de Alexandra Rotărescu
România este ţara cu cele mai multe cazuri de scolioză din Europa! Din fericire, există tratament pentru această deformare a coloanei vertebrale, dar şi metode de împiedicare a apariţiei uneia dintre cele mai frecvente boli ale copiilor sau adolescenţilor. Cum ne afectează scolioza şi cum poate fi ea tratată aflăm de la kinetoterapeutul Bogdan Racoviţă.
„Simptomele îşi fac prezenţa la pubertate”
- De ce s-a ajuns în situaţia în care ţara noastră are cele mai multe cazuri de scolioză din Europa, ce facem noi greşit faţă de alte popoare?
- S-a ajuns aici din cauza lipsei de informare a părinţilor despre deficienţele coloanei vertebrale. Informaţiile despre această boală ar trebui transmise la orele de dirigenţie, iar exerciţiile fizice, puse în aplicare la orele de educaţie fizică şi sport. Faţă de alte popoare, noi ne dăm seama de gravitatea problemelor doar atunci când ne lovim de ele, nu ne axăm deloc pe prevenţie. Din păcate, românul e învăţat să meargă la medic doar pe ultima sută de metri.
- La ce persoane creşte incidenţa de a dezvolta scolioză?
- Scolioza apare atât la bărbaţi, cât şi la femei, iar primele semne îşi fac prezenţa în general la pubertate. Părerile specialiştilor sunt împărţite: unii spun că scolioza este o afecţiune genetică, alţii susţin că apare la pubertate din cauza poziţiei copilului în bancă, la şcoală, din cauza ghiozdanului prea încărcat. Referitor la obiceiurile defectuoase, se poate spune că cei care îşi solicită foarte mult spatele în toate zonele (cervicală, toracală, lombară) au risc crescut de a face scolioză cu trecerea anilor.
„Primul semn de îngrijorare e atunci când durerea persistă mai mult de 48 de ore”
- Care sunt simptomele scoliozei şi când trebuie să mergem la doctor?
- Scolioza se diferenţiază astfel: spatele este arcuit în faţă din zona cutiei toracice, există dureri la nivelul zonei toracale, dar şi lombare (cel mai frecvent o întâlnim la adulţi din cauza procesului de îmbătrânire), un umăr este mai sus şi celălalt mai jos, omoplatul stâng sau drept este proeminent, poziţia capului nu este centrată (această situaţie este întâlnită des la copii). Pacientul poate observa singur aceste simptome (se poate uita într-o oglindă să observe dacă are un umăr sau un şold mai sus decât celălalt). Primul semn de îngrijorare e atunci când durerea persistă mai mult de 48 de ore, deoarece există o apăsare pe zona costală, pe partea dreaptă ori pe partea stângă, care reduce cantitatea de aer din plămâni. Atunci trebuie consultat medicul de familie pentru a primi o trimitere la un consult mai amănunţit.
- Cât de grave pot deveni cazurile de scolioză dacă nu se apelează la ajutor specializat?
- Dacă nu se cere ajutorul unui specialist cât mai devreme posibil, se poate ajunge la tratamentul chirurgical. Cu cât pacientul înaintează în vârstă şi curbura coloanei vertebrale e mai accentuată, cu atât situaţia devine mai complicată. Şi cu cât se apelează la specialist mai târziu, cu atât programele de kinetoterapie devin mai dificile, mai complexe, şi recuperarea durează mai mult.
„Ameliorează suferinţa şi micşorează gradul de curbură”
- Cum poate kinetoterapia să ajute un pacient cu astfel de afecţiune?
- Kinetoterapia reprezintă terapia prin mişcare. Mişcare care, dacă este efectuată corect şi sub supravegherea unui specialist, poate îmbunătăţi calitatea vieţii acestuia atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Când vorbim despre îmbunătăţirea calităţii vieţii, ne referim la ameliorarea durerii, la stagnarea sau chiar la micşorarea gradului de curbură a coloanei.
- Există vreo anumită pregătire care se face înaintea unei şedinţe de kinetoterapie?
- Înainte de a începe programul de kinetoterapie trebuie efectuată o evaluare amănunţită şi întocmită o listă de obiective realiste împreună cu pacientul. Spun acest lucru deoarece el va trebui să respecte programul şi, în lipsa specialistului, să efectueze exerciţiile singur sau sub supravegherea părinţilor ori aparţinătorilor.
„Restricţii ca ridicatul greutăţilor trebuie să existe în fiecare zi”
- Dar restricţii sau atenţionări în viaţa de zi cu zi a pacientului există?
- Restricţii ca ridicatul greutăţilor trebuie să existe în fiecare zi, în orice moment.
- Cât de frecvente şi ce durată trebuie să aibă şedinţele de kinetoterapie pentru ca rezultatele să nu întârzie să apară?
- Eu recomand ca programele de kinetoterapie să se efectueze de trei sau de patru ori pe săptămână pentru acest tip de afecţiune, plus că trebuie lucrat şi în lipsa kinetoterapeutului. Ca perioadă de timp vorbim despre circa 40-45 de minute pentru fiecare şedinţă. Durata diferă în funcţie de starea pacientului şi de abilităţile specialistului de a-l ţine ocupat pe pacient, pentru că la cei mici programul kinetic adesea nu durează mai mult de 30 de minute.
„Îmbunătăţeşte calitatea vieţii”
- La cât timp după începerea şedinţelor de kinetoterapie vin şi rezultatele?
- Depinde de mai mulţi factori, precum vârsta pacientului şi gradul de curbură al coloanei. De obicei, se obţin rezultate după minimum trei-patru luni de programe kinetice.
- Există cazuri de persoane cu scolioză cărora nu le este recomandat acest gen de terapie?
- Aici pot menţiona persoanele de vârsta a treia, atunci când procesul de îmbătrânire şi de apariţie a unor boli, precum afecţiunile cardiovasculare şi cele respiratorii, îşi face simţită prezenţa. Dar chiar şi acestor pacienţi li se poate îmbunătăţi calitatea vieţii, indiferent de vârsta pe care o au.
- Poate fi împiedicată apariţia acestei deformări a coloanei vertebrale?
- Da, prin efectuarea analizelor în timpul pubertăţii şi, dacă un copil este diagnosticat cu un grad minim de curbură, trebuie început programul de kinetoterapie sau măcar urmărirea lui în efectuarea diferitelor mişcări în viaţa de zi cu zi.
„Sfatul meu pentru părinţi este să-şi îndrume copiii spre activităţi fizice“
- Ce sfaturi le puteţi oferi părinţilor sau celor care au deja scolioză?
- Cel mai bun sfat pentru părinţi este să-şi îndrume copiii spre activităţi fizice precum înot, tenis de câmp, volei, baschet, deoarece, cu ajutorul sportului, aceştia se dezvoltă corect şi armonios încă din pubertate, iar riscul apariţiei diferitelor deficienţe ale coloanei vertebrale este mic. Din păcate, „sindromul smartphone’’ îşi face simţită prezenţa şi în România, unde activitatea fizică este redusă.
- Cât de costisitoare este kinetoterapia şi unde se poate face?
- Kinetoterapia nu este deloc costisitoare. Se pot obţine, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, şedinţe de kinetoterapie pe o anumită perioadă. Cei care îşi permit financiar pot să angajeze un kinetoterapeut la domiciliu. Kinetoterapia poate fi efectuată atât în spitalele de stat din ţară, în centre de recuperare, în staţiuni balneare, cât şi în cadrul clinicilor sau al cabinetelor private.