Main menu

header

Mama si copilul - Adolescenţii, cei mai predispuşi la fobii (II)

     Tulburările de anxietate pot apărea la orice vârstă. Potrivit datelor statistice, fobiile specifice apar la un procent cuprins între 1% şi 9% la copii şi adolescenţi. Acestea trebuie diferenţiate de fricile specifice dezvoltării copilului. Fobiile sociale apar însă numai la 1,4% dintre copii, iar tulburările prin panică încep, de regulă, în adolescenţă.

Tremuratul şi transpiraţia rece, primele simptome
     Fiecare copil în parte poate prezenta simptome specifice fobiei pe care o are. Manifestările comune ale acestor stări sunt: transpiraţie abundentă, tremurat, puls rapid, respiraţie rapidă, senzaţie de sufocare, dureri sau disconfort în piept, senzaţie de gol în stomac, ameţeală sau leşin, amorţeală, frisoane.
     În cazul atacurilor de panică, cel puţin patru dintre aceste simptome trebuie să fie prezente, cu sau fără o cauză cunoscută şi identificabilă. Simptomele unei fobii pot fi foarte asemănătoare altor condiţii medicale sau probleme psihiatrice. Întotdeauna trebuie consultat medicul pediatru pentru stabilirea unui diagnostic.
Read more: Mama si copilul - Adolescenţii, cei mai predispuşi la fobii (II)

Mama si copilul - Soarele şi marea întăresc sistemul imunitar al copilului

    Atât razele ultraviolete, cât şi aerosolii apei sărate acţionează benefic asupra organismului în creştere. Soarele ajută la asimilarea vitaminei D în organismul copilului şi, implicit, la fixarea calciului.

Helioterapia, indicată după vârsta de 2 ani
    Datorită curei heliomarine, copiilor li se vindecă sau cel puţin li se ameliorează afecţiuni cronice precum adenoidite (inflamaţii ale ţesutului glandular din regiunea nazofaringiană, provocate de o infecţie microbiană sau virotică), amigdalite, faringite şi complicaţii ale acestora ca otitele, sinuzitele şi adenopatiile cervicale. Este contraindicată această cură copiilor care prezintă afecţiuni acute sau boli infecţioase sau celor care se află în perioada de convalescenţă, după ce au suferit de tuse convulsivă sau de rujeolă. Legat de vârsta la care se recomandă cura de mare propriu-zisă, părerile sunt controversate.

     Unii medici consideră că numai după vârsta de 2 ani sunt indicate. Alţii susţin că, după 1 an şi jumătate şi chiar mai devreme, copiii sunt pregătiţi să se bucure de efectele benefice ale mării, cu condiţia ca expunerea să se facă progresiv, după un program stabilit, ce duce la o adaptare fără riscuri chiar şi pentru această categorie de vârstă. 
Read more: Mama si copilul - Soarele şi marea întăresc sistemul imunitar al copilului

Mama si copilul - Prelevarea celulelor stem la naştere

Oferiţi prima „poliţă de viaţă” bebeluşului
    Prelevarea celulelor stem este un subiect adus din ce în ce mai des în discuţie de specialişti atunci când se vorbeşte despre o femeie însărcinată. În România a fost foarte puţin mediatizată această procedură în ultimii ani, motiv pentru care femeile nici nu au idee ce înseamnă această terapie sau care sunt sursele pentru prelevarea celulelor stem.
    Este un subiect amplu şi există mai multe tipuri de celule stem, dar pentru că citiţi o pagină dedicată mamei şi copilului vă vom prezenta câteva informaţii legate de avantajele terapiei cu celule stem prelevate din cordonul ombilical. 

