Main menu

header

Un martiriu ce a însângerat istoria lumii

589 22 1de Carmen Ciripoiu

Aruncate în mare, pescuite și îngropate în taină în Insula Halki, osemintele lui Constantin Brâncoveanu, cel mai de seamă dintre voievozii români, și-au găsit în sfârșit liniștea la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală. Din inima Bucureștiului, de la kilometrul zero, domnitorul, care a ales să înfrunte moartea senin, păstrându-l drept stăpân al sufletului doar pe Iisus, ne învață clipă de clipă cea mai frumoasă lecție: cea a credinței.

Read more: Un martiriu ce a însângerat istoria lumii

Părintele Constantin Galeriu, mărgăritarul Ortodoxiei româneşti

588 22 1de Carmen Ciripoiu

Când vorbea, aducea pace și liniște în suflet și lumină în minte. Vorbele părintelui Constantin Galeriu, un intelectual rafinat și trăitor al celor sfinte, picurau miere în inimă, iar iertarea venea întotdeauna odată cu dăruirea. Dragostea pentru Dumnezeu nu se învață. Ca să nu existe răni în trufia momentului... Se trăiește și se arată în fapte! Așa cum a făcut mereu părintele Galeriu, omul care a băut până la capăt cupa suferinței, împlinind pildele Apostolului: „Care, bogat fiind, a sărăcit pentru noi, ca noi să ne îmbogățim cu sărăcia lui”.

Read more: Părintele Constantin Galeriu, mărgăritarul Ortodoxiei româneşti

Locul unde rugăciunea te apropie de Dumnezeu: Mănăstirea Jercălăi

587 22 1de Andreea Radu

La aproximativ 20 de kilometri de orașul Ploiești, la ieșirea din Urlați, în județul Prahova, se află Mănăstirea Jercălăi, cunoscută și ca Schitul „Sfânta Maria” Cricov. Aici vin oameni din împrejurimi, dar și din țară, auzind de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă de la Sfântul Mormânt, de moaștele Sfântului Nicolae, ale pruncilor de la Betleem, dar și pentru cuvintele și vorbele de folos ale părintelui duhovnic Cleopa Florescu.

Read more: Locul unde rugăciunea te apropie de Dumnezeu: Mănăstirea Jercălăi

25 iulie: Adormirea mamei Fecioarei Maria Sfânta Ana şi miracolul biblic

586 22 1de Carmen Ciripoiu

Chiar dacă povestea Sfintei Ana prvine cu precădere din Protoevanghelia lui Iacob, datată în cel de-al doilea secol de după Hristos, și a fost foarte populară în creștinismul timpuriu, nu există nicio menționare a mamei Fecioarei Maria în Noul Testament. Biserica Ortodoxă o pomenește la 25 iulie, când are loc praznicul Adormirii Sfintei Ana.

Read more: 25 iulie: Adormirea mamei Fecioarei Maria Sfânta Ana şi miracolul biblic

Izgonitoarea de duhuri rele: Sfânta Marina

585 22 1de Carmen Ciripoiu

A luptat pentru a dobândi comuniunea existențială cu Dumnezeu și Sfânta Treime și a reușit să învingă și să destrame uneltirile diavolești prin puterea harului cu care a fost înzestrată. Marina, Sfânta care s-a rugat lui Iisus Hristos să primească botezul muceniciei, este sărbătorită an de an cu cinste și evlavie la 17 iulie de întreaga creștinătate.

Read more: Izgonitoarea de duhuri rele: Sfânta Marina

Preot Constantin Coman: „Omul aflat sub imperiul tristeţii, al depresiei şi al regretelor favorizează boala“

584 22 1de Cătălina Tăgârţă

Când viața ia o turnură neașteptată, iar sănătatea face loc bolii și suferinței, în suflet se naște o avalanșă de întrebări dureroase: „De ce mie?”, „De ce acum?”, „De ce copilului meu?”, „Ce am făcut să merit asta?” etc. În ciuda numeroaselor eforturi ale oamenilor de a da cele mai potrivite răspunsuri, un lucru este cert: numai Dumnezeu cunoaște rațiunea și finalitatea lucrurilor și doar El poate aduce liniștea și vindecarea, chiar și atunci când totul pare a fi pierdut. Potrivit scrierilor sfinte, seara necazului este urmată întotdeauna de dimineața bucuriei.

Read more: Preot Constantin Coman: „Omul aflat sub imperiul tristeţii, al depresiei şi al regretelor...

