de Dana Purgaru
Când pășiți desculți prin iarbă vi se pare că parcă tălpile se magnetizează de sol și că prindeți rădăcini? Simțiți în acele momente o energie pozitivă ce urcă din tălpi și vă umple organismul? Oricât de ciudat poate părea, nu este o iluzie; acest lucru chiar se petrece ori de câte ori stăm desculți pe pământ și ne împământăm, deoarece suntem, în esență, energie, tot ce ne înconjoară este energie și cu cât rămânem mai deschiși față de ea, cu atât va curge prin noi mai ușor și ne va oferi liniște, bucurie și sănătate.
Curentul din sol este direct și continuu
Încălțămintea cu talpă sintetică pe care o purtăm în fiecare zi, podelele și graba cu care trecem pe lângă parcuri ne limitează accesul la sursa de energie vitală, pozitivă, ce vine într-un curent direct și continuu din pământ. De multă vreme, oamenii și-au dat seama de efectul pozitiv al contactului direct al tălpilor cu solul, însă destul de recent s-a început studierea acestui fenomen de către cercetătorii și practicanții de terapii alternative ce se bazează pe controlul fluxurilor de energie fundamentală.
Mijlocul tălpii, cel mai bun punct
Așa cum toate sistemele electrice de care ne folosim în fiecare zi sunt stabilizate și protejate de pământ prin împământare, așa și corpul este un conductor foarte bun, fiind alcătuit în mare parte din apă. În urma cercetărilor, s-a observat că cel mai bun punct pentru pătrunderea energiilor din pământ se află în mijlocul tălpii. Acesta este cunoscut de acupuncturiști sub numele de Rinichi 1 sau K1, are o influență deosebit de puternică și funcționează precum un conector al unui ștecher.
Îmbunătățește sistemul imunitar și elimină stresul
Punctul K1 se conectează la toate meridianele de acupunctură și are legătură directă cu fiecare parte a organismului. În momentul în care stăm desculţi pe pământ are loc un transfer de electroni din sol în corp. Aceştia acţionează precum niște antioxidanți și s-a observat, în testele științifice, că declanșează în corp reacții benefice precum: reglarea pulsului, o mai bună receptivitate a pielii, scăderea vâscozității sângelui și a tensiunii arteriale, îmbunătățirea sistemului imunitar, înlăturarea oboselii cronice, o mai bună stare de spirit și alungarea stresului prin reglarea sistemului hormonal. De asemenea, rezultate foarte bune s-au observat în ceea ce privește eliminarea durerilor cronice, îmbunătățirea somnului prin controlul ciclului cortizolului și diminuarea inflamațiilor.
Îndepărtează inflamațiile
Inflamațiile reprezintă un răspuns al sistemului imunitar la o problemă accidentală (pătrunderea unor bacterii în urma unei tăieturi, spre exemplu) prin care sunt trimise celule albe din sânge la locul accidentului, cu rol de a secreta radicali liberi și de a distruge organismele străine. Problema apare însă atunci când corpul nu are destui electroni, iar radicalii liberi pătrund în țesuturile din jur. „Inflamația, care, în medicină, este considerată o parte importantă a procesului de vindecare, este, de fapt, un artefact produs de lipsa de electroni în țesuturi”, conform doctor James Oschman, specialist în domeniul medicinei energetice și autor al unor cărți pe această temă.
Apără corpul de radicalii liberi
Studiile efectuate asupra împământării au relevat rezultate uimitoare. „Dacă stați cu picioarele goale pe pământ după ce vă loviți sau vă accidentați, electronii vor migra în corp și se vor răspândi prin țesuturi. Orice radical liber care se scurge în țesutul sănătos va fi imediat neutralizat electric. Acest lucru se întâmplă pentru că electronii sunt negativi, iar radicalii liberi sunt pozitivi, astfel încât aceștia se anulează reciproc. Deci, într-adevăr, ceea ce se întâmplă cu împământarea sau conectarea la pământ este că vă protejați organismul de la - cum le numesc eu - pagubele colaterale. Aceste pagube nu trebuie să aibă loc, dar se petrec pentru că ne-am deconectat de la pământ prin punerea de cauciuc și de material plastic între picioarele noastre și pământ”, susține doctor Oschman.
Preîntâmpină îmbătrânirea prematură
Radicalii liberi pot apărea în corp și în urma unui stres fizic și emoțional, printr-un stil de viață dezordonat, o alimentație nepotrivită, dar și prin traiul continuu în mediul urban poluat, fără a evada constant în „oazele” de oxigen din păduri sau, cel puțin, din parcuri. Acești radicali liberi sunt responsabili nu numai de inflamații, ci și de îmbătrânirea prematură prin deteriorarea genetică, distrugerea mitocondriilor, ce au rol în efectuarea metabolismului oxidativ și lipirea proteinelor, fenomen ce reduce eficiența enzimelor.
Organismul stochează electronii
Din fericire, în timpul mersului pe pământ cu picioarele goale, corpul acționează ca un „acumulator” de electroni, pe care îi înmagazinează și îi poate folosi oricând împotriva radicalilor liberi ce pot apărea. „Din cercetările mele de biofizică şi biologie celulară, am impresia că organismul este proiectat ca o ţesătură semiconductoare ce conectează totul în corp, inclusiv în interiorul fiecărei celule. Mă refer la acest sistem ca la o matrice vie”, este de părere doctor Oschman.
PONT. Singurele încălțări ce permit conductivitatea energiei din pământ în corp sunt cele cu tălpi din materiale naturale, precum pielea.
Cură de 30 de minute pe zi
S-a observat că cele mai bune locuri pentru împământare, în care fluxul de neutroni este cel mai mare, sunt plajele, zonele cu iarbă acoperită cu rouă și malurile râurilor și lacurilor. Aceasta pentru că apa este cel mai bun conductor de energie. Pentru a beneficia de această adevărată terapie nu trebuie decât să stați 20-30 de minute desculți pe pământ, preferabil în fiecare zi. Pe termen scurt, veți observa imediat efectele benefice și vă veți încărca pentru a putea face față tuturor problemelor la care este expus corpul, venite atât din interior, cât și din exterior, iar pe termen lung, potrivit specialiștilor, efectele notabile asupra problemelor de sănătate apar după circa trei luni de tratament.