Botic, acest suflet fidel şi iubitor, desăvârşit, a fost căţeluşul meu, copilaşul meu. El era cel care semnala musafirii poftiţi, dar mai ales pe cei nepoftiţi. Cu el împărţeam mâncarea şi patul, bucuria şi necazul. După o zi proastă, Botic al meu mă întâmpina cu bucurie, îmi reda pofta de viaţă. În schimb, nu a vrut altceva decât să-l accept. Pentru el, eu am însemnat totul. Abia după ce nu a mai fost am realizat ce a fost el pentru mine.
Tot ceea ce înainte mă deranjau, acum îmi lipsesc: lătratul, părul de pe jos. Toate acestea le-aş mai accepta cu plăcere, doar să-l mai am şi pe el...
Read more: Un loc în Rai pentru Botic