de Gheorghe Zmaranda
În medicina holistică, trupul, mintea și spiritul sunt un întreg, iar vindecarea fizică este posibilă doar dacă terapiile aplicate țin cont de acest principiu. Uleiurile esențiale au rolul bine determinat în terapiile holistice, dar este foarte important să ținem cont de recomandările de utilizare și de contraindicații. Diana Dragomir (medalion), vicepreședinte al Asociației Profesionale de Aromaterapie, ne-a vorbit pe această temă.
„În majoritatea afecțiunilor pot fi folosite ca adjuvant”
- În ce situații pot fi folosite uleiurile naturale?
- În majoritatea afecțiunilor uleiurile esențiale pot fi folosite ca adjuvant. Nu putem, însă, discuta „în general”. Există protocoale stricte de tratament pentru fiecare afecțiune în parte. Sunt studii clinice care stau la baza acestor protocoale de administrare a uleiurilor esențiale și definesc foarte precis interacțiunile specifice cu alte medicamente, substanțe chimice sau afecțiuni. Spre exemplu, putem folosi uleiul esenţial de salvie (întotdeauna diluat) pentru a reduce o inflamație sau a calma o arsură, dar nu atunci când este vorba despre o femeie însărcinată, pentru că riscăm să îi provocăm un avort. Un alt exemplu este cel al uleiului esențial de mentă, în care determinantă este prezența mentolului, care conferă mentei proprietățile răcoritoare și de împrospătare. Și, din acest motiv, uleiul de mentă este recomandat în afecțiuni precum accidente vasculare cerebrale, vânătăi şi dureri de cap. Mentolul activează termoreceptorii pielii, ceea ce duce la o analgezie profundă, dar și la ameliorarea proceselor de inflamație, durere și mâncărime, printre alte efecte. În același timp, însă, uleiul esențial de mentă este contraindicat în perioada de sarcină și alăptare, precum și la copiii sub 6 ani, în epilepsie, în caz de obstrucție a căilor biliare sau în cazul în care există intoleranță la mentol. Și, atenție, niciodată nu se aplică nediluat pe întreaga suprafață a corpului. Utilizarea uleiurilor esențiale implică o terapie lină și foarte plăcută. Vom folosi întotdeauna doar uleiurile esențiale a căror aromă ne place, indiferent dacă vorbim despre afecțiuni fizice sau psiho-emoționale. Atunci când ne place o aromă, corpul și mintea noastră ne transmit că sunt pregătite să primească beneficiile acelui ulei esențial și că sunt deschise spre a intra în starea de vindecare. Mai apoi, este o terapie nedureroasă și ușor de administrat. Nu presupune spitalizări sau aparatură complexă în aplicare. După o instruire detaliată, pacientul își poate aplica singur tratamentul aromoterapeutic.
„Nu se picură niciodată în ochi sau direct în canalul urechii”
- Cum se utilizează corect uleiurile esențiale?
- Folosim corect uleiurile esențiale doar atunci când urmăm indicațiile unui specialist în aromoterapie. Este nevoie să conștientizăm faptul că uleiurile esențiale sunt substanțe biochimice care creează reacții în organismul uman, iar folosirea „după ureche” a unui ulei esențial sau a unui amestec de uleiuri, mai ales intern sau topic, poate duce la efecte cel puțin neplăcute. Spre exemplu, există o serie de uleiuri esențiale care nu se aplică pe piele nediluate întrucât „ard” practic pielea, provocând roșeață și iritații, cum este uleiul esențial de scorțișoară. Sau nu se administrează intern întrucât sunt toxice la o astfel de administare, cum este cazul uleiului esențial de chiparos sau de eucalipt. În funcție de afecțiunea pentru care sunt prescrise și caracteristicile uleiului esențial, pot fi administrate aromatic, topic sau intern. Se fac anumite teste de sensibilitate și se dozează corespunzător situației particulare a fiecărui pacient în parte. Există însă reguli generale care se aplică tuturor uleiurilor esențiale. Spre exemplu, un ulei esențial nu se picură niciodată în ochi sau direct în canalul auditiv.
„Există contraindicații, pentru că acestea reduc sau amplifică efectul unui medicament”
- Uleiurile esențiale se folosesc și în combinații sau doar individual?
- Se pot folosi uleiurile esențiale atât în combinații, cât și individual, dar, din nou, depinde de afecțiune și de beneficiarul tratamentului. Un ulei esențial conține sute de constituenți individuali care dau proprietăți biochimice diferite. Anumite grupe de constituenți pot funcționa sinergic pentru a spori efectele administrării uleiurilor esențiale. Există combinații de uleiuri esențiale care produc un efect mult mai puternic decât aceleași uleiuri esențiale folosite individual. Spre exemplu, uleiul esențial de lavandă și uleiul esențial de Melaleuca au proprietăți asemănătoare, ambele conțin monoterpene și sunt puternic antibacteriene și antifungice. Dacă le combinăm, amestecul format are un efect antifungic mult mai puternic decât dacă am folosi separat oricare dintre cele două uleiuri esențiale.
- Există contraindicații pentru această terapie?
- Studiile clinice dovedesc că da, există contraindicații! Unele uleiuri esenţiale au potenţialul de a modifica eficacitatea anumitor medicamente, deoarece pot concura la nivel plasmatic, celular și receptor, ceea ce poate reduce eficacitatea unui medicament sau îi poate amplifica efectul. Spre exemplu, cercetări recente au concluzionat că uleiul esențial de paciuli poate interacționa cu aspirina și cu medicamentele anticoagulante.
„Primele reacții sunt aproape instantanee”
- Trăim în acest ritm foarte alert, cu mulți factori de stres. Așadar, ce ulei esențial se recomandă pentru eliminarea stresului?
- Pentru a stabili corect un tratament antistres ar trebui să facem mai întâi o aromotestare care să ne indice, în cazul nostru concret, uleiul esențial cel mai eficient sau un amestec de uleiuri esențiale. Nu există un ulei esențial sau o combinație de uleiuri esențiale antistres valabile pentru toată lumea. Lavanda este folosită pentru combaterea stresului, pentru că dă o stare de bine, relaxează și induce un somn liniștitor. Cu condiția să ne placă și dozele să fie corecte. Dacă însă aroma de lavandă ne amintește de dulapul bunicii în care aceasta ne încuia când eram mici pentru a ne pedepsi, uleiul esențial de lavandă nu o să funcționeze niciodată ca remediu antistres. Uleiurile esențiale de portocal, santal, neroli, tămâie, ylang-ylang, lemn de trandafir, petitgrain pot fi eficiente antistres dacă ne place aroma și dacă le dozăm și aplicăm corect.
„Trupul se vindecă mai repede, mai lin şi fără sechele“
- Când se văd primele semnele ale terapiei cu uleiuri esențiale?
- Primele reacții sunt întotdeauna aproape instantanee. Dacă ne place aroma unui ulei esențial, ne schimbăm starea. Mai ales în psihoaromoterapie, anumite rezultate se văd foarte repede. Dacă ne simțim obosiți și avem sentimentul că nu putem face față problemelor de zi cu zi, aroma uleiului esențial de lămâie, inspirată dimineața, dintr-un flacon sau din palme, timp de un minut, ne va activa, ne va da o stare de bine și energia de care avem nevoie. Cu condiția să ne placă aroma de lămâie! În tratarea afecțiunilor corpului fizic, de obicei, durata terapiei este mai mare, în sensul că o răceală nu se vindecă pe loc, iar o arsură nu dispare imediat, însă folosind fie și complementar uleiurile esențiale trupul se vindecă mai repede, mai lin și fără sechele.