Ghimbirul este o plantă perenă, cu rizom mare şi tulpini ce variază între 30 cm şi 100 cm. Este foarte des utilizată atât în bucătărie, cât şi în tratarea unor boli.
Calmant în inflamaţiile gâtului
Rădăcina de ghimbir este foarte eficientă, acţionând asupra plămânilor, stomacului şi splinei. Dacă veţi fierbe zece minute o rădăcină proaspătă de ghimbir în 250 ml apă veţi obţine un ceai excelent în tratarea edemelor, vomei sau tusei. De asemenea, are un puternic efect sudorific. De aceea, atunci când febra nu cedează, fierbeţi 100 g ghimbir proaspăt în 500 ml apă şi spălaţi tot corpul cu zeama rezultată. Dacă tusea nu vrea să vă lase în pace, stoarceţi o rădăcină de ghimbir şi amestecaţi sucul cu puţină miere şi 250 ml apă fierbinte. Beţi câte una-două căni pe zi. Ceaiul de ghimbir este un calmant ideal în inflamaţiile gâtului, sinuzite, răguşeală, febră, eliminare de mucozităţi şi congestii respiratorii.
Vine de hac durerilor de cap
Indigestia poate fi tratată dacă mâncaţi câteva bucăţele de tulpină de ghimbir proaspăt. Este calmant pentru durerile abdominale, ajută digestia, elimină gazele, dă poftă de mâncare. Ghimbirul mai poate veni de hac şi durerilor de cap. În acest sens luaţi 1,5 g praf de rădăcină de ghimbir de trei ori pe zi, înainte de masă. Are efect bun şi în bronşite şi astm bronşic, frigiditate, dar şi cataractă.
Coaja brună a castanelor sălbatice - Aesculus Hippocastanum - este excelentă pentru prepararea unei tincturi, ce este foarte eficientă în tratarea varicelor. Pentru prepararea tincturii se foloseşte numai coaja brună a castanelor, ce se curăţă cu grijă de pe miez, acesta fiind toxic. Produsul se foloseşte doar sub formă de tinctură, a cărei reţetă v-o expunem în rândurile următoare.
Edemele traumatice trec mai uşor
Reţetă: 40 g coajă brună se taie în bucăţi mărunte, se lasă la uscat. Maceraţi apoi timp de o lună în 200 ml alcool de 70°. În tot acest interval agitaţi amestecul de câte ori puteţi. După ce filtraţi trageţi în sticle închise la culoare, ce trebuie păstrate bine astupate. Tratament: luaţi de două-trei ori pe zi câte 20-30 de picături din această tinctură. Cura trebuie efectuată în 15-20 de zile dintr-o lună, pe parcursul mai multor luni. Nu doar varicele se vindecă datorită acestei tincturi, ci şi ulcerul varicos, flebitele, tromboflebitele, cât şi hemoroizii sau edemele traumatice. Pentru a spori eficienţa tratamentului cu tinctură, ungeţi de două ori pe zi regiunea afectată cu un unguent preparat după următoarea reţetă: 100 ml tinctură de castan sălbatic, 100 g lanolină anhidră şi 20 g de vaselină. Masajul trebuie efectuat în sensul circulaţiei de întoarcere.
Atenţie! Atât tinctura, cât şi unguentul se prepară doar în laboratoarele farmaceutice, iar tratamentul trebuie să se aplice numai cu acordul şi sub controlul medicului.
Varza face parte din familia cruciferelor şi este originară din Europa Centrală. Se cultivă de peste 4.000 de ani şi este folosită pentru tratarea multor probleme de sănătate încă din cele mai vechi timpuri. În zilele noastre s-a redescoperit efectul benefic al verzei asupra sănătăţii, oamenii de ştiinţă aplecându-se asupra proprietăţilor sale şi introducând-o în componenţa unui medicament.
Elimină toxinele
Varza se utilizează atât intern, cât şi extern. Cea mai importantă proprietate a sa este de dezintoxicare, având o afinitate deosebită pentru toxine, pe care le atrage şi le elimină, contribuind la curăţarea organismului de „deşeurile” ce întreţin boala. Totodată, asigură şi o cicatrizare perfectă, fiind de neînlocuit în tratarea unor răni. În mod intern, cea mai indicată este sub formă de salate sau de sucuri, cu menţiunea că persoanele cu o mare sensibilitate digestivă pot consuma varza ca salată numai după ce au scufundat frunzele în apă clocotită pentru un minut.
Eficientă în anemii
Varza este indicată în afecţiuni respiratorii, gastrice, intestinale (colite ulceroase, parazitoze), slăbiciune generală, anemie. Profesorul Garnett-Cheney, de la Şcoala de medicină din Stanford, a tratat cu suc de varză 65 de persoane cu ulcer gastric, dintre care s-au vindecat 63 în numai trei săptămâni de tratament. În tratamentul cirozei şi al ascitei se recomandă tratament cu 400 g de varză zilnic, jumătate crudă, jumătate fiartă. S-a dovedit că varza este cel mai eficient mijloc de a trata scorbutul, descoperire făcută cu totul întâmplător. Datorită conţinutului mare de fier, mangan şi cupru este foarte eficientă în anemii.
