... Ianuarie a fost Luna „Luceafărului” Eminescu, sărbătorit în nemurirea sa, mereu, la data de 15 a lui Gerar! Acum, în Făurar, am comemorat fericiți, în adieri de geniu, Ziua Patriarhului Sculpturii Moderne, Constantin Brâncuși!... Era la 19 februarie 1876, când, în Hobița Gorjului, apărea un trimis al Zeilor să înnobileze lumea cu Sculpturile sale nepereche, devenind pionier al modernismului, reper mondial, fie că este vorba despre „Coloana Infinitului”, „Pasărea Măiastră”, „Sărutul”, „Masa Tăcerii” și alte nume ale Capodoperelor. Acum, în 2019, am comemorat 143 de ani de la nașterea Miracolului Brâncuși, și Teatrul a slujit Evenimentul. La 19 februarie, în Capitală, la „Odeon”, un spectacol aparte, „Sărutul”, realizat cu măiestrie de regizorul și scenograful Horațiu Mihaiu la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Eseu teatral vizualizat, teatru-nonverbal, zbor de răsărituri și proiecții pornind din Hobița, trecând prin Craiova și prin București, prin München și, gara finală, Paris, unde magicianul român avea să uimească Lumea cu sculpturile sale!
Read more: Februarie, Luna lui Brâncuşi!...Un actor de Legendă și o Idee pe măsură! Mai exact, Alexandru Repan și micuțul foaier de la etajul Teatrului Nottara. Acolo, la „CafeNot”, unde spațiul devine neîncăpător mereu când este vorba despre aniversări și comemorări, toate gândite cu sufletul de Maestrul Repan, în locul numit simbolic „Cafeneaua lui Repi”. Unde ne-am întâlnit cu Actori, Dramaturgi și Regizori, de ieri și de astăzi. Ultima seară de Gală, întâia din acest an, în 9 februarie, dedicată unuia dintre marii dramaturgi români, Horia Lovinescu, timp de 23 de ani (1960-1983), director nepereche al Teatrului Nottara. Într-o de neuitat sâmbătă seara, la Teatrul de pe Bulevard, am înțeles că Horia Lovinescu, descendent din familia literatului Budai-Deleanu, a rămas cu noi, dincolo de strălucitele piese „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă”, „Moartea unui Artist”, „Și eu am fost în Arcadia”, „Citadela sfărâmată”, „Surorile Boga”, „Petru Rareș”, „Ultima cursă”, „Paradisul” și altele. Sub patima totdeauna tânără pentru teatru și slujitorii lui, Maestru Alexandru Repan a dăruit, în Cafeneaua ctitorită de el, arhiplină, o seară de neuitat. Cu o evocare succintă, respectând adevărul istoric și corectând greșelile istoriei, a ilustrului dramaturg și, mai ales, cu un superspectacol-lectură al unei piese complexe, cu destine dure, „Patima fără sfârșit” (piesă jucată, în 1977, în trei teatre: la „Nottara”, Sibiu și Galați)! Culmea este că am văzut premiera absolută a valorosului text dramatic la „Nottara” în 3 martie 1977 (cum să nu-mi amintesc exact data, când, a doua zi, a urmat cumplitul cutremur din 4 martie 1977?!). O piesă tulburătoare, cu un personaj central Andrei Dumșa, nume românesc de origine transilvăneană, trecut prin etapele fierbinți ale afirmării ființei unitare a neamului românesc. Andrei Dumșa, fiul unui revoluționar pașoptist, tatăl altui Andrei Dumșa, mort în Primul Război Mondial, bunicul lui Dumșa dispărut în luptele din 1944 pentru eliberarea Ardealului!
Read more: Un minunat fenomen: „Cafeneaua lui Repi“!…Ultima premieră la Teatrul de Comedie, „Nunta lui Krecinski”, una de zile mari. Cel mai bun text al Trilogiei („Nunta”, „Procesul”, „A murit Tarelkin”) scriitorului rus Alexandr Vasilievici Suhovo-Kobîlin (Moscova, 1817 - Franța, 1903). Un critic tăios al birocrației, corupției, mitei din Rusia imperială. Bogatul și aventurierul aristocrat Suhovo-Kobîlin a început să scrie „Nunta lui Krecinski” într-o închisoare moscovită, condamnat șapte ani pentru o crimă, care se spune și azi, nu i-a aparținut, el fiind achitat numai după plata unei mite uriașe oficialilor instanței!
