Main menu

header

Olteanul cu catifea în voce, îndrăgostit iremediabil de tradiţii Constantin Enceanu: „De când nu am mai urcat pe scenă, ceva din viaţa mea lipseşte“

819 16 1de Carmen Ciripoiu

Muzica i-a fost primul alfabet. Are prezenţă scenică, umor de bun gust, spontaneitate, carismă și o voce incredibilă. De unde atâtea daruri pentru Constantin Enceanu? De la Dumnezeu, Cel care-i este ajutorul cel mai prețios! Autoproclamat „cel mai fericit bunic din Univers”, îndrăgitul cântăreț este mereu în al nouălea cer dacă familia, care i-a dat direcția vieții, este împlinită. Un interviu de o sinceritate absolută cu Constantin Enceanu, Prințul „de la țară”.

Read more: Olteanul cu catifea în voce, îndrăgostit iremediabil de tradiţii Constantin Enceanu: „De când nu...

Monica Anghel: „Nu îmi este teamă să fiu directă. Mi-am câştigat în 35 de ani de carieră dreptul să spun ceea ce gândesc“

818 16 1de Dana Buzăianu

Monica Anghel este una dintre vocile remarcabile ale lumii muzicale românești. Piese cântate de artistă, precum „Spune-mi” sau „Dau viața mea pentru o iubire” sunt și acum, la 25 de ani de la lansarea lor, la fel de actuale și de emoționante. În discuția avută cu Monica Anghel am descoperit o femeie extrem de sigură pe ea, echilibrată şi foarte sofisticată în simplitatea cu care se bucură de fiecare clipă. Adăugând personalității ei un optimism debordant și o dragoste de viață molipsitoare, Monica nu vrea nicio clipă să pară o altă persoană. Este mulțumită de ea, de cariera pe care a construit-o, însă această conștientizare a propriei valori nu o împiedică să își adauge o naturalețe care i se potrivește perfect. Și-a prelungit succesul de pe scenă și în viața personală, fiind căsătorită de peste zece ani cu Marian Caraivan cu care are un băiat, Aviv, născut în septembrie 2010. Vă invit să citiți un interviu din care Monica va reuși să vă transmită bucuria zilei de azi și convingerea că viața este un dar minunat.

Read more: Monica Anghel: „Nu îmi este teamă să fiu directă. Mi-am câştigat în 35 de ani de carieră dreptul...

El nu s-a săturat să afle „ce spun românii“, iar ei nu s-au plictisit să-l iubească Cabral Ibacka: „Nu cred că există pe lumea asta ceva mai preţios decât omul mişto“

817 16 1de Carmen Ciripoiu

Blogger cunoscut, tată protectiv de două fete, soț îndrăgostit iremediabil, prezentator cu multă personalitate, dar și unul dintre primii promotori ai genului de dans sportiv Tae-Bo. E plin de carismă și de veselie și cine îl vede pentru prima dată crede că știe totul despre el. Are „mișto-ul” în sânge, iar atu-ul său este umorul și-n viața de zi cu zi, nu doar în fața camerelor. Pentru că ar fi sub demnitatea lui să se afișeze vreodată deprimat și plângăcios. Acesta este Cabral Ibacka, omul căruia nimeni nu a putut să-i fure zâmbetul.

Read more: El nu s-a săturat să afle „ce spun românii“, iar ei nu s-au plictisit să-l iubească Cabral Ibacka:...

Fotomodel şi actriţă de succes, şi-a îndeplinit „visul american“ Alina Puşcău: „Mă mărit, e secret, nici mama nu ştie cu cine“

