Inspirat cât se poate de liber de nuvela lui Ioan Slavici, din 1881, la 60 de ani după ecranizarea lui Victor Iliu: „La moara cu noroc” devine „Orizont” în viziunea lui Marian Crișan, care revine la actorul său fetiș, deja, din „Morgen”, András Hatházi, care preia personajul interpretat cândva de Constantin Codrescu, iar Rodica Lazăr este nevasta, inițial întruchipată de Ioana Bulcă, și mai ales la fermecătorul Zsolt Bogdán (din scurtul lui Tudor Giurgiu, „Superman, Spiderman sau Batman”, care a luat Premiul Academiei Europene de Film) pe rolul jucat de neuitatul Geo Barton. De data asta nu mai este vorba despre tâlhari care fură porci, ci lemne, un subiect extrem de actual, de o gelozie chiar mai intensă decât în original, de ideea de indiferență, de refuzul de a se implica și de un deznodământ justificat violent. Interesant de urmărit, în varianta secolului al XXI-lea, este anularea inițială, din replici, a rolului televiziunii, care de fapt este omniprezentă, chiar dacă, uneori, aparent, nebăgată în seamă. La Tallin, unde a fost prezentat deja, a impresionat, între altele, pentru prezența muzicii compuse anume (de Cristian Lolea), pentru a crea o stare de neliniște apăsătoare. Imaginea lui Oleg Mutu, un maestru recunoscut în domeniu, mai cu seamă la exterioare, este splendidă și color, cât să-i fi fost pe plac și originalului, semnat atunci la debut de perfecționistul Ovidiu Gologan. Un film între thriller și western est-european, care deschide la propriu noi orizonturi. O surpriză o constituie prezența, foarte credibilă, a lui Mihai Dorobanțu în rolul senatorului, chiar dacă poate mult prea puțin exploatat (care de altfel semnează și strălucita scenografie).
Read more: La taifas cu OrizontDacă anul trecut Iñárritu lua Oscarul pentru „Birdman”/„Omul Pasăre”, acum a schimbat total registrul și din lumea zbuciumată sufletește, a teatrului, a ajuns la cea zbuciumată la propriu a sălbăticiei, în vremuri vitrege și anotimp aidoma, într-o Americă a contradicțiilor în natură, pornind de la o întâmplare adevărată (chiar dacă pare inventată) a unui tip mai tare ca Rasputin, care nu piere, inclusiv din disperarea de a se răzbuna, cu orice preț. DiCaprio are șansa nu numai a unui Oscar, ci și de a rămâne pentru multă vreme în memoria colectivă a cinefililor, cu acest Hugh Glass, ce pare mereu înviat din morți, ca să-și ia revanșa, în fața unui tip necruțător, interpretat de un alt nominalizat la mult râvnitele premii: Tom Hardy. Pelicula este de o mare sensibilitate pe lângă anumite scene absolut înspăimântătoare, dar care își găsesc perfect locul în scenariu. Pieile roșii sunt pentru prima dată prezentate obiectiv: nici mai bune, nici mai rele decât au fost. Natura e crudă și splendidă simultan, intrigile nu țin seama de timp, iar pericolele sunt la tot pasul. Eroismul prinde alte fațete, iar puterea de supraviețuire dă speranțe și după vizionare. Inspiră. Momentele romantice, precum despărțirea de viață, printr-un suflet-pasăre care-și ia zborul, iubirea fără margini față de nevastă și fiu, întregesc o istorie care poate părea sumbră, dar este și extrem de intensă. Globurile de Aur au fost ultrameritate. Așteptăm verdictul din noaptea de 28 spre 29 februarie, în acest an bisect, când Academia de peste Ocean decide, în direct pe Digi24 și DigiFilm.
