Main menu

header

764 10 1de Laura Zmaranda şi Daniel Alexandrescu

Uneori viața este ca un sport. Poți să renunți pe parcursul competiției sau să treci linia de final. Indiferent de ritmul în care faci acest lucru. Este o teorie valabilă pentru fiecare dintre noi, însă provocarea este mai mare atunci când vorbim despre persoanele cu dizabilități. Am folosit această asociere a vieții cu un sport pentru a vă prezenta un subiect foarte important. Și anume, faptul că anul trecut în România a avut loc o premieră. A fost inaugurat primul centru de escaladă pentru persoanele cu dizabilități, centru al Asociației Climb Again, o organizație nonguvernamentală, afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă.

Presupune cățărarea pe un perete de stâncă sau pe un panou artificial, folosind propriile forțe

764 10 2În primul rând, care este definiția acestui sport? Escalada presupune cățărarea pe un perete de stâncă sau pe un panou artificial, folosind propriile forțe, iar scopul final este acela de a pracurge traseul fără să cazi. Linia de final este vârful. Astfel, escalada devine mai mult decât un sport de forță fizică și anduranță, ci și de testare psihologică pentru că îl determină pe cel care îl practică să își testeze rezistența, forța, echilibrul, dar și controlul mental. Potrivit celor de la Asociația Climb Again, escalada nu poate fi considerată un sport extrem și spun că este destul de sigură atât timp cât sunt respectate măsurile de siguranță pe care fiecare cățărător trebuie să și le asume. În plus, poate fi practicată de oricine, aproape fără limită de vârstă, inclusiv de copiii cu nevoi speciale, în scop terapeutic. Tocmai pentru că efectele acestui sport asupra fizicului și mentalului sunt atât de importante, reprezentanții Asociației Climb Again susțin că își doresc „la nivel național introducerea escaladei ca pe o metodă nonformală de învățare care se concentrează nu doar pe îmbunătăţirea izolată a unui anumit tip de abilitate, ci apelează în același timp la abilităţile fizice, psihice și sociale, folosind tehnici adaptate. În momentul de față, Asociația Climb Again oferă sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu deficiențe, iar rezultatele sunt impresionante”. Potrivit acestora, primii beneficiari ai programelor de terapie prin escaladă și-au reconfigurat stilul de viață și au realizat lucruri ce păreau imposibile. Astăzi, centrul dispune de o sală de cățărat (escalada și boulder), poduri mișcătoare și cea mai mare tiroliană indoor din București, sală de fitness, de antrenament profesionist pentru cățărători (cu campus, plăci diverse, moonboard, system board etc.) și zonă de relaxare. Programele de terapie integrativă și antrenament se desfășoară sub supravegherea specialiștilor din diferite domenii și, în plus, copiii sunt consiliați psihologic, astfel încât integrarea lor socială să se realizeze mai ușor.

Au șansa să își atingă propriul potențial

764 10 3Potrivit reprezentanților centrului, înființarea lui s-a concretizat ca urmare a susținerii acordate de Kaufland România, a partenerilor Asociației Climb Again și a donațiilor primite. „Misiunea Climb Again este să ofere o viață normală persoanelor cu dizabilități. Ce înseamnă o viață normală? Înseamnă o viață în care au șansa să își atingă propriul potențial, la fel cum o au și persoanele fără dizabilități. Punem foarte mare accent pe abilitățile care îi ajută pe copii să aibă o viață independentă și să se integreze cu normă întreagă în societate”, spune Claudiu Miu, fondator și președinte al Asociației Climb Again și campion balcanic la escaladă. Centrul Climb Again organizează sesiuni de terapie prin escaladă la panourile construite în cadrul şcolilor speciale și în sălile comerciale de escaladă din București. Următorul pas al asociației în direcția conștientizării oamenilor cu privire la efectele benefice pe care terapia prin escaladă le are a fost organizarea unei caravane care a dus panoul mobil de cățărat la şcolile speciale pentru deficienți de vedere din țară. La final, obiectivul este acela de a construi un astfel de centru în fiecare dintre cele șase orașe din țară în care există şcoli speciale pentru deficienți de vedere. „Ne dorim ca printr-un discurs pozitiv și prin promovarea poveștilor de succes din cadrul proiectelor Climb Again să influențăm percepția generală asupra potențialului copiilor și tinerilor cu nevoi speciale și să contribuim la integrarea lor - fie că vorbim despre integrarea directă a celor pentru care cățăratul devine o vocație, sau indirectă, prin apartenența la o comunitate”, completează fondatorul centrului.

Se dezvoltă atenția și puterea de concentrare

764 10 4Prin practicarea escaladei se realizează mai ușor dezvoltarea motorie fină și grosieră a psihomotricității (mai exact structurarea spațială, schema corporală și poziția corpului în raport cu spațiul, adecvarea posturilor etc.). Se dezvoltă, de asemenea, atenția și puterea de concentrare, capacitatea de a găsi soluții și de a elabora strategii. Prin acest sport se dobândesc noțiuni disciplinare de bază, iar cel care îl practică începe să se cunoască mai bine și să îi crească stima de sine. Devine mai independent, mai încrezător în propriile forțe și în capacitatea sa de a depăși anumite limite fizice sau psihice.

Datorită inaugurării acestui centru de escaladă, aproximativ 2.000 de copii cu deficienţe vor putea fi înscrişi în programe de sprijin terapeutic integrativ

Povestea centrului Climb Again se identifică de la un moment dat cu povestea fostului campion național și balcanic la escaladă, Alex Benchea, supranumit astăzi „alpinistul cu ochii albi”. În 2010, viața sa și-a schimbat cursul printr-o boală care l-a determinat să renunțe la cățărat și la restul activităților de zi cu zi. Au fost trei ani de suferință și luptă la finalul cărora a început să se cațere din nou, în ciuda urmelor lăsate de boală. Practic, centrul Climb Again s-a concretizat din dorința acestui om de a întoarce tot ajutorul primit în anii din urmă de la familie, prieteni și întreaga comunitate de cățărători

Asociația Climb Again este implicată în desfășurarea programelor gratuite de terapie prin escaladă din anul 2014. Acestor sesiuni li se adaugă ședințe de kinetoterapie și consiliere psihologică atât pentru copii, cât și pentru tineri cu deficiențe