Main menu

header

Sfaturi pentru a vă apăra de viruşi informatici

682 18 1de Adrian Barna şi Daniel Alexandrescu

Virușii informatici reprezintă o realitate a timpurilor moderne, în care viața de zi cu zi este din ce în ce mai mult conectată la „creierele electronice” care sunt calculatoarele și la „gândurile” acestora, adică softul lor. Și pentru că cine nu cunoaște cum acționează lucrurile dăunătoare nu se va putea feri de ele, vă oferim câteva sfaturi importante, care vă pot ajuta în acest sens.

Read more: Sfaturi pentru a vă apăra de viruşi informatici

Ambra Rîşcă, Data Protection Officer la Pacientul 2.0 „De la 25 mai, Directiva europeană privind protecţia datelor s-a transformat într-un Regulament“

681 23 1de Monica Beleneş şi Alexandru Brădescu

Noul Regulament European privind Datele cu Caracter Personal a intrat în vigoare începând cu 25 mai 2018 și este important ca toate firmele care prelucrează date cu caracter personal să-l aplice. Acesta prevede responsabilităţi sporite în privința securității datelor și un nivel ridicat de transparență, amenzile putând ajunge și la zeci de milioane de euro. Dar despre cum va funcționa acest Regulament și cine îl monitorizează ne spune mai multe Ambra Rîșcă, Data Protection Officer (responsabil date personale/responsabil GDPR) la Pacientul 2.0.

Read more: Ambra Rîşcă, Data Protection Officer la Pacientul 2.0 „De la 25 mai, Directiva europeană privind...

Atenţie la reţelele Wi-Fi cu acces gratuit!

679 22 1de Adrian Barna şi Sorin Dumitrescu

Căutat de toţi, în special în timpul liber şi mai ales în vacanţă, Wi-Fi-ul este pentru posesorii de smartphone, avizi să intre în contact cu prietenii şi să afle ce se întâmplă în lume, precum o oază în deşert pentru cei însetaţi. Toate bucuriile vin însă cu un preţ. Posibilitatea de a te conecta la internet prin reţelele Wi-Fi ale cafenelelor, pensiunilor sau cluburilor aduce cu ea nenumărate ameninţări, în special din partea hackerilor, avertizează specialiştii.

Read more: Atenţie la reţelele Wi-Fi cu acces gratuit!

Plantele care ţin loc de şampon şi detergent

675 22 1de Luana Mare şi Adrian Barna

Două plante care pot înlocui cu succes săpunul, şamponul şi detergenţii de rufe, gresie, faianţă, sticlă sunt săpunariţa şi nucile de săpun. Dacă prima poate fi culeasă de pe marginea şanţurilor autohtone, cealaltă creşte în Asia, dar a pătruns de câţiva ani şi pe piaţa românească prin importuri.

Read more: Plantele care ţin loc de şampon şi detergent

Sfaturi despre accesarea unui credit Ioana Petrescu, fost ministru de Finanţe: „Luaţi împrumuturi în lei cu dobândă fixă“

672 27 1de Valeria Roman şi Florica Pintea

Lucruri importante se pot realiza în viață cu sprijin de la bancă. În ziua de astăzi, aproape toată lumea are un credit sau își dorește să acceseze unul. Auzim însă și multe povești despre oameni care nu-și mai pot plăti datoriile și ajung să-și piardă casa sau se trezesc cu executorii la ușă. Vorba proverbului: „Fă împrumuturi și te gătește de supărări”. Ce trebuie să faceţi ca să nu ajungeţi în astfel de situații aflaţi de la Ioana Petrescu (medalion), fost ministru de Finanțe, care a explicat la ce trebuie să fiţi atenți.

Read more: Sfaturi despre accesarea unui credit Ioana Petrescu, fost ministru de Finanţe: „Luaţi împrumuturi...

