de Silviu Ghering
Domină Tamisa în partea estică a Londrei. Aproape 1.000 de ani a fost una dintre „scenele” principale ale zbuciumatei istorii britanice, când palat, când închisoare. Pe porţile lui au trecut regi, regine, curteni, clerici, politicieni şi judecători, spre glorie sau spre moarte deopotrivă. Monument renumit la nivel internațional și una dintre structurile emblematice ale Angliei, a fost inclus în Patrimoniul mondial cultural UNESCO în 1988. Este cel mai complet exemplu de palat-fortăreață din secolul al XI-lea rămas în Europa. Este TURNUL LONDREI.
Read more: Turnul Londrei musteşte de istorie şi... de sânge!de Dana Purgaru
Pasionați de numere, de trecerea timpului și de organizare, mayașii au realizat mai multe versiuni de calendar, în funcție de nevoile lor. Astfel, calendarul mayaș este, de fapt, o serie de mai multe sisteme folosite în paralel, cel mai vechi şi cel mai important fiind Tzolk’in sau Calendarul Sacru. Existau, de asemenea, Haab (un calendar solar agrar și civil) şi Calendarul Lung.
Read more: Structurarea trecerii timpului, adusă la rang de artăde Dana Purgaru
Până la data considerată fatidică, 21 decembrie 2012, multă lume a crezut că sfârșitul calendarului mayaș însemna Sfârșitul Lumii. Însă, după ce am depășit această dată și nimic apocaliptic nu s-a petrecut, unii dintre susținătorii vechii teorii s-au restras din lumina reflectoarelor, iar alții au emis imediat noi ipoteze. Potrivit acestora din urmă, civilizația mayașă care, în baza descoperirilor arheologice, avea cunoștințe aprofundate de astronomie, a dorit de fapt să transmită prin celebrul calendar că a luat sfârșit un ciclu al vieții pe Terra și că, evident, urmează altul.
Read more: Adio, Apocalipsă! Bun venit, Nou Început!de Silviu Ghering
S-a născut la Brăila, la 10 august 1884, fructul dulce, dar nelegitim, al iubirii pătimaşe dintre spălătoreasa româncă Joiţa Istrati şi contrabandistul grec Gherasim Valsamis, din Insula Kefalonia. Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, care a părăsit familia când micuţul Gherasim (aşa l-a chemat iniţial, până când şi-a luat singur numele de Panait) nu împlinise 9 luni. A copilărit în Baldovinești, a terminat cu chiu, cu vai şase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete. Mistuit de la vârste fragede de dorul de ducă, resuscitat permanent de o puternică dorinţă de a cunoaşte, de a-şi trăi viaţa până la ultimele consecinţe, la 12 ani îşi părăseşte mama. Parcursul existenţei sale a fost o aventură extraordinară: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Beirut, Damasc, Jaffa, Napoli, Paris, Lausanne... A înfruntat umilinţa, mizeria şi pribegia. A fost, printre altele, hamal în port, căldărar, zidar, servitor, purtător de reclame, fotograf. L-a reanimat întotdeauna o voluptate a trăirii, o vibraţie puternică de dincolo de lume. Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderență în presa muncitorească din România. S-a alăturat mişcării socialiste din epocă, a fost vicepreşedinte al asociaţiei franceze „Les Amis de l’URSS”, l-a însoţit pe Nikos Kazantzakis - care va aminti de el în romanul „Zorba Grecul” - pe melegurile Greciei, dar și în Rusia sovietică. Chinuit de idei revoluţionare şi de el însuşi, se lămurește ce înseamnă comunismul chiar la el acasă și denunță lumii atrocitatea regimului din Rusia. A scris cea mai mare parte a operei sale în limba franceză. „Chira Chiralina”, „Codin”, „Ciulinii Bărăganului”, „Povestirile lui Adrian Zograffi” sunt doar cele mai cunoscute scrieri dintr-o operă impresionantă. A fost căsătorit legal de trei ori și neoficial de nenumărate ori, dar n-a avut niciun copil! În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la Sanatoriul Filaret, la 16 aprilie 1935, la doar 51 de ani.
de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: România frumoasăde Mario Sorin Vasilescu
Indiferent dacă mai e cald sau nu, dacă vremea şi-a păstrat sau nu capriciile, la data când scriu aceste rânduri (miez de iulie) nu am cum să ştiu, dar, cum spuneam, indiferent de starea climei, de respirat tot respirăm! Aşa că, într-o primă ipostază, vă propunem azi întâlnirea dintre respiraţia cea de toate clipele vieţii noastre şi axele geometrice.
