de Mariana Borloveanu
Multe dintre mănăstirile din Vâlcea se spune că sunt atât de puternice spiritual, încât în interiorul acestora putem vorbi despre o viaţă monahală cu influenţe atonite. Din curiozitatea de a surprinde valenţe spirituale aparte, vă vom arăta cum primesc marea sărbătoare a Naşterii Domnului monahiile de la Mănăstirea Sărăcineşti.
Read more: Monahii primesc Sărbătoarea Sfântă cu rânduieli specialede Mariana Borloveanu
Dumnezeu a rânduit ca blânda lumină a înserării reci, cu miros de smirnă şi de brad, să mă ducă la chilia unuia dintre cei mai mari duhovnici ai românilor, Părintele Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă. Cu chipul lui de sfânt, care emană o siderală seninătate, m-a ascultat şi m-a mângâiat deopotrivă. A vorbit despre bucuria cu care a înfiinţat un aşezământ de copii, care se află în grija mănăstirii, dar nu poate uita de chinurile celor 12 ani petrecuţi în închisoare, din motive politice. Şi totuşi, la cei 90 de ani ai săi, părintele Iustin Pârvu ne sfătuieşte cum să primim creştineşte Crăciunul.
Read more: Părintele Iustin Pârvu: „Naşterea Domnului să vă lumineze sufletele!“de Mariana Borloveanu
- Mirajul împlinirilor stă mereu în temeinicia rugăciunii
De obicei, Sărbătorile ne fac mai înţelepţi şi mai buni. Am încercat să ascultăm povestiri ale unor persoane, care au toate motivele să le numească minuni. Oameni de o spiritualitate aparte sau care înainte nu ştiau mai nimic despre Dumnezeu, învăţaţi sau de o simplitate debordantă. Cu toţii au trăit momente unice, care cu greu se pot mărturisi în cuvinte, trăiri care într-o singură clipă pot schimba destine. Şi pentru că se apropie Crăciunul, vă facem cunoscute câteva dintre minunile care s-au întâmplat în preajma Marii Sărbători a Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos şi din care, fără-ndoială, veţi avea de-nvăţat.
Read more: Miracole în preajma Crăciunuluide Mariana Borloveanu
Mirajul Sărbătorilor de iarnă ne călăuzeşte de multe ori în locuri nebănuite. Dacă în această iarnă veţi călători pe meleaguri autohtone, vă propunem câteva obiective cu totul inedite. Plecând de la Drobeta Turnu-Severin, treceţi pe la Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele, după care vă opriţi la Mănăstirea Cozia, unde vă rugaţi şi vă puneţi o dorinţă la fântâna din incinta mănăstirii şi, dacă tot v-a prins iarna pe drum, locul ideal de popas este Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac.
Read more: 3 minuni se întâmplă în Româniade Mariana Borloveanu
La hotarul dintre toamnă şi iarnă ne place să privim împrejur şi să ne oprim lângă lumina înaltă a celor care au lăsat în urmă o altfel de clipă, o altfel de lumină, un altfel de crez. Aşa am ajuns la actriţa Leni Pinţea Homeag (foto). Pe multe dintre meridianele lumii, numele României s-a identificat cu numele său, până într-o zi când Dumnezeu a hotărât că spiritualitatea poate în modul cel mai fericit să învingă arta sau poate... să o vindece.
Read more: Actriţa Leni Pinţea Homeag şi-a vândut casa şi a construit o biserică!de Mariana Borloveanu
- La 1 ianuarie, după miezul nopţii, în lăcaşele de cult se ţine prima slujbă din noul an
Acum, mai mult decât oricând, putem să ne tămăduim trupul şi sufletul prin moliftele care se fac într-un interval atât de scurt, Ajunul Crăciunului şi Anul Nou, astfel încât la trecerea dintre ani să fim purificaţi spiritual prin intermediul acestor inegalabile rugăciuni. Nimeni în lumea asta nu doreşte să cadă pradă întunericului şi a lucrurilor necurate. Prin aceste sfaturi duhovniceşti, preluate de la marii noştri asceţi, dorim să venim în ajutorul tuturor celor care caută drumul spre vindecarea trupească sau sufletească. În mod minunat, persoana stăpânită de cel rău poate fi salvată prin puterea lui Dumnezeu o dată cu citirea „Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare” de către preot sau episcop.
Read more: Moliftele Sfântului Vasile cel Mare alungă demoniide Anda Postolache
- Ierarhul care face minuni
Sfântul Ierarh Spirodon este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 12 decembrie. Deşi nu este marcată sărbătoarea cu cruce roşie, totuşi, ziua Sfântului este prăznuită cu bucurie de mulţi credincioşi care îl iubesc pentru minunile sale. Unele dintre acestea sunt atestate şi de papuceii săi de mătase care se tocesc, la propriu, anual.
Read more: Papuceii umblători ai Sfântului Spiridonde Anda Postolache
- Pelerinii care vizitează Moscova rămân uimiţi de frumuseţea Bisericii „Vasili Blajenîi“
În renumita Piaţă Roşie a Moscovei, Catedrala „Vasili Blajenîi” („Fericitul Vasile”) este cea mai veselă între monumentalele construcţii ce se ridică în centrul capitalei ruseşti, prin multele culori care o împodobesc. Ceea ce o face însă unică sunt cele nouă altare şi tot atâtea turle ale sale.
Read more: Catedrala cu turle multicolorede Anda Postolache
- sau de ce creştinii sărbătoresc diferit unele praznice
În curând vom celebra Naşterea Domnului şi mulţi oameni îşi vor pune problema de ce nu toate bisericile vor prăznui Crăciunul la aceeaşi dată, ci unii la 25 decembrie, iar alţii la 7 ianuarie. Încercăm să aducem o lămurire a acestei enigme ce ţine de calendarul după care se ghidează bisericile naţionale.
Read more: Istoria calendarelor pe stil nou şi pe stil vechide Mariana Borloveanu
De câte ori ajung la Mănăstirea „Sfânta Maria”, la Techirghiol, mă trec fiori pentru toate păcatele mele, ştiute şi neştiute, şi primul gând care pune stăpânire pe mine este acela de a intra, fie şi pentru o simplă binecuvântare, în chilia marelui duhovnic Arsenie Papacioc, pentru privilegiul de a sta de vorbă cu dânsul, pentru care timpul însă are o dimensiune aparte. Vremurile sunt atât de intens trăite de omenire, încât Sfântul de la Techirghiol ne îndeamnă să nu uităm nicio clipă de mântuire.
Read more: Părintele Arsenie Papacioc: „După Spovedanie, duhovnicul hotărăşte cine este vrednic a se...de Anda Postolache
Chiar dacă trăiesc şi muncesc la Londra, o metropolă cu aproape 8 milioane de locuitori, românii nu suferă pe motiv că le-ar lipsi slujbele bisericii. Asta pentru că există două lăcaşuri creştin-ortodoxe româneşti şi alte câteva, tot ortodoxe, ale ruşilor şi grecilor.
Read more: Credinţa ortodoxă pe malurile Tamisei