Viitoarea mamă decide
    Încă din primele luni de sarcină, femeia îşi poate da acordul medicului obstretician care o are în grijă, pentru prelevarea celulelor stem din cordonul ombilical. Procedura are loc în momentul naşterii, atunci când medicul taie cordonul dintre mamă şi copil.
    Acest lucru se întâmplă oricum la fiecare naştere, numai că, în loc să fie îndepărtat, cordonul va fi preluat de o echipă de specialişti, care vor preleva din interior celulele stem aflate acolo. Acestea sunt, de fapt, derivate din sângele, din placentă şi din vasele ombilicale. Încă din anul 1988 aceste celule au fost folosite pentru a trata boala Gunther, sindromul Hunter, sindromul Hurler, leucemia limfoblastică acută şi alte afecţiuni, în special ale copiilor. 
Read more: Mama si copilul - Prelevarea celulelor stem la naştere

Mama si copilul - Fobiile pot apărea la orice vârstă (I)

   O fobie reprezintă o frică identificabilă şi persistentă, ce este excesivă sau iraţională şi este declanşată de prezenţa sau anticiparea unui anume obiect sau a unei situaţii. Copiii şi adolescenţii, având una sau mai multe fobii, devin întotdeauna neliniştiţi când sunt expuşi respectivului obiect sau situaţii. Fobiile comune includ frica de animale, de sânge, de înălţime, de spaţii închise sau de zbor. În cazul copiilor şi al adolescenţilor, o frică identificată trebuie să dureze mai mult de şase luni pentru a fi considerată o fobie. 

Fobia specifică
     Anxietatea este asociată cu un anume obiect sau situaţie neaşteptată. Obiectul şi situaţia ce provoacă teamă sunt evitate, anticipate cu frică sau suportate cu o atât de mare frământare, încât interferează cu rutina şi cu activităţile normale.

Tulburarea prin panică, cu sau fără agorafobie
     Această situaţie reprezintă o perioadă imprevizibilă, neaşteptată, de frică intensă sau disconfort, caracterizată prin respiraţie rapidă, ameţeală, buimăceală, tremurat, frica de a pierde controlul şi un puls rapid (numit atac de panică). Simptomele pot dura şi câteva ore, dar, în mod obişnuit, maximul este atins după zece minute. Agorafobia este definită ca fiind frica de spaţii deschise, cum ar fi frica de a fi afară sau de a fi singur acasă.
Read more: Mama si copilul - Fobiile pot apărea la orice vârstă (I)

Mama si copilul - Suzeta şi oliţa, accesorii de nelipsit în vacanţă

    Aşa cum v-am promis în numărul trecut, am revenit cu sfaturi pentru bagajul copilului în vacanţă. Dacă mergeţi cu autoturismul şi aveţi suficient spaţiu, ar fi recomandat să luaţi pentru micuţ un pat pliant şi un cărucior. Patul pliant cu geantă este ideal în concediu atât pentru somn, cât şi ca ţarc de joacă. În geanta acestuia vor încăpea fără probleme cearşaful şi sacul de dormit.
    De asemenea, un cărucior sport, cu sistem de strângere tip umbrelă este foarte util atât pentru deplasare, cât şi ca loc de luat masa. Când vine vorba despre toaleta copilului, sunt părinţi care doresc să ia şi cădiţa micuţului, pe lângă prosoape, şampon, săpun, ulei de baie şi alte cosmetice. O altă variantă mai simplă ar fi folosirea duşului sau achiziţionarea unei piscine gonflabile, foarte utilă şi pe plajă, care, împăturită, ocupă un spaţiu redus. 
Read more: Mama si copilul - Suzeta şi oliţa, accesorii de nelipsit în vacanţă

Mama si copilul - 10 sfaturi pentru silueta mămicii

    Este bine ştiut faptul că majoritatea femeilor se tem de perioada de sarcină, pentru că se îngraşă foarte mult. Kilogramele luate în nouă luni pot fi date jos cam în tot atât timp dacă mămica face un pic de mişcare şi dacă respectă câteva reguli de bază la mâncare. Pentru a vă ajuta să vă recăpătaţi silueta de odinioară vă dăm câteva sfaturi: Renunţaţi la dulciuri   Gândiţi-vă câte calorii conţine o singură bucăţică de ciocolată şi câtă mişcare trebuie să faceţi ca să daţi jos kilogramele în plus.
     Educaţi-vă stomacul  Porţiile mari de mâncare lărgesc stomacul, aşa că încercaţi să mâncaţi mai puţin şi mai des.  Beţi ceaiuri calde  Băuturile calde dau senzaţia de saţietate şi topesc grăsimile din mâncarea ingerată.

