Apare în jurul vârstei de 3-4 ani şi este cauzat de utilizarea îndelungată a biberonului. Mai exact, micuţul se obişnuieşte să doarmă toată noaptea cu tetina în guriţă, motiv pentru care primii dinţişori pot fi atacţi de carii încă de la apariţie. Dar învăţul are şi dezvăţ. Copilul trebuie obişnuit cu ideea că biberonul este necesar atunci când îi este foame, nu şi când se joacă sau când doarme. 
Baia şi îmbrăcatul bebeluşului sunt momentele în care puteţi studia cel mai bine corpul copilului. Priviţi-vă micuţul din picioare, din spate: dacă are picioarele în X, adică picioarele îndepărtate, iar genunchii apropiaţi, numim acest defect genu valgum. Dacă încurajaţi copilul să meargă pe nisip uscat, aceasta îi va întări musculatura picioarelor într-un sens corector. 
În afară de faptul că orice băiat visează să ajungă fotbalist, iar fiecarea fată doreşte să devină balerină, copilul nu îşi poate alege singur sportul care i se potriveşte cel mai bine. Misiunea cea mai grea revine părinţilor. Ei trebuie să renunţe la propriile idealuri neîmplinite şi să se adapteze aptitudinilor copilului. 
În România, campania naţională de vaccinare împotriva gripei se află în plină desfăşurare. Sunt vizate, în special, categorii de persoane care se încadrează în grupe de risc cum ar fi: 
Se manifestă prin mai multe senzaţii neplăcute, cum ar fi: ameţeală, greaţă, vărsături ce apar cu ocazia unui drum cu maşina. Explicaţia este simplă: organismul uman este „dotat” cu nişte senzori de mişcare, respectiv: urechea internă (care ne dă informaţii asupra sensului de mişcare - sus-jos, dreapta-stânga, înainte-înapoi), ochii (cu care putem aprecia mişcarea în raport cu ce este în jurul nostru) şi o serie de receptori situaţi în piele, muşchi şi articulaţii. Toate aceste informaţii sunt ulterior „prelucrate” de creierul nostru şi dacă apare o discordanţă între ele, atunci micuţul se simte rău. Aşa că în primul rând atenţie la maniera dumneavoastră de a conduce! Evitaţi să acceleraţi, să frânaţi sau să luaţi virajele cam brusc. Răul de transport apare în ureche, pentru că în urechea internă este situat centrul echilibrului. Şi atunci, în maşină, modificările de orientare destabilizează creierul şi provoacă sudori reci şi greţuri. Încercaţi să conduceţi relaxaţi, fără mişcări accelerate în diferite direcţii!
Este bine ca micuţul dumneavoastră să ştie că banii nu sunt o substanţă magică din portofele. Sunt rodul unei munci. Copilul, încă de la vârsta de 3 ani, trebuie să ştie să asocieze noţiunea de muncă cu cea a banilor. Dacă îi veţi satisface toate poftele ca şi cum i s-ar cuveni acest lucru, ştrengarul va deveni rapid un copil răsfăţat, care nu mai apreciază nicio jucărie nouă decât cinci minute, pentru că mai are alte câteva sute în dormitor. Ca să evitaţi acest lucru vă vom da câteva sfaturi utile, pentru a vă educa micuţul să înţeleagă legătura directă dintre bani şi muncă.
Auzul reprezintă unul dintre simţurile fundamentale ale omului. Alterarea funcţiei auditive produce tulburări în orientarea pacientului în mediul înconjurător, dar mai ales dificultăţi de comunicare cu semenii. Surditatea copilului constituie o preocupare aparte a medicinei, deoarece, spre deosebire de adult, pierderea de auz suferită la o vârstă fragedă influenţează profund şi grav formarea intelectuală şi psihologică a copilului. 
La naştere, creierul bebeluşului este doar un sfert din cât va fi cel al unui adult. Pe la vârsta de 3 ani, creierul este deja de trei ori mai mare, este capabil să asimileze foarte multă informaţie. Astfel, micuţul are nevoie de ajutor şi prin alimentaţie. Vă recomandăm următoarele alimente ce ar trebui să existe în meniul micuţului:
- A avea o surioară este un moment foarte important în viaţă şi trebuie tratat ca atare
Faptul că o să mai vină pe lume un copil îl îngrijorează teribil pe cel mic. Îşi vede părinţii ocupaţi cu pregătirile şi se teme că ei nu vor mai avea timp şi pentru el. Obişnuit să fie centrul atenţiei, el îşi vede „poziţia” ameninţată. Tocmai de aceea nu este de ajuns ca mami şi tati să fie pregătiţi pentru bebeluş. Şi copilul trebuie să fie gata să-l accepte. Important este să discutaţi cu el despre sarcină, să îi arătaţi că-l iubiţi la fel de mult în continuare şi să-l implicaţi în îngrijirea nou-născutului. Va trebui să-i explicaţi despre sarcină în termenii pe care îi înţelege.
