Mulţi nou-născuţi au capul puţin deformat într-o parte. Uneori, acest lucru este cauzat de faptul că, încă dinainte de a se naşte, capul copilului este modelat inegal. În alte cazuri, forma capului este afectată de poziţionarea lui pe o singură parte, în special atunci când doarme. Veţi observa în creştetul capului bebeluşului două zone mai sensibile, unde oasele craniene nu s-au unit încă. Acestea există pentru a permite capului bebeluşului să iasă în momentul naşterii. Sunt favorabile, de asemenea, şi dezvoltării rapide a creierului în primele 12, până la 18 luni de viaţă.
Istoria jucăriilor este foarte veche, la fel de veche ca şi istoria umanităţii. Primele jucării au fost construite numai din elemente ce se găseau în natură: din lemn, piatră, lut, iarbă sau chiar din oase. Printre jucăriile descoperite de arheologi se numără fluiere din lut în formă de pasăre, vagoane şi căruţe din lemn. În Egiptul antic, copiii se jucau cu păpuşi făcute din piatră, în vreme ce în Grecia şi în Roma, micuţii începuseră să se joace cu păpuşi din lut sau din ceară, cu arcuri cu săgeţi, cu beţe şi jucării de tip yo-yo din piatră sau din lemn. 
Icterul este o afecţiune caracterizată prin colorarea în galben a pielii şi a părţii albe a globului ocular şi este consecinţa acumulării unei cantităţi mari de bilirubină în sânge. Icterul la nou-născut apare de obicei după aproximativ 24 de ore de la naştere şi dispare sau scade în intensitate de la sine, fără tratament şi fără urmări, în cel mult două săptămâni. Cu toate acestea, copilul trebuie supravegheat. Rareori, cantităţi foarte mari de bilirubină se acumulează în sânge şi determină leziuni cerebrale, situaţia fiind cunoscută sub denumirea de icter nuclear. Aceste leziuni pot fi urmate de pierderi ale auzului, retard mintal şi tulburări de comportament.
O reacţie normală
Icterul apare ca urmare a dezechilibrului între producţia şi eliminarea bilirubinei. Aceasta se elimină din organismul uman prin urină şi scaun. În timpul sarcinii, corpul mamei îndepărtează bilirubina fătului prin intermediul placentei. După naştere, nou-născutul trebuie să îndepărteze singur bilirubina din sânge. Cea mai frecventă manifestare a icterului la nou-născut este colorarea în galben a pielii sau a mucoasei bucale.
Pielea bebeluşului suferă mereu modificări, iar celulele moarte trebuie îndepărtate. Copiii pot avea pielea uscată, la fel ca şi adulţii. Soarele, aerul condiţionat, apa sărată şi substanţele folosite în apa din piscine pot fi factori ce duc la uscarea şi chiar la exfolierea pielii bebeluşului dumneavoastră. Pentru a preveni acest lucru, trebuie să evitaţi: încăperile cu aer prea uscat, schimbările bruşte de temperatură, hainele din lână, produsele de curăţat ce conţin săpun sau care au mirosuri puternice, parfumul, contactul cu iarba sau cu alte plante, anumite sortimente de mâncare şi de conservanţi.
Uleiul de măsline, un hidratant foarte bun
Iată şi alte sfaturi extrem de utile pentru proaspetele mămici, dar şi pentru cei care le ajută să aibă grijă de nou-născuţi: - spălaţi hainele bebeluşului separat de rufele celorlalţi membri ai familiei. Nu folosiţi detergenţi prea puternici şi nici balsam de rufe foarte parfumat atunci când îi spălaţi lucrurile;
Riscul de a pierde o sarcină creşte proporţional cu vârsta femeii. Astfel, pentru femeile sub 35 de ani, riscul este de 1 la 10, între 35 şi 40 de ani, proporţia e de 1 la 6, iar între 40 şi 45 de ani, riscul este de 1 la 3. Pierderea sarcinii în primele două, până la patru luni de graviditate se numeşte pierdere de sarcină în stadiu mic de evoluţie.
Oferiţi copiilor dumneavoastră şansa de a alege în viaţă dacă doresc sau nu să inhaleze fum de ţigară. Chiar dacă nu suflaţi fumul spre copil, faptul că micuţul se află în aceeaşi încăpere îl expune multor riscuri. Aflaţi în preajma unui fumător, micuţii inspiră atât fumul expirat de acesta (numit fum principal), cât şi cel provenit de la ţigara aprinsă, trabuc sau pipă (numit fum secundar). Peste 250 de substanţe chimice toxice inhalate de micuţii nevinovaţi Fumul inspirat de fumătorii pasivi conţine peste 250 de substanţe chimice despre care s-a demonstrat că sunt toxice sau cancerigene, de la azotatul de arseniu la acid cianhidric. Mai grav, concentraţiile multora dintre aceste substanţe chimice sunt mai ridicate în cazul fumului inhalat de fumătorii pasivi decât al celui inhalat de persoana care fumează. În cazul copiilor, ai căror plămâni sunt încă în dezvoltare, efectele pot fi dezastruoase.
