... Purificaţi de Sfintele Sărbători, mai buni şi mai frumoşi sufleteşte, la mijloc de ianuarie, am mai celebrat un timp sacru - naşterea, în 1850, a lui Mihai Eminescu, acest „Beethoven al graiului românesc”, cum l-a numit Tudor Arghezi. Şi, în fiecare an, la 15 ianuarie, ne umplem sufletul şi visarea cu versul sfânt al poetului naţional, încărcat de minunate căutări şi descoperiri în slova românească. Şi, în fiecare an, de Ziua lui Eminescu, se pornesc, de la grădiniţe până la Academie, tot felul de manifestări, aduceri aminte care ne fac să vibrăm şi să privim viaţa altfel, să ne simţim înnobilaţi de perfecţiunea operei eminesciene, în care dragostea e de sorginte cosmică, într-o lume ce devine şi decade. Read more: Ziua Sfântului Eminescu … Nu pot înţelege cum despre spectacole de mare valoare se poate scrie şi vorbi atât de puţin, preferându-se realizări de duzină, dacă nu chiar şuşanele. Este şi (sau mai ales!) cazul musical-ului „Rebecca” de la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, o producţie absolut de senzaţie, cum n-am mai văzut, parcă, în România, multe momente făcându-mă să cred că mă aflu într-o sală de pe Broadway, capitala acestui gen de spectacol. Chiar dacă, la noi, premiera a avut loc primăvara trecută (cea mondială, în 2006, la Viena), „Rebecca” (în două distribuţii!) se joacă efectiv cu casa închisă, cu zeci de scaune suplimentare pe culoarele laterale, iar fericiţii ajunşi în sală cunosc starea de fascinaţie, de miracol. Musical-ul de zile mari al lui Michael Kunze (libretist şi textier de faimă internaţională, câştigător, printre altele, al Premiului Grammy) şi Sylvester Levay (muzica şi orchestraţia) beneficiază de o excelentă simbioză artistică româno-ungară, fără de care nu s-ar fi ajuns la un asemenea succes. De la interpretarea uluitoare din punct de vedere vocal (Adina Sima - Doamna Denvers, debutanta Alexandra Crăescu - naratoarea „Eu”, viitoare doamnă de Winter, Florin Budnaru - Maxim de Winter, Vlad Robu - nebunul Ben, „piscurile” unei echipe extraordinare) la decorul fabulos creat de echipa maghiară (Balasz Horesnyi, Rita Velich - costume), în regia de clasă a lui Attila Beres, născut la Târgu-Mureş, licenţiat în matematică (la Cluj), regie (Târgu-Mureş) şi teatrologie (Bucureşti), ca, în ‘99, să se mute la Budapesta, unde a absolvit şi acolo Universitatea de Artă Teatrală şi Film, ca să explodeze în lumea musical-ului. Read more: Musical de senzaţie la Operetă! ... În ultimii ani, pe scena românească a apărut „Uraganul Mălăele”, care mătură tot în cale, ca actor sau ca regizor. Cu har divin, gorjeanul ajuns la maturitate artistică, tinerelul din „De ce dormi, iubito?” (în ’81, cu regretata Anda Călugăreanu) reprezintă azi un titan al scenei, dezvoltând un umor de cinci stele în bufonerie sau în absurd. „Măscăriciul”, „Cafeneaua”, „Unchiul Vanea”, „Revizorul”, „Dineu cu proşti” şi, mai nou, „Femeia care şi-a pierdut jartelele” înseamnă doar câteva bijuterii din creaţia unui Artist de excepţie. Umorul lui Horaţiu Mălăele este debordant, molipsitor, mereu altceva. E suficient să urce pe scenă, să privească o clipă sala în stilul lui inconfundabil şi să irupă delirul de aplauze. Nimic nu-i gratuit, spre şuşă, ci e un ludic de rasă înnăscut, raţiunea şi sufletul reprezentând arpegiile unui mereu neliniştit creator de excepţie. Read more: „Uraganul Mălăele“ sau umorul de cinci stele … Sunt actori de care te ataşezi de cum îi descoperi. Şi ai vrea să-i urmăreşti în fiecare săptămână, ca să vezi, prin jocul lor fabulos, viaţa mai bună şi mai frumoasă. Sanda Toma este unul dintre trimişii zeilor din Olimp pe pământ să ne înnobileze prin artă. Am văzut-o întâia oară, pe când îmi făceam ucenicia de spectator de teatru, prin anii ‘60, unde, oare, dacă nu la Teatrul de Comedie? Tot la Comedie am aplaudat-o şi ultima dată, acum vreo lună… Aceeaşi fermecătoare voce de cristal - o lecţie de dicţie, dinamism, ironie fină, inteligenţă şi sensibilitate. Read more: Mereu fascinanta Sanda Toma ... La fix două săptămâni după ce, la Giurgiu, cădea cortina peste a XIV-a ediţie a Festivalului Teatrelor Dunărene (cu trupe din Galaţi, Brăila, Silistra, Giurgiu şi Viena), în capitala Austriei se lansa la scenă o copie a evenimentului - Festivalul Teatrelor Româneşti Dunărene la Viena. Ideea directorului Teatrului Pigmalyion din Viena, prolificul regizor româno-austriac Geirun Ţino, a oferit publicului din Ţara Valsului (în perioada 2-9 decembrie) seri de ţinută, pentru suflet şi cuget. Minifestivalul a fost deschis de excelenta