... Ultima Gală a Tânărului Actor, „Gala Hop” de la Mangalia, a readus în discuţie probleme importante legate de viitorul teatrului nostru. O primă rază de speranţă ar fi trebuit să o reprezinte recordul de participare a celor care bat la uşa gloriei. Nu de alta, dar la preselecţia de la Bucureşti s-a înregistrat un număr triplu de candidaţi pentru cele 20 de locuri din concursul „Individual” şi dublu la Secţiunea „Grup” (unde au primit viza pentru Mangalia şapte trupe). O asemenea afluenţă ar trebui să bucure, să liniştească lumea teatrului românesc în privinţa schimbului de mâine. Numai că, privind în profunzime Gala, apar multe umbre, ba chiar grave semne de întrebare, mai vechi şi, parcă, mai multe. Cel puţin candidaţii (şi) din acest an la proba individual-compus (două teste: improvizaţie şi text impus din dramaturgi clasici - veritabilă ghilotină!) au trădat o sărăcie alarmantă de mijloace artistice, de rigiditate scenică, mai pe româneşte de valoare, ceea ce invită la o discuţie sinceră, fără păguboase menajamente. Despre nonvaloarea multor tineri actori produşi anual de puzderia de facultăţi particulare şi de stat, dar şi despre preselecţia pentru Gală, la care rar se prezintă absolvenţii de la UNATC (de ce oare?!). Read more: Mulţi, dar... puţini! … Nu începuse bine cea de-a XV-a ediţie a Galei tânărului actor, Gala Hop de la Mangalia (primele două s-au desfăşurat la Costineşti), când, în a doua zi a sărbătorii teatrale, un trăsnet i-a lovit pe toţi cei prezenţi: unul dintre ctitorii acestui Festival inedit, maestrul Cornel Todea, a plecat fulgerător în Ceruri. Distins om de teatru, profesor şi regizor de elită, director de teatru, fascinant om de televiziune, Cornel Todea i-a lăsat, brusc, mai săraci pe cei din Templul Thaliei. De-a lungul deceniilor înnobilase lumea teatrului românesc cu generozitate rară şi competenţă aleasă, prin dragoste totală pentru artă şi creatorii de frumos, printr-o atenţie nobilă faţă de fiecare actor şi spectator. Suflet veşnic tânăr, spirit din scripturi alese, dublat de energie şi fină ironie, observator profund al creatorului. Un paznic-far pe drumul tinerelor generaţii, de la copii (nu întâmplător a fost directorul Teatrului Ion Creangă, din care a făcut o citadelă însorită!) la formarea absolvenţilor de teatru, gând sublim aureolat de această Gală Hop. Lucrase luni bune pentru ultima ediţie (29 august - 1 septembrie), urma să deschidă Gala în stilul său fermecător, însă, în ajun, a ajuns la spital. Peste 24 de ore se ridica între îngeri… Read more: Ultima Gală a Maestrului Cornel Todea ... Românul nu s-a născut doar poet. Cutez să spun că s-a născut şi dramaturg. Argumentul principal îl reprezintă avalanşa pieselor de teatru apărută după 1990. Un flux evident de texte dramatice datorat şi numeroaselor, diverselor concursuri, iniţiate, lăudabil, de Ministerul Culturii (cândva!), teatre şi tot felul de foruri judeţene. S-a scris foarte mult teatru în România ultimelor două decenii, ceea ce nu înseamnă că tot ce a apărut a fost foarte bun. Au existat şi mediocrităţi, neaveniţi în concursurile de texte dramatice, însă media valorică a fost de încredere în viitorul unei dramaturgii cu tradiţie. Read more: Dramaturgii români, copiii nimănui! … O vreme, după ’89, s-a aşteptat să erupă ceea ce s-a numit „dramaturgia de sertar”, acele piese nepublicate, nejucate, multe interzise. Pe atunci, tirania unei cenzurii obediente puterii comuniste anula din plecare orice încercare de a spune direct adevărul despre o societate putredă. Sigur, unii scriitori, cei curajoşi, incomozi, n-au capitulat, însă au obţinut doar sugestia fină a minciunii din jur şi clasicele, în acea