul Liliana Ionescu (medalion) vă propune alternativa perfectă: cursurile de yoga pentru cei mici!
„Cei mici nu mai ştiu să se joace”
- De ce ai recomanda unui părinte să-şi înscrie copilul la un curs de yoga?
- Majoritatea adulților uită că un copil se naşte perfect şi, ca să se dezvolte sănătos, are nevoie de mișcare, de iubire şi de înţelegere. Auzi peste tot părinţi care le spun copiilor: „Nu te mai învârt, că ameţeşti!” Ba nu, lasă-l să se învârtă, şi la dreapta, şi la stânga, astfel încât conexiunile din creier să se facă corect. Copilul trebuie să se coordoneze, să aibă echilibru, să se mişte, să se dezvolte armonios. Iar yoga face exact aşa ceva! Mai mult de-atât, le oferă celor mici ocazia de a se juca, deoarece copiii nu mai ştiu să se joace. Iar cei care vin la clasele mele nu-şi dau seama că fac exerciţii de coordonare, de respiraţie, de conştientizare a corpului şi a spaţiului, ei cred că vin la yoga doar pentru joacă.
- Şi ce anume se întâmplă în timpul unui curs de yoga pentru copii?
- Punem în cerc saltelele tocmai pentru a nu exista o autoritate în persoana profesorului, ne privim toţi unul pe celălalt, niciunul nu stă cu spatele şi ne facem exerciţiile mai în joacă, mai în serios. Avem ore tematice, am avut ca temă: Ziua Pământului, Crăciunul, Piramida alimentelor şi multe altele. În prezent, ţin şi o clasă de „family yoga”, la care participă şi părinţii. Sunt mămici şi tătici care nu reuşesc să dea în mintea copilului, dar sunt şi părinţi care lasă totul deoparte şi se joacă frecvent cu copiii.
„În primele luni de viaţă îi puneţi într-o eşarfă şi-i răsuciţi ca să le stimulaţi sistemul vestibular”
- Începând cu ce vârstă poate participa un copil la cursurile de yoga?
- Ei pot face yoga încă de când sunt bebeluşi. Dacă ne uităm la copiii care învaţă să meargă, ei fac deja posturi de yoga într-un mod cât se poate de natural. Dar, din păcate, adulţii stau cu gura pe ei: „Nu mai merge în patru labe că te murdăreşti!” sau „Nu alerga că transpiri!” Atunci când sunt bebeluşi, exerciţiile se bazează pe interacţiunea mamă-copil. Clasa începe cu un masaj delicat pentru copilul mic pe care-l face mama. Apoi urmează exerciții pe care le face mama cu ajutorul greutății copilului. Întotdeauna, exercițiile se fac față în față, astfel amândoi se pot bucura de priviri, de zâmbete și de pupici. Cu ajutorul instructorului, bebelușul este așezat într-o păturică sau eșarfă mare și este mișcat pe toate axele, sus-jos, stânga-dreapta, pentru a-i stimula sistemul vestibular. Alt interval de vârstă este între 1 an şi jumătate şi 3 ani, apoi de la 3 la 7 ani şi de la 7 la 11 ani.
„Creşte inteligenţa emoţională”
- Care sunt mai exact beneficiile pe care le aduce yoga?
- Yoga stimulează capacitatea de concentrare şi încrederea de sine. Creşte inteligenţa emoţională şi dezvoltă musculatura, pentru că mulți copii nu au tonus muscular. Cum de e posibil una ca asta? Copiii stau la grădiniţă sau la şcoală ore în şir pe scaun, şi musculatura nu se dezvoltă suficient, chiar apar afecțiuni ale coloanei vertebrale. Apoi mai e şi spiritul de competiţie. Cei mici simt presiunea de a fi tot timpul cei mai buni. Tocmai de aceea era o agitaţie incredibilă la primele ore la care participau cei mai mulţi copii. Se certau, se enervau, şi atunci eu le întrerupeam jocul. Nu le convenea asta, dar începeau să înțeleagă faptul că la yoga cooperăm, ne ajutăm unii pe alții, suntem prieteni. Plus că la cursul meu nimeni nu e criticat.
- Sunt receptivi românii la yoga?
- În general, părinţii sunt cam reticenţi şi ezită să-i aducă pe copii la yoga. La „Club Moving București și Otopeni” şi „Be Fresh Gym Corbeanca”, unde am eu cursuri, nu am aceste probleme. Dar când am început să le predau copiilor yoga în Bucureşti, cred că eram singura care făcea aşa ceva. Am anunţat pe internet că încep cursurile, adunasem deja peste 1.000 de like-uri, dar m-au sunat decât trei doamne ca să se intereseze de curs. Un părinte m-a întrebat dacă facem lucruri oculte la curs, altcineva mi-a zis că eu duc copiii în supraeul lor. Oameni buni, nu sunt niciun guru, sunt doar un instructor de yoga pentru copii!
„Nu trebuie să mănânce cu două ore înainte şi după curs”
- Dacă un părinte vrea să-şi înscrie copilul la cursul de yoga, cum trebuie să se pregătească?
- Copilul trebuie să vină îmbrăcat în haine comode şi va sta în picioarele goale. Există copii care nu suportă atingerea, tocmai pentru că nu au parte de aşa ceva şi nu ştiu să gestioneze apropierea de cineva, atingerea. Atunci îi las, nu-i pun să acţioneze împotriva voinţei lor.
- Există şi restricţii?
- Copiii nu trebuie să mănânce cu o oră şi jumătate, două înainte şi după curs. E obligatoriu să aibă apă la ei, pentru că trebuie să se hidrateze. Cei mici pot avea anumite interdicţii din cauza unor probleme medicale, caz în care eu trebuie să aflu despre eventualele diagnostice.
- Cât costă un astfel de curs?
- La clubul de fitness cu care colaborez, există abonamente anuale care includ, pe lângă yoga, şi piscină, balet și gimnastică. În principiu, o şedinţă de yoga este în jur de 30-40 de lei, cam la fel ca restul sporturilor.
„În spatele reprizelor de furie, există nevoi neîndeplinite“
- Dă-ne, te rog, un exemplu de evoluţie a unui copil pe care l-ai avut la curs.
- Am avut la clasă un băieţel privit ca pe un copil-problemă. Avea niște manifestări violente de furie, țipa, lovea pereții și podeaua cu pumnii. În timp, acel copil a devenit ajutorul și prietenul meu! Iar acum este un adolescent luminos și relaxat. De fiecare dată, eu trebuie să înțeleg ce anume îşi doreşte fiecare copil, pentru că, în spatele oricărei reprize de furie sau de încăpăţânare, există câte o nevoie neîndeplinită: de mișcare, de atenţie, de iubire. Tot ce fac eu e să le creez copiilor cadrul pentru a se dezvolta. Când îi supără colegii, părinții, învăţătoarea, când n-au dormit bine, ei trebuie să ştie cum să iasă din acea stare. Copiii se miră adesea că mai există şi adulţi care să înţeleagă că au şi ei problemele lor, zilele lor proaste. Dacă intră într-un conflict, asta nu face decât să le ia din energia lor. Aşa că învaţă să gestioneze fiecare situație, inspiră, expiră şi se calmează.