Read more: Forma şi respiraţia (1)de Silviu Ghering
Luni, 6 august 1973. Zi fierbinte, arșiță uscată. Aproape de ora două după prânz. Mai exact, 13:42. Pe șoseaua Interstate 85, în apropierea orășelului Salisbury din Maryland, SUA, un Mercury Cruiser 1973 intră în spatele unei camionete Dodge model 1948. Platforma camionetei face praf parbrizul limuzinei, îl lovește „cu mare forță” în frunte, după cum avea să declare chiar el ulterior, pe pasagerul din dreapta și-l bagă în comă. Șoferul se alege doar cu tăieturi de la geamul spart! Celălalt șofer, nevinovatul din Dodge, a avut gleznele fracturate și o rană adâncă la maxilar. Comatosul era Stevie Wonder. Celebru deja la 23 de ani. Șoferul neatent era un văr de-al său, proprietarul camionetei era un ghinionist. Stevie Wonder venea de la un concert din Greenville, Carolina de Sud, susținut în seara anterioară. Dormea, cu căștile pe urechi.
Read more: MINUNEA din întuneric:Stevie WONDERde Silviu Ghering
Unul dintre cei mai mari designeri din secolul al XX-lea, cu siguranță cel mai omagiat şi influent designer din anii ’70, Yves Henri Donat Dave Mathieu Saint-Laurent s-a născut la 1 august 1936, în orașul algerian Oran. Într-o copilărie marcată de frustrările sărăciei, și-a găsit lumina în desen, transformat în pictură și sublimat în design vestimentar. La numai 17 ani câștigă primul loc la un concurs de design vestimentar și pleacă la Paris să lucreze pentru renumitul designer francez Christian Dior. Harul său impresionează și convinge, iar după moartea lui Dior, în 1957, Yves este însărcinat cu salvarea Casei Dior de la falimentul financiar iminent. Avea 22 de ani. Războiul de independență al Algeriei împotriva ocupantului francez îl smulge brutal din capitala mondială a modei și îl aruncă la nicio lună (!) într-un spital de boli mintale din cauza stresului pe care nu l-a suportat. N-a mai scăpat de această depresie adâncă toată viața... În 1962, în urma altei căderi nervoase, Saint-Laurent este concediat de la Dior şi astfel pornește propria afacere, „naște” propria etichetă, celebra YSL, finanţat de partenerul său și, ulterior, iubitul său Pierre Bergé. În ciuda „demonilor personali”, a dezvoltat o afacere de succes în numele unei singure pasiuni, aceea de „a face femeia să strălucească și de a-i permite să-și elibereze frumusețea și misterul. Mi-am găsit stilul cu ajutorul femeilor. De acolo vin forța și vitalitatea stilului meu, pentru că pictez pe trupul unei femei”. A lansat colecţii de haine, parfumuri şi accesorii, construind un imperiu, primul din domeniu care a fost listat la bursă în 1989. În urma depresiei cronice de care a suferit întreaga viață, părăsește lumea modei în 2002, la 65 de ani, devenind din ce în ce mai retras: „Am cunoscut teama și o singurătate groaznică. Calmante și droguri, prieteni înșelători, închisoarea depresiei și spitalele. Am trecut prin toate astea, buimac, dar lucid”. S-a stins din viață la Paris, la 1 iunie 2008, la vârsta de 71 de ani.
de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: România frumoasăde Mario Sorin Vasilescu
Din start vreau să fim clari cu două lucruri: oricât de eficiente ar fi aceste Mudras-uri - și Slavă Domnului sunt, atât proba timpului și a nenumăraţilor practicieni de pe toate meridianele, dar și cea a tuturor investigaţiilor medicale moderne au dovedit-o cu prisosinţă -, la mai multe dintre aceste mudras privind afecţiuni mai mult sau mai puţin grave este absolut necesară colaborarea cu medicul. Cât priveşte mudra de astăzi, ea este cu adevărat o mare binefacere pentru toţi cei care au o inimă suferindă, indiferent de origine sau de tipul de afecţiune. Tocmai de aceea avizul medicului este necesar.
Read more: Cu inima uşoară… HRIDD MUDRA - Mudra inimiide Raluca Grințescu
Se spune că istoria a fost scrisă din umbră de către femei. De obicei, în spatele împăraţilor, al regilor sau al marilor conducători a existat întotdeauna o femeie, la ale cărei mici gesturi au căzut sau au fost ridicate palate şi imperii. Forţa unei astfel de femei a rămas mereu o enigmă, descifrată numai de cei care au simţit şi au înţeles puterea feminină de seducţie. Sunt acele femei care seduc prin simpla menţionare a numelui, sunt cele care îşi murdăresc trupul spre a-şi păstra sufletul de nimfă pentru încununarea dragostei. Sunt acele femei care te farmecă doar cu un zâmbet ce orbeşte, cu o şoaptă ce înfioară, cu o unduire de trup ce deznădăjduieşte simţurile. Sunt curtezanele.
Read more: Cele mai aprige curtezane ale istoriei