Read more: La taifas cu ursul versus DiCaprioDe departe cel mai reușit film din competiția de la Cannes, creația lui Sorrentino n-a avut soarta strălucită a anterioarei sale pelicule: „La Grande Bellezza”/„Marea frumusețe”, pentru care s-a ales cu un Oscar. La Globuri a fost inclusă doar Jane Fonda, pe care au comentat-o mai mult pentru cum s-a îmbrăcat, și nu pentru rolul strălucit de divă: din spate liceu, din față muzeu, care are o întreagă pledoarie despre televiziune și îngroapă cinematograful. Alături de ea apare și o Miss Univers întruchipată cu candoare și ironie fină de Mădălina Ghenea, care are inclusiv o scenă față în față cu un magistral actor, Sir Michael Caine, dirijor și compozitor în personajul pe care-l creează cu foarte mare subtilitate, prieten pe ecran fiindu-i Harvey Keitel. Excluzând scenele care par parcă inspirate de „Hotelul de lux” al lui Dan Pița ori „Glisando” al lui Mircea Danieluc și mai recentul „Tatăl fantomă” al lui Lucian Georgescu, toate în piscine, cu prezențe dizgrațioase (de ți se apleacă de spa-uri), totul inducând ideea acceptării, chiar dacă foarte dificilă, a trecerii anilor, care nu cruță pe nimeni. Aluziile la documentarele BBC, strădaniile de a face un script în grup, eșecul aparent depășit cu nonșalanță sunt trecute în revistă, lor alăturându-li-se și un actor, care, la rândul său, ar fi meritat o nominalizare: Paul Dano, care se dovedește cu ajutorul machiajului, firește, un Hitler cutremurător, plus un fals Diego Maradona. Rachel Weisz (frumoasa nevastă a lui James Bond, alias Daniel Craig) e o soție nefericită, care nu pricepe cum de a putut fi abandonată pentru tot ce poate fi mai rău decât o prostituată pe lumea asta, și anume pentru o cântăreață de muzică pop, interpretată de însăși excentrica Paloma Faith. Melodia obsedantă compusă în realitate de David Lang are șanse pe 28 spre 29 februarie la o statuetă aurită dacă nu i-o suflă iar „Spectre”!
Read more: La taifas cu tinereţea şi cu bătrâneţeaDacă vreți să aflați de ce s-a intrat într-o criză financiară mondială, filmul încearcă să vă lămurească, într-un limbaj adesea sofisticat și de strictă specialitate, dar din când în când și pe înțelesul tuturor, și anume că a fost o escrocherie, pe care unii au descoperit-o, pare-se, și au încercat să ne-o traducă prin glasul Selenei Gomez, ca de altfel și prin prezența fermecătoare a lui Margot Robbie, pe care au adus-o ca să ne amintească, în caz că am fi putut uita, o altă peliculă din lumea bancară „Lupul de pe Wall Street” (cu mult comentatul DiCaprio, care spera și atunci un Oscar, pe care probabil că îl va lua pentru „The Revenant”/„Legenda lui Hugh Glass”). Revenind la Șmecherii lui 2015, ei încearcă un Big Short și înțelegem că e vorba despre un pariu pe sume importante, din care mai toată lumea are de pierdut, adică o planetă întreagă și doar câțiva de câștigat, ceea ce ar trebui să le creeze ceva remușcări, așa cum zice însuși personajul lui Brad Pitt (care e și coproducătorul poveștii cinematografice). Ryan Gosling și Christian Bale, fără a-l uita pe Steve Carell, se întrec în a ne demonstra cât de săriți de pe fix pot fi, ceea ce dă satisfacție publicului, mai cu seamă că fiecare dintre noi avem, într-un fel sau altul, de-a face cu împrumuturile, care uneori înseamnă chiar rămasul pe drumuri, la propriu. Ca să dea mai multă credibilitate unui scenariu extrem de stufos și de complicat pe alocuri, în afară de detaliile imobiliare nu lipsesc scenele de isterie, mersul la terapia de grup, un ochi de sticlă șocant și destine distruse din 2008 încoace.
