...Când am fost invitat la un Festival de teatru în Stara Zagora, ştiam că voi trece Stara Planina, prin cunoscutul „Pas Şipka”, pe unde se duc turiştii cu maşina spre Turcia, şi voi poposi, în premieră, într-o localitate numită „oraşul cu cele mai drepte străzi din Bulgaria”. Nu ştiam că, în urbea cu 138.000 de locuitori, voi descoperi o superbă clădire a Operei, un Teatru Dramatic („Geo Milev”) şi un modern Teatru de păpuşi. Marea surpriză avea să fie însă evenimentul la care am fost invitat, unul nemaivăzut până acum, „Pierrot”, ajuns la a 8-a ediţie, însemnând „Festivalul Internaţional de Teatru pentru Adulţi”!
...Final de septembrie (20-29), la Oradea, unde s-a născut cel mai vechi Festival de teatru în activitate din România. Era 1976, când, pe Criş, apărea o idee nouă: un Festival de teatru scurt. Eveniment ce avea să traverseze peste trei decenii şi, cu o scurtă pauză, să ajungă la ediţia a XIX-a. Una de excepţie, noul director-manager al Teatrului „Regina Maria”, actorul Daniel Vulcu, om cu idei şi entuziasm, dând Festivalului o nouă înfăţişare. A devenit Festival Internaţional, iar Festivalului de Teatru Scurt (cu Secţiunea Concurs şi Spectacole Off-Concurs) i-a creat câţiva fraţi spectaculoşi, de ecou: Festivalul de Teatru Circ, Festival de Teatru pe stradă, Festival de Teatru pentru Copii Arcadia, Teatru de Pub. Bogăţie de evenimente care a mărit durata Festivalului de la şapte la zece zile, o decadă plină, şi la propriu şi la figurat, cu un evantai mare de vedete şi săli pline.
…Dacă anul trecut şi-a fericit spectatorii cu „Procesul”, după Kafka, în regia românului-austriac Geirun Ţino, Teatrul Municipal „Bacovia” şi-a deschis noua stagiune cu un alt text de ecou: „Maria Stuart” de Friedrich Schiller, corifeu al romantismului. Piesa a fost scrisă la 213 ani de la executarea Mariei Stuart, iar pe scena băcăuană a urcat la 213 ani după ce a fost scrisă sau, de ce nu, la aproape jumătate de veac după remarcabilul spectacol de la Naţionalul bucureştean (în ’64).
…Noua stagiune a demarat promiţător, în pofida crizei financiare (şi morale!) care a dus şi la situaţii tragicomice. Îmbucurător este că tonusul optimist la început de stagiune l-a dat Gala Tânărului Actor - Gala Hop, care, sub bagheta unui nou director de proiect, excelentul regizor Radu Afrim, a însemnat ea un minunat spectacol. Dincolo de entuziasm, ediţia din acest an a relevat şi idei de viitor, în cadrul Colocviului moderat de Ion Caramitru, „De la Gala Hop la Gala Premiilor UNITER”. Altfel spus, o privire de ansamblu asupra activităţii Uniunii Teatrale din România între cele două piscuri ale sale, două Sărbători superbe ale teatrului nostru.
...Cu vreo trei decenii în urmă, la Costineşti, staţiunea tineretului, se năştea un fenomen unic: o gală a actorilor abia ieşiţi din aula facultăţii. Unicul Festival care aducea în prim-plan arta creatorului de teatru aflat la început de carieră. De atunci, atâtea şi atâtea generaţii au trecut pe la Costineşti, simbol al speranţei, cutezanţei şi spiritului novator. Gala Tânărului Actor - Gala Hop a atins, anul acesta (între 4 şi 8 septembrie), „cota 16”, ediţii începute în 1998, când s-a revenit la „fenomenul Costineşti”, sub excelentul patronaj UNITER. După ce Gala Hop şi-a petrecut ultimii 14 ani la Mangalia, revenirea la matcă a coincis cu o schimbare de generaţii şi de viziune, numită de preşedintele UNITER, Ion Caramitru, „un moment istoric”: noul director al Galei este remarcabilul regizor Radu Afrim, tânăr de excepţie, prezent pe marile scene ale Europei, el înlocuindu-l la timonă pe regretatul Corneliu Todea, plecat între sfinţi la debutul Galei Hop de anul trecut.