Read more: Consacratul Mihai Bendeac, debut „en fanfare“!... Când s-a intrat în al cincilea an în care între prima scenă teatrală a României - Naționalul „I.L. Caragiale” București și întâia scenă a Basarabiei - Naționalul „Mihai Eminescu” Chișinău există un schimb anual de spectacole, putem vorbi de pe acum despre o nobilă tradiție. Ideea minunată a directorilor celor două Teatre Naționale, Petru Hadârcă și Ion Caramitru, a unit Prutul sub fascinația Teatrului și a bucurat spectatorii de pe ambele maluri cu producții de ținută estetică. Cum a fost și în prima lună din Noul An, când frumoasa trupă basarabeană, cu neobositul, inspiratul Petru Hadârcă la timonă, a jucat la București, în 26 și 27 ianuarie, încântătoare spectacole cu o superpiesă a fantasticului Caragiale și alta a nemuritorului Cehov. Ambele ovaționate, nu doar aplaudate la scenă deschisă.
Read more: Caragiale, Alexa Visarion şi „Carnavalul“ nostru cel de toate zilele...Noul An a debutat în forță pe scenele bucureștene. Cel puțin cantitativ. Calitativ, ne vom ocupa de unele spectacole în viitorul apropiat. Deocamdată, răsfoiesc, doar, Jurnalul cronicarului de teatru...
Read more: Ianuarie viteză! Cronicar la... 7 spectacole!…Întâia premieră din acest an la Naționalul bucureștean („A fost odată în România”) a însemnat mai mult decât un spectacol de pantomimă. A fost și un superb examen, dat, în aplauze, de patru actori-studenți în fața profesorului lor. Maestrul, aflat în primul rând al Sălii „Pictură”, creatorul acelui superb Fenomen „Passe-Partout Dan Puric”, rază de sublim în spectacologia autohtonă, prin câteva spectacole de referință („Made in Romania”, „Costumele”, „Hic sun Leones”, „Don Quijote” etc.) în care au jucat și actorii premierei din 11 ianuarie: Ileana Olteanu, Violeta Huluba, Eduard Adam și Dragoș Huluba, ultimul semnând și regia plus ilustrația muzicală.
Read more: Şi Politica este o pantomimă…...În fiecare sfârșit de an, fac bilanțuri. Cu gândul spre viitor. Așa și la finele lui 2018. În calitate de frenetic cronicar dramatic, am tras linie: 73 de spectacole vizionate, mers la 6 Festivaluri de teatru, membru în două Jurii.
Read more: Ce gânduri ai cu Dramaturgia Românească, 2019?…Acest material se putea numi la fel de bine „Actorul care și-a depășit biografia de senzație”! Nu o biografie-metaforă, ci o carte remarcabilă, pe care o recitești cu drag, încântându-te prin naturalețea personajului principal și harul celui care a scris-o, valorosul teatrolog Doina Papp. Volumul în discuție se numește simpu „MIHĂIȚĂ. Reconstituirea unei vieți”. Titlu ce spune aproape totul, de la personajul principal la acel film de Antologie, „Reconstituirea”, zămislit fără egal de Lucian Pintilie, în 1968, și interzis de cenzura comunistă la puțin timp de la apariția pe ecrane. Un film ce avea să arunce spre glorie un pasionat student la Institutul de Teatru. Aceasta ar fi, pe scurt, concluzia după lectura unui volum rar. Biografie mai mult decât bogată și spectaculoasă a unui, azi, mare Actor român!
