… După ce s-a încununat cu torente de aplauze şi premii, inclusiv în capitala genului, la New York, chiar pe Broadway, musicalul „O noapte furtunoasă”, montat la Opera Comică pentru Copii (director Smaranda Oţeanu-Bunea), a reapărut pe scenă în acest an. Săptămâna trecută, în casa proprie, lângă Stadionul Giuleşti, în clădirea Teatrului unde, cu peste o jumătate de veac în urmă, îmi făceam ucenicia de… amant al Thaliei. Acum, o sală modernizată, arhiplină, cu peste 500 de spectatori, copii, adolescenţi şi maturi, unii pe scaune de ocazie, într-o seară furtunoasă şi în public. Read more: „O noapte furtunoasă“, ce musical pentru copii! ... Pentru unii, ultimul spectacol regizat de Horaţiu Mălăele - „Lautrec la bordel” (după textul mediocru al lui Mario Moretti), la Teatrul Metropolis - surprinde, prin comparaţie cu „Revizorul”, „Măscăriciul”, „S-a sfârşit cum a început” şi altele. De data aceasta, încântătorul creator de teatru, actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele, totodată şi un grafician de excepţie, se apleacă asupra artelor plastice, atras de un personaj cu viaţă de legendă şi lumea lui preferată, „casa plăcerilor”, cabaretul şi bordelul, acolo unde „totul miroase a carne de om”. Personajul este Henri de Toulouse-Lautrec (1864-1901), pictor de renume din postimpresionism, cel ajuns infirm după două accidente, tânărul care a părăsit casa părinţilor aristocraţi pentru a se stabili în Montmartre, locuind în fostul atelier al lui Degas, băutorul de absinth înconjurat de dansatoare, prostituate, alcoolici şi oameni de circ, în cabaretele Mirliton şi Moulin Rouge sau în bordelul de lux de pe Rue des Moulines, toate subiecte ale picturilor şi litografiile sale. Toulouse-Lautrec nu s-a dezis de acest univers al plăcerilor, al desfrâului ce avea să-i aducă moartea (sifilis) la 37 de ani. Dimpotrivă, el şi-a ţinut prima expoziţie în cabaretul Mirliton, condus de prietenul Aristide Bruant, iar multe dintre creaţii le-a dedicat acestor locuri („Dansul la Moulin Rouge”, „În salonul de pe Rue des Moulines”) şi personaje („Sărutul în pat”, „Viaţă de noapte”). Read more: „Bordelul“ lui Mălăele … Orice teatru îşi prezintă spectacolele la sediu şi în deplasare. În ultima vreme, din cauza crizei financiare, deplasările s-au cam rărit, pe alocuri au dispărut. Cu decenii în urmă, multe teatre închiriau de la CFR un vagon de dormit şi băteau ţara în lung şi în lat, spre fericirea lor şi a spectatorilor de pretutindeni, mai ales din orăşelele unde nu se întâmpla nimic. Azi, o asemenea aventură este imposibilă, costul fiind prea mare. Teatrele din România îşi mai plimbă spectacolele prin ţară, dar în deplasări scurte, ce nu necesită cazare. Să fie impresarii aparenta salvare? Read more: Impresarii din teatru şi… Hagi … Când am avut şansa să păşesc în zona Epcot din celebrul Walt Disney World, în Orlando, Florida, nu bănuiam că voi urmări şi un nemaivăzut spectacol de teatru. Acolo, în universul de ultimă oră al ştiinţei şi tehnicii, al perfecţionării iluziei optice la nivel de artă, există şi o zonă unde zece state îşi prezintă, în câte un pavilion, tot ce are semnificativ ţara respectivă. Ajunşi la yankei, aşteptam o călătorie la NASA sau la Hollywood. Surpriză: gazdele ne-au invitat la un spectacol de teatru deosebit, de o jumătate de oră, intitulat „Aventura americană. Cu Benjamin Franklin şi Mark Twain”, ce se joacă din 45 în 45 de minute! Read more: „Aventura americană“, un test pentru viitorul teatrului? … Mai există şi minuni în dramaturgia românească. Textul „Labirintul” de Radu F. Alexandru, premiat la ultima Gală UNITER din primăvara trecută, a văzut lumina rampei (incredibil!) în toamna lui 2011, la Teatrul Metropolis (cu titlul de afiş „Love stories”)! Pentru o impresie cât mai adecvată subiectului reţineţi că acum două stagiuni s-a montat la Naţionalul bucureştean o piesă a regretatului Iosif Naghiu, premiată, tot de UNITER, în urmă cu… 17 ani!? Să uităm însă trecutul. Prezentul pare îmbucurător, iar dramaturgii români îşi pot aprinde din nou iluziile… Read more: Lumini şi umbre în „Labirint“… ... În vremuri când dramaturgia autohtonă este marginalizată, dacă nu uitată, mai există şi excepţii fericite. De peste un an şi jumătate, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu se montează numai texte româneşti, iar, mai nou, ultimul teatru particular apărut în Bucureşti şi-a propus acelaşi nobil obiectiv. Recentul venit în Templul Thaliei se numeşte, provocator, „În Culise”, proiect al Asociaţiei Culturale cu acelaşi nume, minunată nebunie a unor tineri creatori de frumos, regizorul Cristian Bajora şi actorul Ştefan Nistor. Undeva, pe lângă Foişorul de Foc, o clădire din minunatul stil vechi al Bucureştilor are, acum, ca mai toate teatrele particulare, un bar la parter şi o mică sală de teatru la etaj. În catul magic, într-o sală cu vreo 50 de scaune, se joacă pe un mic spaţiu convenţional, în faţă şi pe lateral, cu tramvaiul auzindu-se uneori. Aici, cei doi ctitori de speranţe îşi doresc „un teatru tânăr pentru minte şi suflet”, deocamdată numai cu piese româneşti. Ceea ce sună încântător! Read more: Frumoşii nebuni ai micilor teatre … De mult timp n-am mai văzut o sală să râdă în valuri, ca la ultima premieră oferită de Teatrul Arca. O piesă („Menage a trois”), scrisă de comediograful de răsunet pe toate fusele orare ale lumii, Neil Simon, americanul născut, în 1927, în Bronx-ul newyorkez, omul cu nume de teatru pe Broadway, cunoscut şi în România, unde i s-au jucat, printre altele, cu mare succes, „Desculţ în parc”, „Biloxi Blues”, „Un cuplu ciudat”. Acum, o altă lovitură, datorată textului, dar şi încântătorului cvartet de realizatori. Read more: „Arca“, pe valuri de râs tonic