Main menu

header

Reţete inedite cu iaurt

de Cristina Tache

Ştim cu toţii că iaurtul este un aliment sănătos, care aduce foarte multe beneficii organismului. De obicei, e consumat la micul dejun sau în loc de o gustare, însă el poate fi şi un ingredient de bază la prepararea unor feluri de mâncare principale sau deserturi delicioase. Dacă v-am făcut curioşi, puteţi încerca reţetele următoare.

Read more: Reţete inedite cu iaurt

Deserturi botezate după celebrităţi (XVI)

de Ana Trifan

Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.

Read more: Deserturi botezate după celebrităţi (XVI)

Dulceţuri mănăstireşti

de Mariana Borloveanu

Secretul dulceţurilor reuşite se află întotdeauna în modul de echilibrare a gustului profund cu tehnica specifică realizării fiecărui deliciu în parte. O dulceaţă bună trebuie să satisfacă toate papilele gustative şi, în egală măsură, să încânte privirea, într-un pastel al celor mai pure şi impresionante culori.

Read more: Dulceţuri mănăstireşti

Deserturi botezate după celebrităţi (XV)

de Ana Trifan

Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.

Read more: Deserturi botezate după celebrităţi (XV)

Reţete cu rubarbă

de Cristina Tache

Originară din Asia şi America de Nord, rubarba, numită şi revent, a fost utilizată iniţial pentru proprietăţile sale medicale sau ornamentale, mai târziu devenind un ingredient folosit des la prepararea deserturilor, dar şi a altor feluri de mâncare. Această plantă este delicioasă şi are un gust puţin acrişor. Iată câteva reţete gustoase pe care le puteţi încerca.

Read more: Reţete cu rubarbă

Deserturi botezate după celebrităţi (XIV)

de Ana Trifan

Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.

Read more: Deserturi botezate după celebrităţi (XIV)

Mâncăruri cu fructe

de Cristina Tache

Fructele se servesc, de obicei, ca desert, ca gustare sau se folosesc pentru prepararea prăjiturilor şi a salatelor răcoritoare. Însă, bucătarii pricepuţi le-au adaptat în mâncăruri care mai de care mai gustoase. Dacă nu aţi fost tentaţi până acum să încercaţi astfel de preparate la restaurante, vă propunem să începeţi cu câteva reţete delicioase pe care le puteţi prepara acasă.

Read more: Mâncăruri cu fructe

Deserturi botezate după celebrităţi (XIII)

de Ana Trifan

Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.

Read more: Deserturi botezate după celebrităţi (XIII)

Delicii cu cireşe

de Mariana Borloveanu

Cireşele au fost cultivate prima oară în Orientul Apropiat, pentru ca, într-un târziu, să ajungă şi la noi. La toate popoarele, aceste minunate fructe sunt considerate o binefacere - grecii spun despre ele că sunt roade ale zeilor, iar chinezii şi japonezii au ridicat florile de cireş la rang de simbol al reînnoirii. Şi pentru că ne putem bucura de ele o perioadă scurtă, trebuie să profităm din plin. De aceea vă oferim patru reţete delicioase.

Read more: Delicii cu cireşe

Deserturi botezate după celebrităţi (XII)

de Ana Trifan

Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.

Read more: Deserturi botezate după celebrităţi (XII)

Reţete cu mascarpone

de Ana Trifan

Mascarpone este un tip de brânză de origine italiană, foarte folosit în regiunea Lombardia, unde de altfel este cunoscut încă din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Se spune că numele său vine de la mascarpa, un produs pe bază de lapte din zona Lombardiei, sau de la mascarpia, cuvântul din dialectul lombardez care desemnează ricotta, o altă specialitate de brânză italiană (deşi mascarpone nu e făcută din zer, ca ricotta, ci din brânză maturată). Italienii o folosesc deseori în loc de unt sau chiar în loc de parmezan, pentru a îngroşa risotto şi este principalul ingredient din celebra prăjitură tiramisu. Iată câteva reţete delicioase prin care vă veţi putea bucura de gustul mascarpone.

Read more: Reţete cu mascarpone

Deserturi botezate după celebrităţi (XI)

de Ana Trifan

Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.