Reglează glicemia
Un cercetător de la Universitatea din Texas a extras din varză un produs pe care l-a numit glutamină şi pe care l-a folosit cu succes în vindecarea alcoolismului. Varza mai conţine şi o substanţă bactericidă capabilă să reducă anumiţi germeni Gram negativi. S-a constatat că are proprietatea de a regla glicemia, fiind astfel indicată în alimentaţia diabeticilor.
Proprietăţi cicatrizante
Read more: Varza vindecă aproape orice fel de rană
Durerile de dinţi sunt, se spune, cele mai greu de suportat dintre toate durerile. Ele indică prezenţa unei carii, a unei infecţii sau inflamaţii a gingiilor sau a dinţilor. Cum tuturor ne e frică de zumzetul turbinei stomatologice, vă propunem reţete naturiste, ce vă vor lua durerea într-un timp-record şi vă vor reda zâmbetul.
Lapte fiert cu ştevie, panaceul ideal
Într-o cană umplută până la jumătate cu flori de muşeţel se toarnă apă clocotită până se acoperă florile şi se pune la foc (după ce aţi răsturant-o într-un vas mai mare), aşteptând să clocotească cinci minute şi se adaugă o linguriţă cu bicarbonat de sodiu. Lichidul se lasă să se răcească atât cât să poată fi suportat în gură. După prima clătire, durerile sporesc în intensitate, apoi încep să se diminueze simţitor. În cazuri de dureri foarte puternice se foloseşte o cană cu lapte în care se fierb timp de trei minute două-trei linguri cu ştevie proaspătă sau uscată. Compoziţia se ţine în gură, aplecând capul în partea dintelui bolnav.
Orgeletul. Această denumire destul de complicată este în fapt atribuită unei afecţiuni de care a suferit mare parte dintre noi, probabil. Este vorba despre aparent banalul urcior. Acesta este un mic furuncul, ce apare la rădăcina unei gene şi care are forma unui bob de orez. Urciorul debuteză cu dureri mari, umflarea ploapei. După câteva zile apare o mică „adunătură” de puroi, ce se poate deschide dintr-o dată la exterior. Pentru ca această colecţie de puroi să se descongestioneze, aplicaţi comprese locale cu apă fiartă şi răcită sau cu infuzie de muşeţel rece, încă din primele zile. Apoi, când începe să se strângă coptura, se aplică nişte comprese fierbinţi.
O substanţă ce se găseşte în măceşe s-a dovedit a fi eficace în prevenirea artritei şi întărirea articulaţiilor şi ar putea fi folosită şi pentru regenerarea părţilor afectate de această boală, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători elveţieni.
Cu florile ei galben strălucitoare, splinuţa se întâlneşte în toată Europa. Datorită faptului că este utilizată mai ales în tratarea rănilor, planta a primit numele de „Planta rănilor”.
Părul este cunoscut încă din anul 4.000 î.e.n. Iniţial, acest pom fructifer era cultivat în nordul Indiei, în Afganistan, Rusia şi China. Soiuri de pere au ajuns şi în Grecia, iar de aici s-au răspândit în restul Europei, datorită romanilor. Aria culturii părului s-a extins succesiv şi în America de Nord şi în Australia, iar mai apoi în toată lumea.
Calitatea fânului rezidă din plantele ce cresc în zona în care se găseşte, de aceea cel mai bun este fânul din regiunile montane, nepoluate, unde se întâlnesc foarte multe plante medicinale, cu proprietăţi terapeutice extraordinare. Este cunoscut faptul că eficienţa florilor de fân în tratamentul multor boli este dată doar de varietatea plantelor prezente în zona montană, fiecare din ele având proprietăţi terapeutice diferite, de unde rezultă un efect vindecător cumulat. Pentru tratamentele naturale, cel mai bun este fânul de la a doua coasă, numit „otavă”.
Glanda tiroidă, situată în regiunea gâtului, este formată din doi lobi uniţi printr-un istm. Ea secretă doi hormoni: tiroxina (T4) şi triiodotironina (T3), într-o proporţie mai mică. Atât tiroxina, cât şi triiodotironina circulă legate de proteine serice, fracţiile libere răspunzătoare de efectele biologice fiind de numai 0,04% din totalul T4 şi 0,4% pentru T3. Hormonii tiroidieni exercită efecte metabolice în diferite ţesuturi ale organismului, prin creşterea consumului de oxigen şi a producţiei de căldură, ca rol principal, dar au şi efecte specifice pe diferite organe, cum ar fi creşterea frecvenţei şi debitului cardiac, mărirea activităţii digestive, efecte scheletice care contribuie la creşterea şi la modelarea oaselor, controlul centrului respirator, efecte pe musculatură sau pe sistemul nervos. Toate aceste efecte sunt exacerbate în hipertiroidism şi diminuate în hipotiroidism, fiind direct răspunzătoare de tabloul clinic specific.