Irina Margareta Nistor

La taifas cu Tarzan

Tarzan nu mai e doar omul maimuță, e o legendă. Și nu mai e interpretat de timișoreanul Johnny Weissmüller, ci de suedezul Alexander Skarsgard (fiul fermecătorului Stellan), cunoscut din serialul HBO „True Blood” ori din „Melancolia” lui Lars von Trier. Ca să-l facă mai palpitant, regizorul David Yates (care a ecranizat niște „Harry Potter”, dar și „Sex Traffic” cu româncele noastre Anamaria Marinca și Maria Popistașu) intră în istoria Africii, respectiv în acel Congo care le-a aparținut cândva belgienilor, pe vremea Regelui Leopold, personajul negativ european fiind interpretat de veșnicul rău de la „Inglourious Basterds”/„Ticăloși fără glorie” încoace austriacul Christoph Waltz, ca personaj: Leon Rom. Filmat în Gabon însă, e plin de liane și de gorile (mai ceva ca în „Planeta Maimuțelor”), strigătul celebru e mai anemic, în schimb, mușchii sălbaticului e clar că sunt făcuți în multe ore de sală! O parte din poveste se întâmplă și la Londra, iar istorisirea, când înainte, când înapoi, te zăpăcește la un moment dat. Scena cu bucuria armatelor sună ca în filmele istorice ale lui Nicolaescu. Minele de diamant sunt, firește, miza. Samuel L. Jackson este americanul just și foarte corect politic, care vrea să pună ordine, încă de acum multă vreme, pe Bătrânul Continent. El se reîntâlnește pe generic cu Waltz, cu care abia a jucat în „Cei opt odioși”/„The Hateful Eight”, semnat de Tarantino. Fata, mai frumoasă ca niciodată, celebra Jane (care în varianta anilor ’30 era Maureen O’Sullivan, mama Miei Farrow), este acum Margot Robbie, pe care o știm din filmul cu DiCaprio „Lupul de Wall Street”, dar și din „Focus”, cu Will Smith. Bine ați venit în Junglă!

La taifas cu iubirea (ne)condiţionată!

În sfârșit, un film sentimental, fără să fie siropos, în care au avut grijă să strecoare o actriță din „Urzeala Tronurilor”, respectiv pe Mama Dragonilor, pe care aici o cheamă Clark, iar în realitate, Emilia Clarke, dar și un tânăr frumos, ironic și inteligent, care e Sam Claflin, care a mai jucat într-o „Albă ca Zăpada și Războinicul Vânător” și pe a cărei mamă o chema tot Clark, în realitate, cea din scenariu fiind Janet McTeer, iar tatăl, fermecătorul Charles Dance. Povestea pornește de la un roman extrem de bine vândut, al lui Jojo Noyes, și ecranizarea îi aparține tot unei femei, lui Thea Sharrock, specializată în teatru shakespearian. Drama începe cu un accident de motocicletă cu totul altfel cum vi-l imaginați, și în asta constă ingeniozitatea. Apoi, două existențe paralele: cea a băiatului, paralizat și cea a unei fete, care nu-și găsește nici de lucru, nici locul în viață, se îmbracă ciudat, vine dintr-o familie destul de numeroasă și destul de rigidă… Tatăl este interpretat de Brendan Coyle, care ne-a cucerit deja în „Downton Abbey” și apăruse și într-un James Bond din 1997, cu Pierce Brosnan. Idila dintre cei doi este la propriu pe viață și pe moarte, Will fiind teribil de cinic și Lou, foarte nonconformistă și zăpăcită, cu gusturi bizare pentru îmbrăcăminte și fără experiență în a vedea pelicule cu subtitrări (deși știe să citească)! Va descoperi cu stupoare: „Despre oameni și zei” și o va tenta chiar Almodovar și a sa „Totul despre mama mea”. Parisul pare să fie soluția, chiar și în cele mai complicate încurcături ale destinului. Dar asta trebuie s-o descoperiți direct la cinema. Nu vă lipsiți de o peliculă de vacanță, care o să vă fie de ajutor în clipele grele, de cumpănă.