vreme, „şopârle” (aluzii, calambururi cu cheie) de succes la un public ţinut în beznă. Câteva piese, numai prin titluri au trezit fiori echipei de demolatori din sfera Puterii. Găsesc, acum, în memorie, „Dirijorul” de Dumitru Radu Popescu, „Cu gluga pe ochi” de Iosif Naghiu, „Mă propun director” de Viorel Cacoveanu, „Aventura unei femei cuminţi” (a semnatarului acestor rânduri), cu siguranţă mai existând şi altele. Piese pentru care autorii au avut de suferit, de la „critici partinice”, ameninţări (unele violente!) la suspendarea spectacolelor respective, trecute, ca prin minune, de primele furci caudine ale cenzurii. Din păcate, după ’89, recolta „dramaturgiei de sertar”, a acelor piese adevărate, curajoase, dure, a fost nesemnificativă... Doi dintre dramaturgii importanţi ai acelor vremuri şi-au argumentat neieşirea la rampă cu „piese de sertar” pentru că un asemenea gest ar fi putut fi interpretat ca o disidenţă de bravură. Atitudine pe care am salutat-o, căci, dacă ai vrut să critici acel sistem bolnav, trebuia să o faci, atunci, cum se putea, cu sacrificiile de rigoare... Read more: Dispare piesa românească? … Avem şi noi un „Walk of Fame”, vizitat, respectat. Un fel de „Aleea Celebrităţilor”, lansată de americani cu starurile de la Hollywood. La noi, acest mic spaţiu sublim este dedicat actorilor de teatru (unii mai joacă şi în filme!). În aşa-zisa „Piaţa Timpului”, lângă Magazinul Cocor, un proiect rar în cultura noastră, graţiei Primăriei Capitalei, Teatrului Metropolis şi firmei Cocor, care au dat viaţă acestei idei minunate. Cum stelele teatrului românesc sunt prinse într-un cerc nobil, mai normal mi se pare să numim spaţiul acesta magic „Rotonda Actorilor”... Read more: Rotonda Actorilor … Teatrul rămâne, din fericire, un magnet pentru mulţi tineri. O dovedesc sutele de visători care bat anual la porţile facultăţilor de profil din toată ţara, visând să urce pe scenă sau pe marele ecran, să calce pe urmele actorilor de geniu care le-au fascinat copilăria şi adolescenţa. Din nefericire, în pofida semnalelor de alarmă trase de presa de specialitate şi de actorii reputaţi, numărul anual al absolvenţilor este cu mult peste cerinţele scenei româneşti, fenomen stimulat şi de numărul mare de facultăţi particulare, pe bani, unde exigenţa este în vădită scădere. Şi, în loc de a ajunge măcar coleg de scenă cu Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele, Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Tamara Buciuceanu, Florina Cercel, Ileana Stana Ionescu, Adela Mărculescu, visătorii se trezesc la absolvire şomeri cu diplomă sau, în caz fericit, bucuroşi că au prins un videoclip sau o şuşă. Spre lauda lor, unii dintre tinerii bolnavi de teatru, cu evident har, nu cedează, agăţându-se cu pasiune (şi nu fără talent!) de trupele particulare. Numai în Bucureşti, teatrele particulare au devenit, în ultimii ani, o alternativă de luat în seamă, căci unele spectacole de la „Godot”, „La Scena / Arca”, „Unteatru”, „În culise” şi alte trupe independente reprezintă creaţii interesante, de luat în seamă. Le monitorizează însă cei în drept?... Read more: Drama tinerilor absolvenţi ... În pofida galopantei crize financiare din ultimii ani, când bugetele (şi aşa mici!) se tot reduc, iar multe posturi rămân blocate, teatrele româneşti reuşesc să supravieţuiască lăudabil. Chiar să menţină, fie şi în regim de criză, tradiţia unor festivaluri de ecou, ba să mai şi creeze unele noi. În ultima categorie se înscriu cel al Teatrelor de proiecte, de la Câmpina - lansat la scenă la finele lunii trecute - şi „Ariel Inter Fest”, ce-şi derulează, în aceste zile, la Râmnicu Vâlcea, a doua ediţie, cu actori de top (Alexandru Repan, Horaţiu