Read more: La taifas cu brokeriiPovestea unei mame americane, care inventează tot felul de lucruri utile pentru viața de zi cu zi, este una adevărată și interpretată, cu mult entuziasm (răsplătit deja cu un Glob de Aur) de Jennifer Lawrence, care e deja la a treia colaborare extrem de reușită cu regizorul David O. Russell, care i-a păstrat în egală măsură și pe Robert De Niro, și pe Bradley Cooper ca în „Scenariu pentru happy-end” și în „Țeapă în stil american”. Secretul succesului nu constă doar în perseverență și în piedicile inevitabile, care nu trebuie să te deprime, ci în faptul că, ideal, e să existe cineva care să te încurajeze, eventual o bunică minunată (Diane Ladd), dar și o prietenă fidelă (Dascha Polanco), care să apară exact la momentul oportun. O surpriză nu foarte plăcută, având în vedere rolul extrem de antipatic este Isabella Rossellini, care amintește de întâlnirea cu straniul David Lynch. Una dintre scenele cel mai izbutite se petrece în studiourile de televiziune în timpul vizitei lui Joy, care descoperă cum se fac reclamele și cât de importante sunt mâinile protagoniștilor din publicitate. Pelicula e considerată o comedie, chiar dacă din când în când alunecă pe panta unei drame amare, în care, la un moment dat, pentru a se destinde, fata noastră. model de conduită, ia o pușcă și trage cu nesaț. Firește, înainte de intervenția recentă a președintelui american Obama, care, cu lacrimi în ochi, a încercat să convingă poporul că n-ar trebui să aibă oricine dreptul să mânuiască armele de foc. Se induce ideea că în SUA oricine poate reuși, chiar dacă are un start dubios, într-o familie profund dezorganizată și de-a dreptul ciudată. Mopul rotitor devine obiectul în jurul căruia se învârtește întregul script. Cei care se ocupă cu teleshopping-ul ar avea multe de învățat!
Read more: La taifas cu JoyCea mai neașteptată consacrare la Globurile de Aur 2016 este faptul că Sylvester Stallone, care reia după decenii rolul lui Rocky Balboa (prietenul său imaginar, după cum a declarat foarte inspirat Sly, la L.A. Beverly Hilton), a plecat acasă cu râvnitul trofeu, deși intrase în competiție, între altele, genialul Mark Rylance, din „Podul spionilor”, unde britanicul interpretează remarcabil un rus plecat în Occident, cu o misiune precisă și interzisă. „Creed” a fost de fapt ideea unui tânăr regizor și scenarist, Ryan Coogler, care a revenit la protagonistul său din „Fruitvale Station”, Michael B. Jordan („B” venind de la Bakari, care înseamnă predestinat parcă: promițător). Deși filmul începe oarecum ca-n Dickens, cu un orfelinat și o școală de corecție, totul se schimbă odată cu reapariția actorului fetiș, boxerului de celuloid, care a inspirat generații întregi de sportivi și a schimbat destine pentru cei dezorientați. Acțiunea se petrece în Philadelphia, sigur că urmează o revenire și un meci decisiv, dar și scene cu umor ca, de exemplu, mirarea Moșului lor: ce-o fi însemnând „cloud”? Oare cu capul în nori? Sau e o invenție de memorie pentru telefonie și calculator? Urarea italienească de „Cento Anni!” /„Să trăiești 100 de ani!” pare anume spusă cu gândul la supereroul care continuă să-l încânte și să-l înduioșeze pe mai tot publicul care are curajul s-o recunoască. Ca să fie toată lumea mulțumită și să nu lipsească elementul romantic, puștiul are și o iubită care-i cântăreață, dar are și ceva probleme de sănătate. Ca de altfel și antrenorul, devenit patron de cârciumioară, care a fost cândva rivalul tatălui băiatului dependent de ring. Ar mai fi și o morală, nu numai că ai avea nevoie de modele și de antrenori, ci și că, dacă te îmbolnăvești de ceva care pare fără leac, e bine să nu ignori nenorocirea, să nu te dai bătut, ci să speri și să te tratezi prin toate mijloacele.
