Main menu

header

581 18 1de Ileana Voicu Ghinea

O terapie alternativă de tratament, o formă de vindecare altfel, o formă de autocontrol prin care se activează funcția de autovindecare naturală a organismului. Cam acestea ar fi, în mare, cuvintele care descriu cel mai bine ceea ce se numește terapie craniosacrală. Însă, cu siguranță, aceasta nu este tot. Pentru a înțelege în profunzime subiectul și pentru a vedea care este metoda prin care această terapie poate rezolva unele dintre cele mai importante tulburări instalate în organism, am stat de vorbă cu terapeutul Florian Răducu (medalion).

„Permite eliberări ale componentelor sau traumelor emoționale”

- Ce este terapia craniosacrală?

- De la început trebuie să spunem că terapia craniosacrală este o formă blândă de tratament care aduce în discuție sistemul fiziologic al corpului - acest sistem craniosacral -, compus din membranele meningeale, care controlează presiunea intracraniană și lichidul cefalorahidian ce înconjoară și protejează creierul și măduva spinării. Ca și obiectiv final avem stabilirea unei stări complete de sănătate a sistemului nervos central, iar cel care a „inventat”, dacă vreți, această formă de terapie alternativă a fost doctorul John E. Upledger, din Statele Unite, după ani de studii care s-au întins undeva între 1975 și 1983.

- Bun... Am stabilit că discutăm despre o formă blândă de tratament. Ce face exact acest tratament?

- Tehnic vorbind, terapia craniosacrală permite atât eliberări ale restricțiilor de la nivel fizic, dar și eliberări ale componentelor sau traumelor emoționale. Practic, pentru a scăpa de tot bagajul care îngreunează corpul avem nevoie de această eliberare somatoemoțională, care, de cele mai multe ori, se manifestă prin transpirație, plâns, râs, durere, contracții musculare etc. Atunci când se instalează acest proces de eliberare somatoemoțională, sistemul craniosacral se oprește brusc.

„Se înregistrează ameliorări în afecțiuni ale creierului sau ale măduvei spinării”

581 18 2- Care sunt problemele de sănătate sau suferințele care pot fi vindecate cu ajutorul terapiei craniosacrale?

- Atunci când vorbim despre această formă de terapie, ne referim la ea ca la o metodă naturală de evaluare și corecție. Cum? Stimulând procesul natural al corpului de autocorectare și autovindecare. Așadar, vorbim despre stimularea sistemului imunitar și creșterea rezistenței la toate atacurile asupra organismului care vin din surse externe. Sigur... asta nu este tot. Cu ajutorul terapiei craniosacrale se înregistrează ameliorări semnificative asupra unei game largi de boli și suferințe. Vorbim aici despre afecțiuni ale creierului sau ale măduvei spinării, stres posttraumatic, disfuncții postchirurgicale, oboseală cronică, boli ale copilăriei, colici, autism, dificultăți de învățare, dislexie, scolioză, probleme ortopedice, dereglări ale sistemului nervos central, deterioare a funcțiilor de coordonare motorie, disfuncții ale țesutului conectiv, disfuncții ale articulației temporo-mandibulară, boli neurovasculare. S-au înregistrat rezultate deosebite în cazuri de migrene, dureri cronice de gât.

- Cum decurge o ședință de terapie?

- Ședința de terapie durează 45 de minute, până la o oră, vorbim despre o ședință standard. Pacientul, complet îmbrăcat, este întins pe pat, iar terapeutul, folosind o atingere blândă, de numai

cinci grame, monitorizează ritmul craniosacal prin palparea întregului corp - picioare, cap, torace. Apoi, susținând capul sau coloana vertebrală cu ajutorul unor tehnici delicate de manipulare, facilitează eliberarea restricțiilor și dezechilibrelor. Rezultatul va fi... la prima vedere... o ușoară amețeală, o stare de fragilitate, o senzație de ușurare, iar, în profunzime, terapia aduce pacientul în situația de a avea un sistem nervos fără restricții, un corp capabil să funcționeze la capacitate maximă.

„Ajută la reinstalarea echilibrului hormonal post-partum”

581 18 3- Există contraindicații în ceea ce privește această terapie?

- Nici într-un caz. Nu vorbim despre diagnosticare și tratament medicamentos. Mai mult decât atât, terapia craniosacrală este o procedură lipsită total de riscuri, nu interferează cu alte tratamente și nu prezintă contraindicații pentru alte afecțiuni, din contră, folosește ca și supliment în vindecarea lor.

- Cum se aplică terapia craniosacrală asupra femeilor însărcinate?

- Bună întrebare, pentru că aici chiar avem o ipostază deosebită. Există situații în care intervine conceptul de travaliu blocat, iar terapia craniosacrală poate să ajute sau, mai mult decât atât, este știut faptul că acest tratament vine ca adjuvant în procesul de adaptare, din punct de vedere fizic, al corpului femeii la sarcină. În plus, aș mai completa că terapia craniosacrală este indicată și femeii care a născut, în procesul de recuperare. Beneficii înregistrăm asupra sistemului endocrin, se instalează repede echilibrul hormonal, ameliorează depresia post-partum, restaurează funcțiile pelviene normale.

„Şedinţa de terapie durează 45 de minute, până la o oră“

„Este o metodă de terapie care și-a dovedit eficiența în tratarea numeroaselor probleme de sănătate cum ar fi: depresie, migrene, efecțiuni osoase sau articulare. De asemenea, și-a arătat eficacitatea la femeile însărcinate sau în cazul copiilor care au probleme de concentrare la școală“

„În cazul nou-născutului se poate aplica la câteva minute după naştere“

- Cine poate beneficia de acest gen de tratament? Mă refer aici la vârstă?

- Nu există limită de vârstă. De la nou-născut până la omul în vârstă, terapia craniosacrală este indicată. Ce să spun, că în cazul nou-născutului se poate aplica la câteva minute după naștere. Beneficiile sunt definitive fie că vorbim despre evitarea dezvoltării colicilor, problemelor respiratorii, hiperactivității, dislexiei, atacurilor de apoplexie, a sindromului de sugari netonificați și a alergiilor.