de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu
Încă din perioada Antichității, pentru a avea un trup sănătos a fost necesară „primenirea” corpului în apă. Fie că e vorba despre baia rusească, ofuro japonez, hamamul turcesc sau „îngroparea” trupului în nisipul fierbinte al egiptenilor, un lucru e cert: baia are o influență incredibilă asupra trupului și a psihicului.
Anticii, „primeniți” în bazine cu apă rece
La început au fost celebrele băi comunale antice, un obicei folosit în Egipt pentru a trata aproape orice afecțiune a organismului. Potrivit istoricilor, băile antice au fost construite în piatră, pe două etaje, la nivelul inferior fiind amplasate vetre la foc, iar la cel superior, paturi realizate din piatră și încălzite cu aer cald, ce se ridica prin orificii speciale. Conform obiceiului, după ce pacienții foloseau camera cu aburi erau introduși într-un bazin cu apă rece, apoi unși cu tincturi din plante. În timp, procedura a ajuns și la popoarele din Europa Occidentală, apoi în Bizanț, unde s-a desăvârșit metoda curativă. Ulterior, baia a început să fie folosită și de ruși, călugării preluând modelul bizantin.
Rușii își „biciuie” trupul
În ceea ce privește baia rusească, aceasta se deosebește total de toate celelalte prin două atribute: este foarte fierbinte, iar trupul celui îmbăiat este „biciuit” de specialiști cu crenguțe de copac, așa-numita măturică. Chiar dacă în trecut această metodă a fost considerată una barbară, ea a ajuns să fie extrem de căutată în întreaga lume pentru efectele sale incredibile asupra organismului. Potrivit istoriei, cronicarul Nestor a dezvăluit în una dintre cărțile sale momentul în care însuși Apostolul Andrei a văzut băi de lemn în timp ce a mers să propovăduiască creștinismul: „Și își vor lua cu ei nuiele tinere și se vor lovi cu ele și se vor uda cu apă rece, și astfel își vor crea plăcere, nu chin”.
Incredibila tehnică de masaj cu măturica
O baie rusească decurge astfel: pacientul intră în baia cu aburi, iar după ce trupul este foarte bine umezit începe masarea cu măturicile, cu care, foarte ușor, este lovită fiecare zonă a corpului timp de un minut. După ce corpul este obișnuit cu acest tip de masaj, măturica se folosește cu lovituri mai puternice, în funcție de cât suportă bolnavul. Pentru a evita supraîncălzirea mușchilor și articulațiilor, măturica este înmuiată într-un recipient cu apă rece. Măturica din mesteacăn se folosește pentru fumători și astmatici, cei care suferă de dureri musculare și articulare, având, totodată, rolul de a elimina mătreața și de a întări firul de păr. Măturica din stejar inhibă creșterea tensiunii arteriale, calmează nervii, elimină stresul, fiind recomandată domnilor care suferă de impotență sau de ejaculare precoce. Persoanele suferinde de nevralgii, sciatică, boli care ţin de coloana vertebrală, gripă și afecțiuni ale plămânilor, laringită sau gută primesc masaje cu măturica din brad.
Terme romane modernizate
Băile irlandeze nu sunt altceva decât niște terme romane modernizate, unde aerul fierbinte iese de la un cuptor așezat sub podea, prin conducte amplasate de-a lungul pereților. La început, pacientul intră într-o cameră cu temperatură obișnuită, în jur de 25-27 de grade Celsius, apoi într-o altă încăpere, unde temperatura atinge 32-35 de grade Celsius. Urmează camera cea mai fierbinte, unde podeaua este pavată cu cărămizi prevăzute cu orificii prin care intră aerul, iar temperatura este de 50-60 de grade Celsius. Chiar dacă este atât de cald, oamenii respiră normal, pentru că prin una dintre conducte, permanent, este pompat aer proaspăt. Orice baie irlandeză se încheie cu următoarea procedură: transpirația este ștearsă cu o mănușă de lână, urmează masajul, apoi dușul.
Santo, loc de întâlniri cu prietenii
Baia japoneză este, potrivit specialiștilor, cea care a păstrat cel mai mult din tradițiile băilor antice. Denumită santo, aceasta este locul unde au loc, totodată, întâlniri de afaceri sau discuții între prieteni, atmosfera fiind una de relaxare. Chiar dacă pare cu totul ieșit din comun, în timpul băii de aburi există obiceiul ca atât femeile, cât și bărbații să ronțăie gheața pentru a stimula eliminarea transpirației și a preveni supraîncălzirea corpului. După ce pacientul iese din baia de aburi, intră imediat într-un jacuzi cu apă foarte rece, apoi se întinde pe un pat de scânduri. De un mare respect se bucură în Japonia și băile de rumeguș, ofuro. Pentru a amenaja un ofuro aromatizat se umple un butoi mare de lemn cu rumeguș încălzit la 50 de grade Celsius. Omul intră în respectivul butoi, unde urmează să stea între opt și zece minute. Rumegușul, de regulă din cedru, absoarbe foarte bine transpirația, în timp ce substanțele din materialul lemnos pătrund în organism prin pori.
„Scăldatul“ în nisipul fin al Egiptului
Cine se hotărăște să facă o baie americană trebuie să cunoască faptul că există montate în camera cu aburi, sub plafon, lămpi speciale cu cuarț. Acest tip de băi sunt utile atât vârstnicilor, cât și copiilor, din luna decembrie până în mai, aceștia urmând să răcească mai puțin, dar și celor suferinzi de acnee sau sportivilor. Băile se fac de trei-patru ori pe săptămână, la fiecare ședință fiind recomandat să se stea cinci minute. Tradiție înființată de berberi, poporul indigen al Africii de Nord, „scăldatul” în nisipul fierbinte al Egiptului, spun fitoterapeuții, este o metodă foarte bună pentru a vindeca de reumatism, artrită, infertilitate și impotență. Această „baie” se face în jurul amiezii, când aerul devine greu de respirat, pacienții fiind duși într-un loc stabilit în deșert, unde își scot hainele înainte ca un siwan specializat să-i îngroape în nisip până la gât. Pacientul va sta 15 minute, apoi este scos și mutat într-un cort din apropiere, unde există efectul de saună. Ulterior, acesta merge într-o locuință, pentru a se răcori și a se odihni, deoarece procedeul este foarte obositor pentru organism.