Mălăele, Mircea Andreescu, Mihaela Teleoacă, Catrinel Dumitrescu, Nicolae Urs), în producţiile unor cunoscute teatre bucureştene (Bulandra, Comedie, Nottara, Compania Passe-Partout Dan Puric), a celui din Buzău (George Ciprian), plus două din oraşul-gazdă (Ariel şi Anton Pann) şi trei italiene. Festivalul din Zăvoiul vâlcean încheie stagiunea de primăvară (şi) a Festivalurilor 2012, una notabilă cantitativ, însă discutabilă calitativ, de la idei noi la selecţie, maniera regizorală şi actoricească. Am notat o „Gală Star” Bacău, dedicată spectacolelor „One-man” şi „One woman show”, „Gala Vedeteatru” de la Buzău, axată inspirat pe tema Actorul-regizor, festivalurile de la Timişoara şi Tulcea... Au fericit iubitorii de teatru două evenimente de marcă, Festivalul Shakespeare, la Craiova şi Bucureşti, şi cel de ecou de la Sibiu, unde, în fiecare primăvară, „lumea-ntreagă e o scenă”, vorba marelui Will. Nu se uită nici „festCo”, altfel spus Festivalul Comediei Româneşti, cu o ediţie dedicată, logic, „Anului Caragiale” sau „Bucureştii lui Caragiale”, cu spectacolele de stradă, până-n toamnă, în multe puncte ale Capitalei. Read more: Vara se naşte „toamna festivalurilor“ …Am văzut de zeci de ori, în tot atâtea montări şi distribuţii diferite, „O noapte furtunoasă”, una dintre cele cinci piese ale lui I.L. Caragiale, jucate şi răsjucate. Ştiam regizorul, mare fan al lui Nenea Iancu, din 1974, când a montat întâia dată în cariera lui „O scrisoare pierdută”, ca apoi să se încumete la o autentică Integrală Caragiale, cele cinci piese plus o dramatizare după „Domnul Goe”. Premise care au făcut un magnet pentru toţi oamenii de teatru din ultima montare a respectatului regizor Mircea Cornişteanu, „O noapte furtunoasă”, de la Naţionalul craiovean. Şi nu numai că a fost un regal actoricesc şi regizoral, dar a însemnat şi o strălucită lecţie pentru mai toţi pleziriştii de ocazie, lăsaţi să-l siluească fără jenă pe Maestrul dramaturgiei româneşti. Read more: „O noapte“ de zile mari ... Acum, cu „Anul Caragiale”, ca de fiecare dată, la noi, când apare un Eveniment, aniversare sau comemorare, mai toţi se înghesuie să iasă în faţă, ceea ce nu ar fi rău dacă nu s-ar sări rău calul. Este frumos să te întâlneşti cu nemuritorul Nenea Iancu în parcuri, în Centrul Istoric, la Hala Traian, în „Bucureştii lui Caragiale”, idee nobilă şi aplaudată la scenă deschisă. Cum notabil a fost şi ultimul „festCo” (Festivalul de comedie românească) rezervat în mare operelor marelui nostru dramaturg, de la a cărui dispariţie s-a consemnat, la 9 iunie, exact un veac. Read more: Săracul Nenea Iancu! ... Chiar dacă, la premiera absolută, din 1930, la Teatrul Regina Maria, o piesă a piteşteanului Alexandru Kiriţescu, „Cuibul de viespi” („Gaiţele”), a fost primită cu răceală şi critici dure, ca şi după reluarea din 1936, la Naţional, textul a făcut carieră, demonstrând nemurirea „mahalagismului sufletesc”, a uscăciunii morale din unele familii bogate. Dramă grotescă, plină de morbidul comic, „Gaiţele” lui Kiriţescu au atras prin decenii nume sonore printre interpreţi, de la Lucia Sturza Bulandra (Aneta Duduleanu în premieră absolută) la Sonia Cluceru, Aura Buzescu şi N. Băltăţeanu (în 1936). De la Draga Olteanu Matei (Aneta), Coca Andronescu (Zoia), Florina Cercel (Wanda), Adela Mărculescu şi Silvia Popovici (Margareta Duduleanu), Ioana Stana Ionescu (Fraulein), Florin Piersic (Mircea Aldea), Marin Moraru (Ianache), Gheorghe Dinică (Georges Duduleanu) în spectacolul lui Horea Popescu, din 1977, la TNB, până la filmul (cu Tamara Buciuceanu) din 1986 şi spectacolul de teatru tv (şi cu Leopoldina Bălănuţă) din 1992... Read more: „Gaiţele“, un stil nemuritor