Main menu

header

964 10 1de Georgiana Mihalcea

Terapia senzorială cumulează diferite metode de terapie prin lumină, vibrație, muzică, obiecte plăcute la atingere, folosind armonia adusă de camera senzorială pentru a ajuta copilul să se adapteze la mediul înconjurător. Psihologul Ștefana Nica, de la Centrul Psiho-Logo-Med, Oradea (www.psihologi-oradea.ro), ne-a mărturisit că are un impact pozitiv asupra abilităților de concentrare și a comportamentului. Este parte integrantă a recuperării copiilor cu tulburări din spectrul autist, ADHD, deficit de intelect sau tulburări sensitive, venind în complementarea terapiei kinetice.

„Copilul poate să primească percepții incorecte despre propriul corp și ce este în jurul său”

- Ce reprezintă tulburarea senzorială?

- Tulburarea senzorială reprezintă o disfuncționalitate în sistemul de integrare senzorială, ceea ce conduce la reacții inadecvate ce afectează rutina zilnică a copilului. Creierul nu reușește să proceseze și să organizeze corespunzător informațiile venite pe calea simțurilor, determinând astfel copilul să primească percepții incorecte despre propriul corp și despre mediul înconjurător.

- Ne puteți da câteva exemple?

- Desigur! De exemplu, vorbim despre o tulburare senzorială dacă cel mic se ferește să fie atins sau evită să atingă alți copii sau adulți, își acoperă ochii și urechile des și refuză anumite mâncăruri din cauza texturii sau temperaturii lor sau nu manevrează jucăriile cu interes. El ignoră vocile obișnuite și obstacolele sau introduce în cavitatea bucală obiecte necomestibile, poate privi perioade lungi de timp obiecte strălucitoare sau care se rotesc, îi plac locurile aglomerate, îi plac mirosurile tari, fie plăcute, fie neplăcute, și mâncarea picantă și/sau fierbinte. Este un copil cu deficiențe în ceea ce privește echilibrul dintre excitație și inhibiție, fapt ce îi afectează relațiile familiale, de la școală sau în grupul de joacă. Atunci când este neîndemânatic, nu își dă seama dacă îi este cald sau frig, se îmbracă și pedalează bicicleta cu dificultate, prezintă neînțelegere față de instrucțiunile verbale, nu poate diferenția mirosurile și gusturile și nu potrivește piesele de puzzle sau de Lego. Depune prea multă forță în folosirea creioanelor sau a altor instrumente de scris și de colorat, atunci copilul confundă senzațiile, deoarece în cadrul sistemului lui nervos central prelucrarea senzațiilor este inexactă și neclară.

„Este bazată pe activități de joc care conduc la o mai bună adaptabilitate a persoanei în viața de zi cu zi”

964 10 2- Ce este terapia senzorială?

- Terapia senzorială elimină aceste carențe și pune accentul pe îmbunătățirea procesării senzorial-motorii, fiind bazată pe activități de joc relevante care sporesc consumul senzorial și care conduc la o mai bună adaptabilitate a persoanei în viața de zi cu zi. În plus, integrează diferite instrumente ca lumină, vibrație, muzică, obiecte plăcute la atingere care sunt îmbinate cu armonia adusă de camera senzorială pentru a ajuta copilul să se adapteze la mediul înconjurător.

- Care îi sunt principalele beneficii?

- Printre beneficiile terapiei senzoriale regăsim schimbări notabile în comportament prin îmbunătățirea interacțiunilor sociale, reducerea comportamentelor de stimulare repetitivă și stereotipii, precum și dezvoltarea unei sensibilități reduse, îmbunătățirea capacității atenționale și de concentrare în fața diverselor sarcini. Apar și progrese în abilitățile școlare și în dobândirea autonomiei personale și avansări semnificative în atingerea obiectivelor individualizate legate de procesarea senzorială.

- Pe ce arii de dezvoltare se poate interveni cu ajutorul ei?