actriţă-totală Adriana Trandafir, de la Teatrul „Constantin Tănase”, cu recitalul „Pasărea măiastră - Maria Tănase”, cel mai longeviv one-woman show românesc, zămislit în 1987. În două seri vieneze, Adriana Trandafir a încercat să redea cât mai profund uriaşa personalitate a uneia dintre Legendele muzicii româneşti, sublim efort de a nu lăsa tânăra generaţie din diaspora să uite de „Pasărea măiastră”... Read more: Seri de teatru românesc la Viena … Megaspectacol la Naţionalul bucureştean la premiera, de sâmbăta trecută, cu „Vizita bătrânei doamne” a elveţianului Friedrich Durrenmatt! Un spectacol uluitor prin arsenalul tehnic fabulos al Naţionalului, ce a permis, prin mişcarea trapelor, să ofere un veritabil oraş, cu gară, străzi pline cu biciclete, cu acţiuni simultane pe două planuri, în opt spaţii de joc, birouri, restaurante, sediul Poliţiei, cabinetul primarului, WC-uri, la parter şi etaj, ca imediat, în câteva secunde doar, totul să se transforme într-o uriaşă catedrală gotică, unde se ţes intrigi. Sunt momente când crezi că urmăreşti un film, realizat cu măiestrie de doi artişti bulgari „pe val” european, Alexander Morfev (regia şi muzica) şi Nikola Toromanov (decorul), cu 22 de interpreţi şi un uriaş personaj colectiv de 33 de figuranţi în continuă agitaţie, sonoră şi cromatică. Aici se petrece povestea, drama, una absolut contemporană, fără frontiere, a solidarităţii trădate de goana ieşirii cu orice preţ din sărăcie. O tânără, Klara, este înşelată în dragoste de Alfred Miller (Alfred III în textul original), care tocmeşte doi martori falşi ca să câştige procesul prin care nu recunoaşte paternitatea copilului. Tânăra plecă stigmatizată din Gullen, oraşul natal, devine prostituată, dar peste ani se întoarce ca milionară, după căsătoria cu un nabab al petrolului. Acasă, orăşelul se află într-o sărăcie lucie şi concitadinii o văd ca marea salvatoare. Şi Klara (Zachanassian, acum) le oferă un milion, cu condiţia să-l ucidă pe Alfred Miller, care tocmai se pregăteşte să devină primarul urbei. Fiecare dintre „gullenezi”, care nu vor să-l ucidă pe Alfred, descoperă gustul banului (inclusiv membrii familiei Miller!), de la cizme galbene la maşini de lux, nimeni n-ar vrea să se petreacă o crimă, însă fuga generală de sărăcie calcă în picioare principii şi sentimente. Puterea banului mai triumfă o dată, tragic, asupra moralităţii individului şi a moralei societăţii. Alfred se căieşte, nu fuge, nu se sinucide, aşteaptă demn moartea, care vine într-un final îmbrăcată în metafora întunericului ce-i acoperă treptat pe toţi, micul cerc alb de lumină topindu-se sub balconul Klarei, îmbrăcată în roşu. Read more: Superproducţie la Naţional! … Chiar dacă fiica sa, Marie-France, se încăpăţânează să-l interzică publicului român, acum doi ani blocând chiar „Centenarul Eugen Ionescu”, chiar dacă în urbea natală, la Slatina, aşa-zişi „operatori culturali” au minimalizat o veritabilă Sărbătoare, zămislită, acum două decenii, de Societatea Culturală Eugen Ionescu, cu acordul scris al părintelui său spiritual, la finele săptămânii trecute, în Capitală, când s-au împlinit 102 ani de la naşterea părintelui teatrului absurdului (26 noiembrie 1909), s-au ţinut „Zilele Eugen Ionescu”. Eveniment de ţinută realizat de Societatea Culturală Eugen Ionescu, sprijinită financiar de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în colaborare cu Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru Absurd şi cu generoasa participare a Teatrului Excelsior, ultima capodoperă a Maestrului Ion Lucian, după zece ani de lupte. În bijuteria de sală ultramodernă a Teatrului Excelsior, în foaierele sale elegante, sub acordurile şansonetei franceze cu vocea lui Eugen Ionescu şi dialogurile unor intelectuali de rasă, atmosferă demnă de „Micul Paris”, cu vernisajele expoziţiilor de fotografii ale lui Sorin Radu şi desene semnate de Dan Cioca (doi dintre cei ajunşi în anturajul intim al Legendei). Într-un asemenea cadru, înnobilat şi de spectacolele celor şase trupe studenţeşti (din Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi, Iaşi, Timişoara), susţinute la „Podul” şi de colocviul la obiect (cu participarea regizorilor Cătălin Naum, Vasile Nedelcu, din Londra, şi Mihai Lungeanu - un minunat arhitect al Galei), falsa dilemă Ionescu-Ionesco s-a risipit, tronând geniul ionescian. De altfel, chiar Eugen Ionescu scria în „Viaţa românească” din 1939: „Nu sunt nici răsăritean, nici occidental. Nu sunt nici în car, nici în căruţă”... Read more: Eugen Ionescu merge mai departe…