815 16 1de Ştefania Băcanu

Alina Puşcău este un model de succes internaţional şi o actriţă cu o carieră care a prins contur la Hollywood. Pare cunoscută mai mult peste hotare decât în România, iar asta pentru că a plecat de acasă de la 14 ani cu speranţa că va ajunge... mare. Şi a reuşit! Vine cât de des poate în ţară, dar nu pe cât şi-ar dori, fiindcă este implicată în tot soiul de proiecte, chiar şi în această perioadă de grea încercare pentru tot mapamondul. A participat la show-ul tv de impact „Ferma”, de la PRO TV, o experienţă ce a marcat-o şi a făcut-o să vadă viaţa cu alţi ochi. De-a lungul timpului, s-a scris că a fost iubita celebrului Vin Diesel, că este prietenă apropiată cu Leonardo DiCaprio şi că l-a... vrăjit pe cunoscutul designer Jean Paul Gaultier. Alina a povestit despre toate aceste experienţe, ce a fost adevărat, ce fake news, cum le-a trăit, dar cel mai important, cum a reuşit peste Ocean şi ce sacrificii a fost nevoită să facă pentru a se bucura acum de un mare succes. Totul doar în revista Taifasuri!

Read more: Fotomodel şi actriţă de succes, şi-a îndeplinit „visul american“ Alina Puşcău: „Mă mărit, e...

A fost crescută cu restricţii şi rigurozitate, dar azi superba moldoveancă se bucură de toată admiraţia Anna Lesko: „Îmi place viaţa, să mă lupt cu ea, să mă stârnească, să mă provoace...“

814 16 1de Ştefania Băcanu

Una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală românească, dar şi o apariţie răvăşitoare, deseori urcată în topul celor mai frumoase femei din ţară, Anna Lesko nu şi-a câştigat aceste titulaturi întâmplător. Pentru că venirea ei în România a fost mâna destinului! Avea doar 17 ani... A muncit mult, a învăţat, s-a perfecţionat şi a reuşit să se reinventeze zi de zi. Aşa a rezistat, parcă de-o viaţă, în lumina reflectoarelor. Originară din Republica Moldova, Lesko şi-a strâns un bagaj emoţional, credinţe şi o educaţie ce o însoţesc şi acum. Le oferă mai departe propriului copil, care-i ocupă aproape tot timpul. Dar o face cu drag şi îi umple sufletul de fericire. Într-un interviu sincer, superba Anna ne-a povestit cum reuşeşte să fie o mamă devotată, admirată de puştiul ei, o artistă care-şi menţine poziţia de aproape 20 de ani, dar şi o femeie model pentru multe românce, poate, cu mult mai tinere...

Read more: A fost crescută cu restricţii şi rigurozitate, dar azi superba moldoveancă se bucură de toată...

Pasionalul latino-lover Pepe, dezvăluiri de suflet la început de an „În izolare, am avut concerte online cu mai multe vedete decât am făcut-o vreodată în 21 de ani de carieră“

813 17 1de Carmen Ciripoiu

Poate că nimeni nu a reușit să cânte mai înfocat dragostea decât Pepe. Și asta fiindcă se înscrie în categoria romanticilor incurabili și a gentlemanilor vremurilor în care muzica se simţea doar cu sufletul. Chipeș, seducător, sincer, pasional, înzestrat cu o voce care face ravagii printre inimile sensibile, a apreciat de copil forța și valoarea banilor și i-a lăsat pe toți să-l descopere așa cum este cu adevărat. Un bărbat echilibrat, cu mult bun simț, care nu a trăit decât după propriile reguli și a crezut mereu în muzica sa, ca într-un soi de menire. Iar drumul pe care l-a ales este exact cel de care a avut nevoie. Un interviu sincer, la început de an, cu exoticul Pepe!

Read more: Pasionalul latino-lover Pepe, dezvăluiri de suflet la început de an „În izolare, am avut concerte...

Ea este cel mai îndrăgit vestitor al Naşterii Domnului Paula Seling: „Cred în muzica mea, am o datorie faţă de oameni! Sper să ne redresăm înainte să rămân fără fonduri“

812 26 1de Carmen Ciripoiu

Și-a înfrățit vocea cu îngerii, cu Steaua din Viflaim și a pornit din nou la colindat. Paula Seling, cel mai îndrăgit vestitor al Nașterii Domnului, care ne umple casele cu magia Crăciunului, îl invită și acum pe Iisus Hristos la masă. Reușind astfel, într-o lume plină de răutate și de strâmbăciune, să înalțe sufletul oricui o ascultă. O întâlnire cu Paula Seling este o reală lecție despre dragoste, familie și tradiție. Un interviu emoţionant cu o fată frumoasă, coborâtă din înaltul hărții, care a înțeles că totul are un rost și că omul nu este niciodată singur. Pentru că îl are mereu lângă el pe cel mai bun prieten: Dumnezeu!

