Editoriale

La taifas cu... fostul agent FBI din infernul din zgârie-nori

În 1974, apărea un film tradus similar, chiar dacă în original îi zicea „Infernul din turn”, dar cum pe atunci în București era emblematic cel al Televiziunii, cenzura și-a spus că e mai sănătos să-l adapteze în… „zgârie-nori”. În principiu era tot un incendiu, doar că într-o clădire unde erau invitate numai VIP-uri interpretate de foarte mari vedete hollywoodiene: Steve McQueen, Paul Newman, Fred Astaire, William Holden, Faye Dunaway, Richard Chamberlain și chiar și O.J. Simpson. După mai multe decenii, scenariul se oprește la o clădire absolut fabuloasă, cred chiar că ar trebui văzut cu un arhitect alături, pentru detalii, și pe care cu siguranță l-ar încânta aspectul și l-ar neliniști realizarea, în realitate, a unui asemenea proiect, pe care cine știe ce miliardar excentric local și l-ar comanda vreodată.

La taifas cu... Monştrii în croazieră

În așteptarea „Omului Păianjen” animație și a „Incredibililor 2”, ori a lui „Small Foot”, evident trecând și pe la „Tinerii Titani”, vacanța monștrilor începe cu „Hotelul Transilvania 3”, mutat, oarecum, pe un vas de agrement (nu-i chiar Titanicul, dar nici departe), unde e mare înghesuială de personaje, unul mai ciudat ca altul, dintre care unele ne sunt deja arhicunoscute. Mutanții par să se amuze pe valuri, singurul Drac e cam stresat și în plus se și îndrăgostește de cine nu trebuie. Preferata copiilor rămâne Mavis, fiica lui, și respectiv nepoțelul, Dennis, care nu e chiar un pericol public, ca precedenta obrăznicătură vedetă.

La taifas cu... Omul-Furnică şi Viespea

689 30 1 Nimic nu pare mai fascinant decât să poți reduce ca dimensiune personaje și chiar clădiri ori orașe întregi. Povestea e de fapt veche, de pe vremea lui Gulliver, a lui Jonathan Swift. Numai că puștii din ziua de azi nu mai știu de Călătoriile în Țara Piticilor ori a Uriașilor și nici măcar de un scenariu, de mare succes al anilor ’80, „Iubito, am micșorat copiii!”. Diferența e că, de data asta, sunt niște supereroi cam bizari, care-și schimbă proporțiile în raport cu ceilalți, în funcție de nevoi. Omul-Furnică și Viespea vor pătrunde undeva, între lumi, ca s-o recupereze pe soția unui savant nu distrat, ci obsedat. Nebun de-a dreptul. Interpretat de Michael Douglas, machiat ca un fel de Don Quijote, că tot e la modă, în ultima vreme. Cea care a rătăcit vreo 30 de ani e fermecătoarea Michelle Pfeiffer. Numai că pe parcurs apar diverse obstacole.

La taifas cu... Budapest Noir

Dacă ați văzut „Șoimul Maltez” cu Humphrey Bogart sau filmele polițiste ale anilor ’30-’40, cu femei splendide, de vis, ca Hedy Lamarr (despre care tocmai s-a făcut un documentar recent și nu-i de mirare, că este prima care a jucat într-un film cu adevărat senzual, respectiv „Extaz” din 1933), atunci o să vă încânte această misterioasă poveste a unei fete ucise și care pare a nu interesa pe nimeni, în afară de un ziarist, pe care încă nu-l vorbea nimeni de rău, în 1936, căci jurnaliștii de investigații aveau cu totul altă anvergură. Cum am zice acum: încă nu-și stricaseră imaginea. Capitala foarte cosmopolită a vecinilor noștri devenise un loc extrem de periculos cu puțină vreme înainte de război, chiar dacă mulți nu credeau că Hitler va stârni o furtună, mai ceva ca Ucenicul Vrăjitor, și pe care n-a mai fost în stare s-o oprească. Producția este una foarte recentă, chiar dacă recreează parfumul epocii, impecabil.

La taifas cu... Sicario

După succesul fulminant al primei părți a acestui film, deja cult, care a mai adăugat un cuvânt vocabularului nostru, cu nuanțe cinematografice; Sicario = ucigaș cu simbrie, scenaristul Taylor Sheridan, care deja scrisese o continuare, a găsit producători interesați și chiar dacă regizorul canadian oscarizat Denis Villeneuve nu a mai fost disponibil, a apelat la un italian: Stefano Sollima, expert în seriale tv, cu Mafia: Gomorra. A fost păstrat în distribuție firește foarte charismaticul Benicio Del Toro, socotit un Marlon Brando al zilelor noastre și care e un mare cinefil, îndrăgostit de al nostru Edward G. Robinson, prototipul gangsterului anilor ’30.

La taifas cu... Simon

Acest film adresat adolescenților de peste 15 ani cu siguranță va stârni multe comentarii, deși nu este la fel de explicit ca „120 de bătăi pe minut” al lui Robin Campillo sau „Touch Me Not”/„Nu mă atinge” al Adinei Pintilie. E povestea unui puști care-și dă seama că îi preferă pe cei de același sex, dar n-are curajul s-o mărturisească nici familiei, care de altfel e destul de permisivă, și nici colegilor de școală, ceea ce îl va determina pe unul dintre aceștia să-l șantajeze, ca să poată cuceri inima unei fete intangibile. Simon corespondează cu Bleu, a cărui identitate n-o vom afla decât în ultimul moment, și de care se îndrăgostește printr-un simplu schimb de mesaje, care se încheie cu formula: cu drag! Romanul semnat de Becky Albertalli, un psiholog specializat în terapia pentru copii, a fost tradus și în românește, la Editura Epica.

La taifas cu... femeile dezlănţuite

La prima vedere pare un film cu nuanțe feministe și cu dedicație de speranță pentru cele aflate deja la vârsta a treia. În realitate, este o comedie foarte reușită și, excluzând câteva mici vulgarități, care sunt inevitabile în americăneștile zilelor noastre, e o foarte izbutită oglindă a dorinței de a trăi cu intensitate fiecare clipă, de a veni de hac trecerii timpului, eventual cu operații estetice, și dacă se poate de a găsi măcar o idilă, dacă nu un partener de viață care să reziste și la celebra replică: „Până ce moartea ne va despărți”. Clubul cititoarelor, care pe românește a devenit un titlu mult mai incitant, este în regia lui Bill Holderman (mai nou, producătorul preferat al lui Robert Redford, care după cum bine știm a jucat în „Desculț în parc” alături de actuala protagonistă, Jane Fonda), deși ne-am fi așteptat să fie realizatoarea, dar ce-i drept o avem coscenaristă pe Erin Simms.