Mănăstirea Cetăţuia, o Meteora a României

583 22 1de Carmen Ciripoiu

La Schitul Cetăţuia, un loc de o frumuseţe nemaiîntâlnită, timpul nu se măsoară în ore, minute şi secunde, ci doar în rugăciuni. Poate de aceea ţinutului i se mai spune şi Sinaia Moldovei, şi nu întâmplător Regele Carol I a dorit ca aici, deasupra unui străvechi templu dacic, să fie ridicat Castelul Peleş.

Read more: Mănăstirea Cetăţuia, o Meteora a României

Hadambu mănăstirea unde icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a lăcrimat cu mir

582 22 1de Andreea Radu

Minunile Maicii Domnului, revărsate prin icoanele sale, sunt răspunsul plin de iubire dumnezeiască la durerea sufletului ei de mamă. Tot mai mulţi credincioşi caută să se închine icoanelor făcătoare de minuni, iar una dintre ele este cea a Maicii Domnului de la cunoscuta Mănăstire Hadâmbu, aflată la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Iaşi, în localitatea Mogoşeşti. Se spune că aici se petrec adevărate miracole ce atrag mase de pelerini.

Read more: Hadambu mănăstirea unde icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a lăcrimat cu mir

Părintele Constantin Stoica: „Prin Taina Cununiei, uniunea liber-consimţită dintre bărbat şi femeie este asemănată cu legătura indestructibilă dintre Hristos şi Biserică“

581 22 1de Andreea Radu

Despre familia creştină s-a vorbit tot mai des odată cu strângerea de semnături pentru modificarea Constituţiei. Concret, se doreşte să se specifice că familia este formată dintre un bărbat şi o femeie, iar acţiunea demarată de comitetul de iniţiativă „Coaliţia pentru familie” este susţinută şi de Biserica Ortodoxă. Despre Sfânta Taină a Cununiei religioase, familie şi importanţa ei, părintele paroh al Bisericii Iancu Vechi din Capitală și consilier patriarhal Constantin Stoica (foto) a vorbit într-un interviu acordat revistei „Taifasuri”.

Read more: Părintele Constantin Stoica: „Prin Taina Cununiei, uniunea liber-consimţită dintre bărbat şi...

ATHOSUL Maramureşului: muntele Șatra

580 22 1de Silviu Ghering

Sunt multe locuri în țară încărcate de energii benefice, despre care însă puține lucruri se știu. În jurul lor se deapănă legende despre minuni înfăptuite demult, dar și despre altele care încă se-ntâmplă. Un astfel de teritoriu magic este în Maramureş, în comuna Cerneşti, cunoscut în popor drept Muntele Șatrei sau Muntele Sfânt al Maramureșului, o prelungire sud-vestică a Munţilor Lăpuşului, care separă Depresiunea Lăpuşului de Munţii Gutâi şi Depresiunea Copâlnic. Pe care sunt ridicate o mănăstire și un schit, cel din urmă - ca și Athosul grecesc - interzis femeilor. Că te afli dinaintea unui loc unde se făptuiesc miracole înțelegi încă de cum intri în Depresiunea Lăpușului și vezi Muntele Șatrei, cu forma lui perfectă de trunchi de piramidă. Unii cred că nu e o formă naturală, ci că a fost plăsmuit de mână de om sau de îngeri, mai ales că este același din oricare parte l-ai privi! Geologii ne strunesc imaginația însă și ne asigură că este vorba despre o formațiune geologică de origine vulcanică.

Read more: ATHOSUL Maramureşului: muntele Șatra

„Fecioara de la Parepa“ ajută şi de dincolo de moarte

579 22 1de Andreea Radu

În apropierea orașului Ploiești, într-un sat sărăcăcios, Parepa - Rușani, ni se arată o mănăstire impunătoare. Peisajul pare desprins din povești: case vechi, drum neasfaltat și oameni simpli, care întorc privirea după fiecare mașină ce trece prin micuțul lor sat. La Parepa nu vin oameni mulţi, pentru că nu prea știu de acest loc binecuvântat. Dorința de a descoperi minunea ce a avut loc printr-o copilă de 12 ani, fecioară care a ridicat prin harul lui Dumnezeu această biserică, ne-a îndrumat pe acest drum... La 5 iunie se împlinesc 20 de ani de când „Fecioara de la Parepa” a plecat la cele veșnice.

Read more: „Fecioara de la Parepa“ ajută şi de dincolo de moarte