La taifas cu Dory

Cel mai mare entuziasm pentru această animație l-a împărtășit pe toate canalele de comunicare electronică Ellen DeGeneres, care a ținut să ne lămurească de faptul că animația este despre familie și despre ceea ce înseamnă să fii deosebit, nu în adevăratul sens al cuvântului, ci diferit, greu de acceptat. Faptul că, recent, la televizor a fost programat „În căutarea lui Nemo” a stârnit normal ispita de a face comparații. Doar că peștișorul albastru de gen feminin după nume, care suferă de pierderea memoriei din 10 în 10 secunde, nu e chiar cel mai atașant personaj, plus că e mai complicat să le explici copiilor ce înseamnă Alzheimerul… submarin! Cei doi prieteni ai săi încearcă să o ajute să-și regăsească părinții, pe care, în mod relativ ilogic, încă și-i mai amintește. Punctul forte al acestui desen animat îl constituie culorile, care sunt splendide, extrem de vii și ți se face poftă să faci măcar o călătorie cu submarinul în vacanța care bate la ușă. Cea mai simpatică prezență o reprezintă caracatița. Inițial nu e foarte amabilă, dar pe parcurs te atașezi de ea sau de el, și îți dai seama că e amicul/amica de care ai nevoie. Cred însă că va fi greu să mai convingi minorii (în caz că nu devin brusc vegetarieni) să mai comande vreun fruct de mare prea curând. Partea cu salvare a mediului înconjurător nu e deloc ignorată nici de astă dată, marea sau oceanul arătând cam ca la noi după plecarea turiștilor. Globalizarea, bate-o vina! Precum și ce înseamnă viața animalelor în libertate, ca nu cumva să se ajungă la spitalul pentru, teoretic, necuvântătoare (care doar în poveștile de pe marele și micul ecran au grai), de la delfini și lei de mare la balene nevăzătoare și țestoase (chiar dacă nu Ninja)!

La taifas cu magia

La trei ani după un succes fabulos al unui film, care a încântat pe toată lumea, o parte din distribuție a fost reabordată pentru a crea un nou episod, cu scamatorii complicate. Cei patru fantastici Mark Ruffalo, Woody Harrelson, Jesse Eisenberg și Dave Franco devenind, oarecum, cinci, pentru că lui Woody i s-a rezervat un dublu rol. Totodată, seniorii Morgan Freeman și Sir Michael Caine au rămas pe poziții, lor alăturându-li-se Daniel Radcliffe (fostul Harry Potter, din păcate, mai antipatic ca niciodată și nu doar din cauza rolului!). În privința fetelor, a apărut Lizzy Caplan, acceptată în… misiuni și emisiuni (care a jucat în „127 de ore” cu fratele lui Dave, James). Televiziunea este mult mai prezentă în toată această istorie, firește show-ul în direct, cu mult public entuziast. Dar și ceva poliție, cărți de tarot și voci electronice! Efectele speciale sunt de la sine înțelese, ca de altfel și călătoria în China, atât de la modă în ultima vreme, trecând printr-un restaurant unde în acvarii se plimbă câte o Dory, care va sfârși în farfurie. Nu lipsește asul din mânecă (evident, de pică, pentru cei care mai știu ce înseamnă și nu-i zic de… inimă neagră), numere spectaculoase care duc cu gândul la David Copperfield (iluzionistul și nu personajul lui Dickens), Las Vegasul și un alt paradis al jocurilor: Insula Macao și, bineînțeles, ceva blesteme. Pe scurt, pregătiți-vă: fără nicio preparație - vorba lui Leonard Iosefini - o să descoperiți noi invenții de prestidigitație. Interesant de învățat cum poate fi păcălit și cel mai experimentat sistem de verificare (mai ceva ca în aeroporturi sau la Festivalul de la Cannes), deși poate că nu e cea mai bună idee, pentru că se pot inspira și cei care nu au tocmai gânduri bune. Și senzația absolută: ploaie inversă, cu picături care urcă în loc să coboare, precum lichidul violet din clepsidra de la lansarea serialului „În Derivă” de pe HBO România.

La taifas cu mame!

