Main menu

header

22-05-1de Cătălina Tăgârţă

- Psihoterapeut Raluca Dubăşaru, despre terapia HUNA

O terapie nou-venită din Orient promite vindecarea fizică, psihică şi spirituală, cu condiţia ca persoanele care o practică să creadă cu tărie în puterea lor de autovindecare - mergând pe ideea că originea tuturor problemelor pe care le au oamenii nu se află în altă parte decât în ei înşişi. Raluca Dubăşaru, psiholog şi terapeut, ne-a spus mai multe despre terapia HUNA.

„Energizare şi stimulare a capacităţilor”
- Raluca, de curând practici şi terapia HUNA. E vorba despre o metodă nouă sau are şi ea un trecut glorios, la fel ca Lama Fera?
- HUNA este o tehnică şi o filosofie, un mod de viaţă hawaiian atât de vechi, încât se pierde în negura timpului. Practici similare şi tot atât de vechi au fost identificate peste tot în insulele Pacificului. De aici se poate trage o concluzie foarte interesantă, şi anume că practica HUNA ar proveni din pierdutul continent Mu, din pierduta cunoaştere lemuriană. Şi este o mare bucurie că această tehnică a reuşit să pătrundă şi în Europa. Eu am primit această minunată tehnică de la o maestră plină de lumină şi iubire, de la o mare doamnă foarte dragă sufletului meu, Andreea Ionescu. În hawaiiană, HUNA înseamnă secret, ocult, în sensul de cunoaştere ezoterică şi de practică magică.

- Pentru cei care nu ştiu, ar trebui să amintim faptul că e vorba despre o terapie energetică. Aşadar, în ce constă HUNA la nivel spiritual?
- HUNA reprezintă un set de principii care constituie fundamentul tehnicilor energetice cu care se lucrează, este un set de principii etice care dau sens şi viaţă tuturor acţiunilor celui care practică HUNA. Practicarea acestui sistem conduce către fuziunea intimă cu tot ceea ce există, iar pe măsură ce practicăm poate deveni o stare permanentă de conexiune cu universul şi cu tot ce este viu. Se instalează o stare de plenitudine, de bucurie şi de înţelegere profundă a vieţii, nu numai a fiinţelor umane, cât şi a animalelor, plantelor, elementelor, cristalelor... Şi este absolut normal, căci suntem şamani, nu? Şamanismul HUNA este un şamanism al iubirii şi al iertării, aceasta este sursa tehnicilor de vindecare prin iertare şi iubire - Ho’o pono pono fiind una dintre energiile cu care lucrează HUNA. Şamanul sau Kahuna lucrează un set impresionant de energii benefice de vindecare, de armonizare, de detoxificare, de energizare şi stimulare a capacităţilor, atât a celor fizice, cât şi a celor mentale şi spirituale, de binecuvântare şi, nu în ultimul rând, cu energii de manifestare...

Terapeutul pune mâinile pe zonele afectate ale bolnavilor
- Dar la nivel fizic cum se desfăşoară? Pentru dureri de spate, de exemplu, ştiu că pacientul trebuie aşezat la orizontală, cu faţa în jos, iar mâinile terapeutului vor atinge locul dureros.
- HUNA folosită ca terapie este una dintre cele mai simple şi mai eficiente forme de vindecare. Într-adevăr, terapeutul se conectează la „Sursă”, cheamă energiile pe care doreşte să le folosească şi atinge pacientul în anumite puncte sau pur şi simplu pune mâinile pe zonele afectate.

- Ce simte pacientul/clientul în timpul şedinţei?
- HUNA lucrează cu energii calde, dense, feminine... În relatările lor, cei mai mulţi pacienţi spun că au simţit căldura şi energia care se „aşeza” în corpul lor precum mierea care curge..., percepând totodată şi culoarea specifică mierii...

„Practicantul îşi poate schimba viaţa”
- Cât durează şedinţa şi de câte întâlniri este nevoie pentru tratarea diverselor probleme?
- O şedinţă durează în jur de 20-30 de minute, poate şi mai mult, totul depinde de problema pentru care se lucrează, iar numărul de şedinţe depinde tot de gravitatea problemei de sănătate a pacientului, cât şi a gradului de receptivitate. Oricum, numărul poate varia de la patru-cinci şedinţe până la 10-20 de şedinţe...

- Apropo de asta, ce probleme poate rezolva HUNA? E adevărat că poate vindeca atât diverse afecţiuni, cât şi probleme psihice şi sociale, cum ar fi, de exemplu, problemele de la serviciu sau cu părinţii ori prietenii, care se răsfrâng asupra anumitor zone/organe?
- Da. HUNA poate fi aplicată pentru restabilirea stării de sănătate fizică, mentală şi spirituală, poate fi folosită în scopul evoluţiei spirituale personale, poate fi aplicată pentru rezolvarea unor probleme şi situaţii apărute în viaţă. Iar atât timp cât sunt respectate principiile etice HUNA, prin energiile şi puterea manifestării, practicantul îşi poate schimba viaţa. Poate avea revelaţii, se poate linişti şi va realiza ce este şi ce nu este important pentru el, va şti să ia deciziile corecte la momentul potrivit şi aşa mai departe...

Ghidată după principiul „Fii convins că ai puterea de a reuşi”
- Poate fi asociată cu alte terapii?
- Bineînţeles că poate fi asociată cu orice altă terapie, după caz, inclusiv cu terapiile alopate.

- Există persoane care au contraindicaţie să facă această terapie?
- Nu. Nu există niciun fel de contraindicaţie la această terapie. Însă singura condiţie pentru obţinerea rezultatelor la care toată lumea se aşteaptă este ca terapia să fie acceptată, oamenii să creadă în ea şi în terapeutul care o practică.

- Ce altceva ar mai trebui să ştie oamenii despre această nouă terapie?
- Unul dintre principiile HUNA este: „Fii conştient că lumea este ceea ce crezi tu că este şi fii convins că ai puterea de a reuşi”. Aloha!

Cauza oricărei probleme trebuie căutată în noi înşine

Tot ceea ce suntem şi ce se întâmplă în viaţa noastră, lumea - în general, este o reflectare a gândurilor pe care le avem. Astfel, dacă ne confruntăm cu o problemă, de orice fel, cauza trebuie căutată mai întâi în noi înşine, nu în factorii exteriori. Spre exemplu, dacă o persoană este agresată e util să îşi amintească faptul că ceilalţi sunt o oglindă pentru ea şi că agresivitatea respectivei persoane nu este decât proiecţia în exterior a propriei agresivităţi refulate. Tot aşa, dacă cineva se îmbolnăveşte este bine de ştiut că trupul este o casă pentru gânduri, iar cauza îmbolnăvirii rezidă în negativitatea unui gând, într-o eroare de judecată. În viziunea unui Kahuna, mintea este asemenea unei grădini, iar gândurile sunt pe post de „seminţe”, care încolţesc şi dau roade, aşa că oamenii trebuie să aibă grijă ce gânduri plantează, căci, inevitabil, vor culege ceea ce au semănat.