de Raluca Grințescu
Anusul este orificiul rectului, locul prin care lăsați să iasă deşeurile de care nu mai aveți nevoie. Pe aici ies conflictele şi resentimentele dumneavoastră interioare. Problemele care pot apărea în această zonă sunt legate de a „reţine ceva sau a da drumul la ceva”. De exemplu, dacă sunt copil şi mă constip, sau îmi murdăresc aşternutul, acest lucru, se întâmplă, de obicei, pentru a mă răzbuna pe părinţii mei, pe care îi consider autoritari, manipulatori sau abuzivi. Am impresia că cineva mă murdăreşte! Aici este locul evacuării celor mai multe toxine din corp. Este o parte ascunsă a corpului, care corespunde, de obicei, laturii noastre inconştiente şi care, camuflează uneori sentimente foarte dure, de violenţă, de furie, de supărare.
Read more: Cauzele subtile ale îmbolnăvirii anusuluide Alexandra Rotărescu
Înscrisă de americani în Manualul de Diagnostic și Statistici al Tulburărilor Mentale, lenea nu i-a iertat nici pe români. N-a fost declarată nicio epidemie națională - cu toate că pare câteodată o afecțiune cât se poate de contagioasă - , însă face subiectul specialiștilor în tulburări de comportament. Psihoterapeutul Laura M. Ștefan (foto) ne-a vorbit despre simptomele și metodele de combatere ale stării de lene.
Read more: Psihoterapeut Laura M. Ştefan: „Leneşii pot ajunge la deteriorarea funcţiilor psihice şi fizice“de Dana Purgaru
Există din ce în ce mai multe situații în care femeile descoperă că bărbații de care se simt atrase nu le bagă în seamă sau o fac până la un punct, apoi se retrag într-o carapace. Evident, ele își asumă vina și se cufundă în depresii, când, de fapt, motivul este din ce în ce mai posibil să se numească MGTOW. Un curent ce se propagă rapid - în special în rândul bărbaților cu vârste între 35 și 55 de ani - MGTOW (se citește „migtau”) înseamnă, de fapt, Man Going Their Own Way (Bărbații merg pe drumul lor) și reprezintă o mișcare ce se dorește a fi o contracarare a expansiunii feminismului. Adepții MGTOW consideră că nu mai au nevoie de femei în viața lor și, ca urmare, nu trebuie să le mai suporte și să le mai facă pe plac, că nu sunt obligați să respecte regulile de etichetă din societate în prezența lor, că nu au de ce să se însoare, iar unii dintre ei nu vor nici să aibă copii. Chiar dacă s-ar putea presupune că adepții curentului modern MGTOW au înclinații homosexuale, aceștia sunt, de fapt, doar bărbați rebeli, care nu vor să mai aibă relații stabile și să își ia un angajament. E bine, e rău? O astfel de mișcare trebuie încurajată? Unde se poate ajunge? La toate aceste întrebări ne-au răspuns doi specialiști în psihoterapie, Cristina Frăsineanu (medalion stânga), axată pe psihoterapie cognitiv-comportamentală, și doctor Vlad Mureșan (medalion dreapta), perfecționat în consilierea de cuplu.
Read more: Revolta bărbaţilor contra femeilor: curentul MGTOWde Amalia Marcu
În ultima perioadă se vorbește foarte mult despre familie și cum aceasta ne influențează viața prin deciziile pe care le luăm. Am vorbit cu Marilena Moldovan (foto), psihoterapeut la Centrul de terapie holistică Alfa (www.alfa-reiki.ro, 0723.167.245), despre arborele genealogic și despre cum putem depăși anumite traume pe care le moștenim de la generațiile anterioare.
Read more: Marilena Moldovan: „Terapia pe arborele genealogic scoate la lumină necunoscute care au fost...de Alexandra Rotărescu
Nu ştiţi ce activitate i s-ar potrivi copilului dumneavoastră, mai ales în timpul vacanţeilor, când petrece ore în şir jucându-se pe calculator sau pe tabletă? Instructorul Liliana Ionescu (medalion) vă propune alternativa perfectă: cursurile de yoga pentru cei mici!
