de Valeria Roman

Divorţul poate fi o etapă în viaţa de cuplu dificil de gestionat, care întoarce tot universul cu susul în jos. De obicei, ideea divorţului încolţeşte atunci când cel puţin unul dintre parteneri ajunge la concluzia că nu mai pot trăi împreună fie din cauza aşteptărilor diferite, a lipsei de comunicare, a deselor neînţelegeri, fie din cauza faptului că iubirea lor a luat o altă formă de-a lungul timpului. Nicoleta Florea (medalion; număr de telefon: 0735.672.983; adresă de mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.), psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, a explicat cum putem face ca un divorţ să nu lase semne adânci în sufletul celor doi parteneri care se separă.

Experienţa separării este trăită subiectiv

Mulţi dintre noi, atunci când ne gândim la divorţ, ne gândim în primul rând la divorţul legal. Există însă şi o latură a divorţului văzută din perspectiva economică, ce urmează divorţului legal, şi se referă la partajarea bunurilor acumulate de-a lungul căsătoriei. Se poate vorbi şi despre un divorţ parental, pentru că la un moment dat se ajunge la reorganizarea drepturilor asupra copiilor. Evident, putem aduce în discuţie chiar şi divorţul social, deoarece se ajunge la împărţirea prietenilor, a relaţiilor sociale, în general. Cel mai mare impact îl are însă divorţul psihologic, emoţional, în care fiecare dintre părţile implicate, direct sau indirect (ea, el, copiii, familiile, prietenii etc.), trăieşte în mod subiectiv experienţa separării.

Semnele care anunţă ruptura

„Sentimentele trăite se pot desfăşura pe un roller-coster emoţional de la confuzie, furie, ambivalenţă, în unele cazuri, până la eliberare. Din punct de vedere al trăirilor, este interesantă tipologia persoanelor care hotărăsc să divorţeze. În majoritatea cazurilor există o diferenţă între partenerul care hotărăşte să iasă din relaţie, care hotărăşte să se rupă, şi cel care încearcă să rămână în relaţie, trăgând cât de mult se poate de situaţia actuală, chiar dacă de multe ori aceasta nu-i mai este benefică. Persoana care părăseşte devine mai puţin interesată de comunicare, deoarece a luat deja o decizie şi este interesată ca divorţul să se termine cât mai repede. Este mai rece, mai distantă, şi atunci când se insistă pe acest subiect este uşor iritabilă”, a spus Nicoleta Florea, psihoterapeut.

Până la depresie este doar un pas

În schimb, partenerul care este părăsit, din cauza şocului, a temerilor personale, poate să caute diferite modalităţi de a anula sau de a întârzia decizia de separare, ajungându-se chiar la comportamente bizare. Persoana părăsită se poate confrunta cu gestionarea dificilă a propriilor emoţii, a aşteptărilor legate de viitorul apropiat. „Prima fază este cea de negare: «Nu pot să cred că mi se întâmplă tocmai mie!», «De ce am ajuns în situaţia asta?» sunt doar câteva întrebări care îi vin persoanei în cauză în minte. După care se trece la etapa de furie, în care emoţiile negative se întorc, de cele mai multe ori, împotriva partenerului: «El este de vină pentru că...» sau împotriva mamei sau a unei persoane colaterale pentru că «s-a băgat» în relaţia celor doi. Negocierea este perioada în care partenerul părăsit începe să scoată aşii din mânecă şi să vadă ce şi dacă se mai poate face ceva pe cale amiabilă, şi chiar să revină la sentimente mai bune faţă de partenerul care decide să iasă din relaţie. Pe finalul acestei experienţe a despărţirii, urmează o perioadă mai tristă, de depresie, în care energia scade, există convingerea că nu se mai poate face nimic, că totul s-a terminat”, a declarat specialistul. Psihologii susţin că abia după acest cumul de trăiri un om acceptă realitatea. Când partenerii conştientizează că nu mai formează un cuplu, viaţa este văzută din alt punct de vedere, al adaptării la noul statut.

Etapa acceptării presupune îmbrăţişarea realităţii actuale

Specialiştii în terapiile de cuplu susţin că o primă etapă este să începeţi să învăţaţi din experienţă. „Cugetaţi un moment la idea că «dacă aţi avut atac de cord, nu vă aşteptaţi să participaţi imediat la un maraton» şi răspundeţi-vă cât puteţi de obiectiv la întrebări de genul: «Ce aşteptări am avut când am decis să mă căsătoresc?», «Cu ce resurse am intrat în relaţie astfel încât să-mi ating aşteptările: încredere, empatie, răbdare, acceptare, informaţii realiste adaptate vremurilor în care trăim despre cum e să fii căsătorit?» «Cât de pregătit(ă) am fost pentru această relaţie în mod special?»”, a completat Nicoleta Florea. Etapa acceptării presupune îmbrăţişarea realităţii actuale. Pe principiul „Refuz să mai înot contra curentului”, pentru a se ajunge în final la: „Cerul este limita şi eu sunt gata să zbor”.

„Divorţul nu este un eşec, ci este decizia matură de a încheia o relaţie care nu mai funcţionează, şi acest lucru nu înseamnă că nu mai ai voie să fii fericit, poate chiar să te îndrăgosteşti din nou. Divorţ înseamnă schimbare!“

Cel mai mare impact îl are divorţul psihologic, emoţional, în care fiecare dintre părţile implicate, direct sau indirect (ea, el, copiii, familiile, prietenii etc.), trăieşte în mod subiectiv experienţa separării

Părţile „pozitive“ ale unei despărţiri

Deşi pare greu de crezut, psihoterapeutul Nicoleta Florea explică faptul că există totuşi şi o parte „pozitivă” a divorţului. Este vorba despre momentul acela în care vă redescoperiţi pe dumneavoastră, începeţi o viaţă nouă. „Divorţul nu este un eşec, ci este decizia matură de a încheia o relaţie care nu mai funcţionează, şi acest lucru nu înseamnă că nu mai ai voie să fii fericit, poate chiar să te îndrăgosteşti din nou. Divorţ înseamnă schimbare! Dumneavoastră sunteţi cel/cea care construieşte contextul acestei schimbări! Redescoperiţi-vă! Uitaţi-vă în oglinda frumuseţii interioare şi admiraţi-vă calităţile şi resursele cu care plecaţi pe noul drum! Ce îţi place cel mai mult?!”, a conchis specialistul.