Main menu

header

642 11 1de Luana Mare şi Adrian Barna

O metodă de vindecare mai puţin cunoscută la noi este cea a biocâmpului informaţional, practicată cu succes de câţiva terapeuţi români, printre care şi Andrei Chiţu (medalion). Pacienţi cu boli mai mult sau mai puţin grave şi-au găsit vindecarea sau ameliorarea în cabinetul terapeutului, care spune că, prin tehnica sa, corectează erorile din biocâmpul informaţional.

„Are ca rezultat repornirea mecanismelor de vindecare şi deblocarea meridianelor de energie”

- Ce e terapia bioinformaţională?

- E o terapie care se bazează pe interacţiunea la distanţă cu biocâmpurile pacientului. Mă refer în primul rând la câmpul bioinformaţional al pacientului, care controlează şi câmpul energetic. Vorbim despre lucruri mai puţin vizibile, dar ştim că există şi meridiane energetice şi puncte de acupunctură, chiar dacă nu le vedem. Este ca în emisia undelor radio. Prin dezvoltarea unor anumite capacităţi, terapeutul emite, iar pacientul recepţionează informaţie cu rol bun în restabilirea stării de sănătate. Este o terapie bazată pe bioalgoritmică, ceea ce reprezintă monitorizarea şi rectificarea erorilor din biocâmpurile informaţionale ale organismului uman. Implică aplicarea unor tehnici de acces, la distanţă, la organismul pacienţilor, în biocâmpul lor informaţional, având ca rezultat repornirea mecanismelor de vindecare şi deblocarea meridianelor de energie. Totodată, vorbim şi despre fenomenul rezonanţei, care funcţionează foarte bine între sistemele de acelaşi fel, aşa cum sunt organismele umane. Nu există atingeri, nici instrumente, nici ace sau tăieturi, ci doar frecvenţe.

- Ce puteţi percepe la o astfel de emisie?

- Se cunoaşte starea actuală de sănătate. Se poate determina cu o precizie pe care o dau lucrurile eterice cam peste cât timp cineva poate să aibă un nodul la sân, de exemplu, sau peste cât timp rezultatele investigaţiilor medicale vor indica o situaţie de boală. Sau multe alte situaţii legate de starea de sănătate.

„Se pot anticipa boli”

642 11 2- Cui se adresează acest gen de terapie?

- Celor care aleg să înţeleagă că trebuie să aibă grijă de corpul lor, singurul loc în care, de fapt, trebuie să trăiască. Este benefică oricui are o suferinţă fizică şi/sau emoţională. Mai poate rezolva și anumite probleme de gândire ale pacientului (de exemplu, gândirea negativă), elimină stresul, depresiile etc. Încă din momentul naşterii avem o structură informaţională (bioinformaţie) corectă, care asigură funcţionarea normală a organismului. Vindecarea prin terapia bioinformaţională (TBI) se bazează pe refacerea acestor structuri informaţionale.

- Cum aţi devenit practicant de TBI?

- Eram deja practicant de terapii spirituale şi, având o suferinţă pe care o tratam cu tehnicile pe care le ştiam, am aflat întâmplător despre profesorul Ştefan Puşcă şi am ales să beneficiez de acest gen de terapie. Entuziasmat fiind de rezultate, desigur că am vrut să ştiu mai multe despre TBI, iar ulterior am participat la cursurile de formare organizate de dumnealui. Cred că, de fapt, trebuia să ajung acolo şi astfel destinul meu să o ia pe alt traseu. De atunci am început să lucrez terapie bioinformaţională. Sunt mulţi ani de atunci, timp în care am ajutat mulţi pacienţi cu boli mai mult sau mai puţin grave.

„Se pot face și tratamente de la distanţă”

- Cum decurge o şedinţă?