Read more: Ea este cel mai îndrăgit vestitor al Naşterii Domnului Paula Seling: „Cred în muzica mea, am o...

Viaţa de film a familiei Dolănescu, din Florida la... Perşinari Ionuţ Dolănescu: „Anul trecut aveam câte trei spectacole pe zi, anul acesta am avut trei reprezentaţii în zece luni“

811 16 1de Carmen Ciripoiu

Poate sui, cu fruntea sus, pe orice scenă a lumii... Pentru că se trage din viță nobilă și are un statut de la care nu poate abdica. Și e convins că Ion Dolănescu, cel mai bun tată din lume, îl vede din dreapta Lui Dumnezeu. Și se simte tare mândru... Liniștea pe care a găsit-o în familie, alături de mama sa, Maria Ciobanu, de soția Doinița și de copii, a conservat-o precum o comoară rară. Și pentru că mereu merge cu Domnul în inimă, este conștient că săgețile răutății vor ricoșa departe de numele său. Gânduri de sfârşit de an cu Ionuț Dolănescu, artistul care a lăsat sufletul să-i aleagă drumul vieții. Nu le irosiţi!

Read more: Viaţa de film a familiei Dolănescu, din Florida la... Perşinari Ionuţ Dolănescu: „Anul trecut...

Noua „prinţesă“ a muzicii noastre populare Vlăduţa Lupău: „Cine mă vrea la un eveniment trebuie să pună mâna pe telefon cu un an şi jumătate înainte“

810 18 1de Carmen Ciripoiu

Pentru cei născuți în spiritul ardelenesc, lucrurile care formează un triunghi de nedesfăcut sunt familia, tradiția și, mai ales, credința. Așa s-a întâmplat și cu încântătoarea Vlăduța Lupău. Deși este mândră că a ajuns medic veterinar, nu s-a abătut niciodată de la cântecul autentic, păstrând muzica extrem de curată, ca pe o icoană. Vlăduţa e una dintre cele mai frumoase flori ale Ardealului care l-a ales pe Dumnezeu drept confident, sfătuitor și sprijin la bine și la greu. Interviu de iarnă cu cea desemnată regina muzicii populare pe YouTube, îndrăgita Vlăduţa Lupău.

Read more: Noua „prinţesă“ a muzicii noastre populare Vlăduţa Lupău: „Cine mă vrea la un eveniment trebuie să...

Superba Lora se ghidează după o filosofie simplă: face Rai din ce are „Anul acesta a fost ca un duş rece, m-am confruntat cu demoni şi frici de care nu ştiam până acum“

808 14 1de Carmen Ciripoiu

Pare atât de îndrăgostită de viață încât vede viitorul ca un amestec de culori diferite. A învățat să se reinventeze în fiecare zi și să respire profund în fiecare secundă. La ea nu există jumătăți de măsură! Așa reușește Lora să câștige mereu lupta dulce cu viața. Știe că toate au un rost pe lume și face Rai din... ce are. E fericită, împlinită, adulată de public și are sprijin cel mai minunat bărbat, care îi este alături în clocotul activităților muzicale și spirituale. Un interviu de suflet cu artista care știe că tot ceea ce este intim și prețios trebuie păstrat... în suflet. Vă invităm să-l savuraţi!

Read more: Superba Lora se ghidează după o filosofie simplă: face Rai din ce are „Anul acesta a fost ca un...

