de Cătălin Tăgârță şi Daniel Alexandrescu
Într-o lume în care abundă lăcomia, conflictul, boala, nefericirea, oamenii au nevoie de un mare protector sau de un Maha Yana către care să se poată întoarce în momentele de teamă, confuzie şi disperare. Potrivit psihologului și terapeutului Raluca Dubășaru, pentru mai mult de jumătate din omenire, protectorul și salvatorul este Kuan Yin, care este o Bodhisattva, adică o „fiinţă iluminată”, dedicată eliberării şi fericirii universale.
„În timpul incendiului, chemaţi-o pe Kuan Yin, şi focul va fi potolit”
- Raluca, ce reprezintă Bodhisattva Kuan Yin?
- Este un personaj uman, care, prin dedicaţie, umanitate şi determinare spirituală, a devenit cel mai mare dintre protectori. Se spune că o persoană nu trebuie decât s-o cheme cu toată hotărârea pe Kuan Yin pentru a fi salvată de la orice calamitate imaginabilă. Dacă vă treziți în mijlocul unui incendiu, spre exemplu, şi o chemați pe Kuan Yin, focul va fi potolit. Dacă o chemați pe Kuan Yin dintr-un ocean plin cu monștri, nici nu vă veți îneca şi nici nu veți fi mâncat, fiindcă ea oferă protecție împotriva fulgerelor, spiriduşilor, demonilor, fantomelor, uriaşilor, fiarelor sălbatice sau şerpilor veninoşi.
- E suficient ca oamenii să o strige pur și simplu pe nume, așa cum la nevoie mulți îl invocă pe Dumnezeu?
- Da. Trebuie chemată pe nume, şi toate creaturile vătămătoare vor dispărea. Atât de mare este puterea ei, încât oamenii pot fi vindecaţi de karma negativă, de toate bolile şi demonii pot fi îndepărtaţi de la cei posedaţi. Kuan Yin promite să acorde atenţie oricui „strigă în întuneric”. Acest strigăt este cel care ne conectează cu Kuan Yin, pentru că el este expresia durerilor noastre, durerea de a fi om. Când sunteți singuri, când vă e foame, când sunteți bolnavi sau îndoliaţi, când vreți ceva sau cereți dreptate, ajutor sau înţelegere, va fi alături de voi. Şi, ca stăpân/ă a „mijloacelor meşteşugite”, numărul puterilor sale este impresionant.
„Bodhisattva poate rupe lanţul cauzei şi al efectului” - Ce puteri mai are?
- Poate rupe lanţul cauzei şi al efectului, pentru a salva oamenii din orice. În momentul nesfârşitei sale compasiuni aude strigătul şi devine răspunsul. Ea este întruparea spirituală a dorinţei înnăscute de fericire şi a lipsei suferinţei oamenilor. Tot ce întâlniți poate fi „simbolizat” sau transformat într-un simbol, pentru că simbolizarea este un mod de a vedea lucrurile care conferă putere spiritului. Simbolizarea este cel mai puternic instrument, ajutând oamenii să se înţeleagă pe ei înşişi într-un mod nou şi le redirecţionează conştiinţele. Îi face mai fericiţi, lăsându-i liberi să arate milă, subliniind înţelegerea sau înţelepciunea că realitatea este mai degrabă simbolică decât literală. O utilizare majoră a simbolismului este divinația.
„Divinația, folosită pentru a transforma problemele în simboluri”
- Dă-ne, te rog, mai multe detalii!
- Oamenii folosesc divinația pentru a transforma o problemă într-un simbol, deci creează imagini, imită, acţionează şi reacţionează. Astfel se realizează o legătură între lumea invizibilă a spiritului şi lumea vizibilă a vieţilor. Când se întâmplă asta, când oamenii se văd pe ei înşiși şi vieţile lor ca pe un simbolism al spiritului, dobândesc o putere sau o virtute specială, pe care taoiștii o numeau „te”.
- Cum se traduce „te”?