Ziua Mamei în România nu se sărbătorește și în mai, ci am rămas doar cu cea socialistă, din 8 Martie, devenită între timp internațională. Pentru americani este, însă, o bună ocazie de a face comerț și filme sentimentale, cu ceva momente de comedie, ca să nu fie prea siropoase. Rețeta e una sigură: se iau vedete ultracunoscute și se țese câte o poveste în jurul fiecăreia. Kate Hudson (în realitate fiica lui Goldie Hawn) e măritată, spre disperarea părinților, cu un… tuciuriu, respectiv cu un mare doctor indian, cu care deja are și un copil, dar despre care ai ei nu știu nimic. Sora sa se pregătește pentru o căsnicie gay, Julia Roberts e o femeie de carieră căreia aparent nu-i pasă de progenituri (și care îl are ca asistent pe Hector Elizondo, figură importantă în „Pretty Woman” a aceluiași regizor, Garry Marshall). Cea mai nefericită pare a fi Jennifer Aniston, divorțată, cu doi băieți dificili pe cap și un fost soț gata să se recăsătorească, dar cu o… minoră. Există și un văduv, Jason Sudeikis, cu două fete, dintre care una îndrăgostită. Petrecerile pentru ziua cu pricina sunt dintre cele mai diverse, iar Julia Roberts, dacă în „Money Monster”/„Mașina de bani” e doar o foarte eficientă regizoare de emisie, acum este direct vedeta tv gata să vândă orice oricui, mai ales bijuterii cu pietre care-și schimbă culoare după stare, să dea autografe, premii și să se pozeze. Mai există și un cuplu de vârsta a treia, inițial veșnic dezamăgit de viața sentimentală a fiicelor lui și care străbate America în rulotă. Mai tot scenariul se petrece la Atlanta, oraș legendar pentru „Pe aripile vântului” și interesant de descoperit acum, în vremurile noastre.

La taifas cu iubirea ca iluzie

O poveste de dragoste cu mult mister și care va ajunge în competiție la Karlovy Vary, la 5 iulie, este debutul în lungmetraj al lui Catrinel Dănăiață care tratează cu tandrețe și senzualitate existența unui arhitect (Bogdan Dumitrache) și a celor două femei din viața sa sentimentală, una dintre ele extrem de pământeană (Corina Moise), iar cealaltă la limita dintre personajul imaginar și totuși foarte carnal (Maria Dinulescu). Bărbatul pare a-și continua oarecum povestea din „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, dar și pe cel multpremiatul „Poziția copilului”, în special în relația cu mama sa, pe care o descoperim pe un pat de spital, în interpretarea lui Catrinel Dumitrescu (cea care i-a inspirat mamei realizatoarei numele pe care îl poartă). Tatăl din scenariu este Teodor Corban (pe roluri paterne și în „Aferim” sau „Un etaj mai jos”). Prin urmare, filmul este o chintesență interpretativă, dar și ca subiect a familiei din peliculele românești de succes în Festivaluri internaționale și locale. Pentru tinerii până în 40 de ani e o generație recognoscibilă în viața de noapte, de club și cea de firmă, cu colegi foarte pricepuți în ale meseriei (Dorian Boguță și Cosmina Stratan). Una dintre cele mai tulburătoare scene este întâlnirea dintre erou și verișoara sa (Ștefania Samfira), care se petrece într-un balansoar, în care ne sunt împărtășite crâmpeie din copilăria lor, la care parcă am fi vrut să fim de față! Plajă, marea noaptea, substanțe interzise, copii și o muzică obsedantă în sensul cel mai bun al cuvântului, totul bucurându-se și de talentul unui director de imagine deja la a doua generație Petru Păunescu, fiul lui Vlad, „stăpânul” Studiourilor Castel Film!

La taifas cu Mr Right

În original, „Mr. Right” înseamnă „Bărbatul ideal”. Dar soluția găsită de distribuitori este una mult mai ingenioasă. Povestea unei fete care nu-și găsește jumătatea și pe care o descoperim mai întâi în copilărie, când ea nu vrea să se facă doctor, artistă sau polițist precum toate puștoaicele, ci T-Rex. Adică un dinozaur. După 23 de ani, face o depresie, pentru că e nu numai înșelată de amantul temporar, dar acesta îi și propune un menaj în trei! În sfârșit, se pare că îl întâlnește pe un virtual soț de lungă durată. Doar că el e un ucigaș cu simbrie, puțin derutat, scrântit de-a binelea, care împușcă dansând și nu cruță pe nimeni. Cuplul nou-format e interpretat de Anna Kendrick și Sam Rockwell. Tim Roth are un rol ambiguu, pe care și-l asumă perfect. Comedia este una neagră, plină de cafteli și gloanțe. Nelipsitul nas de clovn și celebra replică finală din „Unora le place jazzul”, al genialului Billy Wilder, „Nimeni nu-i perfect” sunt de tot hazul! Isteria pare la ordinea zilei ca și dragostea la prima vedere. Găștile de răufăcători sunt imaginate caraghios și se demonstrează, o dată în plus, că povestea biblică a lui Cain și Abel se poate repeta oricând, și frații au dorința să se omoare între ei. Armele sunt de toate calibrele posibile, iar FBI intră și el pe fir. Și avem parte și de o răpire. Sigur că nu este nimic original, dar nici nu te plictisești. Merge de un weekend. Printre actorii de culoare se numără și RZA. În caz că v-ați întrebat vreodată cum îl cheamă pe acest newyorkez, ei bine, numele său este Robert Fitzgerald Diggs și e un rapper celebru.

