Ce ne-am face fără personajele de benzi desenate? Şi mai ales ce s-ar face creatorii de animaţii fără ele? Iată că a fost inventat un nou monstru ataşant şi hidos, care va face probabil o lungă carieră. Mintosul, cam ăsta ar fi echivalentul lui Megamind, este mai întâi un sugar aruncat în spaţiu, care devine mai apoi un tip diabolic. Numai că autorii au ales să-l facă şi puţin sentimental, după ce întâlneşte o drăguţă şi înfiptă prezentatoare tv. Câtă vreme are şi un rival, pe Metro Man, totul pare să-l mulţumească pe Albăstrilă, dar când rămâne fără obiectul muncii, sau mai exact al urii, se gândeşte să-şi confecţioneze unul. Şi uite aşa, un cameraman cam bleg şi veşnic amorezat devine un duşman de temut, greu de oprit. Şi antipatic pe deasupra!
Jacques Tati a fost un important regizor, scenarist şi actor francez, care a inventat un stil de cinema cu vorbe puţine. El a lăsat un scenariu neecranizat despre un magician. Realizatorul Sylvain Chomet l-a luat şi l-a transformat în animaţie, purtându-ne în Scoţia, pe ploaie şi pe vreme bună, cu trenul, cu maşinuţa sau cu feribotul, cu care personajul principal străbate ţara în lung şi-n lat, ca să dea spectacole pline de mister.
Autoarea J.K. Rowling (care a fost cândva şi prin România, la invitaţia British Council), care a dat lovitura cu personajul său, al băieţelului distrat, cu ochelari şi puţin vrăjitor, a impus câteva condiţii la ecranizarea ultimului roman din serie. Între altele, actorii trebuie să fie englezi, în vreme ce echipei i se îngăduie să fie americană.
Acum mulţi ani era un serial la televizor, „Evadatul”, şi mai apoi un film cu Harrison Ford. Lumea era teribil de pasionată de idee, poate şi unde, în adâncul sufletului spera să scape de închisoarea care devenise, pentru mulţi, ţara noastră. Mergând pe sensibilitatea publicului în această direcţie, americanii au mai construit ingenios o peliculă.
Cine ar fi crezut că o poveste cu un tren scăpat de sub control şi devenit aproape unul fantomă, dar extrem de periculos, te poate ţine cu sufletul la gură minute în şir?
Olive nu e o măslinuţă şi nici nevasta lui Popeye, ci o fată bruneţică, încă liceană, care inventează că şi-a început viaţa sexuală ca să fie şi ea băgată în seamă. De aci chiar plusează şi se preface că se culcă însă cu toţi, în dreapta şi stânga, astfel încât să creeze alibiuri unor homo sau unor băieţi total lipsiţi de şanse la sexul opus.
De ceva vreme încoace, inclusiv la noi, nu se mai vorbeşte decât despre Facebook. E, de fapt, o reţea de socializare, de unde şi titlul filmului, inventată de un puşti genial, student la Harvard, care îşi dorea să-şi facă o reţea de prieteni, mai mult sau mai puţin virtuali pe care, practic, să nu fie nevoit să-i cunoască şi cărora să le împărtăşească aventurile sale de zi cu zi, cu precădere cele sentimentale. Numai că, aşa cum se întâmplă cu orice invenţie, în paralel, mai există un grup de tineri pe cale să pună la punct acelaşi sistem. Aceştia l-au dat în judecată pe Mark Zuckerberg, acuzându-l că le-a furat ideea. Pelicula în sine e în mare parte o audiere a martorilor dintr-o tabără şi din cealaltă, cu avocaţi versaţi şi mult orgoliu. Sigur că nu sunteţi tentaţi să ţineţi cu Mark, un student antipatic, extrem de încrezut, dispreţuitor şi mitocan. Gemenii Winklevoss sunt doi băieţi frumoşi (culmea, interpretaţi de doi tipi care nu au nimic în comun, deşi seamănă leit), provin dintr-o familie cu tradiţie şi, fireşte, nu sunt dispuşi să renunţe aşa uşor la un principiu, poate chiar mai mult decât la bani.