Read more: Liliana Ionescu: „Copiii pot face yoga încă de când sunt bebeluşi“de Raluca Grințescu
Frica reprezintă probabil cel mai mare duşman al omenirii, pentru că este contagioasă şi se răspândeşte aproape instantaneu. Frica paralizează şi acţionează ca un vampir energetic. Se aşază ca o ceaţă sufocantă în fiinţa ta şi nu-ţi mai permite să vezi nimic altceva. Indiferent de unde provin (din exterior sau le generăm noi înşine), fricile ne limitează potenţialul, ne blochează gândirea creativă şi restrâng orizontul posibilităţilor. Desigur, există şi frici pe care este bine să nu le eliminăm, deoarece ele au rolul de a ne proteja. Expunerea la riscuri majore inutile nu reprezintă neapărat o dovadă de curaj. Autoarea Judith Orloff propune în cartea sa „Energia pozitivă” șapte tactici pentru dezenergizarea fricii.
Read more: Şapte tactici pentru dezenergizarea friciide Raluca Grințescu
Pentru a-şi prelungi durata vieţii, în prezent un om poate încerca mai multe strategii, printre care se numără menţinerea unei greutăţi corporale normale, consumarea unor alimente cât mai sănătoase şi variate, renunţarea la fumat, evitarea consumului în exces de alcool şi altele. În trecut, oamenii au încercat şi alte metode pentru o viaţă mai lungă, unele nerecomandate astăzi, cum ar fi să mănânce şerpi cu clopoţei sau să bea mercur. Iată, însă câteva strategii ieşite din comun, unele chiar promiţătoare, de a vă prelungi existenţa.
Read more: Metode neobişnuite de a trăi mai multde Gabriela Militaru
Atunci când tratamentele şi fizioterapia nu dau rezultate satisfăcătoare în cazul durerilor articulare, al reumatismului sau al problemelor de echilibru corporal este nevoie de o metodă revoluționară. Răspunsul pare să fie Metoda Feldenkrais. Apărută la jumătatea secolului trecut, această modalitate de restabilire a bunăstării organismului ia din ce în ce mai mult amploare în Europa, și mii de oameni apelează la ea, motivați fiind de faptul că au nevoie să depună un efort minim pentru a realiza exercițiile recomandate de instructor.
Read more: O alternativă la fizioterapie: Metoda Feldenkraisde Alexandra Rotărescu
Trăim în era vitezei, iar stresul ne însoțește, vrând-nevrând, în activitățile de zi cu zi. Psihoterapeutul Laura M. Ștefan (medalion) trage un semnal de alarmă în ceea ce privește tulburările de comportament, care pot apărea când ne simțim copleșiți de realitate.
Read more: Psihoterapeutul Laura M. Ştefan:„O tulburare de comportament netratată poate degenera într-o...de Dana Purgaru
Gestul banal de a ține de mână pe cineva drag atunci când vă aflați într-o situație de stres duce la reducerea considerabilă a anxietății. Aceasta este concluzia cercetătorilor canadieni de la Queen’s University din Kingston, care au studiat efectul acestui gest în cadrul relației mamă-fiică, atunci când tinerele se confruntau cu o situație stresantă.
Read more: Vă simţiţi stresaţi? Ţineţi pe cineva de mânăde Raluca Grințescu
Starea de sănătate din perspectiva sistemului medical tradițional Ayurveda este o deplină şi profundă stare de armonie. Aceasta presupune o legătură, dar şi un acord al tuturor elementelor care alcătuiesc ființa umană, formând astfel un întreg. Atingerea armoniei necesită o acţiune dinamică, vie, de observare şi de adecvare a modului dumneavoastră de viaţă. Fiinţa umană este un întreg complex, fizic, psihic şi mental, care prin natura sa caută atingerea armoniei perfecte în cadrul acestui complex. Dintre multitudinea de metode pe care Ayurveda le pune la dispoziția dumneavoastră pentru atingerea stării de armonie, folosirea cu înţelepciune a gusturilor este una pe care o puteți aplica zilnic.
Read more: Folosiţi gusturile ca să vă armonizaţi fiinţa