Main menu

header

„Steaua“ cu mai multe nume

...Piesa „Steaua fără nume”, scrisă de Mihail Sebastian în 1942, o bijuterie dramatică ce a devenit unul dintre cele mai iubite și mai jucate texte din dramaturgia română. Premiera absolută, la 1 martie 1944, la Teatrul Alhambra din Capitală, având în distribuție actori cu nume: Radu Beligan (în rolul lui Miroiu), Mircea Șeptilici (Grig), Vasile Brezianu (Udrea). Frumoasa „Stea” a lui Sebastian a fost ecranizată în 1966, rezultând o aplaudată coproducție româno-franceză, în regia lui Henri Colpi, cu un superb evantai de actori: Marina Vlady (Mona), Cristea Avram (Grig), Claude Rich (Miroiu), Grigore Vasiliu Birlic (Udrea) și alții aduși în Gara Râșnov, unde s-au filmat exterioarele.

Read more: „Steaua“ cu mai multe nume

„Crăciunul Preşedintelui“, triumful Spectacolului-lectură!

…Unii contestă existența piesei românești actuale, însă există suficiente Spectacole-lectură ce atestă că românul nu s-a născut doar poet, ci și dramaturg! Ani buni, pe timpul remarcabilului Mircea Ghițulescu, admirabil susținător al piesei autohtone, în fiecare lună, la Clubul Dramaturgilor avea loc câte un Spectacol-lectură. E drept, puține au urcat pe scenă!

Read more: „Crăciunul Preşedintelui“, triumful Spectacolului-lectură!

Teatrul, deasupra norilor în Festivalul „UnderCloud“!

…Întâiul Festival de Teatru Independent din România a debutat, acum 12 ani, pe terasa Naționalului bucureștean, în spațiul „La Motoare”, sub cerul liber. Născut din nevoia de exprimare liberă, și-a găsit și un titlu altfel, „UnderCloud”, adică „Sub Nori”. Ctitorit de un Arhitect cu idei, pasiune și tenacitate, remarcabilul om de teatru (actriță, dramaturg, regizor, manager) Chris Simion-Mercurian, acest Festival s-a făcut repede cunoscut, căpătând ecou nu doar în România, din 2014 desfășurându-se sub egida „Program Europa for Festivals”, ca un valoros atestat acordat de Comisia Europeană și Asociația Festivalurilor de pe Bătrânul Continent. Numai că, lovitură de teatru! În plină apreciere internațională, ediția din 2019, a XII-a, a stat în mare cumpănă, gata-gata să nu se desfășoare. Nori grei, financiari, s-au aruncat peste „UnderCloud”, niciun leu de la Primărie și de la Ministerul Culturii! Perseverența lui Chris Simion-Mercurian și a prietenilor Teatrului Românesc, ba și a unor oameni generoși de la „Raiffeisen Bank”, „Staropramen”, „President”, „Aqua Carpatica” etc. au readus „UnderCloud”, după patru ani, în spațiile romantice de la Muzeul Țăranului Român. O ediție în regim de criză, de sacrificiu, cu o temă logică „Curajul și asumarea într-un context cultural și artistic tot mai dificil”! Și, chiar dacă nu a mai putut fi invitată măcar o trupă de teatru din străinătate, ba nici din afara Capitalei (excepție Asociația Culturală Contrasens Timișoara), n-a fost o ediție oarecare, ci una vivantă. Cu 30 de spectacole diverse, de teatru, teatru-dans, teatru-film, videoproiecții, spectacole-lectură. Cu nume sonore prezente: Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Oana Pellea, Maria Obretin, Ilona Brezoianu, Lia Bugnar, Marian Râlea, Marius Manole, Ionuț Vișan ș.a. Și cu 40 de voluntari frenetici!

Read more: Teatrul, deasupra norilor în Festivalul „UnderCloud“!

Actorul-Poetul-Filosoful-Omul de atitudine Dorel Vişan!

…Un Actor genial! De teatru și de film! Și un Poet rar, „Psalmii” lui fiind o carte de referință apărută după ’90! Fost profesor, director al Naționalului „Lucian Blaga” din Cluj! Dincolo de toate titlurile, premiile, ovațiile, rămâne un Om din scripturi alese, născut, acum 82 de ani, în Tăușeni, lângă Cluj, sat în care, spune Maestrul, „Dumnezeu face parte din familia fiecăruia”.

Read more: Actorul-Poetul-Filosoful-Omul de atitudine Dorel Vişan!

Când iubire de teatru e, şi Festival e!

…Interminabila criză financiară, ce se vrea ascunsă după un alibi vetust, distrugătorul Buget, rectificat, mutilat, pomădat, macină, în continuare, Prezentul și, mai grav, Perspectiva. Explicația-explicațiilor rămâne Măria Sa Omul (sau conducătorul?!), tot mai dezinteresat, parcă, fără de suflet, când apar în discuție Sănătatea, Educația și Cultura, domenii definitorii pentru Viitorul unei Națiuni, tratate, azi, din păcate, ca biete cenușărese!

Read more: Când iubire de teatru e, şi Festival e!

Nemuritorii din lunga vară prea îndoliată

...Gongul bătea grav, urma să înceapă altă fascinație, era, însă, un Clopot de biserică, dăngănea a Jale într-o vară îndoliată ca niciuna în Templul Thaliei. Sună un titlu în memorie, „Din Jale se-ntrupează Electra”!

Read more: Nemuritorii din lunga vară prea îndoliată

Dada-Dans, „Pe acoperiş“, în Amfiteatrul de sub cerul liber!

…Am descoperit a șaptea Sală a Naționalului bucureștean, „Pe acoperiș”, la etajul IV, un „Amfiteatru” sub cerul liber, unde te întâlnești cu visul și nevoia de zbor. În final de iulie, ca fericit spectator la o Premieră rară - „On the Roof”, ultima creație a maestrului de teatru-coregrafic Gigi Căciuleanu. Îl fascinase dansul de avangardă, la 14 ani, când a avut șansa să-l ia sub bagheta ei magică un geniu al genului, legendara Miriam Răducanu. Logic, era firesc ca ultimul spectacol al lui Gigi Căciuleanu, acest „Pe acoperiș”, să fie unul rar, cu un Maestru și 14 ucenici minunați (7 fete și 7 băieți), aleși dintre preselecționații la Gala Hop. În care forma de teatru coregrafic aduce un prinos Cuvântului înnobilat de bogăția sa de sensuri și semnificații, ce se transmit novator și în mișcările Dansului. Era o primă Idee ce m-a fermecat, nu dadaismul coregrafic, deloc surprinzător, din moment ce Gigi Căciuleanu a creat, la Londra, un spectacol numit „L’Om Dada”.

Read more: Dada-Dans, „Pe acoperiş“, în Amfiteatrul de sub cerul liber!