La taifas cu o hologramă

Regizorul care a făcut senzație cu „Aleargă, Lola, aleargă” și mai apoi cu „Parfum” și cu „Atlasul norilor”, deschizând Berlinala, în 2009, cu „Internațional”, l-a cooptat, de astă dată, pe Tom Hanks pentru un film despre șomaj, în cu totul altă cheie decât „Eu, Daniel Black” al lui Ken Loach, care a câștigat, recent, Palme d’Or-ul la Cannes. Aici avem un american silit să își vândă invenția unei mari averi din Arabia Saudită, țara în care se va adapta cu greu, și nu numai pentru că e alt fus orar și cumplit de cald sau că băuturile alcoolice sunt strict interzise (pentru asta chiar se găsește o soluție care duce la niște beții devastatoare cu whisky), ci pentru că relația cu potențialul patron este una aproape ca o hologramă. Iar cea cu o doctoriță, din partea locului, și mai misterioasă. Orașul care urmează să se construiască arată ca un nou Metropolis, mai ceva ca în filmul lui Fritz Lang. Până una alta însă, n-are parte decât de o cămilă în miniatură de pluș, care dă din cap precum kitschurile din mașinile din România de altădată, un cort salubru, fără aer condiționat, ca birou de proiectare, și un dispreț suveran din partea gazdelor. Spre surprinderea lui, nimeni n-a auzit de Lawrence al Arabiei și e plin de chinezi dispuși să ofere totul la prețuri mult mai mici, prin urmare monopolizând toți clienții. La moschee se fac execuții publice, pe care regizorul neamț se abține să ni le arate în prim-plan sau poate au căzut la cenzură. Personajul principal are și o fiică pentru care se străduiește să prindă un contract bănos, ca să-i poată plăti studiile. Apariția unui lipom îi va schimba definitiv soarta.

La taifas cu Alice în Ţara Oglinzilor

Povestea începe la Londra, la 1874, și continuă pe mare, unde Alice a noastră e căpitan de vas (abia acum mi-am dat seama că nu există feminin pentru această meserie). Firește, e foarte curajoasă, se luptă cu pirații (culmea, într-un scenariu în care e distribuit cel din Caraibe) și apariția unor mâțe ne îndeamnă să ghicim că o să urmeze ceva misterios. Personajele sunt cam aceleași din Țara Minunilor, doar că Pălărierul Nebun e depresiv rău că a rămas orfan. Firește, rolul i-a fost încredințat tot lui Johnny Depp, care îl joacă extrem de convingător și entuziast. E ultrafardat, excesiv chiar, are o strungăreață mai ceva ca mama copiilor săi din realitate (Vanessa Paradis). Ca să își revină, cât de cât, curajoasa noastră fetiță, ajunsă o adultă, trebuie să fure cronosfera ca să întoarcă timpul înapoi. Timpul este un bărbat, interpretat de Sacha Baron Cohen, înconjurat de ceasuri de tot felul și de obsesia orelor, minutelor și secundelor. Avem și alte două personaje feminine, albinoasa Anne Hathaway și malefica Helena Bonham Carter, cu o inimioară rujată, ca să nu uităm că este Dama de Cupă de pe cărțile de joc. Spectaculos este momentul desenelor din nisip, care par a da soluția pentru recuperarea părinților dispăruți într-un oribil incendiu răzbunător. Motanul cu ochi verzi din cartea lui Lewis Carroll, Cheshire Cat, are vocea adorabilului și subtilului Stephen Fry. Povestitorul este Alan Rickman, căruia îi este și dedicată această peliculă, pentru că, din păcate, cel pe care nu-l vom uita niciodată din „Harry Potter” s-a stins la 14 ianuarie anul acesta.