- Întâi se face diagnosticarea afecţiunii prin parametrii specifici terapiei informaţionale, apoi se fac localizarea cauzei acesteia din punct de vedere al biocâmpurilor, identificarea şi anihilarea tipului de bioalgoritm care a determinat boala, repunerea în funcţiune a zonelor de biocâmp care au fost afectate şi echilibrarea organismului, în ansamblul său. În momentul diagnosticării se găsesc şi alte zone cu probleme, chiar dacă acestea încă nu schimbă rezultatele analizelor medicale. În cadrul terapiei mă conectez, prin intermediul unor canale energetice, la structura energetică a persoanei care are nevoie de o sănătate mai bună. Unii simt efectul terapiei în prima şedinţă, alţii mai târziu. Contează unicitatea, particularităţile fiecărui corp. Am avut persoane de 14 ani care n-au simţit nimic în patru şedinţe, iar o alta, de 90 de ani, care a simţit de prima oară. Pe lângă toate acestea, TBI mai are şi avantajul că se pot face tratamente de la distanţă. Corpul este o adevărată orchestră excepţională şi are propria simfonie. Trebuie ascultat, pentru că dă imediat semnale dacă nu funcţionează ceva bine.

- Solicitaţi analize medicale pacienţilor?

- Mă interesează şi nişte analize medicale, pentru că eu, ca terapeut, sunt interesat să văd la pacient o preocupare pentru propria sănătate. Contează şi o cola- borare cu medicina alopată şi de aceea este bine ca pacientul să-şi fi făcut analize şi investigaţii medicale şi să vorbim despre un istoric al afecţiunilor.

„Nu există contraindicaţii”

- Rezultatele sunt stabile în timp?

- Vindecarea prin tehnica terapiei bioinformaţionale reuşeşte să aibă rezultate stabile, deoarece tratează afecţiunea la un nivel mult mai profund decât cel bioenergetic şi are capacitatea de a acţiona în dublu sens: dispariţia/reducerea bolii şi stimularea resurselor de vindecare, resurse pe care le avem în noi.

- Are contraindicaţii terapia?

- TBI reuşeşte să fie prietenoasă cu sistemul propriu de apărare şi interacţionează cu precizie şi blândeţe cu toate structurile agresive care generează afecţiunile. Astfel, nu există contraindicaţii şi efecte secundare.

„Corpul este o adevărată orchestră excepţională şi are propria simfonie. Trebuie ascultat, pentru că dă imediat semnale dacă nu funcţionează ceva bine“

„Se adresează unui mare număr de suferinţe“

- Care sunt bolile ce pot fi tratate cu tehnica bioinformaţională?

- Tehnica se adresează unui număr foarte mare de suferinţe. Aş putea enumera câteva: boli ale aparatului renal (litiază renală, pietre la rinichi), boli ale aparatului respirator (astm bronşic, alergii, emfizem pulmonar, fibroză pulmonară, insuficienţă respiratorie), boli cardiovasculare (angină pectorală, sechele ale infarctului miocardic, aritmii şi tulburări de conducere, insuficienţă cardiacă, stenoze şi calcifieri de valve, hipertensiune arterială, arterită), boli endo- crine (diabet zaharat, afecţiuni tiroidiene şi paratirodiene, nanism hipofizar, dereglare ciclu menstrual, chisturi ovariene, mastoze etc.), boli gastroenterologice (boli diareice, constipaţie, meteorism, colite, esofagite, varice esofagiene, ulcer gastroduodenal, hepatite acute şi cronice, ciroze, pancreatite, boli parazitare, litiază biliară), boli hematologice (hemofilie, sindrom anemic, limfom), boli oftalmologice (conjunctivite, glaucom, cataractă, traumatisme oculare), boli neuro- logice (accident vascular cerebral, encefalite, meningite, epilepsie, miastenia gravis, neuropatii, paralizii şi pareze etc.), boli hormonale (chisturi, noduli, tumori la sâni, mastoză fibrochistică, dereglări hormonale etc.), boli ginecologice (amenoree, metroragie, fibrom uterin, chisturi ovariene, noduli, tumori, frigiditate, inapetenţă sexuală, disfuncţii sexuale), boli ale aparatului locomotor (fracturi şi traumatisme, scolioză şi cifoză, hernie de disc, rupturi de menisc şi ligamente etc.), boli psihice (psihoză, depresie, nevroză anxioasă, tulburări de personalitate etc.), boli ORL (otite, epistaxis, sinuzite, paralizie de nerv facial, tulburări auditive, hipoacuzii, tulburări de echilibru). Şi nu sunt doar acestea. Lista poate fi continuată.