Edward Sanda şi Cleopatra Stratan, „suflete-pereche“ pe acorduri muzicale

807 16 1de Ştefania Băcanu

Edward Sanda şi Cleopatra Stratan se cunosc din 2014, dar au avut nevoie de aproape şase ani ca să-şi dea seama că viaţa are sens şi culoare doar dacă sunt împreună. În tot acest răstimp, au colaborat pe plan muzical, au avut planuri comune, iar de aici până la primele speculaţii despre o posibilă relaţie a mai fost doar un pas. Erau doar zvonuri, nimic concret. Până la începutul lui 2020, însă, când prietenia s-a transformat într-o frumoasă şi intensă poveste de dragoste, confirmată la unison. Şi cum iubirea nu ţine cont nici de graniţe, nici de vârstă, la 6 octombire, fix în ziua în care Cleopatra a împlinit 18 ani, cei doi artişti au pus bazele unui nou proiect comun, cel mai important de până acum: logodna. Cu lacrimi în ochi, dar cu inima dansând de fericire, Cleopatra l-a dat uitării pe „Ghiţă”, cel pe care-l aştepta când era doar o copilă, şi a acceptat inelul lui Edward Sanda, într-un cadru special, gândit de logodnic, până în cel mai mic detaliu.

Read more: Edward Sanda şi Cleopatra Stratan, „suflete-pereche“ pe acorduri muzicale

Remarcabil: A împlinit 60 de ani de carieră şi continuă să urce pe scenă Dorina Lazăr: „La 80 de ani, Ion Caramitru mi-a propus să joc în «My Fair Lady»!“

806 16 1de Irina Ţolea

La 7 noiembrie una dintre doamnele teatrului românesc împlinește frumoasa vârsta de 80 de ani. Dorina Lazăr s-a născut și a crescut la Hunedoara, în casa bunicilor din partea mamei. Talentul l-a moștenit cel mai probabil de la mama sa, Cornelia Lazăr Turian, actriță a Teatrului Bulandra. În 1957 a intrat la Institutul Național de Teatru, la clasa maestrului Ion Finteșteanu, asistenți Sanda Manu și Dem Rădulescu. S-a bucurat de o carieră strălucită în teatru și în film. A jucat 10 ani în trupa Teatrului Regional București și 50 de ani pe scena Teatrului Odeon (fostul Giulești), unde a interpretat peste 50 de roluri și pe care l-a și condus din funcția de director timp de 14 ani. Două roluri importante i-au împlinit însă viața: cel de mamă și cel de bunică. Anul acesta aniversarea dânsei a venit într-un moment marcat de incertitudine și de multe restricții. Chiar dacă trecerea anilor i-a mai răpit din mobilitate, doamna Lazăr și-a păstrat farmecul și energia și ne-a împărtășit, cu umorul său binecunoscut, câteva dintre gândurile provocate de noua schimbare de prefix.

Read more: Remarcabil: A împlinit 60 de ani de carieră şi continuă să urce pe scenă Dorina Lazăr: „La 80 de...

Rolul Giani din „Las Fierbinţi“ i-a schimbat complet viaţa Costi Diţă: „Când uiţi replicile improvizezi căci altfel ne uităm noi la public şi publicul la noi“

805 16 1de Ştefania Băcanu

Costi Diţă, cel care îi dă viaţă lui „Giani” în serialul „Las Fierbinţi”, este deseori identificat cu îndrăgitul personaj. În realitate, sunt doi bărbaţi complet diferiţi, iar cariera lui Constantin Diţă nu este legată doar de comedia de la PRO TV care a stârnit hohote de râs şi a creat o adevărată isterie în toată ţara. Este un actor de teatru şi de film extrem de talentat, cu proiecte finalizate şi alte câteva în derulare, care îi ocupă aproape tot timpul, dar o face cu plăcere şi dedicare totale. Dacă în serial joacă rolul unui „pierde vară”, care încearcă orice combinaţie i-ar putea aduce bani, cu minimum de efort, în realitate, Costi este un bărbat responsabil, soţ şi tată devotat, implicat 100% în toate activităţile pe care le are. Viaţa lui ar putea fi un scenariu de film sau cel puţin un act dintr-o piesă de teatru, pentru că nu a avut deloc timp să se plictisească şi a trăit la maximum fiecare experienţă prin care a trecut, bună sau rea. Din fiecare a învăţat ceva.

