Main menu

header

de Claudia Stan

- Specialistele Corina Hortopan şi Anca Popescu ne învaţă secretele terapiei

De multe ori auzim că multe boli îşi au rădăcina în starea de spirit a fiecărui om. De altfel, se ştie că maladia secolului, cancerul, este cauzat de cele mai multe ori de... stres. Dacă fiecare dintre noi am şti să ne „corectăm” stările sufleteşti, am fi cu mult mai fericiţi şi mai sănătoşi.

O procedură uşor de adoptat
Mulţi oameni au ajuns în pragul disperării, dar la fel de mulţi au realizat că există ceva mai presus de bunurile materiale: sufletul! Nu este vorba despre nicio practică ezoterică, ci pur şi simplu despre arta de a fi fericiţi. Putem învăţa acest lucru hrănindu-ne sufletul prin tehnici simple şi la îndemâna oricui. Pentru a afla cât mai multe detalii despre această adevărată artă am apelat la două specialiste în terapii complementare, Corina Hortopan şi Anca Popescu.

Mamele decid viitorul copiilor
Pentru majoritatea femeilor, vestea că vor deveni mame este un moment de bucurie, pentru altele nu... Din păcate, viitorul copiilor este pecetluit de starea sufletească pe care gravida o are pe timpul sarcinii: „În urmă cu ceva timp am avut o pacientă, care, deşi aparent nu prezenta nicio problemă de ordin financiar sau cu soţul, avea dese stări de tristeţe, ce apăreau ca din senin. Am întins-o pe pat şi am început terapia. Am constatat că aceste stări proveneau dinainte de a se naşte, de când era în burta mamei sale. Ulterior am aflat că nu prea se înţelegea cu mama sa şi că venirea pe lume nu a fost un motiv de bucurie. Aşadar, condiţia emoţională a mamei este o amprentă pentru personalitatea pruncului nenăscut. Modul în care mama se simte la aflarea veştii, de fericire sau de tristeţe, influenţează modul în care copilul se va comporta. Totodată, mai poate fi vorba şi despre o stare de agitaţie, nelinişte, cauzată de certuri sau de probleme cu familia, care, la fel, contează. Probabil că aţi auzit de multe ori specialişti în domeniu care recomandă să le fie citite poveşti copiilor când sunt încă în pântece sau ca aceştia să fie mângâiaţi. Ei bine, este cât se poate de adevărat! Pruncii sunt foarte receptivi şi astfel se vor simţi în siguranţă”, ne spune doamna Corina.

„Ne putem reface echilibrul spiritual singuri!”
Terapia sufletului este o practică tot mai des întâlnită, devenind aproape un mod de viaţă. „Terapia sufletului îmbină mai multe metode de relaxare prin muzică, plante, lumânări parfumate, cristale, toate menite să determine schimbarea regimului de funcţionare cerebrală prin modificarea undelor creierului, ducând la schimbarea stării în care ne aflăm. Primul pas este aflarea cauzei ce induce tristeţea, angoasa, după care începe terapia propriu-zisă. Ne putem reface echilibrul spiritual singuri! Trebuie să învăţăm să privim întotdeauna jumătatea plină a paharului, chiar dacă în anumite situaţii pare dificil sau chiar imposibil. Pentru fiecare om în parte există o metodă ce reuşeşte să îi înlocuiască starea de tristeţe cu cea de relaxare. În noi găsim răspunsul, chemarea şi simţim ce ne prieşte. De exemplu, unele persoane ascultă muzică atunci când simt nevoia să se relaxeze, altele să aprindă un beţişor parfumat etc. Deci, cheia se află în sufletele noastre. În plus, cristalele folosite în terapiile complementare au proprietăţi excepţionale de «curăţare» a gândurilor negre. Se spune că, de fapt, cristalul vă alege pe dumneavoastră, trimiţându-vă semnale că sunteţi compatibili şi se creează o legătură”, ne mărturiseşte Anca Popescu.

„Vindecarea se petrece când omul îşi găseşte refugiul în divinitate”
„În timpul terapiei analizăm informaţii din zona copilăriei sau temeri ascunse adânc în sufletul nostru. Terapia sufletului înseamnă împăcarea cu sine şi cu ceilalţi, pentru a se putea obţine astfel vindecarea completă. De multe ori, aceasta se petrece atunci când omul îşi găseşte refugiul în divinitate, în sacru, indiferent de credinţele sale religioase. Procedeul se aseamănă puţin cu starea de hipnoză, diferenţa constând în faptul că pacientul rămâne conştient pe toată durata terapiei. Accesul către inconştient este supravegheat de propriile mecanisme, pacientul căpătând o detaşare necesară parcurgerilor amintirilor marcate de teamă sau de o emotivitate excesivă. Aceste stări de linişte sunt câteodată greu de obţinut, din cauza stresului cotidian sau a minţii neliniştite de frământări, însă, odată începută terapia, individul se redescoperă şi îşi dă seama că viitorul său depinde de modul în care îl vede: pozitiv sau negativ. Trebuie să luăm în serios faptul că neliniştile, stresul stau la baza apariţiei multor boli, de aceea este foarte important să ne educăm spiritul în primul rând. Încet, încet învăţăm să ne «debarasăm» de lucrurile neplăcute din trecut, pentru a lăsa loc evenimentelor plăcute pe care ar trebui să le mentalizăm până la materializarea lor”, completează Corina Hortopan.

„Trebuie să luăm în serios faptul că neliniştile, stresul stau la baza apariţiei multor boli, de aceea este foarte important să ne educăm spiritul în primul rând”