de Claudia Tarţa
Am citit undeva că ar trebui să ne imaginăm cum ne-am simţi dacă partenerul nostru ar veni într-o zi acasă, ar aduce o persoană de acelaşi sex cu noi şi ne-ar spune că din acel moment trebuie să ne obişnuim cu prezenţa ei, pentru că va locui cu noi.
Exact cum privim noi competiţia pe teritoriul nostru, la fel privesc şi copiii apariţia unui nou membru al familiei - ca pe un intrus. Important este să gestionăm cu inteligenţă momentul pentru a crea o relaţie frumoasă între fraţi. În acest fel pot fi evitate conflictele ce vor apărea inevitabil, deoarece există multe cazuri în care fraţii nu au reuşit să treacă peste toate resentimentele adunate nici la vârste adulte. Când spun să gestionăm inteligent, mă refer la a fi foarte atenţi la toate semnalele transmise de copil.
de Dana Purgaru
Investiţi într-un cărucior solid, bine dotat, conform normelor de securitate. Numai aşa puteţi fi siguri că asiguraţi copilului confortul şi siguranţa.
Read more: Ce trebuie să ştiţi când cumpăraţi un cărucior pentru copiide Claudia Tarţa
Apariţia unui nou copil în familie, indiferent dacă este fetiţă sau băieţel, va reprezenta o ameninţare pentru primul născut, ceea ce va duce la apariţia geloziei. Aceasta este o trăire firească pentru primul copil, deoarece se trezeşte dintr-o dată că apare un frăţior sau o surioară care captează atenţia părinţilor şi persoanelor din jur subminând, practic, poziţia sa. Dintr-o dată trebuie să împartă atenţia şi timpul părinţilor cu un alt membru, ceea ce nu este uşor de acceptat.
Read more: Apariţia unui nou membru al familieide Gabriela Niculescu
Timpul este foarte preţios pentru copii, cu atât mai mult cu cât vârstele lor sunt fragede. Mediul în care trăieşte un copil şi preocupările sale se vor reflecta în toată viaţa de adolescent şi de adult. Tocmai de aceea este important să umpleţi timpul copilului dumneavoastră cu activităţi care să-i dezvolte creativitatea şi să-i contureze o personalitate pozitivă. Lucrul manual este doar una dintre metodele care-i pot oferi copilului încredere în sine pentru reuşita realizării unui obiect, stimulându-i în acelaşi timp şi creativitatea. Site-ul www.roli.ro vă oferă câteva idei pentru prichindei.
Read more: Lucrul manual, un plus de creativitate şi încrederede Claudia Tarţa
Prin joc, prin intermediul cuvintelor, copiii transmit părinţilor sau persoanelor din jur anumite mesaje, care, de cele mai multe ori, trebuie interpretate în context situaţional. Ei nu-şi pot alcătui un discurs clar în care să spună ceea ce-i deranjează sau îşi doresc, şi atunci, prin metodele de comunicare de care dispun, fără a se cenzura, ne aduc la cunoştinţă doleanţele lor.
Read more: Mesajul din spatele cuvintelorde Veronica Zărescu
Modelarea cu plastilină este distractivă pentru copiii de toate vârstele. Este cel mai sigur mod de a dezvolta îndemânarea şi de a încuraja imaginaţia copiilor.
În principiu, copiii iubesc tot ceea ce le permite să se murdărească, dar nu tot ce murdăreşte stimulează creativitatea. Sunt mulţi părinţi şi chiar unii medici care consideră că plastilina este periculoasă pentru copiii care au predispoziţie către alergii. De asemenea, ei consideră că există şi posibilitatea ca micuţul să înghită bucăţele de modelaj pe parcursul jocului şi să aibă probleme la nivelul sistemului digestiv. Psihologii însă încurajează jocul cu plastilina, ca o metodă terapeutică în cazul copiilor cu tulburări de comportament şi ca mod de joacă pentru micuţii dornici de distracţie.
de Claudia Tarţa
Jocul este modalitatea prin care copilul se formează, socializează, cunoaşte mediul şi realitatea înconjurătoare, îşi dezvoltă creativitatea şi imaginaţia. Reprezintă calea de formare a încrederii în sine prin implicarea afectivă în acest proces care antrenează toată fiinţa copilului care e în formare şi dezvoltare.
Read more: Jocul are un rol esenţial în creşterede Gabriela Niculescu
Trecerea timpului aduce cu sine instaurarea monotoniei în viaţa de cuplu. Partenerii nu mai petrec la fel de mult timp împreună, nu mai acordă importanţă felului în care arată în faţa perechii de viaţă şi, încet, ajung să fie agasaţi de micile defecte ale celui alături de care trăiesc. Toate aceste crize de cuplu, dacă sunt combătute din timp, pot salva relaţia şi o pot readuce pe drumul cel bun. În ceea ce priveşte problema monotoniei în cuplu, psihologii oferă mai multe sfaturi, care, dacă sunt urmate, pot reaprinde flacăra pasiunii între parteneri.
Read more: Spargeţi monotonia ca să trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţide Veronica Zărescu
Problemele de vorbire, de scriere, de citire sau de exprimare ale copiilor se pot rezolva dacă le identificăm cât mai devreme şi dacă folosim metode adecvate dificultăţii pe care o are copilul nostru. Tratarea tulburărilor de limbaj nu revine exclusiv logopedului, ci este o muncă în echipă, alături de părinţii şi de educatorii copilului. Regulile le stabileşte logopedul, iar terapia continuă şi acasă, şi la grădiniţa sau la şcoala pe care o frecventează cel mic.
Read more: Logopedia tratează tulburările de limbaj (III)de Claudia Tarţa
Atât emoţiile negative, cât şi cele pozitive fac parte din viaţa noastră, atât a adulţilor, cât şi a copiilor. Acestea ne influenţează comportamentul, gândirea şi deciziile. Important este să ne dăm seama de modul în care ne afectează, pentru a şti cum să reacţionăm faţă de ceilalţi. De aici apare şi importanţa rolului părinţilor în a observa toate stările negative trăite de copii, cum ar fi tristeţea, teama, îngrijorarea sau nesiguranţa.
Read more: Gestionarea emoţiilor negativede Veronica Zărescu
Somnambulismul este, de fapt, o tulburare a somnului, în urma căreia copilul se deplasează inconştient prin casă, fără un scop precis. Mai des întâlnit la copii decât la adulţi, umblatul în somn nu este o afecţiune medicală periculoasă pentru sănătatea copilului, dar poate fi cauza unor lovituri sau răniri grave în urma contactului cu obiectele din casă.
Read more: Copilul somnambul