Read more: Rolul Giani din „Las Fierbinţi“ i-a schimbat complet viaţa Costi Diţă: „Când uiţi replicile...

Interviu-eveniment cu Ion Caramitru, directorul celui mai mare teatru din România - TNB „Unii vin cu idei aberante că teatrul online este viitorul... S-ar pierde tot ce este viu şi autentic: contactul direct cu publicul“

804 16 1de Dana Buzăianu

Trăim, de multe ori, într-o grabă continuă, unde totul se desfășoară cu repeziciune, într-o societate consumeristă, în care imaginea a ajuns mai importantă decât ceea ce se află dincolo de ea. Din fericire, există și puncte de reper în viețile noastre care nu pot fi supuse timpului ce trece implacabil. Teatrul este unul dintre reperele unei societăți, care hrănește în oameni nevoia de apropiere, de împărtășire, de simțământ, de mirare, de emoție. La teatru plângi, râzi, îți amintești, te doare, speri... Deci simți! Și indiferent de sentimentul declanșat, pleci mai bogat sufletește, iar actorii nu mai sunt doar simple nume pe un afiș, ci acei care au pus ceva acolo, în ființa ta. Cine ar fi fost mai potrivit să ne ofere răspunsuri în privința direcției unde se îndreaptă teatrul românesc, dacă nu Maestrul Ion Caramitru, directorul celui mai mare teatru din România, Teatrul Național București (TNB). Instituție pe care a reușit s-o reclădească nu doar la propriu, ci și la figurat, oferind Capitalei un loc unde creația și actul artistic să se desfășoare în voie. Actor de teatru și de film, regizor, ministru al Culturii între 1996 și 2000, președinte UNITER, domnul Ion Caramitru contribuie, prin activitatea sa neîntreruptă, la creșterea acelei Românii frumoase, a acelei Românii pe care să vrem să o lăsăm moștenire generațiilor următoare. În interviul pe care dânsul ni l-a acordat, am trecut prin amintiri, prin istorie, prin prezentul politic și social, dar mai ales prin firescul cu care domnia sa înțelege și își trăiește viața. Gongul de final a fost dat de soneria insistentă a telefonului din biroul său, întrucât Ion Caramitru alternează munca de creație cu treburile adminstrative pe care le presupune conducerea TNB. Amza Pelea spunea că „trăim o viață și nu ni se întâmplă să avem nici cinci minute de comunicare atât de puternică, atât de adevărată, ca aceea prilejuită de un spectacol de teatru sau de un film”. Vă invit să aveți prilejul unui interviu puternic și adevărat!

Read more: Interviu-eveniment cu Ion Caramitru, directorul celui mai mare teatru din România - TNB „Unii vin...

Îşi dorea o carieră artistică, să devină faimos. Şi a reuşit, deşi nimeni nu a crezut în steaua lui Jorge: „Visam încă din copilărie să fiu mai tare decât Ricky Martin!“

803 16 1de Ştefania Băcanu

Jorge, pe numele său real George Papagheorghe, devine unul dintre cei mai apreciaţi artişti din România, dar drumul până aici nu a fost deloc uşor. A început să cânte de mic şi visa la o carieră artistică, în ciuda celor din jur care-l sfătuiau să îşi găsească „o profesie serioasă”. George a mers încăpăţânat pe drumul lui, dar, în acelaşi timp, şi-a concentrat atenţia şi spre o altă meserie, ca să aibă alternativă, în cazul în care marele lui ţel s-ar fi năruit. După ani de trudă, speranţe şi drumuri întortocheate, profesional, Jorge a ajuns în locul unde şi-a dorit să fie. Face parte din proiectul de mare succes Masked Singer România, pe care îl prezintă cu deosebit entuziasm, şi pregăteşte o revenire pe scena teatrului. În acelaşi timp, este un soţ şi un tată împlinit, „meserie” ce îl bucură cel mai mult. Şi la acest capitol, viaţa i-a oferit câteva încercări greu de dus, dar nu s-a lăsat doborât. Acum vorbeşte despre piedici cu lejeritate şi consideră că fără aceste încercări nu ar fi fost acolo sus!