Read more: Un Actor român şi al lui „Vis American“!…Ce legătură are acest titlu cu ultima premieră de la Naționalul bucureștean, un spectacol „marca Radu Afrim”? Tot atâta cât au debutul și finalul acestui spectacol cu renumitul roman al lui Liviu Rebreanu, ce i-a inspirat un scenariu valorosului, atipicului Radu Afrim care a semnat și regia. Începutul, lângă… Pădurea câinilor spânzurați (am și văzut celebrul tablou „Țipătul” lui Munch, într-un exces de expresionism!), într-un club de fițoși, pe nume „Spânzuratul” (!), unde se dansa modern, of course!... Finalul, după 3 ore și 15 minute, pe film, cu o barcă plină de migranți și scene cu încăierări dintre polițiști și francezi la Paris, ce duceau cu gândul și la „10 august” al nostru! Sigur, dacă voia să discute despre aceste două subiecte la modă, Radu Afrim putea monta piesa „Migranții” a lui Vișniec sau putea scrie un scenariu propriu despre luptele de stradă! Numai că el a fost chemat să realizeze un spectacol aparte în numele Centenarului Marii Uniri. Dacă n-ar fi fost începutul și finele ultimei premiere a anului la „Național”, aș fi scris bucuros că am asistat la cel mai serios, profund produs teatral închinat Centenarului. Pentru că „Pădurea spânzuraților” vorbește grav despre război, moarte și viață, șovinism și iubire, într-un spectacol de o plasticitate scenică încântătoare, specifică lui Afrim (scenografia Cosmin Florea, care, în partea a II-a, a trecut la… suprarealism, cu două mâini uriașe răsărind din deșertul de durere al războiului și un cap uriaș pus pe casa în care s-au desfășurat atâtea momente!). Demers teatral rar, în care Radu Afrim a reușit câteva scene antologice: dansul copacilor goi, fără frunze și ramuri, coborând din înaltul sălii… Casa din pustiu, cu o fereastră dreptunghiulară, prin care se vedeau eroii, amplificați în imagini uriașe, afară, de o cameră de luat vederi, regizorul manevrând artistic ultimele descoperiri ale tehnicii… Generalul Karg, înghesuit într-o manta neagră, de nu i se vedea capul, devenit un ghem vorbitor care căra pe pământ un candelabru cu lumini mereu aprinse, o momâie dictând medalii și condamnări la moarte…
Read more: „Pădurea spânzuraţilor“ şi… ultimul metrou!...În minunat an al Centenarului Marii Uniri, un alt nobil Centenar, unul de rezonanță teatrală - 100 de ani de la nașterea uriașului actor Radu Beligan. „M-am născut o dată cu România Mare și sunt legat ombilical de ea! Mă rog la Dumnezeu să o ocrotească mereu”, avea să scrie cel venit pe lume, la 25 de kilometri de Bacău, pe drumul spre Roman, în 14 decembrie 1918, în comuna Galbeni, pe atunci, comuna Filipești, acum. Cel care urma să devină cel mai longeviv actor al scenei, jucând până la 98 de ani (!), a lăsat Teatrului Românesc roluri de antologie, dintre care Beranger, din „Rinocerii” lui Eugene Ionesco, a electrizat sala Teatrului Națiunilor din Paris, în 1964, laude pentru același personaj și în „Ucigaș fără simbrie”, tot de Ionesco, „Richard al III-lea”, de Shakespeare, Miroiu, în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, Take, în „Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa, Dandanache, în „O scrisoare pierdută”, Catindatul, în „D-ale Carnavalului”, Rică Venturiano în „O noapte furtunoasă”, de Caragiale, „Celebrul 702”, de Mirodan, care a deschis, în 5 ianuarie 1961, Teatrul de Comedie, fondat de el! Prestații de neuitat în „Azilul de noapte”, „Danton”, „Mielul turbat”, „În numele trandafirului”, „Romulus cel Mare”, „Caligula”, „Furtuna”, „Apus de soare”, „Revizorul”, „Trei surori”, „Amadeus” și câte și mai câte, culminând cu ultimul rol, Leon Saint Pe, din „Egoistul”, tradus din Anouilh, și regizat, și jucat de sute de ori, din 2004, în toată țara, uluitor, până la plecarea spre îngeri, la Bucureşti, în 20 iulie 2016! A fost și remarcabil actor de film, regizor, director de teatre, traducător, scriitor, Membru de Onoare al Academiei Române. Dincolo de roluri ovaționate și onoruri, Radu Beligan rămâne o Legendă, un Diamant rar al Culturii Române!
Read more: Legenda Comediei, Radu Beligan - 100…Conform Barometrului de Consum Cultural, 69% dintre români nu au citit nicio carte în 2017!?! Printre ei, cred, și suficienți oameni de teatru (actori, directori, dramaturgi, regizori). Nu știu care va fi evaluarea anului de care ne vom despărți curând. Aș vrea, firesc, să fie una în creștere. Oricum, paradoxal, trei Edituri reușesc, cu sacrificii și pasiune rară, să înnobileze cu volume de ținută estetică Fenomenul teatral din țară, încă Ambasador respectat al României în lume. Cele trei remarcabile Edituri sunt: cea a Fundației „Camil Petrescu” în parteneriat cu UNITER, condusă admirabil, de ani buni, de veșnic tânăra, inepuizabila, veritabila enciclopedie teatrală Florica Ichim… „Nemira”, fondată de regretatul dramaturg Valentin Nicolau, remarcabilul coordonator al colecției de carte „Yorick”, fiind, astăzi, valorosul teatrolog Monica Andronescu… „Tracus Arte”, opera freneticului Ioan Cristescu, literat și dascăl la Facultatea de Teatru, directorul Muzeului Național al Literaturii Române!
Read more: Frumoasa apariţie a lui George Mihăiţă în Biblioteca Actorilor