Deci nu întâmplător evenimentul „Cerbul de Aur” din 1968 a făcut mare vâlvă în România şi în Europa. Participarea atâtor artişti mari a îndreptat interesul spre noi. Astăzi, ideea de a face selecţia Eurovision în cadrul oferit de faima „Cerbului” e binevenită. Sala renovată a Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov era un spaţiu minunat, iar Televiziunea are acum mijloace tehnice superioare. De altfel, şi muzica prezentată de concurenţi a fost alta. Au trecut totuşi 55 de ani. Dacă atunci eram foarte francofoni, şi chiar de multă vreme, muzica anilor pe care-i trăim acum se vrea de influenţă anglo-americană. N-aş spune că e o schimbare în mai bine, prefer armonia, romantismul şi graţia şansonetei franceze.
Veniţi la teatru şi n-o să regretaţi! A ieşit o nouă premieră la Savoy, bazată pe echipa tânără a teatrului şi, bineînţeles, susţinută de forţele cunoscute din „generaţia de aur”. Trebuie să veniţi în sala aceasta renovată, dotată cu sonorizare performantă şi astfel veţi uita de zilele mohorâte. Iar noi ne-am străduit pentru voi. Balet superb, costume noi realizate de o tânără scenografă, domnişoara Petrov, cântăreţi tineri cu voci frumoase, între care minunata perlă rară în distribuţia unui spectacol muzical, Ana Maria Mirică (foto 1).
Acum câteva zile a plecat dintre noi copilul-minune Shirley Temple (foto 1), cea mai mare vedetă a filmului american. A uimit tot mapamondul cu inteligenţa sa strălucitoare, cu drăgălăşenia sa fenomenală, cu talentul său absolut uimitor. Socotit cu adevărat copil-minune, Shirley a cucerit inimile spectatorilor din întreaga lume cântând şi dansând. Tineri şi bătrâni au râs şi-au plâns cu ea zeci de ani. Fetiţa care a început să danseze şi să cânte de la 4 ani a crescut şi a primit aplauzele tuturor ani şi ani. Dar iată că, odată devenită adolescentă, deşi la fel de frumoasă, succesul său a scăzut. Cu toate eforturile producătorilor de a-i crea o nouă imagine, spectatorii au refuzat să şteargă din amintire fetiţa jucăuşă.
Trec anii cu viteza vântului, de nu apuci să înregistrezi tot ce ai întâlnit şi te-a supărat sau te-a bucurat. Poate doar noaptea târziu, când nu poţi pune geană pe geană, mai treci în revistă cele ce te-au ţinut ceasuri în picioare. Îţi spui că mai e şi mâine o zi, dar sigur o să le dai pe toate uitării.
Din cauze necunoscute am câteva zile de stare de neputinţă generală, care poate fi generată de gripă sau poate e rezultatul unei oboseli vechi ce s-a aşezat puternic peste optimismul meu mereu enervant. Acum, să vă spun sincer, mi-a prins bine, că zăpada a fost mare, gerul tăios, şi asta mi-a permis câteva zile de reculegere. Am putut să fac o incursiune în amintirile mele, în visurile mele, şi, oricât de panicată ar fi fost lumea din jur, am găsit multe motive de bucurie...
În sfârşit, a venit iarna. Şi ce iarnă! Cu cât lumea îşi dezvoltă posibilităţile tehnice, cu atât devine, în alte diverse domenii, mai neputincioasă. Am trecut în viaţa mea de peste şapte decenii prin multe greutăţi: inundaţii, viscole, cutremure, dar niciodată nu s-a făcut atâta zarvă, atâta panică şi atâta neputinţă. Azi, când şi un copil de 5 ani foloseşte un telefon sofisticat, veştile circulă greu, greu, greu de-a lungul şi de-a latul ţării, parcă ne-am trimite starea vremii după semnul porcului, cu paiul în gură. Troienele se iau la întrecere cu parcurile de maşini, iar oamenii nu se mai iau la luptă cu nămeţii şi aşteaptă, comozi, să le facă alţii drum până la pâine.
A trecut ceva vreme de când v-am vorbit de un loc deosebit, un cămin de bătrâni dintr-o localitate mică, dar foarte frumoasă. Locul acela mi-a rămas la suflet. Într-o curte largă, cu câţiva copaci uriaşi, se înalţă o clădire curată şi prietenoasă, unde sunt adăpostiţi aproape 80 de bătrâni. Tristeţea bătrâneţilor este mângâiată aici de o echipă de oameni deosebiţi. Sigur că bătrâneţea este foarte tristă. Unii sunt uitaţi de familie, alţii nu mai ştiu de ai lor sau alţii nici măcar nu mai ştiu pe ce lume sunt...
A trecut ceva vreme de când v-am vorbit de un loc deosebit, un cămin de bătrâni dintr-o localitate mică, dar foarte frumoasă. Locul acela mi-a rămas la suflet. Într-o curte largă, cu câţiva copaci uriaşi, se înalţă o clădire curată şi prietenoasă, unde sunt adăpostiţi aproape 80 de bătrâni. Tristeţea bătrâneţilor este mângâiată aici de o echipă de oameni deosebiţi. Sigur că bătrâneţea este foarte tristă. Unii sunt uitaţi de familie, alţii nu mai ştiu de ai lor sau alţii nici măcar nu mai ştiu pe ce lume sunt...
Oricât vi se pare de uşoară profesia de actor, din cauza emoţiilor pe care acesta le trăieşte seară de seară, fiinţa sa se deteriorează într-un ritm rapid. Jocul, ce vi se pare că se prezintă ca o joacă în faţa dumneavoastră, îi presează mintea şi simţirea cu un stres puternic, căci această profesie te însoţeşte, te cotropeşte clipă de clipă. Dimineaţa la repetiţiile solicitante, seara la spectacol şi uneori noaptea somnul îţi este agitat de reuşita sau nereuşita pregătirii spectacolului. Întâlnirea cu Dumneavoastră este, de asemenea, un şoc de emoţie care ne face să tremurăm, să ne pierdem şirul vorbelor, să ne bată inima într-un ritm ameţitor. În sfârşit, asta face ca actorul să fie supus la o existenţă riscantă. Aţi văzut şi Dumneavoastră că în ultima vreme tot mai des au plecat dintre noi cei mai buni artişti ai Generaţiei de Aur.
E curios cum unui personaj atât de elegant, de rafinat, de şcolit şi delicat i s-a spus tot timpul „Nea Gică”. Cu siguranţă, această adresare prietenească, populară are o legătură directă cu repertoriul artistului şi căldura sinceră cu care se adresa publicului.
Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar anul acesta am stat în noaptea dintre ani în faţa televizorului şi am tot butonat cu dorinţa de a lega laolaltă strădania tuturor televiziunilor care au vrut să ne facă o noapte frumoasă. TVR-urile, 1 şi 2, Pro TV, Antena precum şi celelalte posturi au avut ritm, muzică populară cu preponderenţă, vedete şi iar vedete sau tineri care încearcă să iasă în prim-plan, care însă, din păcate, nu excelează încă în strălucirea reflectoarelor.