Read more: Îşi dorea o carieră artistică, să devină faimos. Şi a reuşit, deşi nimeni nu a crezut în steaua...

Şi-a dezvăluit viaţa pentru cititorii TAIFASURI Burcea, actorul: „Când sunt în faţa publicului, îmi vine să plâng de fericire“

802 16 1de Ştefania Băcanu

George Burcea este un actor despre care nu prea se ştiu multe lucruri. A intrat în atenţia publicului odată cu mariajul eşuat cu interpreta Andreea Bălan, însă viaţa lui reprezintă mai mult decât atât. Profesional, şi-a trecut în portofoliu câteva proiecte interesante, filme şi piese de teatru, dar nu se opreşte aici. Are planuri bine stabilite, la care lucrează deja şi pe care, cu siguranţă, le va duce la sfârşit. Acum este angrenat în „Ferma”, show-ul de televiziune de la PRO TV, care i-a testat limitele, l-a provocat şi l-a făcut să se vadă pe el însuşi! Are două fetiţe minunate ce-i colorează viaţa şi care l-au ajutat să depăşească unul dintre cele mai grele momente ale destinului său, divorţul. Destul de discret cu viaţa personală, George nu a dat prea multe detalii despre situaţia delicată prin care trece şi nici nu a atacat, chiar dacă a fost arătat cu degetul. Din contră, şi-a exprimat mai degrabă respectul şi recunoştinţa faţă de femeia care l-a făcut tată!

Read more: Şi-a dezvăluit viaţa pentru cititorii TAIFASURI Burcea, actorul: „Când sunt în faţa publicului,...

Fosta prezentatoare PRO TV a avut cel mai bun rezultat din ţară la alegerile locale: 62%! Elena Lasconi: „E un moment istoric! Pentru prima dată oraşul Câmpulung Muscel are o femeie-primar“

801 16 1de Carmen Ciripoiu

„Dă cinstire aproapelui, fără să iei seama la vârstă, fără să faci deosebirea între bărbat şi femeie, fără să te uiţi la rangul pe care-l are în lume - şi iubirea sfântă va începe, treptat, să se facă arătată în inima ta. Pricina acestei iubiri nu sunt trupul şi sângele, nu înrâurirea simţurilor, ci Dumnezeu”, a spus minunat Sfântul Ignatie Briancianinov. Doar cel care crede în oameni, în viață, în iubire și în Cel de Sus reușește! Elena Lasconi, a reușit asta... Fosta prezentatoare PRO TV, ce pare o femeie firavă, este acum primarul cu cel mai bun rezultat din țară. Și n-a făcut niciun efort nelalocul lui. Doar le-a demonstrat locuitorilor din Câmpulung Muscel că, fără doar şi poate, cel mai important în viață e să crezi în cel de lângă tine.

Read more: Fosta prezentatoare PRO TV a avut cel mai bun rezultat din ţară la alegerile locale: 62%! Elena...

Solistul trupei Vunk se destăinuie cititorilor TAIFASURI Cornel Ilie: „Ai mei m-au susţinut mereu! Mi-au spus «Fă-ţi nebunia! Şi dacă nu-ţi iese, te susţinem noi»“

