de Cristina Tache
Paştele, cea mai mare sărbătoare creştină, este însoţit de multe simboluri tradiţionale. Multe dintre acestea au origini pre-creştine şi chiar păgâne, adoptate ulterior de creştinism. La sărbătoarea Paştelui, tradiţiile populare se îmbină cu simboluri religioase, ce sunt păstrate de sute de ani şi respectate cu sfinţenie de creştini. Iată câteva dintre cele mai cunoscute şi mai populare simboluri pascale.
Read more: Simboluri universalede Carmen Ciripoiu
Prezenţa iepuraşului în tradiţia pascală se datorează reminiscenţelor ritualurilor păgâne, dar şi divinităţilor venerate în vremuri îndepărtate, simpaticul animal pufos fiind atunci, ca şi astăzi, un evident simbol al fertilităţii.
Read more: Povestea iepuraşuluide Claudia Stan
În fiecare an, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, creştinii împlinesc un ritual ce se păstrează din vremea lui Hristos. Vopsirea ouălor reprezintă o adevărată provocare pentru gospodine, dar iată că există şi astfel de ouă de Paşte. Noi vă vom da câteva idei inedite, cu care să vă surprindeţi musafirii.
Read more: Arta încondeierii ouălorde Cristina Tache
Ouăle încondeiate sunt minuni artistice apreciate în întreaga lume. În funcţie de ţară şi de tradiţia populară, există procedee specifice pentru decorarea ouălor. Motivele sunt diversificate, de la simboluri religioase până la desene cu semnificaţii populare. Originea colorării ouălor se pierde în negura epocii precreştine. Ele simbolizau echilibrul, creaţia şi fecunditatea. La romani, ouăle colorate în roşu făceau parte din darurile sărbătoririi lui Janus şi erau folosite la diferite jocuri şi ceremonii religioase. Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor şi este practicat mai ales de popoarele europene. În majoritatea ţărilor europene s-a păstrat datina vopsirii ouălor, dar numai în Europa de Est mai este întâlnită arta încondeierii.
Read more: Tradiţia ouălor în Europade Carmen Ciripoiu
şi Cristina Tache
Una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii, Paştele, are loc cu mult fast şi bucurie peste tot în lume. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor a dezvoltat de-a lungul vremii propriile tradiţii pascale.
Read more: Paştele în lumede Claudia Stan
Dumnezeu, prin bunătatea Sa, ne-a dat fiecăruia în parte un har, pe care am ştiut să-l folosim într-o mai mică sau mai mare măsură. Pentru mulţi dintre noi, acest har reprezintă un mod de viaţă. Ildiko Balmuş este o femeie simplă, în ochii căreia citeşti un suflet cald, deschis, linişte interioară, dar şi credinţa oarbă în cuvântul sfânt. De multă vreme nici nu se mai întreabă de ce divinitatea a ales-o tocmai pe ea, dintre atâtea milioane de oameni, să redea speranţa unor persoane bolnave, deznădăjduiţe, ci doar Îi mulţumeşte Celui de Sus pentru rolul pe care i l-a ursit. Ildiko este o femeie cu inima curată, cum nu întâlneşti decât o dată în viaţă şi pe care îţi doreşti să o ai aproape, ca balsam pentru sufletul rănit, pentru totdeauna...
Read more: Clarvăzătoarea Ildiko Balmuş vindecă prin bioenergiede Ana Trifan
În Grecia, nu numai că veţi întâlni unele dintre cele mai importante centre ale ortodoxismului, dar vă veţi încărca atât spiritual, cât şi fizic cu energia pe care o dă istoria sacră a acestor locuri splendide.
Read more: Grecia sacrăde Elena Munteanu
După ce a „furat” ropote de aplauze la Iaşi, Bacău, Suceava, Galaţi şi Brăila, comedia „Mincinosul”, de Carlo Goldoni, cu Claudiu Bleonţ (Lecio), Sebastian Papaiani (Doctorul), Valentin (Pantalone) şi Bogdan Uritescu (Florindo) în rolurile principale, a poposit la 6 aprilie în Capitală, în avanpremieră, la Teatrul Nottara.
Read more: Aprilie, luna „Mincinosului”de Claudia Stan
Recent, românii au intrat în Cartea Recordurilor prin rochia de mireasă cu cea mai lungă trenă din lume! La începutul lui aprilie, Bucureştiul a fost gazda celui mai mare eveniment din Industria Organizării de Nunţi, unde a fost expusă şi rochia creată de designerul Oana Comănescu, la care s-au folosit 1.600 m de tul, 50 m de dantelă brodată şi peste 7.000 de cristale Swarovski cusute manual. A fost nevoie de 70 de zile şi de 25 de oameni pentru realizarea rochiei, a cărei trenă a ajuns să măsoare 1.579 m. Recordul a fost validat de reprezentanţii Guinness Book, veniţi special în Capitală pentru acest eveniment.
Read more: România, în Cartea Recordurilor pentru cea mai lungă rochie de mireasăde Claudia Stan
Premiera filmului „Vicky Cristina Barcelona” va avea loc în Româna la 3 aprilie 2009. Veţi avea parte de 97 de minute de comedie romantică.
Read more: Vicky Cristina Barcelona, o dragoste nebunăde Daniela Purgaru
Se cunosc foarte puţine lucruri despre civilizaţia vechilor indieni, însă ceea ce s-a descoperit este fascinant. Acum mai bine de 4.000 de ani, oamenii din Valea Indului construiau oraşe imense, cu străzi drepte şi case din cărămidă cu baie proprie, copiii aveau jucării, iar femeile îşi dădeau cu ruj.
Read more: Vechii indieni, contemporani cu egiptenii şi sumerienii (III)