Activitatea principală a anului este învăţarea recunoaşterii silabelor şi a cuvintelor. Pe un caiet special, elevii învaţă să scrie primele cuvinte. La matematică, ei manipulează beţişoare sau imagini, pentru a reprezenta unităţile şi zecile, iar pe la sfârşitul anului încep tehnica adunării. Copiii vor continua să înveţe ceea ce au început la grădiniţă, cum ar fi: orientarea în spaţiu, cunoaşterea anotimpurilor, a lunilor şi a zilelor săptămânii. Activităţile de îndemânare fac parte şi ele din programul „bobocilor”. Desenul, modelajul şi colajul lasă frâu liber imaginaţiei şi deschid noi orizonturi de formă şi de culoare. Gimnastica, sporturile de echipă şi, pentru unii, înotul permit elevilor să se mişte şi să îşi dezvolte în acelaşi timp capacitatea motrică, să se integreze şi să respecte câteva reguli colective. 
Enterocolita este o inflamaţie a mucoaselor intestinului subţire şi a colonului, ce poate fi cauzată de o bacterie, de un virus sau de un parazit. Contaminarea se face prin ingestia alimentelor infectate sau prin transmisie între indivizi. Simptomele ei sunt o diaree apoasă, crampe abdominale, vărsături, asociate sau nu cu febră. Sunt mai multe tipuri de enterocolită, în funcţie de cauza apariţiei. 1. Enterocolita bacteriană poate fi cauzată de o bacterie vie ce distruge mucoasa sau de o bacterie ce produce o toxină responsabilă de o hipersecreţie hidroelectrolitică, cum ar fi: holera sau intoxicaţiile alimentare. Tratamentul constă, în principal, în rehidratare şi în administrarea de antibiotice în caz de afectare severă sau prelungită;
2. Enterocolita cauzată de o tuberculoză intestinală sau digestivă este încă o cauză relativ frecventă a enterocolitei infecţioase. Această formă de boală vizează în special pacienţii imunodeprimaţi (SIDA). Tratamentul este cel specific al diareii (rehidratare, antibiotice) şi cel al tuberculozei;
3. Enterocolita virală, cauzată, în particular, de retrovirusuri afectează mai ales copiii şi evoluează de la sine către vindecare. Citomegalovirusul, ce afectează bolnavii de SIDA, poate provoca o atingere uneori gravă a colonului şi a rectului, cu leziuni de tip ischemic (întreruperea circulaţiei sangvine);
4. Enterocolita parazitară poate fi de origine variată. Parazitoza cea mai frecventă e amibiaza. Evoluţia este favorabilă sub tratament antiparazitar. Bolnavii de SIDA sau persoanele imuno-deprimate pot fi subiecţii unor infestări intestinale grave;
5. Enterocolita inflamatorie este o inflamaţie de origine neinfecţioasă a mucoaselor intestinului subţire şi a colonului. Boala lui Crohn reprezintă forma principală a acestui tip de enterocolită. În această boală cronică, a cărei origine este încă necunoscută, orice segment al tubului digestiv poate fi afectat şi, îndeosebi, ileonul şi colonul.
Părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte găurile în urechi pentru cercei în cazul bebeluşelor. Fie că este vorba doar despre simţul estetic, fie că părinţii fac parte dintr-o civilizaţie în care cerceii sunt un însemn al culturii lor, unii dintre părinţi aleg să facă găurile în urechi fetiţelor încă de când sunt în faşă. Medical nu este nicio interdicţie privind acest moment, dar găurile trebuie făcute într-un cadru medical steril. Nu toate cabinetele specializate în piercing au personal şi aparatură specială pentru a face găuri în urechi copiilor, fără riscuri. Dacă doriţi să faceţi acest lucru, probabil cea mai sigură variantă este aceea de a solicita medical un pediatru. El va folosi un ac steril pentru a face găurile şi, cu siguranţă, va şti mai bine să vă înveţe cum să îngrijiţi urechiuşele fetiţei. 
În momentul în care o femeie decide că vrea un copil trebuie să se gândească serios la ce implică acest lucru. Sarcina este perioada în care micuţul prinde viaţă în uterul mamei, se formează şi se pregăteşte să vină pe lume. Sunt multe lucruri ce trebuie evitate în timpul sarcinii, cum ar fi: fumatul, băuturile alcoolice, anumite mâncăruri sau activităţi ce ar putea face rău atât fătului, cât şi mamei.
Primul trimestru, cel mai sensibil
Deşi tot mai multe femei tind să consume plante medicinale şi să înlocuiască medicamentele cu tratamente naturiste, de multe ori acest lucru nu este benefic pentru o femeie însărcinată. Anumite plante trebuie evitate în timpul sarcinii şi chiar al alăptării, întrucât pot face mult rău. Ca şi în cazul medicamentelor, ideal ar fi să evitaţi orice fel de plante în primul trimestru de sarcină. Dacă vreţi să folosiţi plantele pentru a trata o problemă, cel mai bine ar fi să consultaţi un specialist şi medicul obstetrician.
Apendicita este inflamaţia unui săculeţ ataşat intestinului, numit apendice. Acesta nu îndeplineşte nicio funcţie în procesul de digestie. De inflamaţia apendicelui pot fi acuzaţi nu numai germenii intestinali, dar şi stafilococul, streptococul sau pneumococul. Iar printre factorii ce înlesnesc inflamarea apendicelui se numără tulburările de digestie, inflamaţia amigdalelor (roşu în gât), bolile copilăriei (pojarul, scarlatina, varicela, oreionul etc.) sau parazitozele intestinale.