Read more: La taifas cu CreedUn film ideal pentru un public dispus să meargă din plăcere la cinema și nu neapărat ca să cârcotească, ci eventual să se regăsească în personajele principale, interpretate de Raluca Aprodu, extrem de credibilă și frumoasă, elegantă și atașantă, și Dragoș Bucur, atipic de lățos, dar cu șarm, care trăiesc o pasiune mistuitoare, undeva într-un Brașov splendid, înconjurați de invidioși pe talentul lor de artiști, ea actriță, el muzician, dar și pe întâlnirea, care e una ușor hollywoodiană într-o librărie atemporală și care poate fi oriunde pe acest Pământ. Ducu Darie, binecunoscutul regizor și director de teatru, își asumă un rol antipatic, ca de altfel și Gabriela Popescu de la Comedie, amândoi, însă, fiind exact ceea ce trebuie în ecuația dată. Dragoș Bucur, devenit un boem absolut, a fost încântat să învețe să cânte la vioară, asemenea lui Vlad Ivanov, care descoperea violoncelul în „Concertul” lui Radu Mihăileanu. Scenografia lui Călin Papură este una extrem de rafinată, semănând cu descrierile din romanele interbelice și parcă deschizându-ți pofta să ai o asemenea întâlnire și în viața de toate zilele, ca să-ți reamenajeze casa cu gust și originalitate: pereții cu note muzicale sau pseudopomul de Crăciun, din volume de cărți, cu globuri. Scenariul semnat de Cristina Iacob și Dan Chiriac te face să aștepți cu nerăbdare următoarea peliculă a celei care a oferit unui public plătitor local foarte numeros „#Selfie”. Și în caz că nu v-a ieșit cozonacul de Crăciun, consolați-vă și amuzați-vă de scena finală, care e genială!
Read more: La taifas cu iubirea autohtonăRegizorul și coscenaristul Billy Ray e cunoscut mai ales pentru „Jocurile foamei”, unde s-a ocupat de ecranizarea cărții, în faza de script. De data asta însă, a venit cu un thriller tulburător de la trailer și până la ultima scenă. Distribuția este una care duce cu gândul la Oscar. Protagonistul din „12 ani de sclavie” Chiwetel Ejiofor, ciocolatiul mai talentat ca-n pelicula premiată, este acum agent FBI, blonda și serafica Nicole Kidman, pe post de procuroare, cucerește cu ușurință, dar stârnește și gelozii, iar Julia Roberts, o polițistă căreia îi este omorâtă fiica, e în pragul disperării, și dincolo de el, empatizând perfect cu spectatorii. Totul e construit cu multă migală și nu te plictisești nicio clipă.
Read more: La taifas cu Secretul„Star Wars: Trezirea Forței” a stârnit o enormă curiozitate, cu vizionări în miez de noapte în 2D, 3D, 4D și IMAX, pentru a urmări o luptă nesfârșită între Bine și Rău, cu sau fără săbii cu laser, roșii și albastre (negativ/pozitiv), și mai ales cu actori, reveniți în noul scenariu, după ani și ani buni, precum Harrison Ford, care se ține remarcabil pentru cei 73 de ani ai săi, spre deosebire de Carrie Fisher, care încă n-a împlinit 60, dar arată mai rău decât octogenara sa mamă, Debbie Reynolds, și în plus are și un dentist, căruia ar trebui să i se ia dreptul la practică. Noutatea o reprezintă Max von Sydow, care a fost ales pentru șarmul său care aduce vag cu cel al neuitatului Alec Guinness. Regizorul J.J. Abrams, care face parte din generația crescută cu personajele nemuritoare, a decis să trateze cu umor, mare parte dintre momentele-cheie, ba chiar cu ironie, ca să câștige bunăvoința publicului de toate vârstele și rasele. Chewy, maimuțoiul supradimensionat, rămâne la fel de înduioșător, iar Luke Skywalker/Mark Hamill e lăsat să apară fugitiv abia spre final. Deja două parcuri de distracții Star Wars s-au deschis în două Disneyland-uri! Uneia dintre figurile cel mai antipatice, generalul Hux, îi dă viață Domhnall Gleeson, fiul carismaticului roșcat irlandez, Brandan Gleeson (din „In Brugess” sau „Calvarul”). Vedeta feminină este Daisy Ridley, extrem de energică și parțial neînfricată. John Boyega este actorul de culoare, fiu de pastor, cu un aer de Denzel Washington și care asigură corectitudinea politică a castingului, alături de relativ recent oscarizata Lupita Nyong’o din „12 ani de sclavie”. Atuul principal rămâne însă muzica lui John Williams, fără egal, și care e magnific pusă în valoare de noile sisteme audio Dolby Atmos!
