Main menu

header

490 18 1de Dana Purgaru

Unii trăiesc și mor convinși că nu le este dat să cunoască răspunsurile la întrebările existențiale. Alţii pleacă în călătorii întortocheate pe povârnișurile vieții, departe de cunoscut, în solitudine deplină sau sub pelerina atotștiutoare a unor guru, pentru a afla Adevărul. Printre cei care au parcurs o cale lungă și frumoasă de la „om obișnuit” la „învățător spiritual” se numără și Rune Heivang, din Norvegia, cel pe care l-am întâlnit într-o zi răcoroasă din luna lui Gustar, în timpul unei noi vizite a sa în România, unde este foarte iubit.

Viața sa este viața oricăruia dintre noi; el este adolescentul rebel, pierdut într-o lume superficială, este tânărul plictisit de cotidian, uneori deprimat, este adultul cu slujbă și salariu, chinuit însă de nevoia de răspunsuri la întrebările existențiale, este cel care lasă totul în urmă și pleacă în lume în căutarea lor. Ceea ce ne deosebește însă e faptul că el a găsit ceea ce căutăm cu toții, că a avut parte de acea revelație care i se oglindește în privirea azurie precum cerul pe care norii nu-și mai găsesc rostul. Rune Heivang a călătorit timp de două decenii prin toată lumea, din Europa în Anzi și din America de Nord în insulele din Pacific și Extremul Orient, a întâlnit maeștri spirituali, vindecători, profesori, oameni de știință, doctori, psihologi, a pus cap la cap tot ce a aflat și a întemeiat un sistem propriu pentru a-i ajuta pe oameni să se descopere și să găsească Adevărul în ei înșiși. Timp de câțiva ani a susținut cursuri felurite și a avut o școală de medicină energetică în Norvegia, în munți, apoi a început din nou să călătorească, împărtășind noua sa învățătură și ținând retreat-uri - refugii spirituale, inclusiv în România. Deși nu se identifică însă cu niciuna dintre calificările obținute de-a lungul anilor, învățătorul spiritual de astăzi a acumulat felurite experiențe, printre care Șamanism Inka, Theta Healing și coaching.

„Pentru a înțelege mai bine, e necesar să-ți reduci mintea la tăcere”

490 18 2- Vă descrieți drept un om obișnuit, dar care poartă un mesaj important. Care este acest mesaj?

- O, pe scurt, mesajul este: ești în siguranță, ești deja liber, ești deja iubit, iar ceea ce cauți în afara ta ai deja înăuntrul tău. Iar ceea ce îi învăț pe cursanți ar fi, pe scurt, așa: „Oprește-te, stai aici, nu mai pleca să cauți în afara ta, hai să aruncăm împreună o privire acolo, înăuntru, ca să vezi și singur că ești bine”. Acest lucru reduce la tăcere mintea și aduce pacea, iar de acolo înainte îți poți trăi viața cu adevărat.

- Aveți o tehnică anume pe care o recomandați pentru aceasta?

- Nu e vorba despre o tehnică anume, dar pentru a înțelege mai bine e necesar să-ți reduci mintea la tăcere.

- Așadar, recomandați meditația?

- Da, pentru majoritatea oamenilor recomand meditația. Pentru alții nu. Unii nu au nevoie de ea, ci trebuie doar să înțeleagă. Dar pe cei care au mintea agitată, meditația îi ajută.

- Deci ceea ce căutăm se află în interiorul nostru...

- Da, cum se spune, regatul lui Dumnezeu este în interior. Trebuie să pătrunzi acolo. Dar se poate întâmpla să nu găsești nimic, și apoi să cauți din nou în exterior. Un învățător spiritual te poate ajuta să descoperi că înăuntru se petrece un lucru minunat, să-ți explice că acolo se află adevărata ta natură, că acolo ești mereu în siguranță, că ești mereu bun, să afli ce ești, de fapt.

