Main menu

header

16-06-1de Cătălina Tăgârţă

Se apropie sezonul rece, iar reumaticii stau cu frica-n sân, deoarece frigul şi schimbările bruşte de temperatură le vor genera dureri îngrozitoare de articulaţii. Potrivit medicului acupuncturist Mircea Zamfirescu (foto), care face parte din Asociaţia Chineză de Acupunctură şi Moxaterapie. Moxa sau mocusa este o plantă care se găseşte în China şi de la care se recoltează frunzele. Acestea se usucă şi se scarmănă, în aşa fel încât se obţine lâna de moxa. Folosită în terapii, aceasta le poate veni de hac bolilor de frig, în special reumatismului.

„Se foloseşte asupra unor meridiane ori puncte de acupunctură”
- Cum funcţionează moxaterapia şi cum decurge o astfel de şedinţă?
- În primul rând, moxaterapia, la fel ca şi acupunctura, e folosită pentru tratarea mai multor boli. Procedeul e foarte simplu şi frecvent utilizat de cunoscătorii remediilor tradiţionale chinezeşti. Aşadar, lâna de moxa sau mocusa se modelează sub formă de batoane de diferite dimensiuni, de conuri mai mari sau mai mici ori de tubuleţe fine şi se aprinde. Aceasta arde foarte lent, constant, fără flacără, pe corpul pacientului şi dă o căldură cu un fum şi o aromă cu totul deosebite. Lâna se foloseşte pentru încălzirea şi „afumarea” unor puncte ori meridiane de acupunctură, acestea din urmă fiind nişte drumuri pe care circulă mai bine sau mai prost energia, sângele şi informaţia, adică tot ceea ce defineşte viaţa. Spun „încălzire”, pentru că prin arderea moxei se generează căldură, care pătrunde în organism, şi „afumare”, pentru că lâna de moxa aprinsă scoate un fum aromat, special.

- Formele pe care trebuie să le ia această lână le daţi dumneavoastră sau se găsesc în comerţ?
- Le pot face şi eu, iar avantajul este că le dau forma şi dimensiunea dorite, de care are nevoie fiecare pacient în parte - în acest caz, totul e perfect personalizat. Acestea pot fi ca nişte ţigări din foi, ca nişte batoane sau ca nişte conuri de circa un centimetru diametrul bazei. Sunt posibilităţi absolut nenumărate şi forme variate - totul din necesitatea de a personaliza exact tratamentul pentru fiecare pacient în parte. Nu există două persoane identice, nici doi pacienţi identici şi nici două tratamente absolut identice în strategie, tactică, metodă şi tehnică cu mijloace identice. Batoanele sau bastonaşele pot fi mai mici sau mai mari - nu asta este important, pentru că ele sunt doar nişte mijloace pe care le folosim pentru atingerea unui ţel. Important este ca medicul să trateze pacientul cu toate problemele sale. Însă lâna se poate găsi şi în comerţ, făcută de-a gata, iar avantajul în acest caz e că batoanele sau conurile sunt de mărimi standard şi pot studia cu ajutorul lor anumite fenomene clinice.

„Nu rămân băşici, răni sau cicatrice”
16-06-2- Beţişoarele se pun aprinse, direct pe piele, sau se aşază sub formă de jar pe corp?
- Tehnica de aplicare a moxei diferă în funcţie de foarte multe lucruri, printre care şi de şcoala terapeutului şi de afecţiunea pe care acesta încearcă să o trateze. În China se poate folosi moxa punând conurile direct pe piele şi dându-le foc, ca să încălzească, dar se iau în clipa în care apare durerea. La noi, frica e mai mare, şi atunci nu folosesc moxa direct pe piele decât foarte rar, cu pacienţi care chiar înţeleg necesitatea şi faptul că se ia conul înainte de a face rău. În general se foloseşte moxa indirectă, cu suporţi speciali sau pe acele de acupunctură.

- E dureros procedeul?
- Nu este deloc dureros, discutăm despre o încălzire plăcută care doar alină durerile. Nu vă faceţi griji, pentru că nu arde pielea şi nu face rău, deci nu rămân băşici, răni sau cicatrice.

- Ce boli tratează moxaterapia?
- Lesne de înţeles că se foloseşte moxa în patologia determinată de factorul patogen numit frig. Majoritatea bolilor de tip reumatismal sunt în medicina chineză denumite boli de frig, dar poate fi utilizată cu grijă şi-n alte tipuri de afecţiuni, ca de exemplu: rinosinuzită, lombosciatică, lombago, spondiloza cervicală, poliartrita reumatoidă, artrozele, gonartroza, coxartroza, până la obezitate, sindromul de oboseală cronică sau sindromul depresiv anxios.

„E nevoie de 10-12 şedinţe”
- Asupra căror zone ale corpului se acţionează pentru vindecarea reumatismului, spre exemplu?
- Când vorbim despre medicina tradiţională chineză ne referim numai la meridiane şi puncte de acupunctură. Acestea din urmă se află în corp, la diferite adâncimi şi în anumite zone ale organismului, care, prin stimulare adecvată, determină un răspuns din partea organelor şi a sistemelor. În cazul reumatismului, e vorba despre părţile dureroase din corp.

- E necesar şi un regim alimentar sau e nevoie de şedinţe de acupunctură în paralel cu acest procedeu?
- Depinde foarte mult de afecţiunea sau de afecţiunile pacientului. Într-un fel voi trata pe cineva de 20 de ani, şi în alt fel pe cineva de 60 de ani, care mai are şi alte boli pe lângă reumatism, de exemplu. Totul este personalizat, pentru că fiecare om sau pacient este unic în felul său.

- Cât durează tratamentul? De câte şedinţe este nevoie?
- Teoretic, punctele trebuie încălzite cel puţin până când frigul „iese”, şi asta diferă de la pacient la pacient. O şedinţă durează 20-30 de minute, iar, în general, pentru a trata o afecţiune, este nevoie de 10-12 şedinţe consecutive, cu una-două zile de pauză între ele. Totul depinde de la un caz la altul.

Scurt istoric

Utilizarea moxei se pierde în istoria Chinei şi a Mongoliei. Aceasta a fost folosită în teritoriile nordice dintotdeauna, datorită incidenţei crescute a afecţiunilor generate de frig, vânt şi umiditate. De asemenea, în textele antice se spunea clar că boala care nu e tratată prin acupunctură este alungată prin moxaterapie.