…O comedie bulevardieră, foarte bine scrisă, admirabil regizată şi minunat jucată, a făcut valuri, vara ce-a trecut, în Capitală, entuziasmând şi la recenta ediţie a Festivalului „UnderCloud”. S-a plecat de la o farsă a cunoscutului dramaturg englez Peter Shaffer, a montat-o, la Trupa „Independent”, un tânăr regizor, Cosmin Alexandru Purice (absolvent UNATC, în 2005, la clasa lui Tudor Mărăscu), ca spectacolul să se joace la „Godot Café”, aflat în vârful teatrelor independente din Bucureşti. Cosmin Alexandru Purice avea să depăşească toate aşteptările printr-o „mutare” de zile mari, în stare să confere un antrenant inedit spectacolului: jocul invers al luminii şi al întunericului. Când în apartamentul unde se desfăşoară acţiunea este întuneric, în sală scena se vede în lumină. Şi invers: când camera este luminată, scena se află în întuneric. Pe parcursul spectacolului (1 oră şi 30 de minute, timp care trece, parcă, prea repede), în apartament e mai mult întuneric (căci o pană de curent încurcă planurile proprietarului!), rar aprinzându-se o brichetă, o lanternă, ceea ce face ca misterul şi hazul în cascadă să dinamizeze şi scena, şi sala.
...Un fenomen nou s-a dezvoltat îmbucurător în lumea scenei româneşti: teatrul independent, ca o alternativă, ca un strigăt al noii generaţii de actori şi regizori, mulţi neprinşi în proiectele de stat. Un teatru cu publicul lui, elevat, sprijinit şi de nume sonore, care-i dau greutate. Unul dintre fervenţii creatori de teatru independent este şi extraordinara Chris Simion, regizoare modernă şi scenaristă profundă (a dramatizat şi texte celebre de Mircea Eliade şi Mihail Sebastian). O mare reuşită a lui Chris Simion este „UnderCloud” - Festivalul de teatru independent (de orice), pe care l-a zămislit din pasiune şi zbucium ideatic, ducându-l la ediţia a VI-a, aflată la final, la Muzeul Ţăranului Român (director, Virgil Niţulescu). O veritabilă sărbătoare a Thaliei, de 12 zile, cu săli pline până în miez de noapte.
… Vacanţa e în toi, la mare, la munte şi peste hotare. Exceptând teatrele particulare, care, cel puţin în Capitală, n-au tras cortina, la mijloc de august, mai toţi actorii ţării au revenit la matcă. Să pregătească noua stagiune şi Festivalurile ce ne vor face toamna mai frumoasă şi sufletul mai bogat.