Read more: Deserturi botezate după celebrităţi (XI)

Preparate culinare ciudate

de Elena Şerban

V-aţi gândit vreodată să mâncaţi greieri, viermi, ouă clocite sau vene de vită? Ei bine, deşi pentru europeni, şi mai ales pentru români, astfel de produse sunt considerate… hidoşenii, acestea sunt doar câteva dintre delicatesele unor popoare ale lumii. Diferenţele dintre popoare sunt semnificative. Atât în ceea ce priveşte limba pe care o vorbesc, cât mai ales în ceea ce priveşte cultura şi obiceiurile. Însă puţini şi-au imaginat că, din punct de vedere al mâncărurilor, diferenţele sunt uluitoare. Dacă nouă ni se pare că o ciorbă de burtă de vită este delicioasă sau nu ne imaginăm un Crăciun fără caltaboş (care, de fapt, e intestinul gros al porcului), alte popoare pot spune că aceste delicatese sunt odioase. În aceeaşi măsură, noi putem considera cea mai iubită mâncare din Singapore - capul de peşte în sos curry - un adevărat chin.

Read more: Preparate culinare ciudate

Deserturi botezate după celebrităţi (X)

de Ana Trifan

Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.

Read more: Deserturi botezate după celebrităţi (X)

Reţete haioase pentru copii

22-03-1de Ana Trifan

Pentru ca micuţii dumneavoastră să aibă o masă veselă şi ca să-i convingeţi mai uşor să mănânce anumite alimente vă sugerăm în numărul de azi câteva reţete dedicate lor. Cu ajutorul ingredientelor din orice bucătărie puteţi prepara din sandvişurile, salatele sau deserturile obişnuite adevărate jucării, care-i vor face pe copii să nu se mai dezlipească de masa cu bunătăţi haiose.

Read more: Reţete haioase pentru copii

Deserturi botezate după celebrităţi (IX)

de Ana Trifan

Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.

Read more: Deserturi botezate după celebrităţi (IX)

Checurile-aperitiv: rapide şi savuroase

de Ana Trifan

Din ce aveţi prin frigider - ouă, un rest de caşcaval, ciuperci, cârnăciorii picanţi care n-au fost mâncaţi la ultimul grătar - puteţi încropi checuri-aperitiv. Acestea sunt gustoase şi se prepară, de cele mai multe ori, rapid. În plus, arată ca şi cum v-aţi fi dedicat o zi întreagă în bucătărie numai acestui fel de mâncare, iar familia şi oaspeţii vă vor aprecia cu siguranţă.

Read more: Checurile-aperitiv: rapide şi savuroase

Deserturi botezate după celebrităţi (VIII)

de Ana Trifan

Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.

Read more: Deserturi botezate după celebrităţi (VIII)

Masa cu lactate, de sărbătoarea evreiască Shavuot

de Ana Trifan

În a şasea zi a lunii ebraice Sivan, evreii sărbătoresc Shavuotul, cunoscut şi sub numele de „Sărbătoarea recoltei”. În calendarul nostru, aceasta începe la 18 mai, odată cu apusul soarelui, şi se încheie la 20 mai. Cu această ocazie, evreii marchează momentul dăruirii Torei (cartea fundamentală a religiei iudaice), dar şi aducerea primelor fructe la templu. Casele şi sinagogile sunt împodobite cu iarbă şi flori, ce amintesc de recolte şi natură, dar şi de Muntele Sinai, pe care se aflau evreii la dăruirea Torei. Prima masă festivă de Shavuot are la bază produsele lactate, în cinstea Israelului, pământul unde curge „lapte şi miere”. Iată câteva reţete delicioase, pe care evreii le gătesc de Shavuot, şi pe care le puteţi încerca pentru un prânz sau pentru o cină.

Read more: Masa cu lactate, de sărbătoarea evreiască Shavuot

Deserturi botezate după celebrităţi (VII)

de Ana Trifan

Multe dintre dulciurile pe care le preparaţi acasă, le gustaţi la mesele în oraş sau le achiziţionaţi din galantarele cofetăriilor poartă numele celor care le-au inventat sau ale celor cărora le-au fost dedicate. Ţarul rus Alexandru I, actriţa franceză Sarah Bernhardt, cântăreţul Elvis Presley sau soprana Nellie Melba sunt doar câteva personalităţi cărora le-au fost dedicate deserturi delicioase.

Read more: Deserturi botezate după celebrităţi (VII)

O călătorie gastronomică în Mexic

de Cătălina Rafailă

Mexic este una dintre ţările cu trecut savuros. Aici s-au inventat unele dintre cele mai delicate turte, dar şi cele mai iuţi preparate cu sos. Amintim câteva dintre ele, adoptate de restaurantele cu specific internaţional, ca fiind adevărate opere de artă.

Read more: O călătorie gastronomică în Mexic