Read more: La taifas cu ForţaRegizorul scoțian Paul McGuigan, după ce s-a ocupat, printre altele, de câteva episoade din serialul tv „Sherlock”, s-a apucat de o nouă ecranizare a poveștii doctorului Frankenstein într-o variantă foarte modernă, în care nu mai dăm de un monstru precum cel interpretat magistral de Boris Karloff, ci de un fel de mutant, anonim. În plus, nu se face nicio referire la faptul că ideea inițială i-a aparținut, la 1818, lui Mary Shelly, soția celebrului poet romantic P.B. Shelly, care de altfel apare ea însăși, ca personaj, în pelicula din 1935, interpretată de Elsa Lancaster și sub titlul „Mireasa lui Frankenstein”. De data aceasta, importanți sunt cei care se joacă de-a Dumnezeu, creatorii de laborator, interpretați de fostul Harry Potter - Daniel Radcliffe, în prima fază de nerecunoscut și aducând mai degrabă cu o altă figură horror, „Omul Elefant”, și de James McAvoy, cândva doctorul din „Ultimul Rege al Scoției”. Totul începe într-un circ și se termină cu un altfel de circ, cu o scenă exagerată și foarte puțin credibilă, cu fulgere de studio. În rest, probabil că amatorii de experiențe, mai cu seamă înainte să se inventeze clonarea, vor găsi că sunt momente extrem de retro. Cel mai antipatic rămâne Andrew Scott, justul polițist care abia ne-a exasperat cu o chestie aproape similară în „Spectre”, cel mai recent James Bond. Tânărul om al legii întruchipat de Callum Turner o să vi se pară cunoscut dacă ați văzut recenta producție în care și-a adus o contribuție și Castel Film „Queen and Country”/„Pentru țară și Regină” de John Boorman. Pe fată ați recunoscut-o, probabil, din formidabilul foileton „Downton Abbey”, unde Jessica Brown Findley era Lady Sybil. Întâlnirea cea mai fermecătoare rămâne însă cea cu tatăl lui Victor, Charles Dance!
Read more: La taifas cu Victor FrankensteinCea mai vizionată peliculă, în momentul de față, în lume este recentul „Spectre”, asta până când o să apară „Războiul Stelelor” și o să-l detroneze cu siguranță (vitrinele de Crăciun londoneze sunt inspirate de legendarul SF!). Cele două ore și jumătate încep cu o scenă care va rămâne antologică, turnată în Mexic, de Ziua Morții (o coincidență cutremurătoare, mai cu seamă pentru noi), și continuă cu urmăriri realmente spectaculoase și mai ales originale, cu elicoptere, mașini de ultimul tip, echipate chiar ca în filme și mai ales o parcare, ca la obținerea permisului, cum nu ați mai văzut, soldată cu aplauze și zâmbete. Personajul negativ este întruchipat de Christoph Waltz, care nu e la fel de înspăimântător ca în „Inglorious Basterds” din 2009, al lui Tarantino, și nici măcar cât în „Big Eyes” al lui Tim Burton. Prezențele feminine Monica Bellucci, elegantă, dar și evident cooptată din dorința de a câștiga publicul de vârsta a doua, Léa Seydoux, din păcate insuficient de seducătoare, cu un nume proustian: Swann și Madeleine, pe deasupra precum celebra prăjiturică, ideală în sesiunile de regresie în timp. Naomie Harris alias Miss Moneypenny rămâne cea mai fermecătoare și mai utilă. Chiar și Judi Dench este încă prezentă, deși, din păcate, au ucis-o în episodul precedent și au înlocuit-o cu Ralph Fiennes în rolul lui M. Un antipatic este Andrew Scott, care se încăpățânează să modernizeze totul. Cel mai simpatic este inventatorul Ben Whishaw, alias Q, care pe scenă este nimeni altul decât Hamlet, iar pe ecran, în această franciză, i-a luat locul, între alții, foarte îndrăgitului Desmond Llewelyn, care era un octogenar genial. Printre accesorii nu pot fi uitate ceasul Omega, papionul negru de la smochingul cel alb (și nicidecum fracul, care e o haină cu cozi) și cocteilul legendar. Cheers/Noroc!
Read more: La taifas cu James Bond