…O piesă clasică, de mare ecou, jucată de secole prin toată lumea, un Carlo Goldoni de referinţă, „Slugă la doi stăpâni”, a fost adaptată încântător de Mihai Stan şi Ionela Dănilă, iar experimentatul Mihai Lungeanu a reuşit un excelent scenariu de spectacol. Acţiunea este adusă în „prezentul nostru continuu”, într-o vie abordare contemporană a commediei dell’arte, semn evident că lucrurile nu s-au prea schimbat în esenţa lor, în psihologia societăţii, din 1745, anul scrierii piesei. O adaptare păstrând stilul Goldoni, dinamizată în ton cu vremurile, reducându-se numărul personajelor la patru, cele două cupluri de îndrăgostiţi (stăpânii şi servitorii). Nu-i vorba, nicidecum, de o parodie (cum se mai întâmplă!), ci de un Goldoni respectat, dar actualizat, lucru sesizabil de la prima apariţie a lui Truffaldino, sluga apărând într-o salopetă de lucru, cu o caschetă, de parcă ar fi într-un service auto. Servitorul de altădată, care îşi căuta, din sărăcie şi lăcomie, şi un al doilea stăpân, nu este decât tânărul de astăzi ţintind un „al doilea job”, el devenind o slugă la… patroni. Angajându-se la doi patroni (cei doi îndrăgostiţi, Florindo Aretusi şi Beatrice Rasponi, ea venită în travesti la acelaşi han, în urmărirea iubitului), la o viaţă dublă, sub spaima că va fi descoperit, analfabetul, dar descurcăreţul Truffaldino intră şi într-un lanţ de comice încurcături, inventează permanent, spre durerea patronilor minţiţi că „partea cealaltă”, iubitul sau iubita, a murit! Totul se termină însă frumos, în acordurile commediei dell’arte, cele două cupluri pregătindu-se de căsătorie, căci apare în poveste şi frumoasa Smeraldina, servitoarea lui Beatrice, de care Truffaldino se îndrăgosteşte subit.
...Am urmărit, luna trecută, un spectacol interesant, primul vizionat de mine la „Godot” Cafe, nume sonor în universul teatrelor particulare. Piesa, „Interviu”, m-a trimis cu gândul la minunatul text al Ecaterinei Oproiu, jucat în mai toată ţara, în distribuţii celebre. Afişul din faţa teatrului nu m-a lămurit însă despre ce piesă era vorba, căci lipsea numele dramaturgului, ceea ce se cam întâmplă pe la noi cu autorii autohtoni. Am văzut spectacolul şi mi-au plăcut cei doi interpreţi, Dan Bordeianu şi Diana Roman, în direcţia de scenă a lui Bogdan Dumitrescu (în premieră regizor de teatru). Fiind două personaje, logic nu e piesa Ecaterinei Oproiu. Nici subiectul. În „Interviu”-ul de la „Godot”, un ziarist de politică vine să facă un interviu pe reportofon cu o cunoscută actriţă-magnet pentru frumuseţea şi erotismul ei, nu pentru valoarea filmelor. Interviul are loc în apartamentul tinerei, dezinvoltă, dispusă să-l cucerească pe noul ei vizitator. Ziaristul însă este ursuz, respinge ofertele sentimentale imediate, dar se naşte un dialog inteligent, acid, cu ironii, uneori de efect, cu un limbaj pe alocuri „decoltat”, într-un fel de amuzant joc „de-a şoarecele şi pisica”. Nu se va întâmpla nimic erotic, mai ales că la uşă sună (în zadar) şi logodnicul actriţei, iar tânăra îi mărturiseşte gazetarului că are cancer! Venea ca o concluzie la imixtiunea ziaristului în „Jurnalul” găsit pe masă, din care răzbătea obsesia morţii. El pleacă, nu iese bine din apartamentul fetei şi transmite redacţiei, la telefon, o ştire-bombă: „Tânăra actriţă suferă de cancer!”. Numai că apare ea în spate şi îi strigă că „Jurnalul” răsfoit pe ascuns de ziarist era al unei prietene!
...Chiar dacă se (z)bate cu galopanta criză financiară, cu bugetele înjumătăţite (deocamdată!), teatrul românesc supravieţuieşte, spre lauda sa, ba mai şi menţine frumoasa tradiţie a Festivalurilor. Temă care cere o tratare aparte, într-un viitor apropiat... Acum, o privire spre pilonii activităţii teatrale din România, o veritabilă trilogie, mereu aşteptată şi comentată în fel şi chip. Trei Sărbători ale mişcării teatrale autohtone, toate cu ecou şi în lumea largă, într-un fel, trei anotimpuri în Templul Thaliei.