Main menu

header

Echipamentul de iarnă al animalelor de companie

de Daniela Purgaru

Multe dintre animalele noastre de companie petrec cea mai mare parte a timpului în casă şi nu au rezistenţă la frig şi la vreme rea. De aceea este nevoie de un echipament adecvat. Doctor Daniel Constantin Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara, din Capitală, ne explică în ce constă acesta.

Read more: Echipamentul de iarnă al animalelor de companie

Obiceiuri ciudate de împerechere

de Daniela Purgaru

Dacă aţi crezut că omul se comportă ciudat când vine vorba despre sex, ei bine, mai gândiţi-vă. Iată câteva exemple de ritualuri bizare din lumea animalelor.

Read more: Obiceiuri ciudate de împerechere

Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, modificată prin Legea nr. 9/2008

Art. 26’

Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă în termen de 60 de zile, prin ordin comun al ministrului Internelor şi Reformei Administrative şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu consultarea reprezentanţilor organizaţiilor de protecţie a animalelor.

Read more: Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, modificată prin Legea nr. 9/2008

Zgardă cu cameră foto pentru pisici

de Daniela Purgaru

Probabil că nu o dată v-aţi întrebat ce fac pisicuţele singurele acasă. Există numai o soluţie pentru a afla răspunsul: zgarda cu cameră foto pentru felinele domestice sau camerele web montate prin locuinţă.

Read more: Zgardă cu cameră foto pentru pisici

Aveţi grijă de câini în perioada rece!

de Daniela Purgaru

Venirea iernii trebuie să aducă anumite schimbări de comportament faţă de animalul nostru de companie, mai ales în cazul câinilor ce stau afară o perioadă mai mare, al celor bătrâni sau bolnavi. Doctor Daniel Constantin Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara, din Capitală, vă spune care sunt ameninţările acestui sezon.

Read more: Aveţi grijă de câini în perioada rece!

Celia: „Ask mă scapă de singurătate!”

de Ana-Maria Cocea

Venită tocmai din Deva, la cei 25 de ani pe care îi are, Celia se mândreşte cu câteva realizări muzicale demne de invidiat. Cine nu ştie oare piesele „Şoapte” sau „Trag aer în piept”. Frumoasa hunedoreancă, sensibilă şi răsfăţată, nu putea să aibă decât un căţel cât un ghemotoc, simpatic şi jucăuş. Ask (n.r. - ask înseamnă iubire în limba turcă) este un Yorkshire Terrier veritabil dăruit de iubitul ingenuei brunete, Kemal. Deşi are doar 9 luni, alintatul animăluţ face o mulţime de pozne, pentru care este iertat imediat de stăpâna sa. Păi cum altfel, când se uită cu ochii mari şi umezi, cerându-şi parcă iertare?

Read more: Celia: „Ask mă scapă de singurătate!”

Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, modificată prin Legea nr. 9/2008

Capitolul VIII - Dispoziţii finale

Art. 26
(1) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin organele abilitate, în colaborare cu reprezentanţii organizaţiilor de protecţie a animalelor, monitorizează aplicarea prezentei legi.

Read more: Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, modificată prin Legea nr. 9/2008

Peştii din Marea Neagră sunt pe cale de dispariţie

de Daniela Purgaru

Din ce în ce mai multe specii de peşti din Marea Neagră sunt în pericol de dispariţie. Printre aceştia se numără sturionii, a căror populaţie a scăzut cu circa 70%, delfinii, calcanii, căluţii de mare şi rechinii, au avertizat specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare Marină „Grigore Antipa”.

Read more: Peştii din Marea Neagră sunt pe cale de dispariţie

Câinele are rău de maşină?

de Daniela Purgaru

Obişnuiţi ca, ocazional, să vă transportaţi căţelul cu maşina, iar acestuia i se face rău de fiecare dată? Doctor Daniel Constantin Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală, vă spune de ce se întâmplă acest lucru. Read more: Câinele are rău de maşină?

Pisica turcească Van, micuţa sirenă

de Daniela Purgaru

Aţi fi crezut vreodată că o pisică poate adora apa şi înotul? Ei bine, rasa turcească Van reprezintă excepţia de la „regulă” conform căreia felinele nu suportă să se ude.

Read more: Pisica turcească Van, micuţa sirenă

Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, modificată prin Legea nr. 9/2008

Art. 24

În cazul săvârşirii de două ori a faptelor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a) şi b) de proprietarul animalelor, pe lângă amendă contravenţională se aplică şi măsura confiscării animalelor. În acest caz, toate animalele vor fi cazate în adăposturi ce funcţionează pe lângă consiliile locale, în vederea adopţiei sau a valorificării, în condiţiile legii.

Read more: Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, modificată prin Legea nr. 9/2008