Main menu

header

La taifas cu… „Valerian şi oraşul celor o mie de planete“

E aproape imposibil să nu fii tentat să faci comparații cu o peliculă extrem de comentată, de acum două decenii, „Al cincilea element”, al aceluiași Luc Besson, un regizor dispus să lucreze mai americănește ca să câștige publicul. Rețeta i-a reușit de minune, însoțită și de muzica genialului Alexandre Desplat, dar și dotat fiind cu o imaginație cu totul ieșită din comun și cu două tinere vedete: Cara Delevingne, din „Brigada sinucigașilor” și Dane DeHaan, din „Terapie pentru viață”. Marea surpriză însă rămâne cântăreața Rihanna. Fiind un SF, povestea se petrece prin secolul al XXVIII-lea, în care suntem înconjurați de tot felul de mutanți.

Read more: La taifas cu… „Valerian şi oraşul celor o mie de planete“

La taifas cu… nebunele de fericire

Deși este prezentat drept o comedie, e mai degrabă un film psihologic, ce e drept cu momente de un haz nebun, chiar dacă pare ușor cinic să glumești pe seama a două psihopate, deși din când în când simpatice și mai ales frumușele. Totul se petrece în Toscana, o încântare, dar într-un sanatoriu în care Donatella (Micaela Ramazzotti, soția regizorului în realitate) și Beatrice (Valeria Bruni Tedeschi, cumnata lui Sarkozy) ajung, din motive total diferite. Inițial nu au intenția s-o șteargă, dar, dacă tot li se ivește ocazia… Până la un punct, scenariul seamănă cu „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Blonda e convinsă că absolut toți bărbații sunt leșinați după ea și că, în principiu, ar putea oricând să se întoarcă la casa ei, unde în realitate constatăm că lucrurile stau total diferit. Trecerile bruște de la o stare la alta ajută mai ușor la punerea unui diagnostic. Medicamentele se iau la un moment dat cu alcool și exaltarea e maximă.

Read more: La taifas cu… nebunele de fericire

La taifas cu… „Planeta maimuţelor“

De zeci de ani nu mai scăpăm de „Planeta Maimuțelor”. La primele sale apariții, pe la sfârșitul anilor ’60, totul era mult mai puțin violent. Cu toții nu o s-o uităm pe Zira, interpretată de Kim Hunter, de nerecunoscut față de Stella dintr-un „Tramvai numit dorință”! Partener îi era Charlton Heston. Între timp, însă, lucrurile au degenerat și alde liderul primatelor este, firește, Caesar (Andy Serkis - Gollum din „Stăpânul inelelor” și King Kong al lui Peter Jackson, pare predestinat pentru mutanți), care e într-o confruntare deschisă și permanentă cu neîndurătorul colonel: Woody Harrelson.

Read more: La taifas cu… „Planeta maimuţelor“

La taifas cu… bolnăvioara

Aparent un film foarte sentimental și care te sperie din trailer că va fi prea siropos, „Absolut tot” este o surpriză în cele din urmă. În rolul principal a fost aleasă cea care o interpreta pe Rue în „Jocurile foamei”, o cântăreață și o actriță americancă, Amandla Stenberg. La cei 18 ani ai săi în scenariu și în realitate, fata cucerește încetul cu încetul publicul, deși părea să fie doar o adolescentă bolnăvioară incurabil, și prin urmare ținută sub un glob de sticlă în casa ei. Povestea se petrece la Los Angeles, și adolescenta noastră se îndrăgostește de vecinul, interpretat de Nick Robinson, pe care-l știm din „Jurassic World”.

Read more: La taifas cu… bolnăvioara

La taifas cu… cenzura

Ultima peliculă a lui Andrzej Wajda n-ar trebui ratată cu niciun preț. Este destinul real al unui pictor modernist, avangardist, care refuză atunci când vin comuniștii la putere în Polonia să picteze tablouri în obligatoriul realism socialist, cu oamenii muncii, fabrici, uzine și ogoare! El încearcă să-și păstreze stilul sofisticat și să-și țină în continuare cursurile, ceea ce, încetul cu încetul, i se va interzice, lucrările îi vor fi scoase din muzee, va fi lăsat muritor de foame, pentru că, neascultând comanda partidului, își pierde și drepturile la cartelele cu hrană. Artistul, pe numele său Wladyslaw Strzeminski, se luptă cu stalinismul, rămânând şi cu un puternic handicap din timpul războiului: fără o mână și un picior.

Read more: La taifas cu… cenzura

La taifas cu… „Baby Driver“

După „Mașini”/ „Cars”, animația care inițial era diminutivată - Mașinuțe - plus genialul „Overdrive”, cu automobilele de colecție, doi frați disperați și Coasta de Azur, a mai apărut o variantă pe patru roți: „Baby Driver”, cu mijlocul de transport ideal, când se dă o spargere la o bancă. Se cunoaște sistemul de pe vremea lui Steve McQueen și al său „The Getaway”, din 1972! Bolidul cu steluțe pe volan e mânuit, de astă dată, cu o mare dexteritate de un puști (Ansel Elgort, 23 de ani, actor, cântăreț și DJ), care ascultă o muzică infernală, într-un ritm nebun și pare că nimic nu-i va sta în cale!

