... Prin anii ’70, la Teatrul Mic făcea senzaţie un spectacol după Bulgakov, „Maestrul şi Margareta”, în montarea de excepţie a Cătălinei Buzoianu. Ultima premieră de la Teatrul Metropolis, „Jubileul”, ne-a adus în faţă... Maestrul şi Maia: Maestrul de Legendă Radu Beligan, regizorul, şi actriţa de antologie Maia Morgenstern. O seară de vis, o seară rară pentru teatrul nostru... Read more: Maestrul şi Maia... …În ultimii ani, la noi, un fenomen a luat amploare în curtea Thaliei. O veritabilă avalanşă de teatre particulare, multe autointitulate independente, ceea ce nu ar fi o premieră mondială, căci, peste tot în lume, se joacă în spaţii mici, cu decor şi distribuţii minimale, în regim de criză. Există în acest nou fenomen o acută nevoie de teatru, un strigăt de iluzie al cohortelor de tineri actori scoşi pe bandă rulantă, iresponsabil, de atâtea facultăţi pe profil (independente şi ele!). Şi cum în România niciun teatru profesionist de stat nu poate angaja, de cinci ani, un singur actor, a apărut, logic, această independent-manie. E minunat, dar e şi de meditat cu raţiunea pură, dincolo de sentiment! Read more: Dependenţi de… „Independent“! ... Ultima Gală a Tânărului Actor, „Gala Hop” de la Mangalia, a readus în discuţie probleme importante legate de viitorul teatrului nostru. O primă rază de speranţă ar fi trebuit să o reprezinte recordul de participare a celor care bat la uşa gloriei. Nu de alta, dar la preselecţia de la Bucureşti s-a înregistrat un număr triplu de candidaţi pentru cele 20 de locuri din concursul „Individual” şi dublu la Secţiunea „Grup” (unde au primit viza pentru Mangalia şapte trupe). O asemenea afluenţă ar trebui să bucure, să liniştească lumea teatrului românesc în privinţa schimbului de mâine. Numai că, privind în profunzime Gala, apar multe umbre, ba chiar grave semne de întrebare, mai vechi şi, parcă, mai multe. Cel puţin candidaţii (şi) din acest an la proba individual-compus (două teste: improvizaţie şi text impus din dramaturgi clasici - veritabilă ghilotină!) au trădat o sărăcie alarmantă de mijloace artistice, de rigiditate scenică, mai pe româneşte de valoare, ceea ce invită la o discuţie sinceră, fără păguboase menajamente. Despre nonvaloarea multor tineri actori produşi anual de puzderia de facultăţi particulare şi de stat, dar şi despre preselecţia pentru Gală, la care rar se prezintă absolvenţii de la UNATC (de ce oare?!). Read more: Mulţi, dar... puţini! … Nu începuse bine cea de-a XV-a ediţie a Galei tânărului actor, Gala Hop de la Mangalia (primele două s-au desfăşurat la Costineşti), când, în a doua zi a sărbătorii teatrale, un trăsnet i-a lovit pe toţi cei prezenţi: unul dintre ctitorii acestui Festival inedit, maestrul Cornel Todea, a plecat fulgerător în Ceruri. Distins om de teatru, profesor şi regizor de elită, director de teatru, fascinant om de televiziune, Cornel Todea i-a lăsat, brusc, mai săraci pe cei din Templul Thaliei. De-a lungul deceniilor înnobilase lumea teatrului românesc cu generozitate rară şi competenţă aleasă, prin dragoste totală pentru artă şi creatorii de frumos, printr-o atenţie nobilă faţă de fiecare actor şi spectator. Suflet veşnic tânăr, spirit din scripturi alese, dublat de energie şi fină ironie, observator profund al creatorului. Un paznic-far pe drumul tinerelor generaţii, de la copii (nu întâmplător a fost directorul Teatrului Ion Creangă, din care a făcut o citadelă însorită!) la formarea absolvenţilor de teatru, gând sublim aureolat de această Gală Hop. Lucrase luni bune pentru ultima ediţie (29 august - 1 septembrie), urma să deschidă Gala în stilul său fermecător, însă, în ajun, a ajuns la spital. Peste 24 de ore se ridica între îngeri… Read more: Ultima Gală a Maestrului Cornel Todea ... Românul nu s-a născut doar poet. Cutez să spun că s-a născut şi dramaturg. Argumentul principal îl reprezintă avalanşa pieselor de teatru apărută după 1990. Un flux evident de texte dramatice datorat şi numeroaselor, diverselor concursuri, iniţiate, lăudabil, de Ministerul Culturii (cândva!), teatre şi tot felul de foruri judeţene. S-a scris foarte mult teatru în România ultimelor două decenii, ceea ce nu înseamnă că tot ce a apărut a fost foarte bun. Au existat şi mediocrităţi, neaveniţi în concursurile de texte dramatice, însă media valorică a fost de încredere în viitorul unei dramaturgii cu tradiţie. Read more: Dramaturgii români, copiii nimănui! … O vreme, după ’89, s-a aşteptat să erupă ceea ce s-a numit „dramaturgia de sertar”, acele piese nepublicate, nejucate, multe interzise. Pe atunci, tirania unei cenzurii obediente puterii comuniste anula din plecare orice încercare de a spune direct adevărul despre o societate putredă. Sigur, unii scriitori, cei curajoşi, incomozi, n-au capitulat, însă au obţinut doar sugestia fină a minciunii din jur şi clasicele, în acea vreme, „şopârle” (aluzii, calambururi cu cheie) de succes la un public ţinut în beznă. Câteva piese, numai prin titluri au trezit fiori echipei de demolatori din sfera Puterii. Găsesc, acum, în memorie, „Dirijorul” de Dumitru Radu Popescu, „Cu gluga pe ochi” de Iosif Naghiu, „Mă propun director” de Viorel Cacoveanu, „Aventura unei femei cuminţi” (a semnatarului acestor rânduri), cu siguranţă mai existând şi altele. Piese pentru care autorii au avut de suferit, de la „critici partinice”, ameninţări (unele violente!) la suspendarea spectacolelor respective, trecute, ca prin minune, de primele furci caudine ale cenzurii. Din păcate, după ’89, recolta „dramaturgiei de sertar”, a acelor piese adevărate, curajoase, dure, a fost nesemnificativă... Doi dintre dramaturgii importanţi ai acelor vremuri şi-au argumentat neieşirea la rampă cu „piese de sertar” pentru că un asemenea gest ar fi putut fi interpretat ca o disidenţă de bravură. Atitudine pe care am salutat-o, căci, dacă ai vrut să critici acel sistem bolnav, trebuia să o faci, atunci, cum se putea, cu sacrificiile de rigoare... Read more: Dispare piesa românească?