Cum vă puteţi pensiona mai devreme

671 25 1de Cătălina Tăgârță şi Daniel Alexandrescu

Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public. Astfel, conform informațiilor făcute publice pe site-ul oficial al Casei de Pensii a Municipiului București (www.cpmb.ro), bărbații se pot pensiona la 65 de ani, în timp ce femeile, la 63 de ani, ambii cu un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Stagiul complet de cotizare, indiferent de sex, este de 35 de ani.

Read more: Cum vă puteţi pensiona mai devreme

Vă pregătiţi de perioada cadourilor? Atenţie când faceţi cumpărături online!

667 25 1de Cătălina Tăgârță şi Adrian Barna

Dragobetele, 1 Martie, 8 Martie și Paștele sunt tot mai aproape, astfel că magazinele sunt luate cu asalt în căutare de cadouri interesante și acceptabile la preț. Din cauza programului încărcat la serviciu, din ce în ce mai mulți români optează pentru shopping online. Comercianții au înțeles că numărul cumpărătorilor pe internet este mai mare de la an la an, astfel că au pregătit promoții și stocuri pe măsură.

Read more: Vă pregătiţi de perioada cadourilor? Atenţie când faceţi cumpărături online!

Cojile de portocale elimină mirosurile neplăcute din casă

664 19 1de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna

Nimic nu este mai neplăcut decât să vă treziți cu musafiri care, în loc să se bucure de vizită, încep să strâmbe din nas încă de când au intrat în casă din cauza mirosurilor din locuința dumneavoastră. Din fericire, există soluții naturale care vă scot din acest impas, cu un minimum de efort.

Read more: Cojile de portocale elimină mirosurile neplăcute din casă

Pensionarii cu grad de invaliditate au gratuitate la tratamentele balneare

663 18 1de Cătălina Tăgârță şi Adrian Barna

Vreți să îmbinați utilul cu plăcutul, să vă îngrijiți de sănătate, dar și de starea fizică? Atunci ar fi ideal să vă petreceți concediul într-o stațiune balneoclimaterică. Puteți alege locația în funcție de locurile pe care doriți să le vizitați, dar și de afecțiunile de care suferiți, în acest sens fiind util să vă consultați în prealabil cu medicul de familie, care vă va da și un bilet de trimitere corespunzător. Potrivit informațiilor oficiale postate pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (cnpp.ro/bilete-de-tratament), durata sejurului unui bilet într-o stațiune balneoclimaterică este de 16 zile, iar tratament propriu-zis veți face doar în 12 zile (respectiv în cele lucrătoare, fără weekenduri).

Read more: Pensionarii cu grad de invaliditate au gratuitate la tratamentele balneare

Psiholog Laura-Maria Cojocaru: „Agresorii sexuali pot purta pe cap şapcă sau glugă, cu intenţia de a-şi ascunde privirea“

662 29 1de Cătălina Tăgârță şi Florica Pintea

În ultima perioadă a fost foarte mediatizat cazul fetițelor agresate sexual de un polițist. Cu siguranță, cei mai mulți dintre părinți se tem pentru siguranța copiilor lor. Pe de altă parte, minorii speriați se întreabă, cu certitudine, cum se pot feri de agresorii sexuali.

Read more: Psiholog Laura-Maria Cojocaru: „Agresorii sexuali pot purta pe cap şapcă sau glugă, cu intenţia de...

Puteţi realiza singuri cele mai inedite decoraţiuni de Sărbători

659 25 1de Carmen Ciripoiu şi Roxana Istudor

Vă numărați printre cei care abia așteaptă Sărbătoarea Nașterii Domnului ca să-și împodobească locuința cu cele mai frumoase și mai inedite ornamente de Crăciun? Acum aveți ocazia să vă faceți singuri obiecte magice cu ce aveți la îndemână prin casă și cu un strop de imaginație.

Read more: Puteţi realiza singuri cele mai inedite decoraţiuni de Sărbători