Read more: La taifas cu… „Baby Driver“

La taifas cu… un mic ticălos

Vă era dor de un film cu gemeni, alb și negru, la suflet și la port (voce Steve Carell)? Stil Lolek și Bolek, după inspirata adaptare românească. Bonus o nevestică, pe modelul lui Olive Oyl, din Popeye, dar și o fostă vedetă tv în copilărie, Balthazar Bratt, care nu-și poate depăși frustrarea statutului de ieșit din actualitate și atunci, ca să fie băgat în seamă, face tot felul de isprăvi, și mai cu seamă fură un diamant gigantic! O șefă megaafurisită îl dă afară pe bietul Gru și, din solidaritate, Lucy (cu care face cuplul „Drucy”, aluzie la ex-„Brangelina”) își dă demisia (mai ceva ca Renée Zellweger în Jerry Maguire, care se duce după Tom Cruise).

Read more: La taifas cu… un mic ticălos

La taifas cu… Povestea iubirii

Dacă Festivalul de la Râșnov se cheamă de „Film și Istorii”, pelicula de față s-ar califica perfect! Un domn venerabil (Derek Jacobi), îndrăgostit de o viață de aceeași Alma, ne împărtășește povestea sa, narată cu har de un artist cu mare experiență în teatrul shakespearian, în paralel fiind noi, spectatorii, și martorii copilăriei a doi frați, o fetiță adorabilă și foarte atașantă (Sophie Nélisse, din „Hoțul de cărți” ) și un băiețel care se crede un fel de ales divin al unei religii despre care nu știm prea multe.

Read more: La taifas cu… Povestea iubirii

La taifas cu… maşinuţele de colecţie unice

Titlul filmului este lăsat în original „Overdrive”, ca, de altfel, și al casei de producție, totul începând cu o licitație cum nu am mai văzut pentru o mașină de milioane, un Bugatti de vis. Urmează un jaf extrem de spectaculos, pe o șosea periculoasă și cu niște cascadorii fantastice. Surpriza foarte plăcută o reprezintă prezența lui Scott Eastwood, băiatul lui Clint, parcă și mai fermecător decât tatăl său în tinerețe. Fratele său vitreg, mai mic, din scenariu este interpretat de Freddie Thorp, cu care formează o echipă împreună și cu o fată, Stephanie (Ana de Armas, pe care o s-o revedem și în noul „Blade Runner 2049”), lor alăturându-li-se și o hoață blondă și foarte pricepută, întruchipată de Gaia Weiss.

Read more: La taifas cu… maşinuţele de colecţie unice

La taifas cu… Mumia

Un film de groază, atipic, la care s-a băgat însuși Tom Cruise! Filmul începe pe la 1127, în Egipt, când este mumificată, de vie, cea care e gata să facă pact cu Zeul Morții, Set, ca să ajungă la putere. Scenele cu trecerea timpului sunt foarte ingenios prezentate, într-un 3D care dă senzația de hologramă. Și ajungem în zilele noastre, undeva în Irak (aflăm că este fosta Mesopotamie), unde se încearcă salvarea unor relicve de preț și uneori chiar șterpelirea lor între două confruntări sângeroase. Firește, Tom este capul răutăților, în pielea unui soldat mercenar pe nume Nick Morton, care are și o iubire trecătoare, o arheoloagă, Jenny (englezoaica Anabelle Wallis - pe care o știm și din „Dinastia Tudorilor”).

Read more: La taifas cu… Mumia

La taifas cu… Dalida

O cântăreață cu o poveste de viață ca o telenovelă, e de mirare că n-a tentat mai de mult la o ecranizare, mai cu seamă că melodiile sale, extrem de sentimentale sau pline de umor, ca „Gigi l’Amoroso” ori foarte tandrul „Parole, parole” (în tandem cu Alain Delon), sunt printre cele mai solicitate pe la posturile de radio, cunoscute și fredonate multe decenii după ce au fost în topurile cel mai râvnite, uneori devansând-o și pe legendara Edith Piaf! Iolanda, pe numele său adevărat, o italiancă născută în Egipt, unde a fost și Miss, prin anii ’50, a făcut o strălucită carieră în Franța, unde a fost îndelung comentată și pentru foarte tumultuoasa sa existență amoroasă și neîmplinită afectiv. O veșnic nefericită, provenită dintr-o familie profund catolică, relativ ocrotitoare, această sirenă cu plete în vânt și cu o voce gravă a fost, în mod surprinzător, profund depresivă, cu câteva încercări de suicid care au dus-o pe divanul psihanalistului, care n-o va putea ajuta îndeajuns! Unul dintre cele mai triste texte pe muzică vorbește despre singurătate, amintind că nu există sicrie de două locuri.

Read more: La taifas cu… Dalida