Main menu

header

944 10 1de Monica Beleneş şi Claudia Mîţoi 

Potrivit statisticilor, în ultimii trei ani numărul bolnavilor de diabet zaharat a crescut vertiginos. Iar 15% dintre persoanele diagnosticate cu această maladie ajung să dezvolte ulcerații la picioare care pot duce la complicații grave. Doctor Mihai Băican (foto), medic specialist în medicină hiperbară și director medical la SwissMED Clinic, ne-a explicat unde se poate ajunge dacă nu tratăm cu seriozitate boala și care sunt terapiile de ultimă oră care pot fi de un real succes în vindecarea piciorului diabetic. 

„Orice leziune trebuie tratată cu maximă seriozitate”

- Când putem vorbi de picior diabetic?

- Piciorul diabetic este una dintre cele mai severe complicații ale diabetului zaharat. Modificările pe termen lung, de ordin vascular și neurologic de la nivelul piciorului, conduc la apariția ulcerațiilor, cu afectarea dramatică a calității vieții. Modificările de culoare, de sensibilitate, de formă, prezența senzațiilor de arsură, de amorțeală - mai ales în repaus - sunt elemente care arată că există modificări la nivelul piciorului. 

944 10 2- Cât de repede evoluează?

- Evoluția poate fi de multe ori imprevizibilă. Tocmai de aceea orice leziune trebuie tratată cu maximă seriozitate încă de la început. Principalii factori de risc pentru piciorul diabetic sunt diabetul necontrolat, vârsta înaintată, istoricul de diabet de peste 10 ani, alte afecțiuni sistemice asociate, obezitatea. De asemenea, leziunile tegumentare, traumele accidentale, tăierea sau curățarea incorectă a unghiilor sau a bătăturilor, purtarea de încălțăminte nepotrivită, umblatul desculț sunt factori care pot precipita apariția piciorului diabetic și cărora persoana cu diabet zaharat ar trebui să le acorde mare atenție. Un traumatism minor poate trece neobservat, iar rana formată ajunge astfel să se infecteze și poate atinge osul, ceea ce poate duce chiar și la amputare.

- Cui ne adresăm prima dată?

- Persoanele diabetice au în mod normal un medic curant diabetolog, care le monitorizează evoluția și căruia ar trebui să i se adreseze de la bun început, legat de orice modificare la nivelul picioarelor. Pentru mine, ca medic specialist în medicină hiperbară, este esențial să am o colaborare continuă cu medicul diabetolog, cu ortopedul, cu chirurgul, atât pentru reechilibrarea metabolică, unde știm că se formează un cerc vicios în cadrul căruia hiperglicemia și factorul infecțios se autoîn- trețin, cât și pentru crearea unei scheme de tratament complexe, care să prevină amputarea. Riscul acestor persoane de a face o ulcerație și de a necesita o amputare este foarte mare la ora actuală: la fiecare 20 de secunde, un picior este amputat undeva în lume, din cauza diabetului, conform The Lancet, o prestigioasă revistă internațională de medicină.

„Crește speranța de viaţă cu până la 72,4%”

944 10 3- Cum se tratează corect și în cât timp?

- Autoexaminarea săptămânală a piciorului, igiena adecvată, remarcarea oricăror modificări de culoare, temperatură, sensibilitate etc. și prezentarea la medic imediat ce apare o leziune la nivelul piciorului fac parte din conduita adecvată în aceste situații. Tratamentul piciorului diabetic este strâns legat de tratamentul sistemic al diabetului zaharat și de reechilibrarea acestuia. De aceea, preocuparea trebuie să fie continuă, iar tratamentul local trebuie realizat până la vindecarea plăgilor.

- Când recomandați terapia hiperbară?

- Întrucât grăbește vindecarea și îmbunătățește calitatea vieții pacientului, terapia hiperbară se recomandă atât în prevenirea complicațiilor piciorului diabetic, cât și în asociere cu tratamentul standard pentru ulcerațiile piciorului diabetic. Studiile au arătat o rată crescută de vindecare, de până la 72,4%, în cazul ulcerațiilor piciorului diabetic din clasele Wagner 3 și 4, ulcerații profunde cu osteomielită sau abces, respectiv gangrena parțială a piciorului.

- Pentru rezultate mai bune, cu ce mai trebuie combinat tratamentul clasic?

- Tratamentul pacientului diabetic are două componente esențiale: dieta nutrițională și un regim de viață activ. În ceea ce privește activitatea fizică, propun acestor pacienți hidrokinetoterapia și platforma robotizată Huber 360, terapii prin intermediul cărora pot desfășura exerciții fizice interactive, antrenante, cu un control foarte bun al dozării efortului și al încărcării articulațiilor. În ceea ce privește asocierea cu alte proceduri, recomand, pe lângă terapia hiperbară, și terapiile cu celule stem, cu ozon sau PRP (terapia vampir), toate bazate pe principiile medicinei regenerative.

- Ce rol joacă terapia cu oxigen hiperbaric în procesul de vindecare?

- Terapia cu oxigen hiperbaric acționează asupra ulcerației piciorului diabetic prin formarea de noi vase de sânge, un proces numit angiogeneză. În cadrul acestui proces, aportul de oxigen din jurul ulcerației crește, iar măduva osoasă este stimulată să elibereze celule endoteliale EPCS. Are loc astfel formarea de noi vase de sânge și eliberarea de celule stem din măduva osoasă în circulația sangvină, care apoi migrează în rană și ajută la închiderea plăgii. În medie, este nevoie de un minim de 10 ședințe pentru a obține un efect curativ.

- Cum decurge o ședință în camera hiperbară?

- Pacientul îmbracă un costum din bumbac, după care i se face o evaluare și este introdus în camera hiperbară, unde va sta în jur de două ore și se va relaxa. După închiderea ușii, oxigenul începe imediat să circule și presiunea crește treptat. Pacientul va simți o senzație de plenitudine în urechi, cam 10-15 minute, similară cu cea ascendentă sau descendentă într-un avion. Spre sfârșitul sesiunii de tratament, presiunea din cameră va începe să scadă treptat, iar odată terminată ședința pacientului i se vor măsura parametrii vitali și glicemia.

„Noi folosim camere hiperbare monoplace, în care se introduce un singur pacient. Practic, persoana stă întinsă și respiră oxigen 100% în timp ce presiunea din interiorul camerei crește“

„Bărbaţii cu vârsta între 60 şi 69 de ani sunt cei mai predispuşi la complicaţii“

- Când se recomandă amputarea piciorului?

- Aproximativ 80% din amputațiile distale ale piciorului sunt cauzate de piciorul diabetic. Și mai îngrijorător este faptul că rata de supraviețuire la cinci ani pentru pacienții care au suferit o astfel de intervenție traumatizantă este extrem de scăzută, mai redusă decât în cazul majorității cancerelor. Cel mai adesea se ajunge la recomandarea de amputare atunci când o infecție a piciorului este neglijată sau neobservată și evoluează până într-un stadiu prea avansat.

- Există vreo predispoziție în funcție de sex sau vreo vârstă când putem vorbi despre piciorul diabetic?

- Există studii care încadrează bărbații cu vârsta între 60 şi 69 de ani în grupa cu cel mai mare risc de apariție a piciorului diabetic. Factorii de risc rămân însă cei mai importanți în dezvoltarea acestei patologii. Combaterea lor prin controale medicale periodice, o dietă adecvată, un regim de viață activ, eliminarea consumului de tutun și de alcool, menținerea valorilor glicemiei în limitele dorite va avea un rol determinant în întârzierea apariției complicațiilor diabetului zaharat.