Main menu

header

Topul celor mai eficiente remedii naturiste

de Ana Trifan

Plantele asigură de multe ori un tratament mai eficient, mai puţin costisitor şi mai puţin periculos decât medicamentele clasice. Cercetătorii americani de la centrul medical „Cedars-Sinai”, din Los Angeles, au făcut un clasament al celor mai eficiente remedii naturiste descoperite şi confirmate de oameni de ştiinţă din întreaga lume. „Plantele nu vor înlocui medicamentele clasice, dar cercetările au arătat că, în cazul multor boli, pot fi la fel de eficiente, sunt mai ieftine decât pilulele şi dau mai puţine reacţii adverse”, a declarat Mary Hardy, director medical al programului de medicină integrativă al respectivei unităţi spitaliceşti. Iată şi topul celor mai bune remedii naturiste ce s-au dovedit eficiente, potrivit cercetărilor:

Read more: Topul celor mai eficiente remedii naturiste

Durerile, înlăturate cu arnică

de Elena Şerban

Dureri de dinţi sau de cap, mâini sau picioare umflate. Situaţii ce se pot întâlni mai ales acum, în perioada de iarnă. Însă, nu vă repeziţi să cereţi farmacistului pilule sau alifii. Uitaţi-vă înainte în punguţele cu plante medicinale. Dacă aveţi acolo arnică, muşeţel, genţiană sau frunze de zmeur scăpaţi de dureri cât aţi clipi.

Read more: Durerile, înlăturate cu arnică

Adjuvante preţioase în diabetul zaharat: tecile de fasole

de Anda Postolache

În tratamentul diabetului zaharat, medicul specialist poate aprecia dacă este necesară o cură de decoct sau de fiertură de teci de fasole, ştiut fiind faptul că acestea conţin principii active, ce au rolul de a reduce glicemia.

Read more: Adjuvante preţioase în diabetul zaharat: tecile de fasole

Fisticul doboară cancerul pulmonar

de Elena Şerban

Fistic, arahide, alune de pădure, migdale. Toate aceste „seminţe” sunt puse pe masa de Crăciun pe post de gustare între felurile de mâncare. Cu toate acestea, poate le veţi mânca mai cu plăcere dacă veţi afla că fisticul, spre exemplu, este foarte sănătos. Mai mult, el vă poate ajuta să preveniţi riscul îmbolnăvirilor de cancer pulmonar sau de alte tumori.

Read more: Fisticul doboară cancerul pulmonar

Plante medicinale versus Parkinson

de Anda Postolache

Tremurul membrelor, un simptom binecunoscut al bolii  Parkinson - o afecţiune neurologică frecventă, a beneficiat, de la descoperirea sa şi până azi, de cercetări şi de tratamente sofisticate, dar s-a constatat că şi acţiunea anumitor plante conferă rezulate mulţumitoare în ameliorarea simptomelor. Read more: Plante medicinale versus Parkinson

Spuneţi stop lăcrimării excesive!

de Anda Postolache

Există momente în care mergem pe stradă şi ne trezim cu ochii înlăcrimaţi, fără vreo cauză emoţională care să poată fi trasă la răspundere. Este enervant şi uneori chiar îngrijorător să nu ştim de ce ne lăcrimează ochii. Din fericire, medicina populară vine în întâmpinarea dumneavoastră cu leacuri eficiente, uşor de preparat. Read more: Spuneţi stop lăcrimării excesive!

Varza calmează degerăturile

de Elena Şerban

Leziuni grave ale ţesuturilor, cauzate de frig, degerăturile sunt „favorizate” de imobilitate prelungită, vânt, îmbrăcăminte necorespunzătoare pentru anumite condiţii. Deşi cam toate regiunile corpului pot fi afectate, degerăturile se întâlnesc mai des în zona extremităţilor: degete, nas, urechi etc.

Read more: Varza calmează degerăturile

Kiwi previne diabetul

de Elena Şerban

Despre kiwi se ştie că are mai multă vitamina C decât citricele. Fructul, originar din Asia, este indicat nu doar în curele de vitaminizare, pe care trebuie să le facem în sezonul rece, ci şi în curele de slăbire.

Read more: Kiwi previne diabetul

Trei-răi doboară gastritele

de Elena Şerban

Popâlnicul iepuresc, numit şi trei-răi, are un rizom orizontal din care se dezvoltă multe frunze trilobate (ca o treflă), pieloase, lucitoare. Deşi seamănă cu crucea-voinicului, se deosebeşte de aceasta prin faptul că frunzele sunt trilobate şi nepubescente. Planta creşte frecvent în pădurile de foiose de deal şi de munte. Folosit mai ales cu rol decorativ, popâlnicul iepuresc are şi beneficii terapeutice. În acest scop se utilizează partea aeriană, ce se recoltează prin smulgere în lunile martie-aprilie.

Read more: Trei-răi doboară gastritele

Fructe vs Parkinson

de Elena Şerban

Oamenii care s-au confruntat în trecut cu constipaţia au un risc dublu de a se îmbolnăvi de Parkinson, faţă de cei care nu s-au confruntat cu această problemă, arată un studiu recent. Conform cercetătorilor americani, maladia Parkinson se instalează, de obicei, la aproximativ 20 de ani de la constipaţiile repetate! Astfel, pentru a evita să vă îmbolnăviţi şi de această maladie, evitaţi constipaţiile. Rebele sau persistente, acestea se înlătură cu diverse fructe.

Read more: Fructe vs Parkinson

Insuficienţa cardiacă, vindecată cu hrean

de Elena Şerban

Activitatea insuficientă a cordului, cu consecinţă directă în imposibilitatea îndeplinirii funcţiei sale de pompă circulatorie, poartă numele de insuficienţă cardiacă. Astfel, cordul nu mai poate asigura debitul sangvin adecvat necesităţilor normale ale organismului, din cauza unei contracţii cardiace deficitare. În acest caz, tratamentul trebuie efectuat de medicul de familie sau de cel de specialitate. Totuşi, în afara acestui tratament, un rol adjuvant îl pot avea anumite produse naturale, printre care se numără: cătina, lămâia, cartoful, fasolea verde, hreanul, morcovul, spanacul şi usturoiul.

Read more: Insuficienţa cardiacă, vindecată cu hrean