de Carmen Ciripoiu
Când treci pragul Mănăstirii Cozia, sinteză arhitecturală din veacul al XIV-lea, nu o faci doar din curiozitate, ci mai ales pentru a te ruga. Sigur că te bucuri închinându-te la mormântul ctitorului ei, Mircea cel Bătrân, dar mai presus de toate intri în comuniune cu duhul strămoșilor. Iar când cazi în genunchi și lacrimile-ți curg, primești puterea de a te ruga împreună cu dânșii și mijlocirea către Dumnezeu.
Read more: Unicat în România: Mormântul lui Mircea cel Bătrân de la Coziade Carmen Ciripoiu
Tainele Arhanghelilor Mihail și Gavriil sunt greu de descifrat, pentru că, deși au viață ca şi ceilalți sfinți, nu au moarte fiindcă nu au trup, Sfânta Scriptură amintind că lumea lor provine dinainte de crearea materiei. Trimișii lui Dumnezeu Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți împreună la data de 8 noiembrie.
Read more: Arhanghelii Mihail şi Gavriil sau clipa când timpul s-a întâlnit cu veşniciade Gabriela Niculescu
Pe Ela Maria Voinea, pictor muralist, am întâlnit-o pe plaiuri bucovinene, unde, de şapte ani, pictează biserici şi, ca o activitate complementară, icoane. Ela a urmat cursurile Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, mai apoi, pe cele ale Facultăţii de Arte Decorative şi Design din cadrul Academiei Naţionale de Arte şi a devenit pictor autorizat de Patriarhia Română. Este pasionată de arta picturii încă din copilărie, iar în cea bisericească s-a regăsit cel mai mult. Astăzi, dacă vizitaţi biserici şi mănăstiri din Bucovina, este posibil să vă închinaţi la icoane ce-au prins contur în mâinile sale delicate şi să-i admiraţi migala pe pereţii lăcaşurilor.
Read more: Descoperiţi tainele picturii bisericeşti bucovinene Ela Maria Voinea: „A picta o icoană ţine de o...de Carmen Ciripoiu
Clopotele de la biserica din Lida, 15 km sud-est de Tel-Aviv, Israel, par să urmeze alt calendar și altă succesiune a orelor. Aici, în lăcașul închinat Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință, pare că orice călător gândește, simte și trăiește la cumpăna dintre cer și pământ. Și, într-un singur anotimp, cel al credinței veșnice, timpul încremeneşte în secvențe liturgice, în vreme ce îngerii zboară ușor și se așază fără frică pe umerii pelerinilor. La 3 noiembrie are loc pomenirea sfințirii Bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe din Lida și respectiv așezarea sfintelor sale moaște în lăcașul de rugăciune.
Read more: Locul unde pluteşte duhul Sfântului Gheorghe: biserica din Lidade Carmen Ciripoiu
Nu sunt magice, dar pot face adevărate minuni și au menirea de a ne duce cu gândul la Dumnezeu. Pentru că nu poți face o rugăciune din adâncul sufletului dacă nu aprinzi candela, lumânarea sau tămâia. De ce săvârșim aceste obiceiuri și de unde provin, ne spune părintele paroh Gheorghe Vanghele (foto).
Read more: Preot Gheorghe Vanghele: „Este important să însoţim rugăciunile noastre cu lumânări aprinse“de Carmen Ciripoiu
Nici aici, pe Pământ, și nici în Ceruri, nimic nu se întâmplă fără îngăduința lui Dumnezeu. Și nici Sfântul Mucenic Longhin Sutașul nu ar fi străpuns coasta Mântuitorului său dacă aceasta nu ar fi fost voința Celui de Sus. Pentru că atunci a fost momentul când un centurion din armata romană, căruia i se ordonase împlinirea Răstignirii lui Iisus Hristos, a fost încredințat de adevărul dumnezeirii și Învierii Mântuitorului. Pentru dragostea sa fără margini pentru Domnul, Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este sărbătorit an de an la 16 octombrie.
Read more: Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul, iubitorul de nevoinţede Diana Georgescu
Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, prima într-o ţară majoritar ortodoxă după secole de ruptură, a fost apreciată de Emil Constantinescu (președintele aflat în funcție la acea dată, artizan al acestui eveniment) ca fiind „speranța unității creștine”. Participarea la liturghiile ortodoxe și darurile înmânate Bisericii Ortodoxe Române reprezentau clar punerea în practică a îndemnurilor Papei despre dorința de unitate. Patriarhul Teoctist și Papa Ioan Paul al II-lea au împărtășit ideea că Biserica Ortodoxă și Catolică „trebuie să contribuie împreună la o misiune care caracterizează cel de-al treilea mileniu”, aceea de unitate în și prin credință, iar în octombrie 2002, la Vatican, au adoptat o declarație comună. Acest document despre unitate, apropiere și cooperare este practic un testament comun al acestor două mari personalități, un Papă și un Patriarh.
Read more: Ecumenismul şi ortodoxia, aproape de inima Papei Franciscde Carmen Ciripoiu
De la femeia fără evlavie la cea plină de credință, de la păcat la sfințenie, de la durere la slavă. Acestea au fost extremele Mariei Magdalena, celebrată întâi de toate în Liturghie, apoi în predicile și comentariile părinților, fiind numită apostol al Apostolilor. Cine a fost Maria Magdalena și unde-și doarme somnul cel de veci vă spunem în rândurile de mai jos.
Read more: Mâna cea caldă a Mariei Magdalena, apostol al Apostolilorde Carmen Ciripoiu
Despre Maica Domnului de la Mănăstirea Radu Negru nu se poate vorbi oricum. A stat mereu în umbra fiului său și a așteptat șapte decenii să ne poată privi, pentru ca apoi, neatinsă de vreme și deplin strălucitoare, să ne poată lăsa să-i adresăm cele mai ascunse și mai grele rugăminți. Și să se milostivească de sufletele noastre.
Read more: Mănăstirea Radu Negru, ocrotită de icoana Maicii Domnuluide Carmen Ciripoiu
Văzător cu duhul, proroc, sfânt, Biciul lui Dumnezeu. Despre părintele Arsenie Boca e greu să povestești. A fost omul ales să aducă Raiul pe Pământ. Prin magia forței sale duhovnicești, a cuvântului, a picturilor realizate, a icoanelor de o frumusețe desăvârșită, în fiecare dintre acestea regăsindu-se ceva din duhul Sfinției Sale.
Read more: De la pictor de suflete la zugrav de icoane: Arsenie Bocade Carmen Ciripoiu
Nu trebuie să-ți propui să ajungi la Mănăstirea Caraiman. Vei fi chemat de Maica Domnului. Iar dorința de a i te închina va fi atât de puternică, încât va deturna orice fel de plan. Iar tu, omule, de oriunde ești, vei înțelege că, odată ce-ai pus piciorul în această bucată de Rai, îți vei găsi împlinirea.
Read more: Lăcaşul Maicii Domnului şi al călugărului Gherontie: Mănăstirea Caraiman