     Folosiţi parfumuri Parfumul puternic vă taie pofta de mâncare, în special de dulciuri.  Evitaţi să vedeţi sau să vă gândiţi la mâncare  Nu lăsaţi la îndemână alimente tentante, cum ar fi: ciocolată, chipsuri, biscuiţi. Este mult mai uşor dacă nu le vedeţi.  Gătiţi la foc mic  Atunci când gătiţi la foc mic se foloseşte mai puţină grăsime decât atunci când daţi aragazul mai tare. Pâine prăjită  Dacă vi se face foame rău, atunci ronţăiţi încet o felie de pâine prăjită. Va calma imediat papilele gustative.  Analize hormonale În perioada sarcinii toate glandele îşi modifică funcţiile şi lucrează într-un alt ritm.

Read more: Mama si copilul - 10 sfaturi pentru silueta mămicii

Mama si copilul - Prevenirea constipaţiei (II)

   Aşa cum v-am promis în numărul trecut al revistei noastre, am revenit asupra simptomelor şi tratamentului constipaţiei. În primul rând ţineţi cont de faptul că o persoană care nu are scaun zilnic nu este neapărat constipată. Fiecare organism are particularităţile sale. Unii ştrengari pot merge la toaletă de trei ori pe zi, iar alţii o dată la trei zile. De obicei, un copil este constipat atunci când i se modifică ritmul obişnuit. De asemenea, micuţul poate spune că se simte plin sau umflat, poate avea dureri la eliminarea scaunului sau chiar sângerări.

Suc de prune sau de mere pentru sugari
     Asiguraţi-vă că micuţul consumă zilnic o cantitate considerabilă de lichide, mai ales pe durata sezonului cald. În funcţie de vârstă şi de greutate, copiii de vârstă şcolară au nevoie de cel puţin trei, patru pahare cu apă zilnic. La bebeluşi, dacă se constipă în momentul diversificării alimentaţiei, puteţi să le daţi zilnic puţin suc de prune sau de mere.
Read more: Mama si copilul - Prevenirea constipaţiei (II)

Mama si copilul - Cum să liniştiţi un bebeluş care are colici

   Colicile apar în jurul vârstei de 6 săptămâni şi dispar când sugarul împlineşte 3 luni. Crizele se manifestă prin iritabilitate şi plâns şi uneori durează câteva ore.
       Din nefericire, plânsul nu-i ajută deloc, pentru că se înghite aer şi burticile lor se umflă şi se întăresc, mărind astfel şi mai mult disconfortul. De aceea este important să interveniţi rapid, cu tradiţionalele remedii: picături şi ceaiuri pentru colici şi cu metode de distragere a atenţiei bebeluşului sau de încălzire a burticii, cum ar fi:  

1. Înveliţi-l într-o pătură moale şi călduroasă. Căldura este un remediu indicat în crizele de colici; 
2. Scoateţi-l pe micuţ afară la plimbare; 
3. Luaţi-l în braţe, strângeţi-l cu fermitate la piept şi legănaţi-l uşor de pe un picior pe altul. Succesul acestui remediu constă în schimbarea poziţiei de la orizontală la verticală; 
4. Puneţi muzică în surdină, un ritm liniştitor, asemănător cu bătăile inimii.
Read more: Mama si copilul - Cum să liniştiţi un bebeluş care are colici

Mama si copilul - A doua nastere după cezariană

   Deşi au susţinut ani buni că a doua naştere trebuie să fie tot prin operaţie de cezariană, medicii şi-au schimbat părerea în ultimii ani şi susţin că femeia poate naşte normal chiar dacă primul copil a fost adus pe lume prin intervenţie chirurgicală. Oricum, recomandarea pentru modul în care va naşte femeia poate fi făcută abia în trimestrul final al sarcinii. Doctorul va lua o decizie în funcţie de gradul de vindecare a cicatricei, greutatea şi poziţia fătului şi alţi factori ce pot apărea între timp.