La taifas cu nişte superbăieţi

De mult n-am mai râs 116 minute la un film, cu o sală extrem de entuziasmată, chiar și pe exigenta Croazetă! Prezentat, ca și „Mașina de bani” / „Money Monster”, a lui Jodie Foster, în afara competiției, pentru că ar fi devenit una neloială, căci nimeni nu reușește mai bine ca americanul sau americanca să ajungă pe placul publicului, chiar și atunci când nu face concesii de dragul aplauzelor (și nu le intră în voie criticilor)! Intriga poate părea banală, doi detectivi, Russell Crowe (cam iute la mânie) și Ryan Gosling (ușor depresiv), aparent cam împiedicați, reușesc să rezolve un caz complicat, care implică nu numai crime, ci și o corupție fără margini, la nivel de ministreasă, interpretată de o Kim Basinger, aproape de nerecunoscut după atâtea operații estetice, care au desfigurat-o la cei 62 de ani în acte! (În „L.A. Confidential”, acum două decenii, avea același partener, pe cândva „Gladiatorul”!). Regizorul, Shane Blake (scenaristul de la „Armă mortală”, din 1987), știe însă să transforme totul într-o cascadă de gaguri, pline de umor, adesea negru! Avem o vedetă porno, o mașină care trece prin ziduri, o puștoaică emancipată, de doar 13 ani, dar care are stofă de vedetă (Angourie Rice, o mică australiancă, fiică de staruri tv), și care e și foarte pe fază, cafturi tratate cu zâmbet și inteligență, scene tari și remarci de un haz nebun! O rochie galbenă, racord cu culoarea emblematică a Cannesului 69, dar și a Iașiului, cu Serile filmului, urmăriri, o petrecere trăsnet și un deznodământ deștept! Totul petrecându-se în 1977, la Los Angeles, unde nu-i loc pentru îngerași! Muzica este remarcabil aleasă, de parcă și vezi discotecile de altădată (de peste Ocean)!

La Taifas cu cei care dau Bacul

Premiera simultană Cannes - București a noului film al celui care a câștigat un Palme d’Or în 2007, cu „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, s-a dovedit un mare succes de public, dar și de presă, adesea atât de exigentă în plin festival! Cristian Mungiu a reușit să cucerească, de astă dată, cu un subiect care e local și universal deopotrivă: un examen aparent banal e pe cale să schimbe soarta aproape a tuturor personajelor din jurul tinerei, care trebuie, cu orice preț, să obțină media 9 ca să fie primită la mult visatul Cambridge britanic, doar că, o zi înainte de teze, e atacată, într-o încercare de viol! Tatăl (impecabilul Adrian Titieni), doctor cu reputație și relații, e gata să-și imagineze că scopul scuză mijloacele și să se lase antrenat pe un drum, fără întoarcere, al traficului de influență, într-un lanț al slăbiciunilor, al secolului al XXI-lea, într-o Românie încă sub lupa procurorilor, care par a avea cazuri peste cazuri de studiat și de rezolvat! Prietenul de nădejde al medicului e un polițist cu funcție mare, interpretat magistral de Vlad Ivanov (fostul Domn Bebe din „4 luni...”). Culmea, și în acest scenariu apare un avort, dar care nu mai e interzis, dar dureros psihic, într-o relație interzisă, justificată de o nevastă depresivă, remarcabil întruchipată de Lia Bugnar (care arată ca o vedetă hollywoodiană pe râvnitul covor roșu, învăluită cu eleganță în alb-negru și cu zâmbetul cel mai sincer și mai strălucitor!). Cele două ore și şapte minute ne fac o radiografie rapidă a relațiilor de familie, cuplu, bunică, nepoată și tânăr iubit (deloc pe placul părintelui), școală, profesori și Bacalaureat, spital și mită, oamenii legii, cu toate categoriile lor, violatori... un tipar perfect aplicabil oriunde în lume! O surpriză plăcută, melodia de generic final, ultracunoscutul șlagăr: „Ani de liceu”!