Main menu

header

Cum puteţi pune capăt mâncatului compulsiv cauzat de stres

770 3 1de Daria Mândru şi Gabriela Comşa

Fie că e vorba despre un serviciu epuizant, stări conflictuale în familie sau alte surse de stres, multă lume gestionează astfel de situații apelând la mâncare. Conform unui sondaj făcut de Asociația Americană de Psihologie, 38% dintre adulți spun că în ultima lună au mâncat exagerat de mult sau că s-au repezit la mâncăruri nesănătoase din cauza stresului, iar dintre ei, jumătate fac asta cel puțin o dată pe săptămână.

Read more: Cum puteţi pune capăt mâncatului compulsiv cauzat de stres

Robert Pattinson, „vampirul“ extremist al dietelor

769 3 1de Gabriela Militaru şi Nicoleta Gheorghe

Noul film cu și despre Batman și care va purta simplul nume al personajului principal („Batman”) va avea premiera la 25 iunie 2021. Până atunci se fac primele pregătiri, iar actorii își intră în rol. Pentru aceasta, actorul principal, Robert Pattinson, are nevoie să slăbească pentru că stilul său de viață între două filmări nu este chiar demn de un supererou. Așa că, după cum a făcut în repetate rânduri, actorul cunoscut din „Twilight” sau „Orașul pierdut Z” a început deja să muncească la fizicul său.

Read more: Robert Pattinson, „vampirul“ extremist al dietelor

Tendinţe 2020 în fitness

768 3 2de Călin Popa şi Gabriela Comşa

Trendul de fitness al ultimei perioade, care are în centru mișcarea bazată pe greutatea propriului corp, se menține și pentru anul 2020, cu repere fixe ca alergarea, rotirea, antrenamentele de durată scurtă și intensitate mare, plus cea mai recentă intrare pe listă, atârnările.

Read more: Tendinţe 2020 în fitness

Dieta mediteraneană previne pierderea auzului

768 3 1de Călin Popa şi Nicoleta Gheorghe

Dacă până acum s-a crezut că pierderea auzului este doar o problemă de înaintare în vârstă, experții americani de la Brigham and Women’s Hospital, Boston, au pus în evidență faptul că dieta mediteraneană are capacitatea de a preveni această afecțiune care provoacă vârstnicilor nu doar suferință, ci și izolare.

Read more: Dieta mediteraneană previne pierderea auzului

O abordare modernă pentru „filosofia slăbitului“

767 3 2de Călin Popa şi Florica Pintea

Foarte multe persoane recurg la regimuri drastice și la sesiuni chinuitoare de fitness pentru a scăpa de kilogramele în plus. Dar „filosofia slăbitului” s-a schimbat în ultimii ani, iar nutriționiștii recomandă o abordare globală a acestui proces.

Read more: O abordare modernă pentru „filosofia slăbitului“

Dieta GM promite o scădere în greutate de 7 kilograme în 7 zile

767 3 1de Roxana Istudor şi Gabriela Comşa

Modelele de diete se succed cu repeziciune și ceea ce era potrivit și recomandat cu trei luni în urmă este considerat nerecomandabil, ca regim, astăzi. O variațiune pe tema unei diete vechi a revenit în actualitate.

Read more: Dieta GM promite o scădere în greutate de 7 kilograme în 7 zile

Cum combatem tentaţia care zădărniceşte slăbitul...

766 3 1de Călin Popa şi Alexandru Brădescu

Un studiu de dată recentă a urmărit îndeaproape motivele principale pentru care în atâtea cazuri determinarea de a trece la dietă, şi mai ales de a o menţine, eşuează. Odată identificat inamicul principal - tentaţia -, experţii au căutat „vinovaţi” şi metode de combatere.

Read more: Cum combatem tentaţia care zădărniceşte slăbitul...

Vin, ciocolată şi mese copioase... Dieta SirtFood

765 3 2de Călin Popa şi Florica Pintea

Silueta din ultima vreme a faimoasei cântărețe britanice Adele, care a slăbit peste 20 de kilograme, a readus în prim-plan un regim alimentar considerat revoluționar, întrucât nu este centrat pe limitări: dieta SirtFood.

Read more: Vin, ciocolată şi mese copioase... Dieta SirtFood

Reţelele sociale întreţin dereglările de alimentaţie

765 3 1de Călin Popa şi Eduard Popa

Bombardați în fiecare moment pe rețelele sociale despre rigorile unui trup perfect și despre faptul că aspectul fizic este tot ceea ce contează, adolescenții sunt primele victime ale dereglărilor de alimentație care le pun sănătatea în primejdie.

Read more: Reţelele sociale întreţin dereglările de alimentaţie

„Fereastra“ restrictivă în alimentaţie ameliorează sindromul metabolic

764 3 2de Călin Popa şi Alexandru Brădescu

În condițiile în care simptomele sindromului metabolic se extind cu repeziciune, un nou studiu vine să pună în evidență eficiența unui program de alimentare încadrat într-o așa-numită „fereastră” restrictivă.

Read more: „Fereastra“ restrictivă în alimentaţie ameliorează sindromul metabolic

Insomnia aduce kilograme în plus

764 3 1de Călin Popa şi Gabriela Comşa

A sta în fața frigiderului la ora 2:00 dimineața înseamnă nu doar gustare nesănătoasă atunci când organismul ar trebui să se odihnească, ci probleme serioase de sănătate pe termen lung și multe kilograme în plus.

Read more: Insomnia aduce kilograme în plus