„Dacă devenim conștienţi, problema se rezolvă la nivel global”

490 18 3- Mulți oameni se simt incompleți, triști în profunzime, își dau seama că le lipsește ceva, nu sunt pe deplin mulțumiți. Unii dintre ei încearcă să descopere în interior răspunsul pe care-l caută, dar întâmpină bariere. Unde greșesc și ce le recomandați?

- Eu n-aș spune că oamenii greșesc - ei fac ceea ce știu, și cred că e cel mai potrivit, în căutarea iubirii, a siguranței și a fericirii. Chiar și cei care merg la război caută iubire, siguranță și fericire. Iar când cauți astfel de lucruri găsești numai soluții limitate, pentru că locul în care cercetezi este mintea, iar acolo nu vei găsi decât soluții limitate, care nu durează în această realitate în care totul se schimbă. Așa că este necesar să cauți explicații, cunoaștere, să pătrunzi în interior și să-ți dai seama că tu nu ești mintea ta, ci ești cel care este conștient de mintea și de corpul tău. Apoi, pacea interioară te cuprinde și realizezi că ești deja acolo.

- Are omenirea șanse să devină mai bună?

- Oamenii își doresc atât de mult să se schimbe, schimbând în afara lor, însă schimbarea trebuie să înceapă în interior. Iar atunci când pătrunzi în sinele tău, găsești răspunsul. Totul este conștiință, și dacă fiecare devine conștient, problema se rezolvă la nivel global.

„Fiecare trebuie să fie propriul său guru”

- Recomandați un anumit învățător spiritual?

- Nu. Doar conștiința. Dar i-aș putea menționa pe Eckhart Tolle sau pe Dalai Lama. Personal nu am o legătură directă cu un guru. Cred că fiecare trebuie să fie propriul său guru. Dar poate fi foarte util să ai un învățător.

- Pentru a-ți ușura drumul?

- Da, pentru a curăța calea. Să-ți ofere îndrumări atunci când ești puțin pierdut, să discuți și să vezi limpede.

- Asta este ceea ce faceți cu cei care vin la dumneavoastră?

- Da. Oamenii vin la mine de peste tot, discutăm despre adevăr, despre conștiință, le pot indica de unde să înceapă și cum să vadă adevărata esență. Nu sunt un guru. Este doar o conversație. Nu trebuie să mă venereze, ci să se venereze pe ei înșiși.

- Care este cea mai comună problemă pe care o au oamenii care vin la dumneavoastră?

- Faptul că ei nu știu cine sunt cu adevărat. Iar când știi cine ești, problemele dispar. Asta nu înseamnă că viața ta nu-ți va mai aduce provocări, dar nu le vei mai numi probleme.

- Curățarea stilului de viață, a alimentației, a minții, a anturajului ajută în această călătorie în propria persoană pentru a găsi Răspunsul?

- Într-un fel, da, însă poți înțelege chiar dacă mănânci alimente nesănătoase, dacă fumezi sau dacă bei. Dar da, dacă mănânci corect, dacă te destresezi, dacă faci exerciții, dacă meditezi, dacă faci yoga primești lumină. Nu devii iluminat, dar te simți mai luminat. Dacă urmezi această lumină poți deveni fericit fără niciun motiv, descoperi că nu ai nevoie de toate acele lucruri, că mintea nu trebuie să devină agitată în ceea ce priveşte viitorul sau trecutul.

„Atunci când oferi, primeşti“

- Ce oameni sau locuri v-au impresionat cel mai mult în călătoriile pe care le-ați făcut?

- Cel mai mult m-au impresionat Munții Anzi. Este un loc cu o energie aparte, un vortex de energie care m-a atras, dar cel mai mult m-au impresionat oamenii, felul în care trăiesc cu atât de puțin și totuși pot fi atât de fericiți și de conectați cu Pământul.

- Ce v-a plăcut cel mai mult în România?

- Felul în care m-au tratat oamenii, felul în care m-au primit, într-un mod foarte frumos. Iar atunci când oferi, primești.

Rune Heivang poate fi întâlnit între 4 și 7 septembrie la București, la un city retreat - workshop (detalii la www.runeheivang.ro)