Dacă aveţi un copil de 3 sau 4 anişori, s-ar putea ca el să nu înţeleagă foarte bine noţiunea de timp, deci degeaba îi spuneţi că frăţiorul sau surioara va veni peste nouă luni. Mai bine raportaţi-vă la o perioadă pe care cel mic o cunoaşte, cum ar fi un anotimp şi spuneţi-i că bebe va veni la primăvară, când va fi iar soare şi cald, sau la iarnă, când o să ningă. Dacă pare interesat de viitorul frăţior, îi puteţi încuraja interesul printr-o mulţime de activităţi.
Gândiţi-vă împreună la un nume, arătaţi-i poze de când era el însuşi bebeluş, luaţi-l în vizită la prietenii care au bebeluşi sau luaţi-l la ecograf ca să-şi poată vedea încă de pe acum frăţiorul. Chiar dacă îl aşteaptă cu nerăbdare, momentul naşterii îl va speria. Mami şi tati îl vor lăsa singur pentru câteva zile, ba, mai mult, s-ar putea să afle că mami este la spital, ceea ce pentru el înseamnă că este bolnavă. Va trebui să-l pregătiţi şi pentru acest moment. Explicaţi-i ce se va întâmpla, cine va sta cu el şi asiguraţi-l că nu îl veţi abandona şi că vă veţi întoarce la el imediat ce puteţi.
Un model pentru bebeluş
Chiar dacă fiecare sarcină o să dureze mult mai mult, lăsaţi copilul să aibă grijă de bebe dacă asta îşi doreşte. Are ocazia astfel să interacţioneze cu frăţiorul şi să-şi creeze o relaţie cu el. Totuşi, cei mai mulţi copii nu prea se arată interesaţi de noul frăţior. Îşi satisfac curiozitatea în primele zile, apoi îl uită complet. Nu vă îngrijoraţi, e normal. Aşa cum uită repede jucăriile de care a fost îndrăgostit timp de câteva zile, la fel se întâmplă şi cu bebeluşul. Nu-l forţaţi să se apropie de el mai mult decât simte nevoia.
De la trenuleţul de lemn la roboţei
În toată varietatea de jucării aflate în prezent pe piaţă, unele mai atractive decât altele, zgomotoase sau nu, radiocomandate sau electrice, scumpe sau ieftine, jucăriile de lemn îşi păstrează locul de secole. Jucăriile de lemn costă, de cele mai multe ori, ceva mai mult decât jucăriile similare din plastic. Cu toate acestea, mulţi părinţi consideră că jucăriile de lemn rămân cea mai bună variantă pentru copiii lor. Nu numai pentru că sunt făcute din materiale naturale ce nu conţin un nivel ridicat de substanţe toxice aşa cum pot conţine jucăriile de plastic, dar şi pentru multe alte beneficii pe care acestea le oferă. Sunt vesele, colorate, durabile, atrăgătoare, incitante, stimulează imaginaţia, creativitatea şi încurajează învăţarea. Oricât de „demodat” sună, nimeni şi niciodată nu va putea înlocui plăcerea jocului cu o jucărie de lemn sau cu un joc cu piese de lemn cu aceeaşi jucărie sau joc din plastic ori chiar virtual.
Puzzle pentru dezvoltarea gândirii
Puzzle-urile sunt jucării ce ajută la dezvoltarea capacităţii de a rezolva probleme, de a înţelege logica lucrurilor, de a identifica vizual formele, culorile şi mărimile. Completarea unui puzzle, pe lângă bucuria unei mari realizări, ajută la construirea sentimentului de încredere în sine, a unei păreri bune despre propria persoană. Cuburile şi formele de lemn ajută la construcţiile în spaţiu şi astfel fac posibilă reprezentarea concretă a lumii reale. Dezvoltă capacitatea de observare, de gândire logică şi în spaţiu, de rezolvare a problemelor, coordonarea ochi-mână, capacitatea de măsurare şi numărare, vederea în spaţiu şi relaţiile dintre obiecte. Seturile de joacă (căsuţe de păpuşi cu mobilier, seturi de bucătărie etc.) îi provoacă pe micuţi să-şi folosească imaginaţia şi creativitatea, să exploreze lumea şi să se raporteze la ea, le dezvoltă capacitatea de comunicare cu ceilalţi.
Nou-născuţii sunt supuşi încă din primele zile de viaţă unei analize de sânge, pentru depistarea unei boli rare, dar foarte grave: Fenilcetonuria. Această afecţiune se descoperă la naştere prin analiza sângelui (testul Guthrie) şi a urinei (testul Phenistix). Testul Guthrie este simplu şi foarte puţin traumatic pentru micuţ, aşa că părinţii nu au de ce să se teamă. În a treia sau în a patra zi de viaţă, nou-născutului i se vor recolta două-trei picături de sânge din călcâi pe o bandă de hârtie specială, ce este apoi trimisă la laborator. Rezultatul apare la aproximativ 15 zile de la efectuarea testului, părinţii fiind anunţaţi numai dacă acesta este negativ.