de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Inevitabilitatea îmbătrânirii și morții a fascinat omenirea timp de mii de ani. Deși nimeni nu a reușit să descopere viața fără de moarte, se spune că în cea mai veche carte interzisă, „Cartea lui Thoth”, un zeu foarte important pentru egiptenii antici ar fi ascuns secretul nemuririi, morții putând fi înviați folosind acest manuscris, iar efectele acestuia manifestându-se și la mare distanță. Mai mult, deși se crede că nimeni nu s-a întors din morți, există câteva excepții de persoane care, după ce au fost declarate decedate, au revenit la viață într-un mod miraculos. Incredibila poveste a acestora o veți afla în rândurile următoare.
Read more: Oameni care au „fentat“ moarteade Iulian D. Moleianu şi Eduard Popa
Există o mulţime de legende referitoare la „porţile timpului”, care s-ar afla în România. Mircea Eliade este unul dintre scriitorii care au studiat, îndelung, fenomenul, dar scrierile sale se plasează la graniţa dintre ficţiune şi realitate. Urmează să vă prezentăm o întâmpare reală, cu adevărat miraculoasă, care are la bază „salturile” temporale…
Read more: Poarta timpului din Parâng, spaima turiştilor şi arealul bătăliilorde Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu
Greu de crezut, dar unii dintre cei mai mari oameni de știință ai lumii au crezut neabătut în supranatural. Paleta de credințe este extrem de diversă, de la spiritism la creaturi mitice.
Read more: Oamenii de stiinta care au crezut în supranaturalde Andrei Dicu şi Eduard Popa
Paleontologul Édouard François Dupont este autorul unei teorii care a dat peste cap cutumele legate de existenţa reptilelor preistorice. Acesta a afirmat că toate cercetările făcute asupra scheletelor găsite au dus la concluzia că dinozaurii nu au trăit în sălbăticie, ci au fost... crescuţi! Mai mult, cercetătorul francez susţine că de pe oasele animalelor a fost prelevată făină făcută din peşti. Foarte important este însă cine i-a hrănit: oamenii sau extratereştrii?...
Read more: Dinozaurii, crescuţi la „grădiniţa“ oamenilor sau la cea a extratereştrilor?de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Misterul din jurul curiozității universale referitoare la ce se întâmplă după moarte și mai ales dacă există viață sau lumea „de dincolo” se adâncește pe măsură ce tehnologia avansează și noi teorii sunt elaborate, pe de o parte, și alte experiențe paranormale sunt înregistrate, pe de altă parte.
Read more: După moarte, energia personală trece într-un alt univers?de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
Dezastrele naturale care lasă în urmă nenumărate victime generează și un fenomen mai puțin obișnuit: prezența spiritelor celor căzuți victime în viața de fiecare zi a celor care supraviețuiesc și care ajung să povestească întâmplări dintre cele mai stranii.
Read more: Pasageri-fantomă după calamităţide Iulian D. Moleianu şi Adrian Barna
Relatările privind lumea subterană nasc o mulţime de teorii halucinante. Se vorbeşte despre un uriaş sistem de tuneluri pe întregul teritoriu al României şi de-a lungul vremii au existat poveşti terifiante legate de dispariţii inexplicabile. Încă de la construcţia sa, Transfăgărăşanul a fost scena unor astfel de întâmplări...
Read more: Dispariţii misterioase în Transfăgărăşan şi enigmele lumii subteranede Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu
Cât de mult ne dorim să intrăm în contact cu fiinţele din „lumea de dincolo”! Printre acestea se află cei dragi care nu mai sunt, persoane de la care am avut ce învăţa, dar şi o mulţime de suflete sau de entităţi de la care am vrea să aflăm idei, sfaturi sau ştiri deosebite ori care chiar şi-ar dori să intre în legătură cu noi pentru a ne transmite „cum e dincolo”. Să încercăm, aşadar, o călătorie în lumea invizibilă…
Read more: Comunicarea cu lumea invizibilăde Silviu Ghering şi Alexandru Brădescu
Considerat cel mai bun - sau, cel puțin, cel mai terifiant - film horror din toate timpurile, „Exorcistul” a primit doar laude din partea criticilor și a adunat 14 nominalizări la Oscar. Povestea unei fetițe de 12 ani posedate de un demon (interpretată magistral de Linda Blair) este cu atât mai îngrozitoare cu cât scenariul scris de William Peter Blatty (1929-2017), premiat cu Oscar, se bazează pe fapte reale, ca și romanul cu același nume al aceluiași autor, cel mai bine vândut roman din 1971. Concret, pe exorcizarea reală a unui băiat de 14 ani, fiul foarte studios al unei familii americane luterane, de origine germană, din oraşul Prince George’s County, Maryland.
Read more: Cel mai bun horror all time: exorcistulde Roxana Istudor şi Eduard Popa
Când un fost înalt oficial afirmă că extratereștrii sunt printre oameni și, mai mult, că se află „mână în mână” cu conducerea SUA, întreaga opinie publică devine foarte atentă.
Read more: Fostul ministru al Apărării din Canada susţine că extratereştrii sunt printre noide Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Până nu demult, ingineria genetică a părut un termen desprins mai degrabă din domeniul SF. Dar oamenii au fost preocu- pați de genetică și de transmiterea ereditară a caracterelor din cele mai vechi timpuri, primele dovezi scrise privind cunoștințele despre ereditate ale civilizațiilor antice fiind întâlnite la popoarele asiro-caldeene din Orientul Mijlociu. De altfel, la Elam, în Mesopotamia, a fost descoperită o tăbliță de piatră veche de 6.000 de ani, cu pedigree-ul capului și copitei unui număr de cinci generații de cai.
Read more: Ingineria genetică, jocul de-a Dumnezeu?