Ruptura uterină, un risc minim
     Există un singur risc major asociat şi anume ruptura uterină. Aceasta este o complicaţie rară, cu un risc de apariţie de 1%. Acest procent este şi mai mic în cazul în care prima cezariană a fost realizată printr-o tăietură mică. Dacă optaţi pentru o naştere normală asiguraţi-vă că spitalul în care veţi naşte este dotat tehnic pentru a face faţă unei urgenţe în cazul în care veţi fi acea persoană din cele 100 care dezvoltă o ruptură uterină în timpul travaliului. De asemenea, medicul trebuie să fie pregătit să facă o cezariană de urgenţă, întrucât, în momentul în care uterul începe să se rupă, copilul trebuie scos imediat, altfel el poate suferi complicaţii la nivelul creierului sau chiar poate muri. 
Read more: Mama si copilul - A doua nastere după cezariană

Mama si copilul - Constipaţia prelungită duce la obezitate (I)

     Constipaţia apare de obicei când dieta copilului nu conţine destule lichide şi fibre vegetale sau din pricina unui factor din mediul înconjurător. Un copil este considerat constipat dacă are mai puţin de trei scaune pe săptămână. În mod normal, această afecţiune nu este un motiv de îngrijorare, pentru că se poate preveni, şi cele mai multe cazuri pot fi remediate printr-o dietă sănătoasă şi prin exerciţii fizice.

Atenţie la mâncarea de tip fast-food!
    De cele mai multe ori, constipaţia apare la copiii şcolari şi se datorează unei diete ce nu conţine destulă apă şi fibre vegetale. Copiii care au o dietă tip fast-food, bogată în grăsimi, cum ar fi: hamburger, cartofi prăjiţi, milkshake şi zahăr rafinat, adică bomboane, prăjituri sau băuturi răcoritoare, sunt predispuşi constipaţiei.

    Câteodată, medicamentele, cum ar fi antidepresivele sau cele care tratează deficienţe de fier, pot provoca şi ele constipaţia. La bebeluşi, această dereglare a scaunului poate să apară în urma tranziţiei de la laptele de mamă la cel praf sau în urma trecerii la hrană solidă. 

Read more: Mama si copilul - Constipaţia prelungită duce la obezitate (I)

Mama si copilul - Lungimea şi greutatea bebeluşului

La naştere, copilul cântăreşte între 3.100 şi 3.800 de grame dacă e băieţel şi între 2.800 şi 3.760 de grame dacă e fetiţă. În primele 3, 4 luni de viaţă, băiatul adaugă la greutate între 900 şi 1.000 de grame lunar.
    Şi la fetiţe, în primele patru luni, creşterea în greutate este, în medie, undeva în jurul valorii de 900 de grame lunar, poate chiar mai mult, în funcţie de metabolismul fiecărui copil în parte. În prima lună, bebeluşul va creşte de la 2 până la 4 centimetri. În lunile 2 şi 3, micuţii cresc, în medie, cu câte 3 cm, respectiv cu 3,8 cm băieţii şi cu 2,8 cm fetele. În luna a patra de viaţă creşterea este mai mică, la băieţei fiind în jur de 2,6 cm, iar la fetiţe, între 2,3 şi 2,5 cm. 

Cântăriţi copilul săptămânal
     Copilul trebuie cântărit la intervale de timp regulate, de preferat săptămânal, înainte de masă, dezbrăcat, la aceeaşi oră. Creşterea medie în greutate în lunile următoare, până la 1 an, este de 1,3 kg pe lună şi la fetiţe, şi la băieţei. La lungime, copilul va creşte, în medie, 1,5-2 cm până la împlinirea vârstei de 1 an. Nu trebuie să vă alarmaţi nici dacă micuţul nu atinge aceste valori, nici dacă le depăşeşte. Fiecare bebeluş are propriul său ritm de creştere, în funcţie de predispoziţia genetică şi de factorii externi ce îi pot influenţa direct procesul de dezvoltare.
Read more: Mama si copilul - Lungimea şi greutatea bebeluşului