799 16 1de Dana Buzăianu

Când vorbim despre Vunk, vorbim despre originalitate, vorbim despre o naturalețe aparte a pieselor, despre dăruire, dar și despre o dragoste orientată către public, acest ultim aspect fiind, probabil, ingredientul care a așezat cei 26 de ani de existență a trupei unul lângă celălalt. Fiind una dintre cele mai longevive trupe din industria românească, Vunk a reușit să survoleze moda trecătoare a muzicii, rezonând perfect prin melodiile marcă personală cu trăirile celor care îi ascultă. Cu Cornel Ilie, solistul trupei, omul de care se leagă imaginea Vunk, ne-am întâlnit la o cafenea liniștită din zona Dorobanți. A venit fără chitară și fără microfon, așa cum ne obișnuise să îl vedem. Am străbătut în discuție amintiri din copilăria lui, am aflat lucruri neștiute din spatele succesului său și am pătruns în viața privată atât cât ne-a lăsat. Am plecat de la această întâlnire cu același sentiment pe care și piesele trupei Vunk le lasă în sufletul publicului: viața este frumoasă, trebuie să vedem binele din ea.

Read more: Solistul trupei Vunk se destăinuie cititorilor TAIFASURI Cornel Ilie: „Ai mei m-au susţinut mereu!...

Noua senzaţie a muzicii populare din Mehedinţi Olguţa Berbec: „Marele meu vis a fost să cânt la «Tezaur folcloric». Marioara Murărescu mi l-a împlinit“

798 16 1de Carmen Ciripoiu

De când Olguța Berbec a apărut pe scena românească, muzica noastră populară pare să aibă un alt suflu. Unul tineresc, proaspăt, dar în același timp și… cult. Cum a reușit o olteancă să ajungă una dintre cele mai apreciate cântărețe? Prin ambiție, perseverență, atitudine și convingerea că tot ceea ce ține de artă vine de undeva, de Sus. Are lumină și liniște în suflet și e sigură că viața a fost tare bună cu ea. Pentru că i-a dat talent, sufletul-pereche, dar și o fetiță ca un înger! Povestea de basm a îndrăgitei interprete Olguța Berbec, în rândurile următoare.

Read more: Noua senzaţie a muzicii populare din Mehedinţi Olguţa Berbec: „Marele meu vis a fost să cânt la...

Două inimi, acelaşi dor, un singur drum

796 15 1de Carmen Ciripoiu

Se spune că fiecare mare poveste de dragoste rescrie istoria lumii. Așa au simţit, probabil, și șarmantul cântăreț de mu- zică populară Valentin Sanfira împreună cu aleasa inimii sale, Codruța Filip, după ce s-au cunoscut. Au înțeles că Universul s-a transformat pentru ei, că înainte de orice, dragostea este ascultarea în tăcere, că inima are taine pe care nicio rațiune nu le poate pătrunde pe de-a întregul. Și pentru că iubirea lor a atins infinitul, au hotărât să spună „Da” în fața ofițerului Stării Civile și să meargă mână în mână prin toate locurile în care îi va purta viața.

Read more: Două inimi, acelaşi dor, un singur drum

„Hienă“ de la Animal X, un familist convins şi un explorator pe plaiurile României „Ba sunt Şerban de la «iUmor», ba «Hienă» de la Animal X! Nu-mi reneg trecutul, noi chiar am făcut chestii cool“

795 16 1de Dana Buzăianu

Lumea showbizului are sacrificiile și regulile ei, de cele mai multe ori incompatibile cu viața de familie. Șerban Copoț a reușit însă un balans perfect între viața personală și carieră, ceea ce a adus realizări mari în ambele planuri. Împreună cu soția sa, Roxana, și alături de cei doi băieți ai lui, Tedy și Alexandru, Șerban așteaptă la finalul toamnei venirea pe lume al celui de-al treilea copil, o fetiță pe care frățiorii au numit-o deja „Bebeluna”. În discuția pe care am avut-o cu el apare amintirea pregnantă pe care Șerban o poartă tatălui său, pe care l-a pierdut în 2019, dar și legătura strânsă pe care o are cu frații și cu mama sa. Contrar stilului excentric care l-a consacrat ca membru al formației Animal X, Șerban pare acum înconjurat de simplitate, bucurându-se cu recunoștință pentru ceea ce viața i-a oferit din belşug.

Read more: „Hienă“ de la Animal X, un familist convins şi un explorator pe plaiurile României „Ba sunt Şerban...