- „Te” poate fi tradus prin putere şi virtute, potenţialitate, este un cuvânt străvechi, care permite lucrurilor să existe întru totul. Așa cum carisma sau puterea interioară este cea care face o persoană cu adevărat măreaţă, un „te” puternic o face puternică. Un „te” exaltat creează un înţelept, oamenii sunt capabili să fie stăpânii vieţilor lor, să fie ceea ce își doresc din punct de vedere spiritual. Divinația este o cale de a acumula „te”. Ea vă ajută să schimbați Eul lacom şi nesigur într-un Eu spiritual, care are puterea imaginativă necesară pentru a vă lega de paradisul simbolurilor.
„Conştientizarea acestora, un important dar tămăduitor”
- Interesant conceptul, însă dificil de „digerat” pentru cei fără cunoștințe în domeniu... Mai bine povestește-ne despre cum pot apela oamenii la „serviciile” lui Kuan Yin!
- Când puneţi o întrebare ce exprimă un „strigăt cu adevărat din inimă”, Kuan Yin va apărea în faţa voastră. Acest spirit iubit şi extrem de puternic îşi exprimă marea milostenie prin divinaţie, o legătură dintre uman şi divin în modul cel mai direct. Graniţele obişnuite sunt depăşite atunci când evenimentele simple de zi cu zi sunt puse laolaltă cu experienţa divinului. Şi oamenii sunt puşi în situaţia de a-și da seama că evenimentele şi emoţiile pe care le traversează, iubirile şi urile lor, confruntările şi speranţele sunt rezultatul forţelor spirituale şi că sunt lecţii de învăţat şi vămi de plătit. Conştientizarea acestora este un important dar tămăduitor, un dar al Celei Milostive. Din această perspectivă, divinația nu este doar ghicirea viitorului - este o lumină ce vine să se adauge inteligenţei sau spiritului interior. Poate arăta poziţia oamenilor într-un proces de transformare sau le poate arăta semne ale timpului ce îi leagă de curgerea căii. Simbolurile alcătuiesc un sistem de navigaţie, producând o conştientizare ce oglindeşte procesul creativ numit destin sau soartă.
Oracolul I Ching vă arată adevărata cale
- Vorbeşte-le cititorilor despre cum pot accesa oracolul, care e calea de vindecare!
- Principalul sistem divinatoriu al lui Kuan Yin se numeşte Chien Tung sau Beţişoarele sorţii. (Beţişoarele sunt cheia către cele 100 de poeme şi comentarii, care fac parte dintr-un gen de divinaţie cu rădăcini până la „I Ching, Cartea Schimbărilor”, ce datează cel puţin din 1100 î.Hr.) I Ching este cel mai înţelept sistem de divinaţie, cu rădăcini în practicile străvechi. În China tradiţională a fost cea mai semnificativă carte. Se crede că folosirea tehnicii regăsite în oracol te pune în contact cu spiritele păzitoare prin deschiderea unei „găuri în timp”, a unei „găuri de dragon” care te conduce către Celălalt Tărâm. C.G. Jung spunea că, ori de câte ori este consultat un oracol precum I Ching, are loc un act metafizic de o mare importanţă, intri în acord cu un proces care leagă soarta individului de cea universală şi eşti reconfirmat ca parte semnificativă a universului. Aceasta este o mărturie a impor- tanţei tale, un semn al locului tău în univers şi o expresie a grijii şi preocupării. În oracolul lui Kuan Yin, această grijă şi preocupare sunt descrise direct în termenii Legământului lui Bodhisattva, legământul de a amâna eliberarea şi a rămâne în lume, exercitând grijă milostivă pentru „fericirea tuturor fiinţelor simţitoare”.
- Cine are acces la acest oracol?
- Folosirea oracolului lui Kuan Yin presupune un anumit proces. Puneți o întrebare plecând de la o dificultate sau de la o capcană în care sunteți prinşi. Deschizându-vă inima faţă de răspuns, lăsați răspunsul lui Kuan Yin „modelat”. Apoi acţionați în conformitate cu acesta sau vă lăsați manevrat de înţelegerea simbolică pe care ați dobândit-o. Dacă nu vă descurcați singuri, pentru început puteți solicita ajutorul unui terapeut, care să vă servească drept ghid până vă familiarizați cu conceptul.