de Cătălina Tăgârţă
Dependenţa de fumat începe cu o ţigară aprinsă în glumă, fie într-o pauză, la şcoală, fie într-un club sau chiar la serviciu, la îndemnul şi spre amuzamentul colegilor şi prietenilor. Dacă la un moment dat vă hotărâţi să renunţaţi la ţigări e bine să ştiţi că o puteţi face la fel de uşor cum aţi început să fumaţi. Nu-i nicio glumă. După o şedinţă de 45 de minute cu aparatul Bicom-Optima veţi putea pleca acasă fără dorinţa de a mai fuma.
Terapia se realizează cu ajutorul unui aparat special
Aproape toţi fumătorii şi-au propus, la un moment dat, să renunţe la acest viciu. Fie că o fac pentru sănătatea lor şi a celor din jur, fie din cauza crizei financiare şi a preţurilor crescute, mulţi dintre ei s-au lovit, din păcate, de un eşec. Dacă apelaţi la terapia antifumat, care se realizează cu ajutorul aparatului Bicom-Optima, veţi reuşi să atingeţi obiectivul dorit. Aşadar, renunţaţi la plasturii antifumat sau la ţigările electronice, deoarece cu ajutorul acestei tehnologii bazate pe biorezonanţă veţi uita cu siguranţă de dorinţa sau de obişnuinţa de a mai aprinde ţigara şi veţi pleca acasă nefumător.
Scrumul şi fumul de la ultima ţigară, folosite la vindecare
Procedeul nu este dureros, iar singura condiţie impusă este să doriţi cu adevărat să scăpaţi de acest viciu. „Şedinţa începe cu anamneza pacientului. E important să ştim istoricul său medical, dar şi de cât timp fumează şi ce cantitate. Apoi, clientul fumează în clinica noastră ultima jumătate de ţigară, al cărui scrum şi fum îl vom folosi în scop terapeutic”, ne-a spus Florica Munteanu, specialist în biorezonanţă şi homeopatie şi directorul clinicii DermaVital. Specialista lucrează cu această terapie de aproximativ 13 ani în Germania, iar rezultatele sunt foarte bune. „În 99% dintre cazuri avem sorţi de izbândă, lucru care mă bucură foarte mult, deoarece în spatele terapiei se ascunde multă ştiinţă, tehnică şi cazuistică. După părerea mea, doar cine nu-şi doreşte cu adevărat nu pleacă acasă vindecat”, a mai adăugat specialistul.
„Pacientul simte cel mult nişte furnicături”
Dacă vă hotărâţi să urmaţi această terapie e bine să ştiţi că nu-i nevoie de o pregătire specială prealabilă, cu excepţia alcoolului şi a dulciurilor, la care trebuie să renunţaţi câteva zile. În schimb, e recomandat să consumaţi multe fructe.
Odată ajunşi la clinică, nu trebuie să vă faceţi griji, deoarece medicul vă va invita să vă aşezaţi pe pat, culcat pe spate, vă va explica protocolul, se va interesa de înălţime şi de greutatea dumneavoastră şi vă va cupla la aparat. „Pacientul simte cel mult nişte furnicături prin corp, cauzate de câmpul magnetic care lucrează pe coloană. Ba, mai mult, mare parte dintre clienţi aleg să doarmă. După 45 de minute, terapia ia tot sevrajul, iar persoana respectivă îşi poate relua comportamentul normal, la sfârşit recomandându-i-se un pahar cu apă”, ne-a mai spus reprezentanta clinicii.
Este stimulată „marea de energie” de sub buric
Acest remediu antifumat nu are efecte secundare. El include terapia câmpului magnetic, fixarea mineralelor în organism şi detoxificarea. În plus, nicotina din corpul nostru are o anumită frecvenţă, iar pentru a o detecta şi a lucra împotriva ei, pentru a o scoate din organism trebuie folosite vibraţii de acelaşi gen, pe aceeaşi frecvenţă, lucru care se face cu ajutorul biorezonanţei. „La sfârşitul şedinţei, pacientului i se pune o biluţă homeopatică pe limbă. Mai mult, el pleacă acasă cu «terapia la purtător», adică un suport care rămâne încărcat cu vibraţii pe o anumită frecvenţă şi care se fixează pe piele pe un punct al corpului numit «marea de energie» (n.r. - situat la 2 cm sub buric) şi care trebuie activat după instrucţiunile primite la centru”, ne-a spus specialista.
Suportul montat trebuie purtat trei săptămâni
Acest suport nu e dureros, nu jenează şi va putea fi dat jos după aproximativ trei săptămâni chiar de pacient. „Este compus din inox 100%, nu produce alergii şi nu are efecte secundare. Are mărimea unei monede de 50 de bani şi este pus la dispoziţie de Institutul Regumed din München, care produce şi aparatele de biorezonanţă Bicom-Optima”, ne-a mai spus reprezentanta clinicii. În cazul în care pacientul fumează mult, terapia se va combina cu cea homeopatică, situaţie în care, de obicei, se va recurge la trei şedinţe în loc de una singură, cu pauză de maximum şapte zile între ele, timp în care se va bea foarte multă apă”, a completat
Terapia este modernă şi poate trata şi alte probleme, cum ar fi alergiile la cafea, la soare, la aer condiţionat sau la părul de pisică. Această tehnologie există de aproximativ 25 de ani în Germania şi de patru ani în România, clinica DermaVital fiind singura de la noi din ţară care utilizează aparatul Bicom-Optima. „Din experienţa mea, această terapie se combină cu cea a câmpului magnetic, cu biorezonanţa, cu homeopatia şi cu magnetoterapia. Corpul uman dispune de o mare capacitate de a se regenera din momentul în care vă lăsaţi de fumat”, a mai spus Florica Munteanu.
- O şedinţă de terapie antifumat costă 100 de euro, iar pachetul cu cele trei şedinţe costă 150 de euro, bani în care este inclus şi suportul din inox.