- Terapia senzorială intervine în aria fizică care implică în general, motricitatea grosieră și motricitatea fină și particular ajutăm la gestionarea echilibrului, controlul personal, rezistența și coordonarea. În cadrul ariei cognitive dezvoltăm abilitățile senzoriale, lingvistice, de memorare și de gândire abstractă, de joc și de creativitate. Conducem spre evoluție și abilitățile sociale care îi ajută pe copii să formeze relații pozitive, să aibă conversații, să dezvolte limbajul corpului, să coopereze, să împărtășească și chiar să se joace împreună. În cea emoțională aducem un aport în ceea ce privește exprimarea sentimentelor și emoțiilor într-un mod sănătos și constructiv, abilitățile de gestionare a emoțiilor în fața situațiilor noi, provocatoare sau stresante prin strategii specifice care pot include tehnici de respirație și meditație, jocuri de rol, discuții și reflecții deschise, activități creative, tehnici de rezolvare a conflictelor, exerciții de mindfulness și exerciții fizice care ajută în reglarea emoțiilor.

„Lumina se proiectează pe tavan pentru a imita un cer înstelat ca să le ofere o stare de liniște”

964 10 3- În ce cazuri poate fi eficientă?

- Acest tip de intervenție terapeutică poate fi eficientă în cazul copiilor care prezintă tulburări din spectrul autist, disfuncții de integrare senzorială, sindromul Down, tulburări de limbaj, întârzieri în dezvoltare, tulburări de învățare, ADHD și tulburări emoționale.

- Cum decurge o ședință de terapie?

- În terapia senzorială, lumina se proiectează pe tavan pentru a imita un cer înstelat pentru a le oferi o stare de liniște. În oglindă, copilul se urmărește și se analizează învățând postura și părțile corpului. Prin tabla din lemn formată din obiecte precum o balama, diferite tipuri de închizători, șiret, scai, închizători de nasturi și fermoar dezvoltăm motricitatea fină a copilului, îndemânarea și autonomia. Tuburile snoezelen oferă senzații tactile și vizuale prin schimbarea culorilor, vibrația și mișcarea bulelor și a sclipiciului. Dezvoltăm concentrarea prin proiectoarele compuse din lentilele cu model de pești sau ulei, iar prin fibrele optice luminoase din perdeaua colorată facem progrese în ceea ce privește simțul tactil al copilului care e reticent în a intra în contact cu ceilalți.

- Ce este o cameră senzorială?

- Camera senzorială are rolul de a promova dezvoltarea funcțiilor senzoriale ale copiilor, facilitând astfel adaptarea lor la mediul înconjurător. Această încăpere special concepută și organizată este dedicată persoanelor care prezintă dezechilibre în această sferă, dar și probleme neurologice.

Intervenția duce la progrese semnificative în raport cu obiectivele individualizate privind prelucrarea senzorială și la asumarea de reguli, a funcţiei social-emoţionale şi a abilităţilor de autonomie personală

„Integrarea senzorială este importantă pentru că ușurează procesul de învățare astfel încât copilul să devină un adult autonom și integrat în societate și pentru că duce la scăderea frecvenței mișcărilor motorii stereotipe și comportamentelor de autovătămare și îndepărtarea agresiunii“

„Desincronizarea senzorială poate influenţa modul în care copiii se raportează la ceilalţi“

- Cum se definește „desincronizarea senzorială”?

- Desincronizarea senzorială este definită ca fiind incapacitatea de a folosi informațiile primite de la simțuri pentru a avea o activitate normală. Ea poate influența modul în care copiii se raportează la ceilalți sau felul în care simt despre ei înșiși. Poate afecta dezvoltarea celor mici, comportamentul, învățarea sau comunicarea.

- Ce cauze stau în spatele acestui fenomen?

- Printre cauzele desincronizării senzoriale enumerăm ereditatea, substanțele chimice, medicamente sau metale grele pe care fătul le-a absorbit în timpul vieții intrauterine. De asemenea, apare dacă mama a fumat, s-a drogat sau a abuzat de alcool în timpul sarcinii, dacă au fost complicații de sarcină, nașteri multiple, naștere prematură sau greutate mică la naștere, cezariană de urgență, lipsa de oxigen la naștere, stimulare excesivă prin care înțelegem fie că acel copil a fost abuzat sau trăiește în vreme de război sau la polul opus, a fost stimulat insuficient, are oportunități limitate de mișcare, de joacă și de interacțiune cu alte persoane și instituționalizarea într-un orfelinat.