de Cătălina Tăgârţă
- Medicul Ryke Hamer, inventatorul „German New Medicine”, a descoperit cum se poate vindeca singur un pacient
Doctorul german Ryke Hamer a tratat cu succes peste 31.000 de pacienţi doar stând de vorbă cu ei şi explicându-le legătura strânsă dintre starea mentală şi boală. Potrivit acestuia, fiecare om se îmbolnăveşte din cauza unui program mental distructiv, născut în urma unui şoc emoţional.
A revoluţionat lumea medicală
În anii ’70, Ryke Hamer era cercetător şi şef al Clinicii de Oncologie din München, unde trata cancerul la fel ca şi ceilalţi medici, cu ajutorul tratamentelor clasice, ce se dovedeau a fi mai mult sau mai puţin eficiente. Însă cursul vieţii i s-a schimbat radical în 1978, când a primit teribila veste că fiul său, în vârstă de doar 19 ani, Dirk, a fost împuşcat mortal, iar la câteva luni de la acest eveniment a murit şi soţia sa. Cele două şocuri l-au rănit profund şi, ca şi cum n-ar fi fost destul, peste câteva luni s-a îmbolnăvit de cancer la testicule. În momentul în care a ajuns să se trateze de cancer la fel ca pe pacienţii săi, doctorul s-a speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, acest context urmând să-l ajute să revoluţioneze lumea medicală. Întrucât nu fusese niciodată grav bolnav, el a suspectat imediat că dezvoltarea bolii sale poate avea legătură directă cu tragica pierdere a fiului, ceea ce l-a făcut să investigheze şi istoricul pacienţilor săi cu cancer. El a sesizat apariţia pe tomografii a unor vibraţii anormale în diferite zone ale creierului, vizibile sub formă de cercuri concentrice. Aşadar, toţi bolnavii trecuseră prin experienţe extrem de stresante înainte ca afecţiunea să se instaleze şi să se dezvolte. Cu această descoperire a pus bazele a ceea ce se numeşte „Noua Medicină” sau „German New Medicine”, pentru care i s-a retras dreptul de a mai profesa, iar în 1997 a fost şi arestat.
Fiecare afecţiune începe la nivel mental
„Noua Medicină”, bazată pe ideea că fiecare afecţiune gravă are drept cauză un conflict ce generează un şoc emoţional, a fost numită DHS - Sindromul Dirk Hamer - în onoarea fiului său. DHS îmbolnăveşte omul mai întâi la nivel mental, când apar dereglări în creier, iar în final boala se răsfrânge asupra unui organ. Totodată, tipul conflictului care a generat şocul emoţional determină zona în care apar vibraţii anormale în creier şi implicit organul la care va apărea boala, iar în al doilea rând, cu cât conflictul durează mai mult, cu atât organul respectiv se îmbolnăveşte mai rău.
„Frica de moarte” duce la tumori pulmonare
Potrivit părintelui DHS, doctorul german Ryke Hamer, iată câteva exemple de probleme şi organele asupra cărora se răsfrâng acestea. Cancerul de plămâni apare ca urmare a unui şoc de tipul: „frica de moarte”, deoarece, în termeni biologici, panica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. O dată cu apariţia acestui şoc, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formând o tumoare pulmonară. Potrivit cercetărilor doctorului Hamer, cancerul de sân este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul „mamă-copil” sau „probleme cu partenerul”. Numeroasele studii ale lui Hamer arată că femeile, chiar şi atunci când nu alăptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare din cauza grjii obsesive pentru binele celor dragi (de grija copilului care are probleme, a unui părinte bolnav sau chiar de grija unui prieten cu probleme). Apoi, necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal - de exemplu, sunt situaţii care apar doar atunci când persoana se află într-o stare emoţională de stres, relaţionată cu conflicte-şoc corespondente.
Şocul conflictual prelungit poate fi fatal
Doctorul Hamer a descoperit, de asemenea, că orice conflict şi orice boală au şi o rezolvare. În timpul primei faze, a conflictului activ, întregul organsim e orientat către a face faţă conflictului. Tulburări ale somnului şi lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atenţiei asupra conflictului şi orele de activitate în plus constituie condiţiile propice pentru rezolvarea acestuia. Pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sânge, simptomele specifice ale activităţii conflictuale fiind extremităţile reci (în special mâinile), tremurul şi transpiraţia rece. Intensitatea simptomelor depinde, în mod natural, de intensitatea şi impactul şocului conflictual. Dacă o persoană rămâne în această stare prea mult timp, urmările pot fi fatale. Mai mult, doctorul Hamer a demonstrat că organismul nu poate muri niciodată de cancer în sine, ci eventual ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital (precum colonul sau bila), dar în niciun caz celulele canceroase nu pot provoca moartea. Potrivit „German New Medicine”, distincţia dintre cancerul malign sau benign nu are nicio valoare, termenul malign indicând pur şi simplu o activitate de reproducere celulară ce a depăşit o anumită limită complet arbitrară. În cazul persoanelor care „pierd lupta cu viaţa” pe durata fazei iniţiale active a conflictului, acest lucru se întâmplă de obicei din cauza pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn şi a epuizării mentale şi emoţionale. În plus, de cele mai multe ori este vorba chiar despre impactul emoţional devastator al unui diagnostic sau al unei prognoze negative - de genul „Mai ai doar şase luni de trăit” -, impact ce aruncă pacienţii de cancer şi pe cei apropiaţi lor într-o stare de disperare.
Dacă pacientul nu a făcut niciun tratament convenţional pentru cancer, în special chimioterapie sau radioterapie, „German New Medicine” are o rată de succes de 95%-98%. Şi, ca o ironie a vieţii, aceste statistici remarcabile ale doctorului Hamer au fost date chiar de autorităţi. În 1997, când specialistul a fost arestat, Poliţia a confiscat fişele pacienţilor săi şi le-a analizat, iar un procuror public a fost nevoit să recunoască în timpul procesului că 6.000 din 6.500 de pacienţi cu cancer în fază terminală erau încă în viaţă după cinci ani.
1. Pacientul devine „stăpânul absolut” al tratamentului, e 100% responsabil pentru condiţia sa şi nu îşi pune speranţele în nimeni mai mult decât în el însuşi.
2. Pacientul va lucra la înţelegerea cauzei care a provocat conflictul şi implicit boala.
3. În final, va colabora constructiv cu doctorul, pentru a crea un plan eficient de rezolvare a conflictului atât mental, cât şi practic. Atenţie! Frica de cancer/moarte poate genera alt conflict, pe lângă cel existent. De aceea e nevoie să se renunţe total la astfel de gânduri.
4. O persoană sănătoasă, bine hrănită, odihnită, relaxată, cu activitate fizică zilnică şi care are convingeri pozitive va face faţă mult mai uşor oricărui conflict.